Home / Tag Archives: verificare

Tag Archives: verificare

Peste 200 de unități școlare din județ, verificate la sânge înainte de reînceperea cursurilor

Pe parcursul lunii august și începutul lunii septembrie au fost efectuate vizite la mai multe unități de învățământ din județul Vaslui, pentru a se verifica dacă acestea dețin avizele sanitare de funcționare și autorizațiile de securitate la incendiu necesare.

În urma verificărilor efectuate împreună cu conducerile primăriilor, s-a dispus urgentarea lucrărilor de pregătire a unităților școlare pentru ca, la data de 9 septembrie, acestea să-i primească pe copii în cele mai bune condiții posibile.

”Au fost verificate până acum 50 de școli cu personalitate juridică, care însumează peste 200 de unități școlare cu tot cu structuri. Aceste sunt în special cele care ridică probleme legate de infrastructura școlară. Deja, unele neajunsuri contabilizate de echipele de control au fost remediate și spunem că elevii și profesorii vor avea condiții decente în noul an școlar. În prezent, prin PNDL sau Banca Mondială avem în derulare 190 de proiecte, care înseamnă reabilitări, construcții noi sau extinderi. Dintre acestea, 18 investiții au fost finalizate anul trecut, iar în prezent sunt 40 de școli care au procente de peste 80 la sută în privința finalizării lucrărilor de reabilitare sau construcții. Din cele 40 de unități, 23 vor fi recepționate în cursul lunii septembrie, procentul finalizării lucrărilor fiind de peste 90 la sută.”, a declarat prefectul Eduard-Andrei Popica.

La nivelul județului Vaslui, 49 de unități școlare, dintr-un total de 294 de clădiri supuse avizării, dețin autorizația de Securitate la incendiu. De asemenea, 384 de unități de învățământ dețin autorizația sanitară. Un număr de 137 de clădiri școlare vor beneficia de fonduri guvernamentale pentru realizarea grupurilor sanitare moderne, astfel încât să poată fi autorizate sanitar.

Până acum, doar 4 UAT-uri au solicitat sumele aferente pentru finalizarea grupurilor sanitare, iar în alte 22 de UAT-uri au fost încheiate contractele de execuție a acestora. (M.G.)

Acțiuni de verificare a tuturor construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor în județul Vaslui

Administrația Bazinală de Apă (A.B.A) Prut – Bârlad desfășoară în județul Vaslui acțiuni de verificare a stării tehnice și funcționale a construcțiilor hidrotehnice cu rol de apărare împotriva inundațiilor, indiferent de deținător.

poza baraj PuscasiPrin această acțiune anuală se urmărește verificarea stării tehnice și funcționale a barajelor cu rol de atenuare a viiturilor, a digurilor longitudinale, de compartimentare și de remuu. Totodată se va verifica starea tehnică și funcțională a acumulărilor permanente mici a căror avariere pot pune în pericol localități, precum și a acumulărilor nepermanente cu rol de atenuare a viiturilor. Mai mult decât atât se vor verifica lucrările de regularizare a cursurile de apă în scopul evidențierii punctelor critice de pe cursurile de apă. Prin această acțiune se vor verifica și măsurile întreprinse pentru reactualizarea Planurilor de acțiune în caz de accident la baraj pentru acumulările din administrarea deținătorilor.

La nivelul comitetelor locale se va controla existența stocurilor de apărare împotriva inundațiilor și totodată verificarea la nivelul unităților administrativ teritoriale a modului în care au fost afișate în locuri publice semnificația codurilor de culori pentru avertizările meteorologice și hidrologice, precum și semnificația semnalelor de alarmare acustică a populației.

“Această acțiune este derulată anual, iar verificarea se face de către reprezentanții Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor, Administrației Naționale «Apele Române», Administrațiilor Bazinale de Apă și Sistemelor de Gospodărire a Apelor, Agenției Naționale de Îmbunătățiri Funciare – filialele județene, S.C. Hidroelectrica S.A., Regiei Naționale a Pădurilor, Gărzii Forestiere, Comitetelor Județene pentru Situații de Urgență-Grupurile de Suport Tehnic pentru Gestionarea Situațiilor de Urgență Generate de Inundații, Inspectoratelor pentru Situații de Urgență Județene – Centrele Operațional și a Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență”, a declarat Andreeea Poenaru, purtator de cuvant A.B.A Prut – Bârlad. (G.P)

50 de comune, controlate de Prefectură, ISU, Ape și Mediu

Un număr de 50 de comune din județ vor fi verificate în prima jumătatea a acestei primăveri de reprezentanții Prefecturii Vaslui, Apelor Române, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Gărzii de Mediu pentru a se vedea care este starea de salubrizare a cursurilor de apă și dacă sunt asigurate scurgerile în zonele podurilor și podețelor.

Mai bine de jumătate dintre comunele județului vor fi luate la puricat de autoritățile statului pe linia asigurării salubrizării pe cursurile de apă. De asemenea, comisia de control, constituită printr-un ordin al prefectului și formată din reprezentanți ai Prefecturii, Apelor Române, Inspectoratului pentru Situații de Urgență și Gărzii de Mediu, va verifica și podurile și podețele din cele 50 de unități administrative pentru a se vedea dacă este asigurată scurgerea torentelor de apă în cazul unor ploi abundente. Comunele vizate, susțin reprezentanții Prefecturii Vaslui, sunt cele unde în anii din urmă s-au constatat probleme în ceea ce privește igienizarea cursurilor de apă.

„Controlul va avea anumite obiective, respectiv stadiul realizării măsurilor dispuse la controlul anterior, asigurarea scurgerii apelor mari în secțiunile podurilor și podețelor și igienizarea cursurilor de apă. De asemenea, se va urmări și luarea unor măsuri preventive pe componenta situațiilor de urgență. Evident, acolo unde se vor constata abateri cu privire la nerespectarea legislației, se vor aplica sancțiuni atât pentru persoane fizice cât și pentru agenți economici”, a declarat prefectul județului Vaslui, Daniel Olteanu.

Controlul în cele 50 de comune va fi efectuat de către două echipe de specialiști de la cele patru instituții, având ca termen de finalizare mijlocul lunii viitoare. (Ionuț PREDA)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: