Home / Tag Archives: stefan cel mare

Tag Archives: stefan cel mare

Bătălie mare pentru finanțarea proiectele transfrontaliere dedicate lui Ștefan cel Mare

de Dănuț CIOBANU

Unul din proiectele transfrontaliere preselectat pentru reabilitarea ansamblului ecvestru de la Băcăoani are șanse mici să obțină finanțarea. Este vorba despre proiectul «Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, depus în parteneriat cu Raionul Hâncești din Republica Moldova. În schimb, un al doilea proiect, depus împreună cu Raionul Soroca este mult mai bine plasat în cee ce privește obținerea finanțării.

Proiectul «Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, inițiat de Consiliul Județean (CJ) Vaslui în parteneriat cu Raionul Hâncești a fost depus la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași și are o valoare totală de 7.647.954 lei. Vasile Mariciuc, vicepreședintele CJ Vaslui, a spus că speranțele pentru a obține finanțarea pentru proiect nu sunt pierdute în totalitate și urmează ca ultimul evaluator să dea verdictul. Investiția privește reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, în zona ansamblului ecvestru urmând să fie construit un parc tematic intitulat «Ctitorii Ștefaniene» și două spații expoziționale. Parcul va cuprinde machete ale cetăților construite în timpul domnitorului de pe întregul teritoriu al Moldovei Mari, precum și o machetă cu Mănăstirea Putna unde este înmormântat Ștefan cel Mare. Tot în cadrul acestui proiect se va construi un amfiteatru în aer liber și un spațiu pentru amenajarea de târguri. În Republica Moldova, finanțarea europeană va fi alocată pentru reabilitarea Muzeului de Istorie și Etnografie de la Ciuciuleni, unde va fi înființat un spațiu expozițional dedicat domnitorului Ștefan cel Mare. 

În schimb al doilea proiect inițiat de CJ Vaslui împreună cu Raionul Soroca este mult mai bine plasat în ceea ce privește selecția pentru finanțare și are toate șansele să fie implementat. Este vorba despre proiectul „Ștefan cel Mare – istorie comună, patrimoniu comun, Soroca – Vaslui”, cu o valoare de 7.757.286 lei. Acest proiect își propune reabilitarea platoului cu fântânile arteziene, din fața statuii domnitorului. De asemenea, va fi restaurat și obeliscul care se află de cealaltă parte a șoselei care trece prin zonă. O altă investiție din cadrul proiectului privește construirea unui punct de informare turistică. În Republica Moldova cu banii din acest proiect se vor continua lucrările de restaurare a cetății Soroca.

„Proiectele sunt implementate împreuna cu raioane din Republica Moldova. Proiectul în parteneriat cu Soroca are toate șansele să primească finanțare. În schimb, al doilea proiect depus în parteneriat cu Raionul Hâncești are șanse mai mici de finanțare. Ar fi un prilej de o reală bucurie, dacă s-ar finaliza ambele proiecte”, a spus Vasile Mariciuc.

Statuia lui Ștefan cel Mare va fi restaurată cu bani europeni

de Dănuț CIOBANU

Proiectul european transfrontalier «Pe urmele lui Ștefan cel Mare” a fost preselectat pentru finanțare. După ce dosarul va trece de perioada de contestații, se va depune studiul de fezabilitate, urmând ca ulterior să fie semnat contractul de finanțare. Investiția are o valoare totală de 7,6 milioane de lei și constă în restaurarea statuii lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani.

Județul Vaslui a primit o veste foarte bună în ceea de privește obținerea de finanțare pentru proiectele europene transfrontaliere. Proiectul intitulat «Pe urmele lui Ștefan cel Mare” a fost preselectat pentru finanțare în urma evaluării tehnice și financiare. Proiectul a fost depus la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași și are o valoare totală de 7.647.954 lei, din care finanțarea europeană nerambursabilă se ridică la 6.883.158 lei. Inițiatorii proiectului sunt Consiliul Județean (CJ) Vaslui, în parteneriat cu Muzeul Județean Vaslui, Raionul Hâncești din Republica Moldova și Primăria Muntenii de Jos.

Elena Chircu, directorul Direcției pentru Integrare Europeană din cadrul CJ Vaslui, a spus că după preselectare urmează o perioadă legală de depunere a contestațiilor, care durează 10 zile: Dacă nu vor fi depuse contestații pe dosarul nostru și vom rămâne printre proiectele selectate, în luna februarie 2020 va trebui să depunem studiul de fezabilitate. La rândul lui, studiul va fi evaluat, iar dacă trece procedura vom semna contractul de finanțare. La nivelul celor patru județe din Moldova: Botoșani, Iași, Vaslui și Galați, au fost selectate doar șase proiecte pentru finanțare”.

Investiția privește reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, în zona ansamblului ecvestru urmând să fie construit un parc tematic intitulat «Ctitorii Ștefaniene» și două spații expoziționale. Parcul va cuprinde machete ale cetăților construite în timpul domnitorului de pe întregul teritoriu al Moldovei Mari, precum și o machetă cu Mănăstirea Putna unde este înmormântat Ștefan cel Mare.

“Tot în cadrul acestui proiect se va construi un amfiteatru în aer liber și un spațiu pentru amenajarea de târguri”, a mai spus Elena Chircu.

În Republica Moldova, finanțarea europeană va fi alocată pentru reabilitarea Muzeului de Istorie și Etnografie de la Ciuciuleni, unde va fi înființat un spațiu expozițional dedicat domnitorului Ștefan cel Mare.

”Ștefan cel Mare și eternitatea faptelor sale”, manifestarea dedicată celor 515 ani de la trecerea în veșnicie a marelui voievod

Autoritățile din județ au comemorat cei 515 ani de la moartea celui mai mare voievod al Moldovei, Ștefan cel Mare, prin acțiunile derulate la statuia ecvestră a domnitorului de la Băcăuani. Organizată de Muzeul Județean Vaslui, instituție care, de altfel, îi și poartă numele voievodului, manifestarea a reunit sute de oameni care au urmărit atât partea oficială, cea a slujbei religioase, a alocuțiunilor și a depunerii de jerbe și flori, cât și cea artistică, în cadrul spectacolului folcloric ”Cavalerii creștinătății” a cărui protagonist a fost artistul basarabean Ion Paladi.

Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui a organizat, la statuia ecvestră de la Băcăuani, o manifestare cultural-științifică intitulată sugestiv ”Ștefan cel Mare și eternitatea faptelor sale. 515 ani de la trecerea sa în neființă”. La fel ca și în anii din urmă, activitatea a reunit la Ansamblul monumental „Podul Înalt” din comuna Muntenii de Jos sute de oameni din întreg județul, și nu numai, printre oaspeți fiind și invitați din mai multe raioane din Republica Moldova. Programul manifestărilor acestui eveniment evocator a fost unul amplu și extrem de diversificat, totul debutând cu o slujbă de tedeum, oficiată de presfințitul Ignatie, episcopul Hușilor, și de preoții din Protopopiatul Vaslui. Activitatea a continuat cu un ceremonial militar, organizat de cadre ale Brigăzii 15 Mecanizată „Podul Înalt” Iași, ale garnizoanelor Bârlad și Huși. Au urmat alocuțiunile oficiliatăților și invitaților din țară și din Republica Moldova, după care a avut loc vernisajul Expoziției „Epoca lui Ștefan cel Mare”, organizată de Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui. Ulterior, managerul instituției, Ramona Mocanu, a înmânat oficialităților și invitaților plachete comemorative, mulțumind acestora pentru participare: ”Vă mulțumim că ne-ați fost alături la această deosebită manifestare care a dorit să evoce faptele de eroism ale voievodului Țării Moldovei, Ștefan cel Mare, pentru ca noi toți să putem să le eternizăm în memoria noastră colectivă”. Ceremonialul s-a încheiat cu depunerea de coroane, jerbe și flori la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare.

În partea a doua a manifestărilor, cei prezenți s-au putut bucura de un plăcut spectacol folcloric, intitulat „Cavalerii Creștinătății”, organizat de Centrul Județean pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale Vaslui și Centru Cultural „Podul Înalt” Munteni de Jos. Protagonistul spectacolului a fost îndrăgitul interpret de muzică populară din stânga Prutului, Ion Paladi. (Ionuț PREDA)

“Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, are o șansă mai mare pentru finanțare

Proiectul «Pe urmele lui Ștefan cel Mare” a trecut de prima etapă de evaluare la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași. Termenul inițial pentru aprobarea finanțării este iunie 2019, însă verificarea documentației se va prelungi până la sfârșitul acestui an.

Mihaela Chircu, directorul Direcției Dezvoltare și Cooperare din cadrul Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că se așteaptă ca proiectul să fie declarat eligibil pentru finanțare la începutul anului viitor, pentru ca apoi să se treacă la implementarea investițiilor.

“Perioada de implementare a proiectului este până la finalul anului 2022. Termenul de execuție nu este atât de mare, dacă ne gândim la faptul că vor trebuie realizate lucrări de infrastructură”, a spus Mihaela Chircu.

Inițiatorii proiectului sunt CJ Vaslui, în parteneriat cu Muzeul Județean “Ștefan cel Mare”, Raionul Hâncești din Republica Moldova și Primăria Muntenii de Jos.

Proiectul este finanțat prin Programul Operațional Comun România – Republica Moldova 2014-2020 și are o valoare totală de 7.647.954 lei, din care finanțarea europeană nerambursabilă se ridică la 6.883.158 lei. De asemenea, Muzeul Județean “Ștefan cel Mare” Vaslui cofinanțează proiectul cu suma de 28.385 lei, iar comuna Muntenii de Jos cu 59.179 lei.

Investiția privește reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, în zona ansamblului ecvestru urmând să fie construit un parc tematic și două spații expoziționale. Parcul va cuprinde machete ale cetăților construite în timpul domnitorului de pe întregul teritoriu al Moldovei Mari, precum și o machetă cu Mănăstirea Putna, unde este înmormântat Ștefan cel Mare.

În Republica Moldova, finanțarea din cadrul proiectului va fi alocată pentru reabilitarea Muzeului de Istorie și Etnografie de la Ciuciuleni, unde va fi alocat un spațiu expozițional și domnitorului Ștefan cel Mare. (Dănuț CIOBANU)

FOTO: Marcarea celor 544 de ani de la lupta de la Podul Înalt, ”umbrită” de ninsoarea abundentă

Marcarea celor 544 de ani de la celebra luptă de la Podul Înalt de către autoritățile de la noi din județ a fost ”umbrită” de ninsorile abundente din cursul dimineții de ieri, mulți dintre participanți la acțiunea de la statuia ecvestră de la Băcăuani transformându-se în adevărați oameni de zăpadă. Chiar și așa, nu au lipsit discursurile autorităților și nici depunerea de coroane.

Ninsorile abundente din cursul zilei de 10 ianuarie nu au schimbat nimic din programul autorităților în ceea ce privește marcarea celor 544 de ani de la cea mai mare bătălie terestră din perioada Evului Mediu, ca număr de forțe, cea de la Podul Înalt. Organizatorii evenimentului au trecut peste toate vicisitudinile vremii și au respectat întrutotul ceea ce-și planificaseră, de la intonarea imnului de stat și serviciul religios până la alocuțiuni și depunerea de coroane. La eveniment, pe lângă autoritățile locale și cele județene, au fost prezenți și parlamentarii vasluieni, precum și invitați din alte județe și din mai multe raioane ale Republicii Moldova. Însă, la discursuri nu au avut loc decât directorul Muzeului Județean, președintele Consiliului Județean Vaslui, subprefectul Mircea Gologan și comandantul Brigăzii a 15-a Mecanizată ”Podul Înalt” Iași, care a venit și cu zeci de soldați din dealul Copoului.

Singurii care nu au mai reușit să-ți facă numărul, adică interpretarea unei mici scenete din lupta de la Podul Înalt, au fost actorii Teatrului ”V.I. Popa” Bârlad, îmbrăcați în straie ale oștirilor moldovene și turce. După o oră de manifestații, majoritatea dintre cei prezenți arătau deja ca niște oameni de zăpadă, totul încheindu-se la un ceai cald. (Ionuț PREDA)

544 de ani de la Bătălia de la Podul Înalt

Cu ocazia împlinirii a 544 de ani de la strălucita victorie a lui Ștefan cel Mare contra turcilor de la Vaslui-Podul Înalt (10 ianuarie 1475), Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui – în colaborare cu Consiliul Județean Vaslui, Garnizoana Vaslui și Brigada 15 Mecanizată „Podul Înalt” Iași – organizează, ca de fiecare dată, o amplă manifestare cultural-științifică, intitulată „Lupta de la Vaslui – Podul Înalt (10 ianuarie 1475)”.

De la ora 10.00 va avea loc Slujba de Tedeum, Ceremonial militar și Depunere de coroane la Ansamblul monumental „Podul Înalt” din satul Băcăoani – cu participarea preoților din Protopopiatul Vaslui, a militarilor din Brigada 15 Mecanizată „Podul Înalt” Iași și a oficialităților. Se va oficia o slujbă de slăvire a eroilor moldoveni căzuți în această luptă. Vor fi susținute alocuțiuni care vor evoca personalitatea lui Ștefan Vodă, apoi se va continua cu o paradă militară, după care se vor depune coroane de flori la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare din cadrul Ansamblului monumental „Podul Înalt” de la Băcăoani.

De la ora 11.00 va începe vernisajul Expoziției „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie”, organizată de Muzeul Național de Istorie a României și Muzeul Bucovinei din Suceava, în colaborare cu alte muzee din țară. Acest eveniment expozițional este cel mai important dedicat domniei lui Ștefan cel Mare de după anul 2004. Organizatorii doresc să readucă în atenția publicului pe marele voievod al Moldovei, ostaș neînfricat, bun diplomat și mare ctitor. Deși astăzi mai sunt puține obiecte care să fie legate direct de persoana lui Ștefan cel Mare și a familiei sale, expoziția încearcă să recompună atmosfera epocii ștefaniene și a moștenirii sale culturale, prin etalarea unor obiecte din veacurile XV-XVII: arme și unelte meșteșugărești, piese de cavalerie și harnașament, obiecte de podoabă și de cult, piese de artă creștină, monede, vase și cahle pentru sobă.

De la ora 12.00 vasluienii vor putea fi prezenți la redeschiderea expoziției permanente a Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui, ca urmare a finalizării procesului de modernizare a spațiilor de expunere și a dotărilor lor cu mijloacele muzeotehnice necesare.

Organizatorii acestor evenimente sunt prof. dr. Ramona Maria Mocanu (manager al Muzeului Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui) și dr. Laurențiu Chiriac (muzeograf la aceeași instituție). (George PROCA)

Proiectul «Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, tot mai departe de finanțare

Proiectul transfrontalier “Pe urmele lui Ștefan cel Mare” bate pasul pe loc. Deși dosarul a fost depus încă din luna mai 2018 la Biroul Regional de Cooperare Transfrontalieră Iași, până la această dată inițiatorii nu au primit niciun răspuns.

Mihaela Chircu, directorul Direcției Dezvoltare și Cooperare din cadrul Consiliului Județean (CJ) Vaslui, a spus că sunt trei etape de evaluare a documentației, iar termenul final pentru implementarea proiectului este data de 31 decembrie 2022: “Nu a venit nimic până acum, în ceea ce privește evaluarea proiectului”.

Inițiatorii proiectului sunt CJ Vaslui, împreună cu Muzeul Județean “Ștefan cel Mare”, Raionul Hâncești din Republica Moldova și Primăria Muntenii de Jos. Proiectul are o finanțare de 1,5 milioane de euro, iar de la data semnării contractului de finanțare lucrările trebuie încheiate în 24 de luni.

Investiția vizează reabilitarea statuii lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani, în zona ansamblului ecvestru urmând să fie construit un parc tematic și două spații expoziționale. Parcul va cuprinde machete ale cetăților construite în timpul domnitorului de pe întregul teritoriu al Moldovei Mari, precum și o machetă cu Mănăstirea Putna, unde este înmormântat Ștefan cel Mare.

În Republica Moldova, finanțarea din cadrul proiectului va fi alocată pentru reabilitarea Muzeului de Istorie și Etnografie de la Ciuciuleni, unde va fi alocat un spațiu expozițional și domnitorului Ștefan cel Mare.

Pentru comuna Muntenii de Jos proiectul este foarte important. Acest monument ne reprezintă pe noi, reprezintă regiunea noastră. După ce vor fi făcute toate investițiile sperăm ca numărul turiștilor în zonă să crească. Eu un lucru foarte bun acest proiect”, a spus Dănuț Crețu, primarul comunei Muntenii de Jos. (Dănuț CIOBANU)

Domnitorul Ștefan cel Mare și actorul Constantin Tănase, omagiați de Primăria Vaslui

O parte dintre personalitățile care au marcat județul și, în special, municipiul Vaslui, sunt omagiate de autoritățile locale vasluiene prin o serie de manifestări culturale și artistice. În această săptămână, reprezentanții Primăriei Vaslui și-au îndreptat atenția spre domnitorul Ștefan cel Mare, omagiat luni, și ilustrul actor Constantin Tănase.

Manifestările de omagiere a celor mai emblematice figuri ale culturii naționale sunt susținute an de an de Primăria Vaslui, prin organizarea de acțiuni cu caracter educativ și cu implicarea unităților de învățământ vasluiene și adresate publicului larg. Astfel, cei 514 ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare au fost marcați prin două evenimente culturale. Pe 1 iulie 2018, orchestra de muzică populară „Rapsodia Vasluiului” a susținut un spectacol folcloric pe scena Parcului Copou, prin invocarea figurii emblematice a marelui voievod. A doua zi, elevi ai Școlii gimnaziale „Ștefan cel Mare” au participat la Centrul Municipal pentru Promovare și Informare Turistică la un eveniment cu caracter educativ, cei mai implicați copii fiind premiați cu diplome și dulciuri. La finalul manifestării, participanții au depus flori la statuia lui Ștefan cel Mare din Centrul Civic al orașului, ca un omagiu adus personalității istorice a marelui domnitor.

Seria acestor acțiuni va fi continuată pe 5 iulie, când va fi omagiată imaginea lui Constantin Tănase, având în vedere că se împlinesc 138 de ani de la nașterea marelui actor. De această dată, colaboratorii Primăriei Vaslui la eveniment vor fi micii actori, elevi ai Școlii „Mihail Sadoveanu”, precum și membrii Cercului de creație literară și teatru din cadrul Palatului Copiilor. Scenetele puse în operă de către micuții artiștii se vor desfășura tot la sediul Centrului Municipal pentru Promovare și Informare Turistică, începând cu ora 10. Activitățile dedicate lui Constantin Tănase se vor finaliza la bustul actorului vasluian situat în fața Casei de Cultură. (Ionuț PREDA)

Ministrul Agriculturii a mâncat sarmale direct din oală, la ziua comunei Ștefan cel Mare

Celebrele sarmale cu care se laudă an de an autoritățile din Ștefan cel Mare de ziua comunei sunt și pe placul ministrului Agriculturii, Petre Daea. Drept dovadă este faptul că demnitarul a mâncat pe săturate din aceste bucate pregătite de zecile de gospodine din sat, recunoscând că sunt ”excepționale”.

Ministrul Agriculturii a lăsat la o parte orice inhibiție și a înfulecat sarmale direct din oală, la ziua comunei Ștefan cel Mare. Invitat al autorităților locale la ziua comunei, Petre Daea a luat la rând tarabele și a mâncat din bunătățile pregătite de gospodinele satului. La început, demnitarul și-a luat singur din oală, apoi fiind servit de către femei.

„Sarmalele sunt excepționale, iar la această lacrimă de bucurie parcă sunt și mai bune. Este greu să reproduc în cuvinte cât de bune sunt. Lăsați-mă să înghit aceste sarmale pentru că sunt prea bune”, a spus Petre Daea.

Ministrul a recunoscut că-i era foarte foame întrucât nu mai mâncare de o zi.

Îmi era foame cu adevărat. Să fiu sincer, nu am mai mâncat de ieri (n.red – sâmbătă) pentru că nu am avut timp pentru că am fost într-o delegație în Germania”, a mărturisit Petre Daea.

Pe timpul vizitei, ministrul Agriculturii s-a luat de gât cu numeroși localnici, cu unii dintre ei și fotografiindu-se. (Ionuț PREDA)

Un tânăr din Ștefan cel Mare a fost arestat, după ce a făcut prăpăd pe șosea. Aflat sub aburii alcoolului, acesta a curmat viața unui bărbat și a rănit grav alte trei persoane

Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din comuna Ștefan cel Mare, a fost arestat preventiv joi, la aproape o lună după ce, aflat în stare avansată de ebrietate, a provocat un grav accident de circulație, soldat cu decesul unei persoane și rănirea altor trei.

Bărbatul, care a fost până acum internat în spital, este acuzat de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui autovehicul pe drumurile publice de către o persoană aflată sub influența băuturilor alcoolice.
În după-amiaza de 14 martie bărbatul se deplasa cu autoturismul pe șoseaua Bacăului, în afara localității Vaslui. La un moment dat, acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autoturism condus, din sens opus, de un bărbat de 35 de ani, din municipiul Vaslui. În urma accidentului a rezultat decesul bărbatului de 35 de ani și vătămarea corporală gravă a altor trei persoane, pasagere în același autoturism. De asemenea, bărbatul de 21 de ani a suferit vătămări corporale grave”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
Testarea cu aparatul alcooltest a bărbatului de 21 de ani a indicat o valoare de 0,96 mg/l alcool pur în aerul expirat. (G.P)

Elevi de la Școala nr. 5 Vaslui au depus o coroană la statuia lui Ștefan cel Mare din centrul municipiului

Mai mulți elevi de la Școala nr. 5 Vaslui au depus depus o coroană de flori la statuia lui Ștefan cel Mare din centrul municipiului Vaslui pentru a marca 543 de ani de la lupta de la ”Podul Înalt”. Copiii, deși în vacanță, au participat și la o oră de istorie interactivă desfășurată la Centrul Municipal pentru Promovare și Informare Turistică al Primăriei Vaslui.

Cei 543 de ani de la bătălia de la ”Podul Înalt” au fost marcați și de către o parte dintre elevii Școlii nr. 5 ”Ștefan cel Mare” Vaslui. Aceștia au depus o coroană de flori la statuia din centrul municipiului reședință a fostului domnitor al Moldovei. De asemenea, elevii au participare și la o oră de istorie interactivă desfășurată la Centrul Municipal pentru Promovare și Informare Turistică al Primăriei Vaslui.

Semnificația istorică a zilei de 10 ianuarie 1475 a fost subliniată, odată în plus, și de către reprezentanții Primăriei municipiului Vaslui, la a căror inițiativa s-a derulat un eveniment cu caracter educativ, avându-i ca parteneri pe elevi ai Școlii Gimnaziale Ștefan cel Mare. Deși aflați în vacanță, copiii au manifestat interes pentru această acțiune”, a declarat reprezentantul Primăriei Vaslui, Ramona Ailioaei.

Cei mai activi elevi la ora de istorie interactivă au fost premiați de către reprezentanții Primăriei Vaslui. (Ionuț PREDA)

Ore întregi de muzică populară, la statuia lui Ștefan cel Mare de la ”Podul Înalt”, la comemorarea celor 613 ani de la moartea domnitorului

Zona complexului monumental ”Podul Înalt” de la Băcăuani a fost loc de petrecere, duminică, pentru locuitorii comunei Muntenii de Jos, și nu numai, cu ocazia împlinirii celor 613 ani de la moartea domnitorului Ștefan cel Mare. Ore întregi de muzică populară, cu participarea extraordinară a artiștilor Daniela Condurache și Mihai Ciobanu.

Mai multe instituții din județ s-au implicat, pe 2 iulie, în organizarea evenimentului dedicat comemorării celor 613 de la moartea voievodului Ștefan cel Mare. Astfel, la statuia ecvestră a domnitorului de la Băcăuani, a fost organizată o mare petrecere, cu participarea a numeroși artiști de muzică populară, majoritatea autohtoni.

Manifestarea culturală, intitulată ”Ștefan cel Mare și Sfânt – Cavaler al creștinătății”, a început la ora 15.00, cu o serbare câmpenească, cu cântec, joc și voie bună. După slujba de pomenire a eroilor neamului și depunerea de coroane, la ora 18.00 a început spectacolul artistic propriu-zis. Pentru început, a cântat grupul folk ”Amicii”, după care au intrat pe scenă, pe rând, Viviana Bulgaru și Ansamblul de dansuri populare ”Zăstrea Muntenilor” al Centrului Cultural ”Podul Înalt” Muntenii de Jos. Din spectacol nu au lipsit Ansamblul de dansuri populare ”Hora Vasluiului”, îndrăgita interpretă Elena Milea, precum și invitații speciali Daniela Ungureanu și Mihai Ciobanu.

Întreaga manifestare s-a încheiat la ora 22.00, cu un foc de artificii oferit de Primăria Muntenii de Jos.

Pe toată durata evenimentului, publicul a putut vizita și o inedită expoziție în aer liber de replici ale armelor din Perioada ștefaniană, precum arcuri, arbalete, săbii, toporiște, vârfuri de săgeți, iatagane. De asemenea, Muzeul Județean Vaslui a expus și replici ale veșmintelor fostului domnitor Ștefan cel Mare, toate obiectele fiind cele folosite în timpul filmărilor din anii ’70 a celebrului film istoric românesc ”Ștefan cel Mare – Vaslui 1.475”. (Ionuț PREDA)

La un pas de o tragedie de proporții: nouă elevi răniți după ce microbuzul școlar în care se aflau s-a ciocnit cu un alt autoturism!

de Daniel Micu, Ionuț Preda

Doar soarta a făcut ca un accident rutier petrecut în apropiere de Vaslui să nu se transforme într-o tragedie de proporții în care ar fi putut pieri mai mulți copii. Chiar și așa, nouă elevi, aflați într-un microbuz școlar, au ajuns joi dimineață la Spitalul de Urgență din municipiul reședință de județ după ce au suferit leziuni în zona capului și a membrelor.

Accidentul s-a produs puțin după ora 7.30, pe Drumul Național (DN) 15 D, pe raza satului Ștefan cel Mare, la câțiva metri de școala din această localitate. Șoferul microbuzului tocmai se pregătea să facă un viraj la stânga, când a simțit o bufnitură puternică la roata din spate, moment în care toți copiii au căzut din scaune.

”La locul producerii accidentului s-au deplasat polițiști din cadrul Serviciului Rutier, care au efectuat primele cercetări. S-a stabilit că vinovat de producerea accidentului este un tânăr în vârstă de 21 de ani, din orașul Negrești, care conducea un autoturism din direcția Negrești către Vaslui. La un moment dat, pe raza localității Ștefan cel Mare, acesta s-a angajat într-o depășire neregulamentară. A intrat în coliziune cu microbuzul școlar, care circula pe aceeași direcție de deplasare și al cărui conducător auto efectua viraj regulamentar la stânga, pentru a pătrunde pe un drum lateral”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Numai un miracol a făcut ca nici unul dintre copii să nu fie rănit grav. Speriați și loviți la cap și la picioare, elevii au coborât din microbuz ajutați de săteni. În scurt timp, la fața locului și-au făcut apariția mai multe ambulanțe, cadrele medicale acordându-le primul ajutor. După care, nouă dintre copii au fost transportați în siguranță la spitalul din Vaslui, unde au fost supuși unor investigații medicale amănunțite.

”Inițial, a fost anunțată rănirea a trei minori, însă numărul celor care au avut nevoie de transportul la spital a crescut, ulterior, la nouă. Victimele, cu vârste cuprinse între 12 și 15 ani, au suferit contuzii și atacuri de panică, fără însă a le fi pusă viața în pericol”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) ”Podul Înalt” Vaslui, căpitanul Petru Iftene.

Șoferul vinovat de producerea accidentului a suferit, la rândul său, răni minore, dar a refuzat să fie transportat la spital. Alături de el, în mașină, se afla și mama sa, care s-a speriat foarte tare și a fost prima ce i-a cerut socoteală fiului, spun sătenii, pentru graba nejustificată. Femeia a scăpat doar cu câteva vânătăi și nu a avut nevoie de ajutor medical. Ambii șoferi au fost testați cu aparatul alcooltest, dar rezultatul a fost negativ.

În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, polițiștii rutieri urmând a stabili cu exactitate împrejurările în care a avut loc accidentul. De asemeni, conducătorul auto din pricina căruia s-a produs accidentul, a rămas și fără permisul auto.

Bătălia de la ”Podul Înalt”, cea mai mare din evul mediu, evocată la statuia ecvestră a lui Ștefan cel Mare de la Băcăoani

Bătălia de la ”Podul Înalt”, cea mai mare din Evul mediu, a fost evocată, pe 10 ianuarie, la statuia ecvestră de la Băcăoani, la împlinirea celor 542 de ani de la răsunătoarea victorie a domnitorului Ștefan cel Mare. Solemnitatea evenimentului din acest an a fost dată de participarea militarilor profesioniști de la Brigada 15 Mecanizată ”Podul Înalt” Iași, care sărbătoresc 140 de ani de existență.

Autoritățile vasluiene nu au lăsat să treacă nemarcată în acest an sărbătorirea celor 142 de ani de la marea victorie a lui Ștefan cel Mare de la ”Podul Înalt”, considerată de către istorici cea mai mare bătălie terestră din perioada Evului mediu. Astfel, Consiliul Județean (CJ) Vaslui a organizat, la statuia ecvestră ”Podul Înalt”, de la Băcăoani, un ceremonial prin care s-a marcat importanța Bătăliei prin care Vasluiul și-a câștigat un renume în întreg spațiu european. Pe lângă depunerea de coroane și slujba religioasă de pomenire a eroilor neamului, oficialitățile au rostit alocuțiuni despre importanța evenimentului.

Nu știm cu exactitate astăzi dacă Bătălia s-a petrecut în acest loc. Știm însă că manifestările pe care le desfășurăm cu acest prilej sunt foarte importante pentru noi. Umbra marii personalități a lui Ștefan cel Mare i-a îmbărbătat pe toți cei care locuiesc pe cele două maluri ale râului Prut. Sper ca viitorul să ne aducă satisfacția de a ține imaginea vie a ceea ce a însemnat epoca lui Ștefan cel Mare și amprenta care și-a pus-o asupra poporului român”, a spus, în cuvântarea sa, Dumitru Buzatu, președintele CJ Vaslui.

La rândul său, prefectul Isabel Bogdan a evocat personalitatea domnitorului Ștefan cel Mare, considerată una dintre cele mai mari personalități ale României și un simbol al Vasluiului. ”Chiar dacă ne gândim tot mai puțin la istorie, chiar dacă ignorăm lucrurile mărețe ce ne înconjoară și nu ne mai preocupă personalitățile marcante ale neamului, pe Ștefan cel Mare e greu ca poporul să-l uite. Marele Ștefan și-a legat destinul de evoluția actualului județ Vaslui nu numai prin strălucita victorie de la Podul Înalt, din 10 ianuarie 1475, considerată cea mai mare bătălie terestră a Evului Mediu european, ci și prin dezvoltarea în municipiul Vaslui a unei Curți Domnești, reședință voievodală temporară, și prin ctitorirea Bisericii Domnești «Sf. Ioan Botezătorul», în 1490. Ștefan cel Mare a devenit un simbol pentru vasluieni, pe care îl regăsim aici, la Podul Înalt, la Vaslui în Piața Civică, la Huși în fața Palatului Episcopal, la podul de la Cănțălărești din comuna Ștefan cel Mare, în fața Școlii nr. 5 Vaslui și în alte zone ale județului. Pentru noi e o cinste și o onoare că locuim într-un județ care are ca simbol un nume ilustru. Suntem urmașii lui Ștefan, oameni gospodari, vrednici și cu frică de Dumnezeu și e de datoria noastră să păstrăm mereu vie memoria lui Ștefan cel Mare, poate cea mai mai mare personalitate a neamului românesc”.

Evenimentul de la Băcăoani s-a încheiat cu o scurtă paradă a militarilor profesioniști de la Brigada 15 Mecanizată ”Podul Înalt” Iași care, în acest an, sărbătoresc 140 de ani de existență. (Ionuț PREDA)

„Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, primul traseu turistic din istoria județului, realizat de Primăria Vaslui

Primăria Vaslui va realiza primul traseu turistic din istoria județului, intitulat sugestiv „Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, care va uni principalele cetăți pe care marele domnitor le-a avut în Basarabia și în special în Moldova, inclusiv municipiul Vaslui, itinerar ca va dura o săptămână și va însemna și o lecție de istorie.

Județul Vaslui va fi inclus, din primăvara acestui an, în primul traseu turistic oficial care va uni mai multe localități din Basarabia și Moldova. De fapt, cei care au gândit un itinerar istoric unic până acum și care va presupune unirea simbolică a principalelor cetăți ale domnitorului Ștefan cel Mare sunt reprezentanții Primăriei Vaslui, în colaborare și cu alte instituții, precum Muzeul Județean, Arhivele Naționale și Biblioteca Județeană. Traseul turistic, intitulat sugestiv „Pe urmele lui Ștefan cel Mare”, va porni din fosta cetate de la Soroca (nordul-estul Republicii Moldova) și va continua pe la statuia de la Podul Înalt (Muntenii de Jos), Curțile Domnești din Vaslui, Movila lui Burcel, Hârlău, Cetatea Neamțului, Cetatea Sucevei și Mănăstirea Putna, ca punct final.

„Vor fi 40-50 oameni de cultură care vor putea oferi informații despre fiecare loc vizitat în parte. Vreau ca acest traseu să fie pentru cei care doresc să ne cunoască mai bine și să rămână pentru vasluieni”, a declarat primarul municipiului Vaslui, Vasile Pavăl.

Întregul traseul va fi realizat într-o săptămână și, cel mai probabil, va fi pus în practică în luna mai a acestui an. (Ionuț PREDA)

Ștefan cel Mare, simbolul eroismului românesc!

de Răzvan CĂLIN

Este tema unui simpozion ce va fi găzduit de Centrul ”Mihai Eminecu” din Bârlad.

Mâine, la Centrul ”Mihai Eminescu” din Bârlad se va desfășura un simpozion dedicat vieții și domniei lui Ștefan cel Mare. Acțiunea va debuta la ora 16 cu un referat susținut de profesoara Oltea Rășcanu Gramaticu.

”După care va urma un moment intitulat Ștefan cel Mare – personaj literar descins din legendă, susținut de doamna profesoara Roxana Galan. Programul mai cuprinde de asemenea un moment axat pe modul în care marele poet Mihai Eminescu l-a evocat în opera sa pe Ștefan cel Mare. Intrarea este liberă pentru toți cei care doresc să asiste la această evocare a vieții și domniei lui Ștefan cel Mare”, ne-a declarat muzeograf Geta Modiga.

Tânărul care l-a ucis în accident pe fiul șefului Postului de Poliție Ștefan cel Mare a fost arestat

Tânărul băut care a provocat accidentul soldat cu moartea lui Andrei Caverde, fiul șefului Postului de Poliție Ștefan cel Mare, a fost arestat preventiv, la o săptămână de la producerea evenimentului, pentru ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și conducerea unui autoturism neînmatriculat.

Judecătoria Vaslui a emis mandat de arestare preventivă pentru ucidere din culpă, conducere sub influența alcoolului și a unui autoturism neînmatriculat pe numele lui Ovidiu Gavril, șoferului mașinii care a provocat accidentul de la mijlocul săptămânii trecute în urma căruia fiul șefului Postului de Poliție Ștefan cel Mare, Andrei Caverde, a murit pe loc.

Decizia arestării pentru următoarele 30 de zile a fost luată de magistrați la propunerea procurorilor, după ce medicii legiști au stabilit că acesta avea o alcoolemie de 1,55 mg/litru alcool pur în sânge în momentul producerii accidentului. De asemenea, judecători au ținut cont și de faptul că autorizația de circulație provizorie a autoturismului în care se aflau cei doi, conducătorul auto de 22 de ani și victima, era expirată de trei luni.
Andrei Caverede, fiul șefului Postului de Poliție Ștefan cel Mare, a murit în urma unui grav accident petrecut în apropiere de stadionul municipal din Vaslui, în cursul nopții de 19 spre 20 noiembrie, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat din cauza carosabilului umed și a vitezei excesive cu care circula șoferul. Practic, autoturismul a pătruns pe sensul opus de mers, unde a intrat într-un copac, iar apoi s-a răsturnat pe partea dreaptă între pomul respectiv și un gard metalic. Mai multe echipaje de intervenție de la Ambulanță, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui și Poliție s-au deplasat la locul accidentului, unde l-au găsit pe tânărul de 24 de ani încarcerat în mașină pe scaunul din dreapta față. Echipajul de descarcerare a intervenit și l-a scos din autoturism pe Andrei Caverde, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, acesta nu a mai putut fi salvat.

În ceea ce-l privește pe conducătorul auto, tânărul în cauză a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde a fost diagnosticat cu fractură de claviculă. De asemenea, medicii i-au recoltat probe de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.

Fiul șefului Postului de Poliție Ștefan cel Mare a murit într-un grav accident rutier

de Ionut PREDA

Fiul șefului Postului de Poliție Ștefan cel Mare, un tânăr de 24 de ani, a murit în urma unui grav accident petrecut noaptea trecuta pe o strada din Vaslui, după ce mașina în care se afla si care era condusa de prietenul sau a intrat într-un copac și s-a răsturnat din cauza carosabilului umed și a vitezei excesive cu care circula șoferul.

Accidentul în urma căruia băiatul polițistului Gheorghe Caverde și-a pierdut viața a avut loc pe strada Decebal din Vaslui, în apropierea stadionului municipal din localitate, după ce șoferul unei mașini cu tracțiunea pe spate a derapat pe șosea pe fondul vitezei excesive cu care circula și a carosabilului umed. Autoturismul, cumpărat la începutul acestei luni de către tânărul de 22 de ani aflat la volan, a pătruns pe sensul opus de mers unde a intrat într-un copac, iar apoi s-a răsturnat pe partea dreaptă între pomul respectiv și un gard metalic.

Mai multe echipaje de intervenție de la Ambulanță, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Vaslui și Poliție s-au deplasat la locul accidentului, unde l-au găsit pe tânărul de 24 de ani încarcerat în mașină pe scaunul din dreapta față.
„Echipajul de descarcerare a intervenit și l-a scos din autoturism pe tânărul de 24 de ani, însă, în ciuda manevrelor de resuscitare, acesta nu a mai putut fi salvat, fiind declarat decesul. În ceea ce-l privește pe conducătorul auto, tânărul în cauză a fost preluat de o ambulanță și transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde a fost diagnosticat cu fractură de claviculă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Cadrele medicale i-au prelevat probe de sânge șoferului în vederea stabilirii alcoolemiei. Totodată, polițiștii au întocmit dosar penal pe numele conducătorului auto pentru ucidere din culpă.
În urmă cu șapte ani, tatal sau, seful de post de la Stefan cel Mare, a fost implicat într-un accident, după ce s-a răsturnat cu mașina de serviciu în afara șoselei în timp ce se deplasa spre un bar pentru aplanarea unui conflict. Polițistului i-au fost recoltate probe biologice de sânge, care au indicat o alcoolemie de 1,15 la mie. Gheorghe Caverde a afirmat că a consumat alcool după producerea accidentului, mai ales că polițiștii care au făcut cercetări în acest caz au ajuns la locul evenimentului rutier după aproximativ trei ore. Cu ajutorul unor martori, șeful de post și-a demonstrat nevinovăția astfel încât, după opt luni, procurorul de caz a decis scoaterea de sub urmărire penală a polițistului. Pe linie de serviciu, Caverde a fost sancționat atunci de comisia de disciplină cu amânarea avansării în grad pe o perioadă de doi ani.

La țară. Povestiri din satul tău –Ștefan cel Mare, în sărbătoare (FOTOREPORTAJ)

de Alex SAVA

Pentru acest episod din rubrica noastră, am poposit în comuna Ștefan cel Mare, unde duminică, 5 iulie, a fost omagiat marele domnitor, patronul spiritual al așezării. A intrat în tradiția autorităților ca în fiecare an, în duminica cea mai apropiată de ziua celebrării lui Ștefan cel Mare și Sfânt (2 iulie), să facă un mare praznic în memoria marelui domn, la care toți cei prezenți să fie ospătați, pe lângă altele, cu sarmale pregătite de gospodinele locului.

„Prima manifestare de acest gen a avut loc acum nouă ani. De atunci și până acum, în fiecare an am încercat și am reușit să ducem mai departe acest obicei, iar acum pot să spun că a devenit o tradiție”, a spus primarul comunei Ștefan cel Mare, Mihai Moraru.

Manifestările dedicate zilei comunei și Marelui Domnitor au mai cuprins o expoziție a pictorului Traian Nica Tuckman, fiu al comunei, precum și lansarea primului volum din monografia comunei, semnată de istoricii Paul Zahariuc și Lucian Valeriu Lefter.

Am intrat și noi în atmosfera sărbătorii, cu promisiunea că vom reveni în alt episod cu infomații despre legendele și istoricul locului, precum și proiectele admnisitrației locale. Acum, lăsăm imaginile să vorbească și să transmită un strop din bucuria celor care au luat parte la sărbătoarea comunei Ștefan cel Mare.

Curțile Domnești ale lui Ștefan, tărâm de istorie și atracție pentru turiști (FOTOREPORTAJ)

de Roxana NĂSTASĂ

După sute de ani, Curțile Domnești ale lui Ștefan cel Mare au ieștit la lumină. Proiectul „Parcului arheologic Curțile Domnești“, care a presupus recrearea Curții Domnești și reabilitarea Bisericii „Sf. Ioan Botezătorul”, s-a finalizat de ceva vreme, scoțând la suprafață un loc care îți ia ochii. După vreme de zeci de ani, în care vasluienii își scurtau drumul spre cartierul Ana Ipătescu pe lângă Biserica „Sfântul Ioan”, trecând prin gunoaie și mărăcine, fără a ști, de fapt, ce frumusețe poate izvorî din acel loc fără prea multă însemnătate pentru unii, astăzi, locul cu pricina atrage toate privirile. Gunoaiele, buruienile și potecile au dispărut, lăsând loc unui tărâm parcă de poveste, unui loc cu care vasluienii se mândresc.

Curțile Domnești ale lui Ștefan cel Mare sunt astăzi un loc de basm, unul dintre locurile cu care vasluienii se mândresc și-l recomandă cu căldură vizitatorilor orașului ca fiind unul din obiectivele turistice ce nu trebuie nicium ratate atunci când pășesc în Vaslui. De la un loc plin cu deșeuri menajere și mărăcini, un loc pe unde câinii vagabonzi își făceau veacul, iar trecătorii își scurtau drumul spre cartierul Ana Ipătescu, a devenit un loc pe care nu te saturi să-l privești, un loc unde fotografii fac cele mai frumoase ședințe foto, un loc unde copii se simt în largul lor, un loc pe care turiștii îl apreciază. Aceasta este dovada vie că atunci când se dorește ceva, urâtul poate deveni frumos.

La „Curțile Domnești” din Vaslui, cercetările arheologice au început din 1942. Ulterior, între anii 1958-1959, cu ocazia lucrărilor de amenajare a terasei pe care s-a construit stadionul din vecinătate, s-au întreprins și primele cercetări arheologice. Aceste investigații arheologice au continuat, cu întreruperi, și între anii 1976-1982. În 1998, cercetările au fost, din nou, reluate.

Laurențiu Chiriac, muzeograf la Muzeul Județean „Ștefan cel Mare” Vaslui este unul din cei care au participat la săpăturile arheologice de la Curțile Domnești și știe aproape tot despre acest obiectiv turistic.

„Despre rolul și importanța «Curților Domnești» din Vaslui s-a știut dintotdeauna, fapt pentru care punerea lor în valoare s-a încercat, de către Primăria Vaslui, încă de la sfârșitul secolului al XIX-lea. Primul sondaj arheologic a fost făcut de către asistentul universitar D. Constantinescu de la Institutul de Istorie «A. D. Xenopol» din Iași, în 1942, dar rezultatele acestuia au rămas nepublicate. Abia în anii 1958-1959, cu ocazia lucrărilor de amenajare a terasei pe care s-a construit stadionul orășenesc, s-au desfășurat primele cercetări arheologice cu caracter sistematic. Aceste investigații arheologice au fost făcute la cererea arhitectului Gh. Pohrib de la Comisia Monumentelor Istorice – regiunea Iași și au fost coordonate științific de către Institutul de Arheologie din București, în colaborare cu alte instituții de profil, iar colectivul de cercetare a fost condus, ani în șir, de către regretatul prof. univ. dr. Alexandru Andronic” a spus Laureníu Chiriac.

Tot acesta ne-a vorbit despre cele trei etape ale zonei de evoluție a Curților Domnești și ne-a făcut să înțelegem de unde vine pluralul „Curțile Domnești”.

„Acest sit arheologic a reprezentat un complex medieval de tip reședință domnească temporară datând din sec. al XV-lea și până în sec. al XIX-lea. De altfel, investigațiile arheologice din toate perioadele au demonstrat faptul că această reședință domnească cu caracter temporar a coagulat întreaga viață a târgului Vaslui, prin prezența atelierelor meșteșugărești, a negustorilor, a centrului aulic (cancelariei domnești), dar și a fortificației de apărare și a zidului de incintă. Curtea domnească de la Vaslui a jucat un rol major în efortul de consolidare a Țării Moldovei. Nu trebuie neglijat nici rolul spiritual-ortodox al capelei Curții domnești – biserica domnească «Sf. Ioan Botezătorul», cea care s-a transformat din biserică domnească într-un locaș de cult al orășenilor. Din punct de vedere stratigrafic, săpăturile arheologice de până acum au evidențiat existența a cel puțin trei etape de evoluție ale zonei «Curților Domnești» din Vaslui: o primă etapă datează din prima jumătate a secolului al XV-lea, următoarea etapă coincide cu epoca lui Ștefan cel Mare, iar a treia etapă datează cel mai devreme de la mijlocul secolului al XVI-lea. Dacă avem în vedere și situația de la Biserica «Sf. Ioan Botezătorul» din apropiere (cu aceeași evoluție în treietape), se poate concluziona că întregul complex unitar al «Curților Domnești» din Vaslui (adică, Curtea domnească propriu-zisă și Biserica) datează din prima parte a domniei lui Alexandru cel Bun sau cel mult contemporană cu urmașii acestuia. De aici și pluralul «Curțile Domnești» din Vaslui” a mai spus Laurențiu Chiriac.

Actualmente, „Curțile Domnești” de la Vaslui se află amplasate pe strada Ștefan cel Mare, nr. 56 A, fiind situate în imediata vecinătate sudică a actualei Biserici Domnești „Sf. Ioan Botezătorul”. Acest sit arheologic face parte din Lista monumentelor Istorice și reprezintă un complex arheologic de tip reședință domnească temporară.

540 de ani de la Bătălia de la Podul Înalt

Pe 10 ianuarie s-au împlinit 540 de ani de la victoria lui Ștefan cel Mare împotriva turcilor, la Podul Înalt.

Pentru a marca acest moment important, la Vaslui s-au organizat mai multe evenimente. Startul a fost dat de Biblioteca Județeană „Nicolae Milescu Spătarul” Vaslui, care a organizat, vineri, activitatea „O filă de istorie: Vaslui – 10 ianuarie 1475”.

Evenimentul s-a desfășurat în sala de activități a bibliotecii și a avut ca participanți elevi de la Liceul Teoretic „Emil Racoviță” Vaslui, însoțiți de prof. Anca-Mihaela Peptu și elevi de la Liceul „Ștefan Procopiu” Vaslui, însoțiți de prof. Aurelia Curelaru. În cadrul evenimentului au fost prezentate materiale cu caracter informativ privind domnia lui Ștefan cel Mare și, în mod special, Bătălia de la Vaslui. La final, a avut loc o evaluare a cunoștințelor, iar cei mai atenți elevi, primii trei care au obținut punctajul cel mai mare au primit diplome.

Tot pentru a sărbători 540 de ani de la victoria de la Podul Înalt, Muzeul Județean Vaslui a organizat, ieri, un simpozion științific, unde profesorul Dan Ravaru a împărtășit celor prezenți din cunoștințele sale. (Roxana NĂSTASĂ)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: