Home / Tag Archives: viol

Tag Archives: viol

Bărbat arestat preventiv pentru viol la șase luni de la comiterea  faptei

Un bărbat din județul Vaslui a fost arestat preventiv pentru viol la șase luni după comiterea faptei.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului Județean de Politie Vaslui, agresiunea a fost fost comisă pe 31 decembrie 2018 și a fost anunțată la numărul de urgență 112 a doua zi, victima fiind o femeie în vârstă de 72 de ani. Polițiștii au întocmit la  momentul respectiv dosar penal și l-au reținut pe bărbatul indicat de  victimă drept autor, care nu și-a recunoscut fapta și a fost eliberat ulterior.

„În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize genetice, iar în urma  rezultatelor s-a pus în evidență că bărbatul indicat inițial de victimă drept autor al faptei se face vinovat de comiterea infracțiunii. Acesta fost reținut, iar magistrații de la Judecătoria Bârlad au admis cererea de arestare preventivă a bărbatului”, a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Bogdan Gheorghiță. (A. P.)

Al cincilea violator de la Văleni a ieșit din pușcărie. Procurorii nu au contestat eliberarea condiționată

Un alt membru al grupului violatorilor de la Văleni a fost pus în libertate de Judecătoria Vaslui, după ce acesta a îndeplinit fracția de două treimi impusă de lege. Fără a fi contestat de procurori, așa cum se întâmplă de regulă, Paul Burlacu este cel de-al cincilea agresor sexual al elevei de la Muntenii de Sus pus în libertate de instanță înainte de ispășirea integrală a pedepsei.

Seria eliberărilor condiționate în cazul grupului de violatori de la Văleni care a scandalizat opinia publică continuă. După ceilalți patru prieteni ai săi, care au ieșit de după gratii în 2016 și anul acesta, a venit rândul lui Paul Burlacu să părăsească Penitenciarul Vaslui înainte de ispășirea integrală a celor 8 ani și opt luni la care a fost condamnat în anul 2015 pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate. Tânărul s-a bucurat de prevederile legale, cum ar fi recursul compensatoriu și condițiile grele de detenție în care a fost nevoit să-și ispășească pedeapsa. Chiar dacă procurorii nu au contestat hotărârea luată de judecători la propunerea comisiei de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Vaslui, Paul Burlacu va trebuie să respecte, în următorii trei ani, programul de supraveghere al poliției, precum și principala condiție impusă de instanță, cea de a nu se apropia de tânăra pe care a violat-o ori de a comunica cu aceasta sau rudele.

Însă, seria eliberărilor condiționate nu se oprește aici. Și Petrică Bolboceanu, al șaselea membru al grupului de violatori, a obținut avizul comisiei Penitenciarului Vaslui de a ieșit din pușcărie. Însă, acesta va mai avea de așteptat, întrucât cazul său va fi judecat abia la începutul lunii viitoare. (Ionuț PREDA)

Recidivist din Huși, arestat după ce a încercat să violeze o fată de 14 ani în scara unui bloc

Un tânăr din municipiul Huși, condamnat în urmă cu câțiva ani la închisoare pentru o agresiune sexuală, a fost arestat preventiv după ce a încercat să violeze o fată de 14 ani în scara blocului în care acestea locuiește. Copila a reușit să scape pentru că a început să strige după ajutor.

Eleva mergea spre casă în momentul în care tânărul de 24 de ani s-a năpustit asupra sa, cu pantalonii dați jos, în scara blocului. Conștientă de ceea ce i se poate întâmpla, fata a început să fugă pe scări spre ușa apartamentului în care locuia, însă individul a reușit să o ajungă din urmă și să-i pună mâna în zona intimă. Evident, copila a început să strige după ajutor, astfel încât Marian Păduraru și-a tras pantalonii pe el și a fugit din scară de frică să nu fie prins. Ajunsă în casă, eleva a povestit părinților ce i s-a întâmplat, fiind anunțată poliția. Pe baza descrierilor făcute de copilă, polițiștii au reușit să-l prindă în aceeași zi pe tânărul de 24 de ani, acesta fiind reținut.

Autorul a fost prezentat în instanță cu propunerea de arestare preventivă, pe numele său fiind emis un mandat de 30 de zile sub acuzația de agresiune sexuală”, ne-a declarat, ieri, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

În urmă cu șapte ani, Marian Păduraru a fost condamnat la un an de închisoare după ce a încercat să violeze o tânără de 25 de ani pe o stradă din municipiul Huși. Și atunci, victima a reușit să scape după ce a strigat după ajutor. (Ionuț PREDA)

(VIDEO) Criminalii femeii violată și abandonată pe câmp, arestați

Autorii violului petrecut pe un câmp dintre localitățile Ghergheleu (Codăești) și Iaz (Solești), trei tineri de 16, 17 și 23 de ani, au fost găsiți de către anchetatori și apoi arestați preventiv de magistrații Tribunalului Vaslui pentru viol și omor. Victima de 49 de ani fusese abuzată sexual și apoi abandonată ca un animal într-o zonă mocirloasă, fără chiloți și pantaloni pe ea, ceea ce a condus la moartea sa din cauza frigului.

Marian Iancu, Ionuț Chirilă și Costică Panainte, toți din localitatea Iaz, au întâlni-o pe Anișoara Smău într-un magazin din Ghergheleu, satul în care, de altfel, aceasta și locuia. Potrivit martorilor, după ce au băut împreună o cantitate destul de mare de alcool, ar fi ajuns la o înțelege cu femeia să întrețină relații sexuale de bună voie, mai ales că le făcuse și avansuri. Numai că tinerii nu au mai avut răbdare astfel încât, atunci când vasluianca a mers, la un moment dat, la toaletă, unul dintre ei s-a dus după femeie, de unde a scos-o cu forța afară, fără chiloți și pantaloni, aruncând-o în căruța cu care venise de la Ghergheleu. Ulterior, Marian Iancu, Ionuț Chirilă și Costică Panainte au plecat în afara satului, într-o zonă mocirloasă, unde au batjocorit-o pe rând pe femeie, iar apoi au abandonat-o ca pe un câine.

Victima, complet dezbrăcată în partea inferioară a corpului, a încercat să plece de acolo, însă, probabil pe fondul consumului de alcool și a traumei suferită, nu a reușit decât să se târască pe o distanță foarte scurtă. În consecință, femeia a rămas inertă în acea zonă mlăștinoasă unde, pe fondul temperaturilor scăzute de afară de pe parcursul nopții, a decedat din cauza hipotermiei, așa cum au constatat medicii legiști în urma efectuării autopsiei”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.

Poliția nu a fost anunțată de dispariția femeii, deși îi fuseseră găsite hainele în toaletă

Patronul magazinului de unde a fost luată cu japca femeia a găsit chiloții și pantalonii acesteia în toaletă. Atunci, împreună cu alți localnici, au început să o caute, însă fără a o găsi, nefiind anunțată poliția. ”Victima era cunoscută cu un comportament mai ușuratic, mai libertin, obișnuind să mai plece cu diverși bărbați. De aceea, proprietarul magazinului nu și-a pus problema că femeii i s-ar fi putut întâmpla ceva rău”, ne-a precizat procurorul de caz Elena Bejinariu.

O parte din martorii care se aflau în bufet au spus anchetatorilor că au văzut atunci când femeia a fost urcată în căruță de unul din tineri, fiind, de altfel, principalul indiciu care i-a ajutat să-i găsească pe autori. Acest lucru s-a întâmplat în urma cercetărilor defășurate după ce cadavrul femeii a fost găsit, întâmplător, de către un localnic din Ghergheleu care a trecut cu căruța prin zona unde victima violului fusese abandonată. Descoperirea a fost făcută la aproape trei zile de la incident.

Reținuți de către procurori, cei trei tineri au fost arestați preventiv pentru 30 de zile de Tribunalul Vaslui pentru viol și omor. (Ionuț PREDA)

Adolescent de 15 ani, arestat după ce ar fi violat un bătrân de 57 de ani

Un adolescent de 15 ani din Dănești a fost arestat preventiv pentru viol și tâlhărie după ce a abuzat sexual un bărbat de 57 de ani în propria casă. În plus, autorul i-a luat victimei sale și cei cinci lei pe care îi avea în buzunar. 
Abuz sexual între doi bărbați în localitatea Dănești. Autor este un băiat de 15 ani care, sub aburii alcoolului, a poftit la un consătean cu 42 de ani mai în vârstă. Totul s-a întâmplat în casa victimei după ce cei doi au băut împreună mai multe pahare cu vin. Adolescentul i-a propus gazdei să întrețină relații sexuale de bună voie. Când a auzit de propunerea indecentă, bărbatul de 57 de ani a fugit, însă a fost ajuns din urmă pe drumul din sat, fiind adus cu forța în casa sa. Ulterior, gazda a fost abuzată sexual, iar apoi tâlhărită și de cei cinci lei pe care îi avea în buzunar.
“În urma reclamației făcută la Poliție de către victimă, s-au declanșat cercetările în acest caz pentru viol și tâlhărie”, ne-a declarat responsabilul mass-media al Poliței Județene Vaslui, Silvia Manta.
Reținut inițial de polițiști, adolescentul de 15 ani a fost arestat preventiv pentru 30 de zile de către Judecătoria Vaslui. (Ionuț PREDA)

Bătrân de 69 de ani, arestat preventiv după ce a violat o fată de 14 ani

Magistrații de la Judecătoria Vaslui au dispus, sâmbătă seara, arestarea preventivă pentru 30 de zile a unui bărbat de 69 de ani, acuzat de viol în formă continuată, după ce ar fi abuzat o fată în vârstă de 14 ani.

Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județean (IPJ) Vaslui, fata ar fi plecat din Vaslui pe jos, fără să-și anunțe familia, până la o mătușă care locuiește în Bârlad. După ce a străbătut aproximativ 15 kilometri, a fost abordată de bărbatul de 69 de ani, care i-a spus că este periculos ceea ce face și care, profitând de naivitatea ei, i-a propus să-l însoțească la domiciliul său, unde să stea pe timp de noapte. Bărbatul ar fi întreținut relații sexuale cu minora pe tot parcursul nopții, cea care a sesizat faptele fiind mătușa fetei.

“În cauză se efectuează cercetări, fiind întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol sub formă continuată, prevăzută de art. 218 alin. 1 și 3 lit. c Cod penal cu aplicarea art. 35 alin. 1 Cod penal”, a declarat Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Bărbatul a fost reținut pentru 24 de ore, fiind prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă, iar instanța a admis solicitarea. (G.P)

Violatorul adolescentei de 17 ani rămâne după gratii

Violatorul adolescentei de 17 ani din Vaslui va rămâne după gratii cel puțin pe toată perioada mandatului de 30 de zile, după ce Tribunalul Vaslui a respins contestația tânărului la decizia luată de prima instanță. Avocații apărării au încercat să-i convingă pe magistrați să-l lase pe clientul lor în libertate pe motiv că nu ar fi probe suficient, invocând în acest sens cazul celor doi frați suspecți în cazul dublei crime din Capitală.

Magistrații Tribunalului Vaslui nu au fost înduplecați de avocații tânărului de 30 de ani, acuzat de violarea unei adolescente de 17 ani într-o scară de bloc din municipiul Vaslui. Avocații au încercat, prin diverse tertipuri, să-i convingă pe judecători să-i dea drumul clientului lor. Apărătorii lui Simon Angel Flavian Vidineac au invocat faptul că nu s-ar fi consumat în fapt un act sexual între clientul său și adolescentă. În acest sens, avocații au spus că nu sunt probe concludente, la fel ca în cazul celor doi frați din județul Vaslui, principalii suspecți în cazul dublei crime din Capitală. Totodată, au încercat să-l disculpe pe tânăr și de acuzația de tâlhărie, după ce acesta i-ar fi smuls victimei din mână telefonul. În susținerea celor afirmate, apărătorii au spus că mobilul ar fi fost găsit în iarbă în zona cartierului 13 Decembrie.

În consecință, după mai multe ore de judecată și deliberări, judecătorii Tribunalului Vaslui au respins cererea de repunere în libertate a lui Simon Angel Flavian Vidineac. (Ionuț PREDA)

Bărbatul care a încercat să își violeze nepoata, rămâne în arest

Miercuri, magistrații Tribunalului Vaslui au prelungit arestul preventiv cu încă 30 de zile pentru Costel Bădărău, bărbatul care a încercat, pe 20 mai, să își violeze nepoata în vârstă de 6 ani.

Costel Bădărău a intrat în casă peste copila care dormea și s-a așezat în pat lângă ea cu gândul de a întreține relații sexuale. Aurica Cărăușu, bunica copilei și concubina pedofilului, a bănuit că se întâmplă ceva ciudat în casă și a lăsat toate treburile din curte și a fugit cu sufletul la gură în cameră unde dormea nepoata sa. Printr-un gemuleț de pe hol, a văzut scenele de groază, bărbatul dezbrăcat care încerca să își violeze nepoata.

Întreaga comunitate a rămas șocată, necrezând că acest bărbat care își iubea nepoții foarte mult ar fi fost în stare să facă așa ceva. Aurica Cărăușu are un copil în vârstă de 9 ani împreună cu pedofilul, Costel, și își crește singură nepoții, victima, fetița de 9 ani și frațiorul acesteia în vârstă de 4 ani.

Bărbatul în vârsta de 48 de ani din comuna Costești, a fost reținut în luna mai, pentru tentativă de viol. (Crina BUTA)

(VIDEO) Șocant: negociere în timpul violului! O bătrână din Poienești și-a plătit agresorul cu 15 lei, în mijlocul violului, ca să o lase în pace

de Daniel MICU

Caz șocant la Poienești, duminică seară: o bătrână în vârstă de 69 de ani a fost agresată sexual de un consătean, pe stradă, în timp ce se întoarcea de la ziua comunei și, ca să-l convingă să o lase în pace, i-a oferit 15 lei, chiar în timpul violului. Individul, Neculai Botescu, de 30 de ani, a fost eliberat condiționat din pușcărie în 2014,  unde ispășire patru ani din cei 8, la cât fusese condamnat pentru că violase o minoră.

 

 

Tanti Didina a mers si ea duminica, pentru cateva ore, la ziua comunei. In jurul orei 18, a pornit spre casa sprijinindu-se in bat. Are probleme de sănătate si se deplasează cu dificultate. Povesteste ca nu era nimeni pe sosea, dar că, la un moment dat, a zarit un barbat in urma sa. Nu i-a dat importanta si si-a continuat drumul. In scurt timp, acesta a prins-o de haine, a trantit-o intr-un sant si de aici a tarat-o in lucerna.

Chiar atunci, prin zona a trecut o masina, care insa nu a oprit, soferul gandindu-se probabil ca tanarul ajuta o femeie cazuta in drum.

“Când m-am întors de la sărbătoare, nu era zare de om pe drum. Cand am ajuns in dreptul unor salcami, m-am uitat inapoi, venea unul la deal, dar nu am dat importanta cine si cum. Odata s-a izbit in mine si m-a apucat de haine, baticul mi-a ramas in drum. M-a trantit in sant, aveam un pieptar si m-a tarait de el. Mă trăgea de după cap ca pe un caine. Am inceput sa tip, degeaba. Cand ma tragea, venea o masina din Floresti, dar nu a oprit. Au vazut oamenii ca ma trage si or fi crezut că sunt vreo femeie beata si ca el ma tragea deoparte. M-a dus in lucerna. Mi-a ramas fusta in drum. Eram numai in camasa. Eu plângeam, tipam. A zis doar ca vrea sa ma …! S-a urcat pe pieptul meu, eu il impingeam sa il dau jos si nu am reusit”, povestește tanti Didina.

În timp ce o viola, bărbatul a întrebat-o dacă are bani, iar femeia, ca să scape de el, a acceptat să-i dea singurii bănuți pe care îi avea în buzunar, suma de 15 lei. După ce și-a primit banii, individul s-a oprit din agresiune și a plecat.

Plângând, cu hainele sfâșiate, plină de noroi și umilită, bătrâna și-a înfrânt rușinea și s-a dus țintă la postul de poliție, unde a povestit toată pățania.

Oameni legii l-au identificat imediat pe agresor, pe care il cunosteau ca pe un cal breaz. După ce ieșise din pușcărie, Neculai Botescu parea ca s-a reabilitat. La momentul primului viol era tânăr, iar sătenii din Frasinu, de unde este de loc, credeau că și-a băgat mințile în cap.

Ieri seară, individul a fost arestat preventiv pentru viol si talharie.

 

 

 

 

Un bărbat care a violat o bătrână s-a spânzurat de frica pușcăriei

de Daniel MICU

Îngrozit la gândul că s-ar putea întoarce în pușcărie, un bărbat de 41 de ani din comuna Zăpodeni și-a pus capăt zilelor. Împreună cu un consătean, în luna februarie, acesta a violat o femeie de 61 de ani. După 30 de zile petrecute în arest preventiv, omul se afla sub control judiciar și urma să se prezinte la un nou termen în proces. Cu o zi înainte, le-a spus vecinilor că se spânzură dacă va ajunge după gratii, însă nimeni nu l-a crezut în stare. Un localnic l-a găsit fără viață și a dat alarma.

În luna februarie, Ion Baron și amicul său, un tânăr de 34 de ani, au intrat în casă peste o femeie de 61 de ani. Băuți și agresivi, cei doi au luat-o cu forța pe bătrână și au dus-o la locuința unuia dintre ei, unde au batjocorit-o fără milă. Victima a depus plângere și tinerii au fost arestați preventiv pentru 30 de zile. Instanța a decis atunci că pot fi judecați în stare de libertate, iar cei doi s-au întors în satul Portari, cu respectarea termenilor controlului judiciar. Bărbatul de 41 de ani își câștiga existența muncind cu ziua în sat și nu părea capabil să își ia zilele. Atunci când consuma alcool, devenea însă de necontrolat, iar oamenii se fereau din calea lui. Cu o zi înainte să își pună capăt zilelor, Baron le-a mărturisit unor vecini că se teme să nu fie arestat din nou și că dacă se va întâmpla asta e în stare de orice. Oamenii au încercat să îl încurajeze, însă se pare că bărbatul era foarte afectat de cele întâmplate. Spre seară, un localnic a mers să îl cheme a doua zi la muncă și văzând că nu răspunde, a intrat în locuință. L-a găsit spânzurat și a sunat imediat la 112.

“A fost la mine în curte și am stat de vorbă. A spus că îi e frică de pușcărie și că nu vrea să se întoarcă acolo. Era în depresie, așa cred. L-am încurajat și eu cum am putut. I-am zis că nu îl arestează și chiar dacă se întâmplă asta se întoarce repede acasă. Era necăjit. Muncea cu ziua. Dar bea. Și atunci se lua de lume, înjura, nu te puteai înțelege cu el. S-a întâmplat și treaba cu femeia aia. Trăia cu teamă. A mai zis că se spânzură, dar am crezut că e o vorbă la băutură. Noi am crezut că e la muncă pe undeva, dar el era legat de gât în bordeiul lui. Un vecin a dat peste el și m-a chemat să îi tai sfoara”, a spus Petru Ciobănică, vecinul victimei. Cadavrul a fost transportat la Morga Vaslui pentru necropsie. Între timp, familia se pregătește pentru înmormântare.

(VIDEO) Unul dintre violatorii de la Văleni a ieșit din pușcărie

Unul dintre cei șapte tineri din Văleni care, în 2015, au fost condamnați la închisoare după ce au sechestrat și violat o elevă de 18 ani, a ieșit din pușcărie, fiind eliberat condiționat de către Judecătoria Vaslui. Așteptat de către o persoană mai în vârstă, Alin Dumitru Rotaru a refuzat să facă vreo declarație la ieșirea din penitenciar, acolo unde a stat închis efectiv jumătate din pedeapsa de șase ani și jumătate pe care o avea de ispășit.

Magistrații vasluieni au dat startul eliberărilor condiționate în cazul celor șapte violatori de la Văleni. Primul care părăsit pușcăria înainte de ispășirea integrală a pedepsei este Alin Dumitru Rotaru, cel care avea de executat șase ani și jumătate de închisoare. Însă, în urma analizei făcută de Comisia de liberări condiționate din cadrul Penitenciarului Vaslui, s-a considerat că acesta poate părăsi mai devreme închisoarea, punându-i-se, însă, în vedere o serie de obligații pe care le are de îndeplinit pe perioada termenului de supraveghere.

Pune în vedere condamnatului dispozițiile art. 100 alin. 5 și art. 104 al. 2 Cod penal referitoare la conduita sa viitoare și consecințele la care se expune, dacă va mai comite infracțiuni sau nu va respecta măsurile de supraveghere ori nu va executa obligațiile ce îi revin pe durata termenului de supraveghere”, se arată în sentința instanței.

Dată la mijlocul săptămânii trecute, decizia judecătorilor vasluieni nu a fost contestată de către procurori în termenul legal de trei zile, așa cum s-a întâmplat în cazul lui Ioan Surleac, condamnat în același dosar. Ceea ce a cântărit, cel mai probabil, în decizia magistraților a fost achitarea de către Alin Rotaru a daunelor morale stabilite prin sentința din 2015, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul lui Surleac.
Așteptat de către o persoană mai în vârstă, Alin Dumitru Rotaru a refuzat să facă vreo declarație la ieșirea din penitenciar, acolo unde a stat închis efectiv jumătate din pedeapsa de șase ani și jumătate pe care o avea de ispășit. (Ionuț PREDA)

Adolescentă de 13 ani violată și strânsă de gât de un tânăr de 18 ani, de fată cu mai mulți copii

de Daniel MICU

Prin momente de groază a trecut o copilă de 13 ani din satul Fundătura, comuna Arsură. Într-una din serile trecute, ea a fost batjocorită de un tânăr cu cinci ani mai mare, într-o vie, sub privirile altor copii care se aflau în apropiere.

Totul s-a petrecut după lăsarea întunericului. Împreună cu doi prieteni din satul Pâhnești, Cristi Burca a luat-o cu forță pe minoră din stația de autobuz. Au dus-o într-o vie, departe de privirile trecătorilor. Cei doi au dezbrăcat-o și au imobilizat-o, în timp ce tânărul de 18 ani a strâns-o de gât și i-a pus mâna la gură ca să nu strige după ajutor. Apoi, agresorul a rămas singur cu victima sa. După un timp, câțiva copii au văzut totul și i-au cerut individului să o lase în pace. Individul nu s-a sinchisit însă de rugămințile lor, așa că băieții l-au anunțat pe tatăl fetei că aceasta este în pericol.

A doua zi, părinții au făcut reclamație la poliție și suspectul a fost reținut pentru 24 de ore.

“Noi muncim, că așa e la țară. Nu putem stă mereu cu ochii pe ea. Am fost chemat, dar era târziu. Era speriată, plângea. Cred că el era băut, din câte am înțeles mai consumă alcool și așa a ajuns să facă una ca asta, cred! Eu nu îl iert! Să își tragă pedeapsa!”, a spus Daniel Cojan, tatăl victimei. Mama copilei recunoaște că băiatul s-a mai agățat odată de ea, însă atunci l-a iertat: “Nu am crezut că va ajunge la așa ceva. E un copil. Are 13 ani. El e mai mare. Trebuia să se gândească. Fata a venit plângând. Am vorbit cu ea și am întrebat-o ce s-a întâmplat. Mi-a spus prin ce a trecut, că a strâns-o de gât, i-a pus mâna la gură”, a declarat Mihaela Cojan.

De cealaltă parte, familia suspectului nu crede nici în ruptul capului că la mijloc a fost vorba de un viol, ci mai degrabă de un gest voit. Mama i-a luat apărarea și nu crede că s-a întâmplat așa ceva, deoarece băiatul… e cuminte și că fata era rea: “E cuminte băiatul meu. Nu a creat probleme. E un om muncitor, la locul lui. Nu a făcut scandal, nu a mai făcut așa ceva. Nu știu ce s-a întâmplat, dar nu e în stare să violeze un copil. Mă doare sufletul că fiul meu stă la pușcărie degeaba. Fata asta îl căuta și pe el, și pe alții. Nu a violat Cristi pe nimeni! Trebuie să iasă adevărul la suprafață!”.

Cristi Burca a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore pentru viol. El va fi prezentat în fața instanței cu propunere de arestare preventivă și riscă ani grei de pușcărie.

Decizia specialiștilor de la Protecția copilului în legătură cu băiatul de 9 ani violat de doi colegi de școală

Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui nu a intervenit în regim de urgență în cazul băiatului de 9 ani din Dănești, violat de către doi colegi de școală într-o casă părăsită de pe raza localității. În urma primelor cercetări desfășurate de către specialiștii instituției, s-a luat decizia ca toți cei trei copii implicați în acest caz, respectiv victima și minorii care l-au abuzat sexual, să rămâne în familii. Și asta chiar dacă unul dintre autori, un băiat de 13 ani, provine dintr-o familie destrămată, în prezent fiind crescut de către o bunică de a sa.

Cazul celor trei minori rămâne în atenția DGASPC până la clarificarea situației. În cadrul evaluării realizate, vom colabora cu reprezentanții Primăriei Dănești, ai Poliției și ai unității de învățământ, urmând a se adopta acele măsuri care se impun în interesul superior al copiilor”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Cei trei copii vor rămâne în atenția autorităților, urmând ca aceștia să beneficieze de sprijin în toate etapele de cercetare penală derulate de către poliție. După finalizarea anchetei organelor penale, Poliția va sesiza Parchetul cu privire la începerea sau nu a urmării penale față de copii de 11 și 13 ani care l-au abuzat pe colegul lor de școală de 9 ani. Ulterior, având în vedere că cei doi autori au vârsta sub 14 ani, se va putea institui supravegherea specializată sau, după caz, dacă nu există sprijin din partea familiei, s-ar putea lua măsura de protecție specială într-un centru de tip rezidențial. (Ionuț PREDA)

Unul dintre violatorii din Văleni își ia adio definitiv de la eliberarea condiționată! Iată de ce magistrații au fost nemiloși

Tribunalul Vaslui nu a fost mai îngăduitori cu Ioan Surleac, unul dintre cei șapte violatori din celebrul caz de la Văleni, în privința eliberării sale condiționate în urma ispășirii acelei fracții prevăzută de lege. Astfel, magistrații au decis să mențină hotărârea dată inițial, pe 20 martie, de către Judecătoria Vaslui, prin care era respinsă cererea tânărului din Văleni de a se libera din închisoare înainte de ispășirea integrală a condamnării dată de către instanță, respectiv șase ani de închisoare. În motivare, judecătorii susțin că Ioan Surleac a dat dovadă de rea credință în privința achitării cotei parte de daune morale către victimă, în sumă totală de 70.000 de lei, din moment ce nu a achitat niciun leu către victimă, deși, potrivit fișei personale de cheltuieli de la Penitenciarul Vaslui, tânărul a făcut cumpărături de aproape 10.000 de lei de la magazinul unității de detenție, inclusiv pe convorbiri telefonice.

Situația lui Ioan Surleac, de a părăsi unitatea de detenție înainte de ispășirea integrală a pedepsei, va fi discutată din nou în comisia de eliberări condiționate peste patru luni, potrivit deciziei definitive de miercuri a Tribunalului Vaslui.

Ioan Surleac a ispășit trei ani calendaristici din pedeapsă, însă comisia de eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Vaslui a luat în calcul zilele câștigate în urma aplicării recursului recompensatoriu, adică pentru activități neremunerate.

Ioan Surleac, alături de alți șase tineri, a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă, după ce a violat o elevă pe un câmp din județul Vaslui. Sentința definitivă a fost dată în noiembrie 2015, însă cei șapte tineri fuseseră arestați preventiv cu un an mai devreme. Dar, pe 9 aprilie 2015 au fost plasați în arest la domiciliu, ca apoi, două luni mai târziu, să primească control judiciar. Cei șapte tineri au fost reîncarcerați pe 15 august 2015. Condamnările în cazul celor șapte violatori au fost între șase și zece ani de închisoare. (G.P)

Sărăcia și înapoierea aruncă Vasluiul, din nou, în topul rușinii. Avem cea mai mare rată anuală a infracționalității!

Dacă în ultimii douăzeci de ani, la nivelul întregii țări, numărul infracțiunilor s-a redus la mai bine de jumătate din valoarea maximă înregistrată la sfârșitul anilor ’90, județul Vaslui este excepția. Influențată de factorii social-economici, rata infracționalității din cea mai săracă zonă a Romȃniei și a Uniunii Europene face ca Vasluiul să se regăsească în mod constant fie pe primul loc, fie în top 10 județe unde se comit în fiecare an peste 2000 infracțiuni la 100.000 locuitori.

Datele de la Institutul Național de Statistică (INS) reflectă realitatea sumbră de la Vaslui꞉ nivelul de trai scăzut predispune populația la încălcarea legii, a moralei și a normelor de conduită în societate.

În 2016, ultimul an pentru care există informații centralizate din întreaga țară, județul Vaslui a fost primul în clasamentul care arată rata infracționalității. S-au înregistrat 2.491 de infracțiuni la 100.000 locuitori, în timp ce media națională a fost de 1.717.

Surpriza acestei ierarhii, care nu face cinste vasluienilor, este că sunt urmați îndeaproape de locuitorii din București și Ilfov (2.312 infracțiuni), Constanța (2.201 infracțiuni), Brăila (2.062 infracțiuni), Alba (2.061 infracțiuni) și Brașov (2.048 infracțiuni la 100.000 locuitori).

Asta înseamnă că, după douăzeci de ani în care harta criminalității a arătat cu degetul doar înspre județele din Estul și Sudul țării, polii infracționalității au înaintat către Transilvania, regiune care s-a menținut pȃnă acum departe de orice top al rușinii.

Cele mai liniștite județe din țară erau, în urmă cu doi ani, Harghita, care înregistra mai puțin de jumătate din numărul infracțiunilor din județul Vaslui (1.113), Satu Mare (997 infracțiuni) și Covasna (945 infracțiuni la 100.000 locuitori).

În ce privește celelalte județe din Moldova, toate se situau sub media națională de 1.717 infracțiuni, sucevenii avȃnd cea mai scăzută rată a infracționalității.

Vasluiul, valori oscilante ale ratei infracționalității de la an la an

Corelȃnd datele INS cu cele publicate pe site-ul Instituției Prefectului, rezultă că vasluienii se avȃntă în rele într-un an și se mai cumințesc puțin în următorul. Dacă în 2014 s-au înregistrat 2.470 infracțiuni la 100.000 locuitori, în 2015 vorbim despre o ușoară scădere, pȃnă la 2.291, pentru ca în 2016 să se reia ciclul pȃnă la valoarea de 2.491 infracțiuni la 100.000 locuitori.

Sociologii susțin că vinovatul principal pentru aceste numere alarmante rămȃne nivelul de trai scăzut din Vaslui. Analfabetismul se alătură și el condițiilor precare de viață din mediul rural, în gospodării care nu dispun de instalații de apă și canalizare. Nemulțumirile îi macină și pe cei din zonele urbane, acolo unde găsirea unei slujbe plătite decent este o minune. Vasluienii sunt unii dintre cei mai prost plătiți angajați din România, astfel că nu e de mirare că sărăcia îi împinge să încalce legea. (Mara GRIGORIU)

Elev de 11 ani ani, bătut și violat de doi colegi de școală de 11 și 13 ani. Poliția face anchetă

Un elev de 11 ani, din Dănești, a fost bătut și apoi violat de către doi băieți, de 11 și 13 ani, colegi cu victima, în urma racolării de pe un drum sătesc. Orgia s-a consumat într-o casă părăsită din Dănești, poliția fiind sesizată în acest caz de către un profesor de la școala unde învață cei trei, după ce fratele victimei a sărit la bătaie la unul dintre violatori.

Seria atrocităților la nivelul comunităților din județul nostru continuă, iar acestea ies la iveală, se pare, doar în urma unor ”scăpări”. Ultima întâmplare în care, de această dată, au fost implicați copii, s-a consumat în localitatea Dănești. Un copil de 11 ani a fost bătut și apoi dus într-o casă părăsită, unde a fost violat de către doi colegi de școală de 11 și 13 ani. De altfel, despre abuzul sexual s-a aflat la unitatea de învățământ pe care o frecventează cei trei băieți abia după ce fratele victimei a sărit la bătaie la cel mai mare dintre violatori. Un profesor a anunțat poliția din sat, care a declanșat o anchetă în acest caz.

În urma sesizării primită, polițiștii Postului de Poliție Dănești fac cercetări în acest caz sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Potrivit primelor date din anchetă, minorul de 11 ani a fost lovit cu palmele și cu un băț de către alți doi minori, de 11 lși 13 ani, și apoi constrâns să întrețină relații sexuale orale și anale”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Silvia Manta.

Autoritățile locale din Dănești au sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui în vederea declanșării propriei anchete în acest caz. (Ionuț PREDA)

Bătrân bătut crunt de văcarul satului, pentru că nu a vrut să facă sex! “Nu e prima dată când face asta. Se orientează și el la bărbați bolnavi, necăjiți”

de Daniel MICU

Prin chinuri greu de imaginat a trecut un bărbat în vârstă de 63 de ani din comuna Costești. Omul a fost strivit în bătaie de un vecin cu doi ani mai tânăr, pentru că a refuzat să întrețină relații intime cu acesta. Agresorul, fost recidivist și cunoscut în sat pentru deviația să sexuală, a fost arestat preventiv 30 de zile pentru săvârșirea infracțiuni de tentativă de viol și violare de domiciliu. Cu trupul tumefiat și sufletul zdrobit, victima își revine din șoc pe un pat de spital.

În zori, soția primarului din comuna Costești l-a găsit pe Gheorghe Focșa în casă, plin de sânge. Femeia îl vizită zilnic și îi aducea mâncare. Când l-a văzut cu răni pe față și pe corp, a anunțat poliția și ambulanța. Cu ultimele puteri și extrem de jenat, omul a povestit calvarul la care a fost supus ore în șir de Gheorghe Manolache, văcarul satului. În puterea nopții, s-a trezit în casă cu agresorul. Băut fiind, acesta i-a cerut să întrețină relații intime. Bătrânul l-a refuzat ferm și i-a cerut să plece, lucru care l-a înfuriat pe agresor. Manolache s-a năpustit asupra lui cu pumnii și picioarele. Mai mult decât atât, a încercat să îl supună la perversiuni sexuale, profitând de faptul că victima sa are unele probleme de sănătate și de mobilitate.

Spre dimineață, bietul om a scăpat din ghearele călăului său. Avea nasul spart și câteva coaste rupte, dar și răni în cap și pe brațe. Suspectul și-a abandonat victima într-o baltă de sânge și a plecat liniștit. A fost audiat, dar nu și-a recunoscut fapta. Probele strânse de polițiști și declarația victimei i-au convins pe judecători, care au decis arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. Manolache a mai făcut pușcărie cu ani în urmă, pentru infracțiuni de furt. Localnicii spun că nu e prima dată când acesta abuzează un bărbat, dar celelalte cazuri nu au ajuns pe masa anchetatorilor, întrucât a fost iertat de victimele sale.

“Nu e prima dată când face asta. S-a mai auzit de el, dar oamenii l-au iertat. Se orientează și el la bărbați bolnavi, necăjiți. Pe nea Gheorghiță l-a bătut rău toată noaptea, că nu a vrut. Am auzit că l-a înțepat și cu șurubelnița. Nu e normal. L-am văzut când l-au luat cu cătușe, la Vaslui. Să nu se mai întoarcă în sat la noi. Stăm cu teamă în case. Vecinul e om cuminte, muncea și el cât putea. Era necăjit. Nu trebuia să îl chinuie în halul asta. Păcat de omul ăsta! Țiganul ăsta era băut, din câte am înțeles. Să îi fie rușine și legea să facă dreptate”, ne-a spus Maria Lăcătuș, vecina victimei.

Un echipaj medical din cadrul Serviciului Județean de Ambulanță a transportat victima la Spitalul de Urgență din Vaslui, unde va mai rămâne internată până când i se vor vindeca rănile trupești și cele emoționale.

Magistrații au respins eliberarea condiționată a unuia dintre cei șapte tineri care au violat o elevă de 18 ani, în 2014

Comisia de eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Vaslui a solicitat eliberarea condiționată a unuia dintre cei șapte violatori de la Văleni care au abuzat sexual o elevă în urmă cu patru ani. Judecătoria Vaslui a respins cererea astfel încât Ioan Surleac, care a ispășit jumătate din pedeapsă, rămâne după gratii cel puțin până la judecarea recursului.

Magistrații Judecătoriei Vaslui îi menține în continuare după gratii pe toți cei șapte violatori din Văleni care, în urmă cu patru ani, au abuzat sexual o elevă care tocmai ieșise de la școală. Deși unul dintre autori a fost propus de către Comisia de eliberări condiționate a Penitenciarului Vaslui pentru eliberarea condiționată, Ioan Surleac va rămâne în continuare încarcerat. Magistrații vasluieni au considerat nejustificată cererea, deși cel care a primit cea mai mică dintre condamnări în acest caz, respectiv șase ani de închisoare, ar fi îndeplinit condițiile de eliberare înainte de termen. Ioan Surleac a ispășit trei ani calendaristici din pedeapsă, însă comisia de eliberări condiționate din cadrul Penitenciarului Vaslui a luat în calcul zilele câștigate în urma aplicării recursului recompensatoriu, adică pentru activități neremunerate. Tânărul în cauză mai are, însă, șansa recursului la decizia Judecătoria Vaslui.

Ioan Surleac, alături de alți șase tineri, a fost condamnat definitiv la șase ani de închisoare pentru viol în formă agravantă, după ce a violat o elevă pe un câmp din județul Vaslui. Sentința definitivă a fost dată în noiembrie 2015, însă cei șapte tineri fuseseră arestați preventiv cu un an mai devreme. Dar, pe 9 aprilie 2015 au fost plasați în arest la domiciliu, ca apoi, două luni mai târziu, să primească control judiciar. Cei șapte tineri au fost reîncarcerați pe 15 august 2015. Condamnările în cazul celor șapte violatori au fost între șase și zece ani de închisoare.

Povestea violului în cauză a făcut înconjurul țării în 2014. În seara de 10 noiembrie 2014 victima s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, Silviu B., în vârstă de 20 ani și Paul B., de 27 ani, care, s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Tinerii n-au făcut însă ce au zis, ci au pus la cale un plan diabolic: un viol în grup. Au mers astfel cu mașina pe un câmp, din apropierea localității Văleni, unde și-au mai invitat alți patru prieteni, pe Silviu A., de 21 ani, Petrică B., de 22 ani, Ionuț B., de 20 ani și Alin R., de 18 ani.

Trei dintre tineri au întreținut raporturi sexuale cu fata împotriva voinței acesteia, care le-a solicitat în repetate rânduri să fie condusă acasă. Ulterior, cei în cauză s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a fost chemat și Ioan S., de 19 ani, din comuna Văleni, forțând victima încă odată să întrețină raporturi sexuale.

După ce au făcut ce și-au propus, pe la ora 22:30, au condus tânăra la domiciliu, recomandându-i să nu povestească nimănui nimic despre cele întâmplate. Ajunsă acasă, fata a relatat părinților calvarul prin care a trecut, aceștia din urmă sesizând polițiștii. Ei au fost plasați ulterior în arest la domiciliu, puși sub control judiciar și arestați din nou, în urma reacțiilor din partea societății civile, a politicienilor și a simplilor cetățeni care au transmis mesaje de susținere pentru fata abuzată.
Cei șapte tineri au primit pedepse cuprinse între șase și 10 ani de închisoare pentru fapta comisă. (I.P., G.P.)

Tupeu maxim! Iată ce le-a cerut procurorilor criminalul care a violat un bătrân de 80 de ani

Criminalul din Solești care a violat un bătrân de 80 de ani în propria sa locuință după ce cei doi băuseră împreună mai multe pahare cu vin a fost arestat preventiv. Recidivist, Dănuț Ungureanu a cerut judecătorilor arestul la domiciliu, deși victima a ajuns la spital pentru îngrijiri medicale.

Bărbatul de 54 de ani din Solești care în urmă cu aproape nouă ani a comis o crimă a ajuns din nou în spatele gratiilor, după ce a violat un bătrân de 80 de an. Magistrații Judecătoriei Vaslui au acceptat solicitarea procurorului de caz și au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Dănuț Ungureanu pentru viol. Autorul abuzului sexual a avut tupeu și a cerut judecătorilor să-l lase în arest la domiciliu, solicitare care, evident, a fost respinsă, având în vedere gravitatea faptei sale.

În urma cercetărilor, anchetatorii au stabilit că victima cu autorul violului erau prieteni. Cei doi au cinstit mai multe pahare de băutură împreună în locuința bătrânului. Aproape de miezul nopții, Dănuț Ungureanu, probabil încălzit de aburii alcoolului, i-a propus gazdei să întrețină relații sexuale. Cum bărbatul de 54 de ani a fost refuzat, acesta s-a năpustit asupra bătrânului, pe care l-a abuzat sexual, profitând și de faptul că nu se putea apăra. Ulterior, violatorul a fugit, fiind prins a doua zi, în urma căutărilor întreprinse de către polițiști, după ce o rudă de-a bătrânului, care se dusese în vizită, a reclamat abuzul sexual la numărul de urgență 112.

În ceea ce-l privește pe bătrân, acesta a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Dănuț Ungureanu a fost condamnat în anul 2010 la opt ani de închisoare pentru omor, după ce, în vara lui 2009, a comis o crimă. Bărbatul de 54 de ani a fost eliberat anul trecut din Penitenciarul de Maximă Siguranță Iași în urma ispășirii integrale a pedepsei. (Ionuț PREDA)

(VIDEO) Un descreierat care în tinerețe și-a ucis soția și i-a ascuns trupul în grădină, arestat aseară după ce și-a violat cu sălbăticie mătușa septuagenară

Un recidivist din județul Vaslui, Constantin Bulgaru, s-a întors după gratii, după ce, cu o violență ieșita din comun, și-a violat și bătut mătușa, bătrâna fiind transportată în stare gravă la Spitalul de Neurochirurgie Iași. Aseară, judecătorii vasluieni au emis pe numele bărbatului de 59 de ani mandat de arestare preventivă pentru următoarele 30 zile.

În cursul zilei de vineri, Bulgaru Constantin a mers în satul Arșița, din comuna Bogdana, la mătușa lui, în vârstă de 73 de ani, sub pretextul de a o ajuta pe aceasta la treburile gospodărești. Nu a reușit să termine tot ce avea de făcut în curtea femeii, așa că a rămas să doarmă în casa bătrânei, el fiind din localitatea Fântâna Blănarului. În cursul nopții, cu mințile tulburi de alcool, s-a năpustit asupra mătușii sale și a violat-o, fără să țină cont de rugămințile și de lacrimile acesteia.

Bătrâna a încercat din răsputeri să se apere, iar asta l-a scos din minte pe “musafir”. A lovit-o cu sălbăticie și și-a dus la capăt planul îngrozitor. Mai mult moartă decât vie, femeia a ajuns în grija medicilor de la Spitalul de Neurochirurgie Iași, cu răni grave.

Deși inclusiv vecinii le-au spus anchetatorilor că el e vinovat pentru starea precară de acum a bătrânii, Bulgaru nu recunoaște nici în ruptul capului că și-a zdrobit mătușa. După 24 de ore petrecute în arest, aseară, suspectul a fost prezentat la Judecătoria Vaslui cu propunere de arestare preventivă pentru viol.

 

 

“Nu i-am făcut eu nimic! Nu am bătu-o! Eu am plecat!”, a declarat acesta la intrarea în sala de judecată. Probele strânse până acum la dosar sunt însă de nezdruncinat, așa ca Bulgaru, deși a cerut măsura controlului judiciar, s-a întors după gratii.

În anul 1992, individul a fost arestat pentru lovituri cauzatoare de moarte, după ce și-a ucis soția și i-a îngropat trupul în grădină. Teribila descoperire a fost făcută de anchetatorii brașoveni abia după un an de zile. Blândețea magistraților și a legilor românești a făcut ca patru ani mai târziu, criminalul să fie eliberat.

Bărbatul condamnat după ce și-a violat nepoata de 13 ani ar fi încercat să-și abuzeze sexual o altă nepoată bolnavă și fiica vitregă

Bărbatul din Sârbi condamnat la 11 ani de închisoare după ce și-a violat nepoata de 13 ani cu retard mintal care apoi a și născut ar fi încercat să-și

Catalin Baciu

abuzeze sexual și o altă nepoată bolnavă, în vârstă de 14 ani la momentul respectiv, și fiica vitregă, de 17 ani. Totul a ieșit la iveală după ce judecătorii au dat sentința pentru Cătălin Baciu, părinții fetei violate în repetate rânduri făcându-și curaj și povestind despre ”apucăturile animalice” ale celui care ”i-au înnebunit de tot” fiica. Elevă la școala din Sârbi, copila are, periodic, excese de furie, aruncând cu diverse obiecte prin casă, supărată că mama sa i-ar fi vândut copilul făcut cu violatorul și care acum se află în grija unui asistent maternal profesionist.

Detalii înfiorătoare ies la iveală în cazul violatorului de 37 de ani, din satul Sârbi. Părinții și-au făcut curaj și au mărturisit despre comportamentul deviant al celui care, în opinia lor, i-au nenorocit pe viață fiica de 14 ani. Atât mama cât și tatăl copilei susțin că unchiul fetei a mai avut ”apucături animalice” în trecut, încercând să abuzeze sexual pe o altă nepoată de a sa, din Huși, precum și pe fiica sa vitregă, de 17 ani.

Acum vreo patru ani, când era la Huși, Cătălin a încercat să o violeze pe fiica de 14 ani a unui alt frate de-al nostru, bolnavă și aia. Nu a reușit, căci fata a început să țipe și atunci a apărut tatăl copilei. Nu l-a reclamat la poliție, însă i-a dat un hârleț pe spate ca să-l liniștească pe viitor”, ne-a declarat Cristian Baciu, fratele violatorului.

Mutat de la Huși în localitatea Sârbi, acolo unde și-a găsit o femeie cu care a trăit până a fi luat la pușcărie, Cătălin Baciu se pare că a încercat să-și satisfacă pofta de sex și cu fiica sa vitregă, acum în vârstă de 17 ani. Totul s-ar fi consumat în perioada în care bărbatul a violat-o și pe nepoata sa. ”A încercat să se culce chiar și cu fiică-sa vitregă. Spunea el că a greșit patul. Cum am putea crede acum că este adevărat? Ca și nepoata de la Huși, fata a scăpat că a început să strige după ajutor. Când se îmbăta, era jale cu el”, susține Carmen Stan, mama fetei violate.

Ca și în cazul nepoatei de la Huși, Cătălin Baciu nu a fost reclamat la poliție și a scăpat de o anchetă pentru tentativă de viol.

Mi-a spus că a violat-o unchiul său când am văzut că-i crește burta”

Fata violată nu a avut curaj să le spună părinților că a fost violată de unchiul său. Probabil, crede mama sa, i-a fost frică de răzbunarea agresorului sexual. Totul a ieșit la iveală în momentul în care femeia a observat că fiicei sale începe să-i crească burta și are lactație. În consecință, a luat-o pe fată și s-a dus la medic la Spitalul Bârlad, specialist care, în urma ecografiei, i-a confirmat ceea ce bănuia: fiica sa era gravidă la vârsta de 13 ani.

Sarcina avea patru luni și jumătate. Evident, am început să-mi fac griji, având în vedere vârsta pe care o avea și, mai ales, boala. Am întrebat-o cu cine s-a culcat și, în cele din urmă, mi-a mărturisit că este cumnatul meu. M-am dus imediat la poliție și l-am reclamat. Au făcut anchetă și au spus că nu au dovezi suficiente. El nu a recunoscut nimic. Dimpotrivă, l-a acuzat pe bărbatul meu, că el este cel care s-a culcat cu fiică-sa”, ne-a spus mama fetei.

Fără dovezi concludente, anchetatorii au clasat dosarul de viol într-o primă fază. Însă, Cătălin Baciu nu a scăpat pentru că, după ce victima sa a născut în luna ianuarie a acestui an, s-au prelevat probe ADN care au putut fi comparate cu cele ale bărbatului. Astfel, în urma analizelor, s-a demonstrat că este tatăl copilului și, în consecință, anchetatorii au redeschis dosarul și l-au prezentat pe violator în instanță, cu propunerea de arestare preventivă. Inexplicabil, cu dovezile clare pe masă, magistrații Judecătoriei Bârlad l-au lăsat în libertate pe Cătălin Baciu. Abia în urma recursului procurorilor, Tribunalul Vaslui a emis mandat de arestare preventivă.

După ce a născut, fiică-mea a înnebunit de tot. Zicea că se omoară, că i-am vândut copilul”

Nașterea la o vârstă foarte fragedă și retardul mintal de care suferea au afectat-o foarte mult pe copila în vârstă acum de 14 ani. Drept dovadă sunt excesele de furie pe care le are periodic, momente în care aruncă cu obiecte prin casă și țipă la cei din jur. Însă, cea mai puternică criză de nervi a avut-o după ce a adus pe lume băiețelul, atunci spărgând geamurile de la casă.

După ce a născut, fiica mea a înnebunit de tot. Zicea că se omoară, că i-am vândut copilul pe care, de fapt, îl luaseră cei de la Protecția Copilului. A devenit foarte agresivă. La școală avem noroc că atunci când se enervează o ajută doamna director, care este cumătra mea pentru că mi-a botezat pe băiatul mic, de patru ani”, afirmă Carmen Stan.

Pentru a evita o tragedie, femeia a mers cu fiica sa în repetate rânduri la controale pentru tratament, inclusiv la Spitalul de Psihiatrie ”Socola” Iași. Mama copilei nu ne-a putut spune dacă și-a mai revenit, având în vedere că trauma prin care a trecut a marcat-o foarte mult.

În fața judecătorilor, violatorul a spus că nu știa că nepoata sa are 13 ani și probleme psihice pe motiv că merge la școală

Ajuns în fața instanței de judecată, Cătălin Baciu a recunoscut că și-a violat nepoata. Însă, declarațiile sale au fost halucinante cu privire la gestul său. Bărbatul a spus că nu știa vârsta fetei și, mai ales, că este bolnavă psihic, deși o abuzase sexual în repetate rânduri.

În fața judecătoarei, cumnatul meu a spus că nu știa că fata avea 13 ani și nici că-i cu retard mintal, pe motiv că merge la școală. Totuși, a avut curajul și a recunoscut că s-a culcat cu ea. Însă, nimeni nu știe de câte ori a făcut-o. Însă, la concluzii, când judecătoarea i-a dat voie la pledoaria finală, a spus că-i pare rău de ce a făcut”, susține mama copilei violate.

Părinții copilei nu au putut spune nici când anume s-au petrecut abuzurile sexuale la care a fost supusă fiica lor. Însă, ei bănuiesc că fata a căzut pradă lui Cătălin Baciu atunci când ei erau plecați la muncă, în special pe timpul nopții, la o fermă de pui din satul învecinat. De altfel, odată a și fost surprins de fratele femeii, care locuiește în același imobil, când ieșea, fără nicio justificare, din casa în care se aflau doar cei patru copii ai familiei Baciu.

11 ani de pușcărie este prea puțin. O să fac apel”

Pedeapsa de 11 ani de pușcărie primită de către Cătălin Baciu este considerată prea mică de către mama copilei. Femeia a aflat de la reporterii Libertatea ce pedeapsă a primit cumnatul său și a spus că va face apel la sentința dată de Judecătoria Bârlad.

Nu știam ce pedeapsă a primit, însă 11 ani de pușcărie este prea puțin pentru ceea ce a făcut, pentru că mi-a nenorocit fata pentru tot restul vieții. Tot timpul o jignea pe fiică-mea. Bine măcar că a dat instanța daune morale. Să le plătească nevastă-sa, că are de unde, pentru că lucrează la o fabrică de pui din Banca (n.red.-satul învecinat). Maică-sa a venit în sat, a trecut prin fața porții noastre și nu a avut bunul simț să intre să vadă ce face fata noastră. Nu pot să-i iert. O să fac apel la sentință”, a spus Carmen Stan.

Cătălin Stan

Fratele femeii crede, la rândul său, că judecătorii au fost prea indulgenți cu violatorul nepoatei sale. ”Cum să-i dea numai 11 ani de pușcărie? Trebuia să-i dea cel puțin 20 de ani de închisoare, să-i putrezească oasele acolo. Nu s-a gândit că-i nepoată-sa, că-i și sângele lui? Să plătească cu vârf și îndesat pentru răul pe care ni l-a făcut la toți”, este de părere Cătălin Stan.

Fata este elevă în clasa a VII-a, iar fiul ei a ajuns la un asistent maternal

Cu câteva luni înainte de a naște, fata s-a retras de la școală. Pe 8 ianuarie anul acesta, a adus pe lume un băiețel care, în urma unei evaluări făcută de către specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, a ajuns în grija unui asistent maternal profesionist. ”Încă de la naștere, copilul a fost preluat în sistemul de protecție. Nu s-a impus internarea într-un centru de specialitate având în vedere că nu avea nevoie de asistență medicală permanentă. La rândul său, mama a beneficiat după naștere de consiliere psihologică, un program la care a participat și mama minorei”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Irina Cîmpeanu.

Din primăvara acestui an, fata de 14 ani și-a reluat cursurile, în prezent fiind în clasa a VII-a la Școala Sârbi. Copila ne-a mărturisit în momentul în care a plecat către unitatea de învățământ cu ghiozdanul în spate că-i place la școală și că iubește toate materiile. Acesta a fost și motivul pentru care nu a renunțat la școală, chiar dacă a trecut prin acea cumpănă a vieții sale.

Femeie din Ivănești, violată ore în șir de prietenul cel mai bun al concubinului

de Daniel MICU

”M-a violat cu picioarele la grinda, toata noaptea! Mi-a pus cutitul la gat si m-a amenintat cu moartea!”. Prin chinuri teribile a trecut o femeie de 41 de ani din comuna Ivanesti, dupa ce un consatean a bagat-o cu forta in locuinta lui, unde a batut-o si a violat-o ore in sir. Abia cand acesta a adormit, femeia a reusit sa fuga. De rusine si de teama, i-a marturisit concubinului abia in ziua urmatoare ce s-a intamplat si imediat a intrat Politia pe fir. Oamenii legii l-au gasit pe Petru Manole ( 40 de ani) ascuns in pod. Cand a dat ochii cu victima i-a cerut, zadarnic, sa il ierte.

Incidentul s-a petrecut intr-un sat rupt de lume, Fundatura Mica. In acea seara, Elena Roman isi cauta iubitul prin sat, omul fiind plecat de mai multe ore la cules ghebe. A ajuns la poarta lui Petru Manole, prieten cu ei si l-a strigat pe barbat, crezand ca se afla acolo. I-a raspuns insa proprietarul locuintei, care nu s-a sfiit sa o traga fortat din drum in curte si apoi in casa. I-a spus ca ii este draga, ca e frumoasa si ca demult a pus ochii pe ea. Baut fiind, i-a cerut sa intretina relatii intime si pentru ca femeia l-a refuzat, a lovit-o si a batjocorit-o toata noaptea.

Victima povesteste ca Petrica i-a pus cutitul la gat si a amenintat-o cu moartea daca spune cuiva: ”Eu il cautam pe sotul meu in sat. L-am strigat si a raspuns Petrica. Era in vie. A venit si m-a tras in casa cu forta. A spus ca ii sunt draga si ca vrea sa ma iubeasca. I-am zis sa ma lase in pace, sa ma duc acasa, dar nu a vurt. M-a tras si m-a tinut cu forta in casa. M-a violat cum a vrut. M-a batut, m-a sugrumat. M-a pus cu picioarele la grinda si… . Bea si ma chinuia. I-am spus sa ma lase in pace, nu m-a ascultat. Pe la 6 dimineata a dormit si am fugit. Nu am avut curaj sa ii spun lui Lucian atunci ce mi s-a intamplat. Abia a doua zi l-am rugat sa nu se enerveze si sa nu ma sperie, dar Petrica m-a violat. A venit politia, l-a gasit in pod. Cand l-au adus aici, mi-a spus sa il iert, ca nu a facut nimic si nu e vinovat. Nici nu ma gandesc! M-a speriat tare! Si acum tremur de spaima. O sa merg la biserica sa imi citeasca preotul. Putea să mă omoare. I-au gasit politistii cutitul in gradina. Nu l-am crezut in stare, desi el imi spunea inca din vara ca ii place fundul meu, ca sunt asa si pe dincolo!”.

Lucian, barbatul cu care traieste Elena, este surprins de faptul ca vecinul lui, pe care il considera prieten, a fost capabil de una ca asta: ”Nu l-am crezut in stare de asa ceva! Eram prieteni! Am crescut aici! Eu am venit de la padure, am vazut ca ea nu e acasa, dar am crezut ca e pe la sora-sa si doarme acolo. Nu mi-am dat seama. Ea mi-a spus ce a patit. Are vanatai peste tot. A strans-o de gat. A lovit-o. Nu era baiat rau, dar cand se imbata nu aveai cu cine vorbi. Cum sa iti bati joc de un om ?! Eu nu as putea face asa ceva! Iti place de cineva si persoana aia e de acord, da. Daca nu, nu. Iti vezi de treaba ta! A pus-o cu picioarele in sus, la grinda si a violat-o ! A vazut prea multe filme porno! A avut noroc ca a scăpat. Ea nu are un ochi, abia s-a strecurat afara. I-a ascuns si hainele… ”.

Suspectul a fost arestat si risca ani grei de puscarie pentru fapta sa.

Fata de 15 ani biciuită și abuzată sexual de tată rămâne în familia extinsă

Adolescenta în vârstă de 15 ani din localitatea Simila, comuna Zorleni, biciuită și abuzată sexual de tatăl său, va rămâne în familia extinsă, au informat ieri reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

În urma anchetei demarate de DGASPC s-a stabilit că tatăl comite frecvent acte de violență asupra copiilor, iar o soluție pentru ca el să fie îndepărtat de familie ar fi un ordin de protecție.

“Fata provine dintr-o familie numeroasă. În această perioadă ea a fost foarte expusă, iar noi trebuie să facem totul pentru protecția sa și pentru evitarea stigmatizării de către societate. Ea va fi inclusă într-un program de consiliere psihologică și, pentru moment, va locui în familia lărgită, unde a stat, de altfel, încă din momentul în care a avut curajul să reclame abuzurile la care a fost supusă. Familia rămâne în continuare în monitorizare, vom lucra foarte mult cu mama și toate demersurile noastre vizează asigurarea unui mediu de viață sigur pentru copii”, a declarat ieri Irina Cîmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Liviu Șopalcă, de 46 de ani, este anchetat de polițiști după ce fiica sa, în vârstă de 15 ani, a reclamat că a fost lovită cu biciul de acesta, în timpul audierilor reieșind că adolescenta ar fi fost în trecut abuzată sexual și amenințată de individ. “Pe data de 13 octombrie, minora a depus o sesizare la Poliție în care a povestit că a fost lovită cu biciul, polițiștii demarând cercetări pentru comiterea infracțiunii de loviri și alte violențe”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Silvia Manta.

Fata avea vânătăi pe corp și, mai mult decât atât, și-a făcut curaj să spună că anul trecut, tatăl ar fi abuzat-o sexual, în timp ce mama era internată în spital cu un frate mai mic. I-ar fi mărturisit atunci femeii, însă aceasta nu și-a reclamat bărbatul. Polițiștii l-au reținut sâmbătă pe suspect, Liviu Șopalcă, de 46 de ani, pentru viol și violență în familie, însă, după 24 de ore, omul a revenit în sat, procurorul de caz considerând că poate fi cercetat în stare de libertate. Șopalcă a ieșit cu câtva timp în urmă din pușcărie, unde a stat vreme de trei ani după ce și-a ucis socrul în bătaie. Rudele spun că omul îi lovește frecvent pe cei mici și nu au încredere în el de când s-a întors din pușcărie. (G.P)

Caz revoltător la Simila! Adolescentă biciuită de tată, din cauză că nu a muncit destul! Fiica își acuză tatăl și de viol!

Sătulă de bătăi și umilințe, o adolescentă din satul Simila, comuna Zorleni, și-a luat inima în dinți și și-a reclamat tatăl agresor la Poliție. Biciuită și speriată, aceasta le-a spus oamenilor legii că nu mai poate îndură calvarul de acasă și că are nevoie de ajutor.

Fata avea vânătăi pe corp și, mai mult decât atât, și-a făcut curaj să spună că anul trecut, tatăl ar fi abuzat-o sexual, în timp ce mama era internată în spital cu un frate mai mic. I-ar fi mărturisit atunci femeii, însă aceasta nu și-a reclamat bărbatul. Polițiștii l-au reținut sâmbătă pe suspect, Liviu Șopalcă, de 46 de ani, pentru viol și violență în familie, însă, după 24 de ore, omul a revenit în sat, procurorul de caz considerând că poate fi cercetat în stare de libertate. Șopalcă a ieșit cu câtva timp în urmă din pușcărie, unde a stat vreme de trei ani după ce și-a ucis socrul în bătaie.

Rudele spun că omul îi lovește frecvent pe cei mici și nu au încredere în el de când s-a întors din pușcărie.

“Dacă și-a omorât socrul în bătaie, ce mai vreți ?! E un om periculos. Își lovește copiii cu varga. Nu vezi un zâmbet pe chipul acelor copii, nu au nicio bucurie. Le e teamă să vorbească. Bunica lor îmi este soră. Cât el a fost în pușcărie, am ajutat-o să își crească nepoții. A trecut prin multe. Și-a rupt de la gură și le-a dat lor. E distrusă să îi vadă mari, bătuți, chinuiți. Când a fost întâmplarea cu cumnatul meu, nu eram de față să vă pot povesti exact, dar știu că Liviu se certase cu nevasta lui, adică nepoata mea, ea s-a refugiat la părinți și el a intrat în curte, unde socrul i-a ținut piept. S-au împins, s-au lovit, nu știu amănunte, dar cumnatul meu a murit și Liviu a fost luat la pușcărie. La un Crăciun, l-am văzut pe Răducu, unul dintre copiii lor, plin de vânătăi. Băiatul mi-a arătat atunci și spatele și nici nu vreau să îmi amintesc ce am văzut. E dureros! Îmi e și teamă să vorbesc! Sunt autorități care trebuie să se implice“, ne-a spus sora bunicii adolescentei agresate.

”Am solicitat ordin de protecție. Tatăl trebuie să stea departe de copii”

Direcția Generală de Protecția Copilului a început o anchetă, pentru a stabili dacă minorii din familia respectivă sunt în siguranță alături de tatăl lor. Psihologul Ionel Brătianu, șeful Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad, ne-a precizat că, după o primă evaluare a cazului, a ajuns la concluzia că tatăl trebuie îndepărtat de mediul familial: ”Mai puțin contează în acest caz dacă este un om muncitor și harnic, atât timp cât nu-și poate manageria accesele de furie. Am stat de vorbă cu soția lui, cu fiica de 15 ani care l-a reclamat la poliție, cu sora ei mai mare cu un an. Este limpede pentru noi că acești copii, dar și mama lor prezintă tabloul clinic al victimelor violenței domestice. Imediat, adică în cursul zilei de astăzi, vom cere Judecătoriei Bârlad să emită un ordin de protecție, în așa fel încât tatăl să nu se mai apropie de ei, cel puțin deocamdată. Mi se pare prea mult să scoatem copiii din casa lor și să-i băgăm în sistemul de protecție, pentru că asta ar însemna o altă formă de abuz asupra lor. Ei trebuie să rămână alături de mamă, în casa lor, să meargă la școală”.

Până la obținerea ordinului de protecție, psihologii s-au asigurat că fata de 15 ani nu v-a sta alături de tată. Ea a fost luată pentru moment de bunica maternă, într-un alt sat din comuna Zorleni.

”Am vorbit și cu cadrele didactice. Fata este buna la învățătură, foarte cuminte, nu are probleme de comportament. Ea ne-a povestit că în ziua în care a fost bătută cu biciul de tată, a preferat să meargă la școală și abia la finalizarea cursurilor s-a dus la Poliție, împreună cu sora ei mai mare cu un an, care este în aceeași clasă cu ea. Frații și surorile ei, dar și mama, au fost incluși în programul de consiliere și asistență psihologică”, a mai precizat psihologul Ionel Brătianu.

Tatăl agresiv, văzut ca un ”tată model” de autoritățile comunei

Reprezentanții primăriei Zorleni susțin că familia este monitorizată de ani de zile, însă nimeni nu a sesizat vreodată că bărbatul ar fi agresiv.
“Am fost chemat și eu vineri, la poliție, unde fata de 15 ani a reclamat că tatăl ar fi bătut-o cu biciul și i-ar fi dat cu piciorul în gură. Semne pe față nu avea, dar pe spate avea urme. Nu vă pot spune dacă de bici sau de băț, asta urmând să stabilească medicii legiști. Ea a mai spus că anul trecut ar fi fost abuzată sexual de bărbat și că mama ar fi știut de lucrul acesta, însă niciodată nu ne-a sesizat despre așa ceva. Niciun alt copil sau vreun alt membru al familiei nu ne-a adus la cunoștință faptul că tatăl ar fi agresiv. Vecini au numai cuvinte de laudă la adresa lui, bărbatul fiind văzut de ei ca un tată model. El le spune poezii copiilor, le cântă, se joacă împreună cu ei. În plus, muncește alături de soția lui la câmp, au animale. Nu a solicitat ajutor social. Sunt oameni serioși, își văd de treburile și de gospodăria lor. Noi i-am avut în atenție, i-am vizitat, am stat de vorbă, însă niciodată nu am avut suspiciuni cu privire la comportamentul său în relația cu membrii familiei. Dacă ceea ce spune fata se dovedește a fi adevărat, atunci trebuie luate măsuri. În familie mai sunt zece copii, din cei 12. Ancheta este abia la început“, a declarat, pentru Est News, Ioan Munteanu, reprezentantul Primărie Zorleni. (Daniel MICU)

Doi tineri din Valea Grecului au fost arestați după ce au vrut să violeze o minoră de 14 ani. Un al treilea este cercetat în stare de libertate

Doi tineri în vârstă de 18, respectiv 20 de ani, din satul Valea Grecului, comuna Duda – Epureni, au fost arestați preventiv, iar unul, în vârstă de 16 ani, este cercetat în stare de libertate, urmând să fie evaluat din punct de vedere psihiatric, după ce ar fi sechestrat și ar fi încercat să violeze o fată de 14 ani.

“La numărul de urgență 112 a fost primit un apel cu privire la faptul că o fată în vârstă de 14 ani ar fi fost agresată și închisă într-o încăpere de trei tineri care ar fi încercat să întrețină raporturi sexuale cu aceasta, împotriva voinței ei. Fiind vorba despre o minoră, cercetările au fost preluate de Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși”, a declarat, ieri, Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Pe numele celor trei tineri au fost întocmite dosare penale pentru tentativă de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. (G.P)

Individul care și-a uitat chiloții în casa unei femei peste care a intrat în miez de noapte are o explicație: nu e violator, ci hoț!

Individul care a intrat în casa Silviei Nechita, o femeie singură, de 65 de ani, din comuna Fruntișeni, a fost prins. Cel care a intrat forțând ușa bucătăriei de vară, după ce și-a lăsat afară chiloții și adidașii, este Mihai Costea, un consătean al femeii, în vârstă de 21 de ani.

Infractorul a declarat în fața polițiștilor că nu a intrat în casa femeii cu gândul de a o viola. După ce și-a făcut curaj cu puțin alcool, a vrut să fure din gospodăria ei. Când a ajuns în curtea femeii, pentru a nu fi identificat, i-a venit o idee genială (după părerea lui): și-a pus chiloții în cap. Sub formă de cagulă, chipurile. A făcut două găuri în dreptul ochilor, după care și-a tras înapoi pantalonii pe el, dar, din cauza stării de ebrietate în care se afla, și-a uitat „cagula” afară.

Hoțul este una dintre persoanele la care fiica Silviei Nechita s-a gândit imediat ce cumnata ei l-a descris în linii mari pe infractor, după ce l-a văzut sâmbătă noaptea fugind din curte. Tânărul locuiește la 300 de metri de casa în care a intrat prin efracție și este una dintre persoanele care a ajutat-o pe femeie la treburile gospodărești, la solicitarea fiului acesteia.

„Băiatul acesta, Mihai Costea, a lucrat la mama în curte, a hrănit animalele sau a făcut diferite treburi în curte. De fiecare dată l-a omenit, i-a dat un ban, de mâncare, și, drept răsplată, uitați ce a făcut! În doi ani, mama a pierdut un băiat, un nepot și soțul. A rămas singură și acum stă cu frica în sân ca nu cumva să fie jefuită și omorâtă. Vreau ca vinovatul să primească pedeapsa cea mai mare, pentru a fi învățătură de minte celor care se gândesc să facă la fel, iar în sat mai sunt multe femei singure care se tem că pot cădea victime unor astfel de indivizi.”, ne-a declarat fiica Silviei Nechita.

Infractorul de 21 de ani a mărturisit totul în fața polițiștilor, dar a negat vehement că ar fi vrut să o violeze pe femeie. Acesta a declarat că era foarte beat și că a distrus hainele femeii și le-a înnodat de plictiseală. Individul este singur, nu are prietenă și nici loc de muncă. Mai lucrează cu ziua în gospodării și, din când în când, la câmp. Ieri, a lucrat pe ogor deoarece nu s-a luat nicio măsură împotriva sa, nefiind finalizat dosarul de cercetare penală.

„În cursul zilei de miercuri, a fost identificat autorul tentativei de furt calificat, un tânăr de 21 de ani, din Fruntișeni. În cel mai scurt timp, dosarul va fi finalizat și urmează a fi înaintat cu propunere legală către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad”, a declarat Silvia Manta, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Rămâne ca instanța să stabilească dacă infractorul va primi o pedeapsă privativă de libertate sau doar o amendă penală, având în vedere că nu este recidivist. (Mihaela NICULESCU)

Bărbatul din Popeni care și-a violat fiica de 11 ani, condamnat definitiv la cinci ani de închisoare, limita minimă prevăzută de noul Cod Penal

Bărbatul de 34 de ani, din Popeni, arestat preventiv după ce și-a abuzat sexual fiica de 11 ani în timp ce mama copilei se afla la serviciu, a fost condamnat definitiv la cinci ani de închisoare pentru viol. Pedeapsa este cea mai mică prevăzută de noul Cod Penal, în condițiile în care autorul a mers în instanță pe acordul de recunoaștere, iar procurorii nu au contestat hotărârea dată, în luna mai a acestui an, de către instanța de fond.

Curtea de Apel Iași l-a condamnat definitiv pe Lică Melinte la cinci ani de închisoare, după ce și-a violat fiica în vârstă de 11 ani într-un moment în care soția sa nu era acasă. Astfel, magistrații ieșeni au respins recursul făcut de către bărbatul de 34 de ani și au menținut sentința dată inițial de către instanța de fond, respectiv Judecătoria Bârlad. De asemenea, Curtea de Apel Iași îl obligă pe tatăl fetei să-i plătească acesteia daune morale de 50.000 de lei. În plus, după ispășirea pedepsei, Lică Melinte nu va avea voie, pe o perioadă de trei ani, să comunice ori să se apropie la o distanță mai mică de o sută de metri de fiica sa.

Sentința dată de magistrații bârlădeni și menținută de Curtea de Apel Iași este cea mai mică prevăzută de Codul Penal pentru infracțiunea de viol a cărei victimă are sub 14 ani și este membru al familiei. Bărbatul a mers pe acordul de recunoaștere, ceea ce a făcut ca limitele pedepsei să fie reduse cu o treime. Totodată, procurorii nu au contestat hotărârea Judecătoriei Bârlad.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, fata de 11 ani a fost violată de către tatăl său în locuința conjugală, profitând de faptul că soția sa se afla la serviciu la un magazin din comună. Abuzul sexual a fost confirmat și de către medicii legiști, în urma unei expertize de specialitate. Pe timpul cercetărilor, anchetatorii au stabilit că bărbatul ar mai fi încercat încă odată să-și violeze fiica. Abia a doua oară, fata de 11 ani a povestit mamei sale că a fost abuzată sexual, femeia sesizând Poliția. Totodată, pentru securitatea sa, copila a fost internată pentru o scurtă perioadă de timp într-un centru al Direcției Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, unde a fost inclusă într-un program ce vizează remiterea traumei suferită.

Bărbatul de 34 de ani a fost arestat preventiv, la mijlocul lunii decembrie 2016, de către magistrații Judecătoriei Bârlad, măsura fiind menținută pe toată durata procesului. (Ionuț PREDA)

Bătrâna de 80 de ani condamnată la cinci ani de închisoare după ce a omorât în bătaie un bărbat care a vrut să o violeze a murit în spital

Bătrâna de 80 de ani condamnată, luna trecută, la cinci ani de închisoare pentru omor după ce a ucis în bătaie un bărbat cu 22 de ani mai tânăr care a vrut să o violeze în timp ce se afla la băut în locuința femeii cu un fiu de-al acesteia, a murit în spital. În aceste condiții, apelul făcut la sentința dată de Tribunalul Vaslui nu se va mai judeca, cauza rămânând fără obiect.

Cazul bătrânei de 80 de ani, din Tăcuta, condamnată de instanța de fond la cinci ani de închisoare pentru că l-a omorât pe cel care vroia să o violeze, nu va mai fi judecat de Curtea de Apel Iași. Dosarul va fi clasat de către magistrați pe motiv că nu mai are obiect, în condițiile în care Profira Angheluță a murit înainte de a se judeca apelul făcut atât de către ea cât și de procuror, ambele părți considerând pedeapsa prea mare.

Într-adevăr, femeia a murit la Spitalul Județean Vaslui, după ce i s-a făcut rău acasă. Probabil, pe lângă vârstă, și condamnarea sa la închisoare cu executare i-a înrăutățit starea de sănătate”, ne-a declarat primarul comunei Tăcuta, Florin Ionel.

Tribunalul Vaslui a condamnat-o pe Profira Angheluță, pe 20 aprilie, la cinci ani de închisoare cu executare pentru omor, fiind acuzată că și-a ucis cu consătean care ar fi încercat să o violeze în urmă cu un an și jumătate. Instanța de judecată a mai obligat-o pe femeie să achite și cheltuielile de judecată, în valoare de 3.000 de lei, sentința nefiind, însă, una definitivă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, bătrâna de 80 de ani l-a lovit de mai multe ori cu picioarele pe bărbatul de 56 de ani, după ce acesta s-a împiedicat și a căzut în curtea locuinței femeii. În urma loviturilor primite, victima a murit în foarte scurt timp, fără a mai putea fi salvată de către echipajul medical solicitat la numărul de urgență 112. Anterior crimei, bărbatul ar fi început să o mângâie pe bătrână și să o tragă de fustă, într-un moment în care cei doi rămăseseră singuri în casa femeii. Fiul acesteia era plecat să cumpere o sticlă de băutură, lăsându-l pe consăteanul său să-l aștepte în locuința mamei sale. În acel moment, bărbatul de 56 de ani s-ar fi năpustit asupra femeii, potrivit declarației dată de aceasta anchetatorilor, cu scopul de a o viola. Lovită de mai multe ori cu pumnii, bătrâna a reușit să scape și să iasă din locuință pentru a striga după ajutor. Bărbatul a ieșit după bătrână, însă s-a împiedicat în curte din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla. Profitând de situație, femeia a început să-l lovească pe agresor până când acesta nu a mai mișcat. Ulterior, a sosit și fiul bătrânei, care a anunțat ambulanța, însă echipajul medical a constatat decesul bărbatului de 56 de ani. (Ionuț PREDA)

Creatorul de modă Andrei Spiridon, condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare, după ce a sechestrat și violat o elevă olimpică

Creatorul de modă Silvian Andrei Spiridon, care a urmat o școală de specialitate la Milano, a fost condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pentru lipsire de libertate în mod ilegal, după ce ar fi sechestrat și abuzat sexual o elevă olimpică internațional. Atât designerul cât și victima sa vor trebui să plătească cheltuieli judiciare de peste 5.000 de lei fiecare.

Curtea de Apel Iași l-a condamnat definitiv la trei ani de închisoare cu executare pe creatorul de modă bârlădean Silvian Andrei Spiridon, acuzat că, în prima noapte de Crăciun din anul 2015, ar fi sechestrat și apoi violat o elevă olimpică în vârstă de 17 ani. În fapt, magistrații ieșeni au menținut pedeapsa stabilită inițial de către Judecătoria Bârlad, instanță care a dispus, în ianuarie 2017, încetarea procesului penal pentru viol, în condițiile în care victima și-a retras plângerea în urma împăcării cu designerul de 31 de ani. În schimbul renunțării la acuzația de viol, adolescenta a primit de la Silvian Andrei Spiridon 50.000 de lei și un autoturism. Pe de altă parte, judecătorii ieșeni au admis apelul celor doi cu privire la reducerea cheltuielilor judiciare, de la 37.500 de lei fiecare la 5.415 lei, în cazul creatorului de modă, și la 5.015 lei în ceea ce o privește pe fosta elevă olimpică internațional. Tot prin sentința dată de Judecătoria Bârlad și menținută de Curtea de Apel Iași, Silvian Andrei Spiridon nu va avea voie, după ce va ieși din închisoare, să comunice cu fosta sa victimă și nici să se apropie la o distanță mai mică de 100 de metri de fosta elevă, totul pe perioadă de trei ani.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, eleva de 17 ani a fost abuzată sexual, în cursul nopții de 25 spre 26 decembrie 2015, de către creatorul de modă în mașina acestuia, undeva în afara municipiului Bârlad. Victima a fost luată de către tânăr dintr-un club din oraș, oferindu-se să o conducă acasă. În drum spre locuința elevei, Silvian Andrei Spriridon i-a propus acesteia să întrețină relații sexuale, însă a fost refuzat. În consecință, susțin anchetatorii, designerul a blocat ușile mașinii și a condus-o în afara orașului, unde a abuzat-o sexual pe adolescentă. Întreaga activitate infracțională a tânărului, mai arată procurorii în rechizitoriu, a durat patru ore.

A doua zi, eleva a depus plângere la Poliție și, în urma cercetărilor desfășurate, anchetatorii au decis, pe 6 ianuarie 2016, să-l rețină pe Silvian Andrei Spiridon. Ulterior, după împăcarea la mediator, tânărul a fost eliberat, însă, pe 13 ianuarie, a fost plasat în arest la domiciliu până pe 4 august 2016. Atunci, magistrații au decis cercetarea și, apoi, judecarea lui Silvian Andrei Spiridon sub control judiciar. (Ionuț PREDA)

Bărbatul din Popeni care și-a violat fiica de 11 ani, condamnat la cinci ani de închisoare, limita minimă prevăzută de Codul Penal

Bărbatul de 34 de ani, din Popeni, arestat preventiv la sfârșitul anului trecut după ce și-a abuzat sexual fiica de 11 ani în timp ce mama copilei se afla la serviciu, a fost condamnat la cinci ani de închisoare pentru viol. Pedeapsa este cea mai mică prevăzută de Codul Penal, în condițiile în care tânărul a mers în instanță pe acordul de recunoaștere.

Judecătoria Bârlad l-a condamnat la cinci ani de închisoare pe Lică Melinte pentru viol, după ce și-a abuzat sexual fiica în vârstă de 11 ani într-un moment în care soția sa nu era acasă. Pe lângă pedeapsa cu executare, bărbatul de 34 de ani a fost obligat de către instanță să plătească și daune morale de 50.000 de lei către victimă. De asemenea, judecătorii i-au impus tatălui copilei ca, după ispășirea pedepsei, să nu comunice sub nicio formă și să nu se apropie la o distanță mai mică de o sută de metri de fiica sa, măsură valabilă pentru o perioadă de trei ani.

Sentința dată de Judecătoria Bârlad, cea mai mică prevăzută de Codul Penal pentru infracțiunea de viol a cărei victimă are sub 14 ani și este membru al familei, nu este definitivă. Bărbatul a mers pe acordul de recunoaștere, ceea ce a făcut ca limitele pedepsei să fie reduse cu o treime.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, fata de 11 ani a fost violată de către tatăl său în locuința conjugală, profitând de faptul că soția sa se afla la serviciu la un magazin din comună. Abuzul sexual a fost confirmat și de către medicii legiști, în urma unei expertize de specialitate. Pe timpul cercetărilor, anchetatorii au stabilit că bărbatul ar mai fi încercat încă odată să-și violeze fiica. Abia a doua oară, fata de 11 ani a povestit mamei sale că a fost abuzată sexual, femeia sesizând Poliția. Totodată, pentru securitatea sa, copila a fost internată pentru o scurtă perioadă de timp într-un centru al Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, unde a fost inclusă într-un program ce vizează remiterea traumei suferită.

Bărbatul de 34 de ani a fost arestat preventiv, la mijlocul lunii decembrie 2016, de către magistrații Judecătoriei Bârlad, măsura fiind menținută și în prezent. (Ionuț PREDA)

Apel a procurorilor în favoarea bătrânei condamnată la cinci ani de închisoare după ce l-a omorât pe cel care încerca să o violeze

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au făcut apel la sentința dată de instanță de judecată prin care o bătrâna de 80 de ani, din Tăcuta, a fost condamnată la cinci ani de închisoare cu executare după ce și-a omorât un consătean. Anchetatorii doresc menținerea încadrării inițiale, cea de lovituri cauzatoare de moarte, și nu de omor, dispusă de judecători, ceea ce ar avantaja-o pe femeie.

Sentința dată de Tribunalul Vaslui, de cinci ani de închisoare pentru omor, în cazul bătrânei de 80 de ani, din Tăcuta, care și-a ucis un consătean care a încercat să o violeze, a fost atacată cu apel atât de către procurori cât și de femeie. Prin acțiunea făcută, magistrații Parchetului Vaslui au solicitat condamnarea bătrânei pentru lovituri cauzatoare de moarte, așa cum a reieșit din anchetă și, de altfel, cum s-a dat soluția în rechizitoriul înaintat în instanță. Procurorii recunosc că apelul făcut este în favoarea femeii, ceea ce se întâmplă foarte rar în România.

Noi am considerat că încadrarea pe care am făcut-o, respectiv lovituri cauzatoare de moarte, este una bună, în condițiile în care a fost aprobată și de către șeful unității de Parchet. Să spunem că este în favoarea femeii acest apel, având în vedere că pentru încadrarea pe care am făcut-o ca procuror se poate da și închisoare cu suspendare”, ne-a declarat procurorul de caz din cadrul Parchetului de lângă Tribunalul Vaslui, Alice Ruja.

Bătrâna de 80 de ani a fost condamnată, la sfârșitul lui aprilie, la cinci ani de închisoare pentru omor, după ce a ucis în bătaie un bărbat cu 22 de ani mai tânăr care a vrut să o violeze în timp ce se afla la băut în locuința femeii cu un fiu de-al acesteia.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, bătrâna de 80 de ani l-a lovit de mai multe ori cu picioarele pe bărbatul de 56 de ani, după ce acesta s-a împiedicat și a căzut în curtea locuinței femeii. În urma loviturilor primite, victima a murit în foarte scurt timp, fără a mai putea fi salvată de către echipajul medical solicitat la numărul de urgență 112. Anterior crimei, bărbatul ar fi început să o mângâie pe bătrână și să o tragă de fustă, într-un moment în care cei doi rămăseseră singuri în casa femeii. Fiul acesteia era plecat să cumpere o sticlă de băutură, lăsându-l pe consăteanul său să-l aștepte în locuința mamei sale. În acel moment, bărbatul de 56 de ani s-ar fi năpustit asupra femeii, potrivit declarației dată de aceasta anchetatorilor, cu scopul de a o viola. Lovită de mai multe ori cu pumnii, bătrâna a reușit să scape și să iasă din locuință pentru a striga după ajutor. Bărbatul a ieșit după bătrână, însă s-a împiedicat în curte din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla. Profitând de situație, femeia a început să-l lovească pe agresor până când acesta nu a mai mișcat. Ulterior, a sosit și fiul bătrânei, care a anunțat ambulanța, însă echipajul medical a constatat decesul bărbatului de 56 de ani. (Ionuț PREDA)

Unchiul care și-a violat și lăsat însărcinată nepoata de 12 ani a fost arestat

Cătălin B., bărbatul de 37 de ani, din satul Sârbi, comuna Banca, despre care ziarul nostru a scris în luna februarie că și-a abuzat nepoata de 12 ani în repetate rânduri, a fost arestat preventiv sub acuzația de viol. Anchetatorii au solicitat arestarea bărbatului abia după ce fata a născut și s-a demonstrat, în baza probelor ADN, că este tatăl copilului nou născut al fetei.

Tribunalul Vaslui a dispus arestarea preventivă a unchiului violator, cel care și-a forțat propria nepoată, o fată de 12 ani cu retard mintal, să întrețină raporturi sexuale cu el. Primele reclamații împotriva bărbatului au fost făcute de către părinții victimei încă din vara anului 2015, însă procurorii au clasat cauza motivat de lipse de probe. În vara anului trecut, mama copilei a constatat că fiica sa este însărcinată, fata susținând că unchiul său a obligat-o să întrețină relații sexuale atunci când era singură acasă. În consecință, părinții au făcut din nou plângere la Parchet, astfel încât s-a redeschis dosarul penal pentru viol. După ce fata a născut în urmă cu câteva luni la Spitalul de Urgență Bârlad, anchetatorii au dispus prelevarea de probe ADN, iar după sosirea rezultatelor, s-a solicitat arestarea preventivă a bărbatului de 37 de ani.

Polițiștii Secției 7 Banca au reținut pentru 24 de ore un bărbat din comuna Banca bănuit de tentativă de viol și viol, fapte comise asupra unei minore de 12 ani în perioada august 2015 și februarie – aprilie 2016. Împotriva autorului s-a dispus măsura controlului judiciar de către Judecătoria Bârlad însă, în urma contestației făcută de către procurori, Tribunalul Vaslui a dispus arestarea preventivă a bărbatului de 37 de ani”, a declarat, miercuri, pentru News.ro purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Iulian Petre.

Unchiul fetei obișnuia să-și viziteze sora deseori, astfel că întreaga familie era obișnuită cu prezența periodică a acestuia. Nimeni nu bănuia că individul ar fi fost capabil de asemenea grozăvii. La un moment dat, undeva prin primăvara anului trecut (așa după cum a mărturisit chiar copila în fața anchetatorilor), Cătălin B. și-a dat arama pe față și a tăbărât pe biata copilă, obligând-o să întrețină relații sexuale cu el. De fapt, individul a profitat din plin de imposibilitatea minorei de a se apăra, de handicapul de care fata suferă și care o transformă într-un soi de victimă perfectă pentru orice prădător sexual. La rândul ei, fata nu a îndrăznit să spună părinților sau altcuiva din familie ce anume a pățit. Acest lucru nu a făcut decât să-i dea și mai mult curaj unchiului cu pofte incestuoase, care, încet, încet, a început să-și facă un obicei din a o silui pe biata copilă.

Pe la mijlocul anului trecut, grozăvia a ieșit la iveală pentru că biata copilă și-a făcut curaj și i-a povestit mamei sale chinurile la care o supune chiar unchiul ei. Șocată, femeia a alertat imediat autoritățile, făcând plângere la poliție. Oamenii legii au reacționat imediat și au deschis un dosar de cercetare penală pentru viol. Însă, lucrurile aveau să ia o turnură cel puțin ciudată. În timp anchetei, Cătălin B. a negat cu vehemență toate acuzațiile care i s-au adus și a susținut sus și tare că totul este o minciună, iar el este nevinovat. Nu știm cum se face, dar la un moment dat, procurorii au decis clasarea acestui dosar pe motiv că nu sunt probe. Deși minora a fost supusă unei examinări medico-legale care a dovedit actul sexual, totuși s-a decis neînceperea urmării penale împotriva acestui individ.

Ulterior, procurorii bârlădeni aveau să revină asupra acestei decizii și în decembrie 2016 au dispus redeschiderea urmăririi penale pe numele acestui individ. Se pare că totul a fost decis în urma insistențelor mamei fetei, care, într-un final, a observat că fata ei este însărcinată. Cum exact în decembrie anul trecut minora a adus pe lume un băiețel, ancheta în acest dosar a fost reluată.

În momentul de față, minora locuiește tot cu familia sa, dar este monitorizată de specialiștii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Bebelușul rezultat în urma acestei relații incestuoase a fost introdus în sistemul județean de protecție a copilului și dat în grija unui asistent maternal profesionist. (G.P., I.P.)

 

Bătrână de 80 de ani, condamnată la cinci ani de închisoare pentru omor după ce a ucis în bătaie un bărbat care a vrut să o violeze

O bătrână de 80 de ani, din Tăcuta, a fost condamnată, joi, la cinci ani de închisoare pentru omor, după ce a ucis în bătaie un bărbat cu 22 de ani mai tânăr care a vrut să o violeze în timp ce se afla la băut în locuința femeii cu un fiu de-al acesteia. Sentința nu este una definitivă.

Tribunalul Vaslui a condamnat-o pe Profira Angheluță la cinci ani de închisoare cu executare pentru omor, fiind acuzată că și-a ucis cu consătean care ar fi încercat să o violeze în urmă cu un an și jumătate. Instanța de judecată a mai obligat-o pe femeie să achite și cheltuielile de judecată, în valoare de 3.000 de lei, sentința nefiind, însă, una definitivă.

Potrivit rechizitoriului procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, bătrâna de 80 de ani l-a lovit de mai multe ori cu picioarele pe bărbatul de 56 de ani, după ce acesta s-a împiedicat și a căzut în curtea locuinței femeii. În urma loviturilor primite, victima a murit în foarte scurt timp, fără a mai putea fi salvată de către echipajul medical solicitat la numărul de urgență 112. Anterior crimei, bărbatul ar fi început să o mângâie pe bătrână și să o tragă de fustă, într-un moment în care cei doi rămăseseră singuri în casa femeii. Fiul acesteia era plecat să cumpere o sticlă de băutură, lăsându-l pe consăteanul său să-l aștepte în locuința mamei sale. În acel moment, bărbatul de 56 de ani s-ar fi năpustit asupra femeii, potrivit declarației dată de aceasta anchetatorilor, cu scopul de a o viola. Lovită de mai multe ori cu pumnii, bătrâna a reușit să scape și să iasă din locuință pentru a striga după ajutor. Bărbatul a ieșit după bătrână, însă s-a împiedicat în curte din cauza stării avansate de ebrietate în care se afla. Profitând de situație, femeia a început să-l lovească pe agresor până când acesta nu a mai mișcat. Ulterior, a sosit și fiul bătrânei, care a anunțat ambulanța, însă echipajul medical a constatat decesul bărbatului de 56 de ani. (Ionuț PREDA)

Bărbat arestat după ce a sechestrat o zi și o noapte în apartamentul său o tânără cu scopul de a o abuza sexual

Un bărbat de 55 de ani, din municipiul Vaslui, a fost arestat preventiv pentru privare de libertate și tentativă de viol după ce, timp de o zi și o noapte, a sechestrat în apartamentul său o tânără de 33 de ani, cu intenția de a o abuza sexual. Femeia a reușit să fugă doar în momentul în care bărbatul a adormit.

Momente de coșmar pentru o tânără de 33 de ani, din comuna Codăești. Femeia a fost sechestrată de un bărbat în momentul în care s-a dus la acesta în vizită la un apartament din municipiul Vaslui. Odată intrată în casă, femeia a fost sechestrată timp de o zi și o noapte de către individul de 55 de ani, care a încercat să o violeze în repetate rânduri, însă fără a reuși.

La o zi după ce a fost împiedicată să plece, victima a profitat de faptul că bărbatul doarme și a reușit să părăsească locuința. Ulterior, femeia a reclamat la Poliție că a fost victima unei tentative de viol, fiind declanșate cercetări de către lucrători ai Biroului de Investigații Criminale Vaslui”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Iulian Petre.

Reținut inițial de către polițiști, bărbatul de 55 de ani a fost arestat preventiv pentru tentativă de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. (Ionuț PREDA)

S-a întors la pușcărie după ce a violat două bătrâne din sat

Un bărbat de 41 de ani din localitatea vasluiană Pogănești a fost reținut de polițiști după ce, în mai puțin de două luni de libertate, a batjocorit două femei trecute de 70 de ani. Ispășise opt ani de pedeapsă pentru aceeași infracțiune și tot satul îi știa de frică. În trecut, călăul a siluit alte trei femei, dintre care două în aceeași noapte. 

de Daniel Micu

Un singur om a ținut sub teroare un sat întreg, din februarie și până în prezent, cu largul concurs al polițiștilor din zonă, care s-au mișcat ca “ochiul mortului” în rezolvarea acestui caz de o cruzime rară. Și în 2009, atunci când oamenii legii au pornit pe urmele agresorului abia după al doilea viol, dar și în prezent.

Săndel Palade a abuzat o femeie de 71 de ani la începutul lunii martie, iar în urmă cu câteva nopți, a intrat și peste o vecină, o femeie de 74 de ani, care locuia singură. “Cică a vrut să se ducă la altă femeie, dar nu era acasă și s-a dus la sora mea, în puterea nopții. S-a izbit în ușă, a sărit zăvorul. Sora mea dormea. A muncit-o până la 1 noaptea. A chinuit-o ca vai de ea! L-a implorat să o lase în pace să se ducă la una mai tânără și el nimic. Este foarte speriată, nici nu vrea să mai vorbească despre întâmplare.  De ce i-au dat drumul huliganului?! De partea cui e legea asta?! Un criminal. De câte ori s-a întors în sat, a omorât o femeie…a mai violat vreo trei, în special bătrâne. Una a murit la scurt timp după viol, alta a paralizat și a murit și ea. A violat și o femeie de vreo 30 de ani în fața copiilor ! Uneia dintre ele i-a băgat ouă, înțelegeți dumneavoastră unde! Numai rele, numai grozăvii! Nu poate cuprinde mintea unui om sănătos câte fapte a făcut huliganul asta! Nu se mai poate! Țineți-l în pușcărie că nu are ce căuta printre oameni!”, a declarat Georgeta Miron, sora ultimei victime.

La începutul lunii martie, recidivistul a violat o femeie de 71 de ani din Satu Nou. După o noapte de chin, umilințe și dureri, bătrâna l-a reclamat la poliție. Nu s-a luat nicio măsură. Acum câteva nopți, Palade a avut din nou chef de … “amor”. Și-a batjocorit vecina, o femeie de 74 de ani. Cu un tupeu incredibil și fără nicio reținere,  zilele trecute, bărbatul s-a întors la prima victimă și i-a furat din casă. Polițiștii l-au reținut pentru viol, violare de domiciliu și furt. A fost arestat preventiv, dar sătenii nu se pot liniști.

Săndel Palade a ieșit din pușcărie … hotărât să se întoarcă acolo. Nu îi plăcea munca, dar trebuia să bea, să fumeze și să mănânce bine. O teroriza pe biata lui mamă, care nu de puține ori a fost amenințată cu cuțitul și care, de teamă, nu l-a reclamat la poliție. “Îi vorbeam frumos, nu avea nimic cu mine. Dar nu trebuia să facă una ca asta. Eu cu bătrâna trăiam bine de ani de zile, nu ne-am certat odată. M-a făcut de tot râsul, nici nu vreau să mai aud de el!”, a spus, cu ochii în lacrimi Catinca Palade.

Deși și-a petrecut ultimii opt ani după grații, pentru că a violat două femei în aceeași noapte, în timp ce poliția era pe urmele lui, Palade nu s-a “vindecat” de vechile metehne! Dimpotrivă. Se pare că se obișnuise cu statutul de “dur“ și profita de slăbiciunea celor slabi. Fura, înjura, lovea, intra peste femei în casă, fie tinere sau bătrâne. “Urgie a fost la noi din februarie încoace. Cu frică trăiam. Cu frică mergeam pe drum, cu frică stăteam în casă. Unde s-a mai pomenit așa ceva, oameni buni?! Nimeni să nu ia nicio măsură împotriva acestui nenorocit?! De ce i-au dat drumul?! Nu are ce căuta în libertate așa un om. Bătrânele, femeile singure și nu doar cele care stau în mahalaua aia, dormeau la pe vecini, de teamă să nu între animalul ăsta peste ele. Teroare ne-a dat la toți. Este a patra, a cincea femeie pe care a violat-o. Și spunea Culina: «tare mă tem să nu îmi facă rău! Să ia ce vrea din curte, dar să nu îmi facă rău!». Și uite ca a dat peste ea! A chinuit-o ore în șir, a uns-o cu uleiul din candelă, cică era tăiată cu cuțitul pe sâni”, au spus localnicii.

Sătenii s-au săturat: AJUNGE!

Rudele femeilor abuzate de Palade în urmă cu opt ani retrăiesc toată drama. “Mătușa mea și-a revenit, dar când a auzit că s-a întors în sat a stat numai cu teamă. Ea era la vie atunci și el i-a ieșit în cale. În vie a chinuit-o. Se urca pe sârme și se arunca peste ea. Și iar, și iar. Vă dați seama de ce a fost în stare?! Era plină de vânătăi pe gât, pe mâini, pe tot corpul! De când s-a întors în sat, toți îi știau de frică. Soția mea pleca la muncă și se întorcea acasă cu teamă. Când se ducea la magazin și el era acolo, îi era frică. Mergea pe drum tremurând, trebuia să ies înaintea ei! Și nu doar ea a trecut prin asta. Toate femeile din sat. Un violent. A bătut, a spart, a intrat peste femei. La una tânără de vreo 20 de ani a intrat prin podul casei. S-a aruncat în interior, prin pod! AJUNGE! Vrem să stăm liniștiți în satul nostru, în casele noastre, avem copii…”, a spus Vasile Alexa, nepotul uneia dintre victimele lui Palade.

Și mama tinerei violate de bărbat cu ani în urmă își aduce aminte cu groază de cele întâmplate. “Norocul fetei mele a fost ca băiatul ei mai mare, care avea vreo 12 ani atunci, a reușit să fugă. A venit la mine la poartă și mi-a cerut ajutorul. A spus copilul ca un bărbat îi face rău mamei. M-am dus într-un suflet. A ieșit în pielea goală și cu cuțitul în mână și a spus că fata mea a vrut. Vă dați seama, o minciună. Nepotul mai mic, de 9 ani, era în casă. Și-a bătut joc de fată sub privirile copilului. Putea să o omoare! A suferit mult până și-a mai revenit! Eu l-am botezat, sunt cumătră cu mama lui, care nu spunea tot ce pățește cu el, de teamă. Bătrâna asta e vecină cu noi. Nu a auzit nimeni țipetele. A închis ușile. Era noapte. Casa mare. Cine să audă?! Nu am putut să o ajutăm cu nimic. A făcut ce a vrut cu ea!”, a povestit Ilinca Ignat.

Două femei din comuna Stănilești, violate în propriile case

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși au reținut pentru 24 de ore un bărbat, în vârstă de 41 de ani, din comuna Stănilești, bănuit de comiterea infracțiunilor de viol asupra a două consătence. Este cercetat de asemenea pentru două infracțiuni de violare de domiciliu și o infracțiune de furt. Victimele sunt două femei de 71, respectiv 74 de ani.

Din investigațiile efectuate de polițiști s-a stabilit faptul că în cursul lunilor martie și aprilie, bărbatul a pătruns fără drept în locuințele celor două femeii și prin contrângere a întreținut cu acestea relații sexuale. De asemenea, în cursul lunii aprilie, bărbatul a pătruns fără drept în locuința femeii în vârstă de 71 de ani și i-a sustras bunuri personale.

Polițiștii au probat activitatea infracțională a bărbatului și l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși cu propunerea de dispunere a unei măsuri preventive. (G.P)

Andrei Spiridon și victima sa au făcut recurs la Curtea de Apel Iași. El vrea să scape de pușcărie, iar fata de plata cheltuielilor judiciare!

de Răzvan CĂLIN

Andrei Silvian Spiridon, fiul unui om de afaceri din Bârlad, acuzat că ar fi violat o minoră din localitate, se străduie din răsputeri să scape de pușcărie. El a atacat recent decizia Judecătoriei Bârlad prin care a fost condamnat la trei ani de închisoare pentru că a comis infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Andrei Spiridon a atacat această hotărâre la Curtea de Apel Iași, primul termen consumându-se marți, 28 martie. Însă, instanța ieșeană a dispus un termen de judecată pentru data de 25 aprilie, pentru ca avocații lui Spiridon să își poate pregăti strategia.

La rândul ei, victima lui Spiridon a atacat și ea decizia judecătorilor bârlădeni prin care a fost obligată la plata unor cheltuieli judiciare în valoare de 37.500 de lei. Asta în timp ce fata a încasat de la Spiridon suma de 50.000 de lei, bani în schimbul cărora și-a retras plângerea. Practic, în acest fel tânărul a scăpat de acuzațiile de viol. Însă, pe 27 ianuarie Judecătoria Bârlad a dispus condamnarea sa la trei ani de detenție pentru infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Chiar dacă a scăpat de acuzația de viol, legislația în vigoare exclude posibilitatea de a evita urmărirea penală în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal. În același timp, Spiridon trebuie să achite și el 37.500 de lei, drept cheltuieli judiciare.

Andrei Spiridon a intrat în vizorul oamenilor legii după ce a fost acuzat că în decembrie 2015 ar fi violat o elevă olimpică de la un liceu din localitate. Conform celor povestite anchetatorilor chiar de către elevă, individul a abordat-o într-un club din localitate. Apoi, sub pretextul că o conduce acasă, a dus-o cu mașina sa pe un câmp din afara orașului, unde a violat-o.

Tânără violată de șoferul care a luat-o ”la ocazie”

Un bărbat în vârstă de 37 de ani, din comuna vasluiană Voinești, a fost reținut de polițiști, fiind bănuit că a violat o adolescentă de 18 ani, pe care s-a oferit să o transporte cu autoturismul.
„Din investigațiile efectuate de polițiștii Secției 8 Poliție Rurală Iana, s-a stabilit faptul că în ziua de 14 martie tânăra se afla pe raza comunei Voinești și a fost abordată de bărbat care s-a oferit să o transporte cu autoturismul până la destinația dorită de aceasta. Tânăra a acceptat și s-a urcat în autoturism. La ieșirea din satul Voinești bărbatul a pătruns pe un drum lateral, a oprit mașina și prin întrebuințarea de violențe a întreținut relații sexuale cu tânăra”, precizează un comunicat de presă remis de Inspectoratul de Poliție al Județului Vaslui.
Bărbatul a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, respectiv Judecătoria Bârlad, care a dispus pe numele acestuia măsura controlului judiciar pe o perioadă de 30 de zile. (G.P)

Bărbat arestat pentru tentativă de viol după ce a încercat să abuzeze sexual o fată de opt ani, pe care a ademenit-o cu dulciuri

Un bărbat de 64 de ani, din Fălciu, a fost arestat de Judecătoria Bârlad pentru tentativă de viol, după ce a încercat să abuzeze sexual o fată de opt ani, pe care a ademenit-o cu dulciuri. Copila a fost salvată de către părinți, care au găsit-o pe fiica lor dezbrăcată în casa vecinului lor, și acesta în pielea goală.

Bătrânul ar fi încercat să o violeze pe copila de opt ani, fiica unor vecini, în locuința sa din localitatea Fălciu. Fata a fost luată de către Adrian Țuțu din fața porții casei părinților, acolo unde se juca cu alți copii, după ce a ademenit-o cu dulciuri. Ajunsă cu fata în casa sa, bărbatul a dezbrăcat-o, cu intenția de a o abuza sexual. Însă, în acel moment, în locuință au intrat părinții copilei, îndrumați de către copiii cu care fiica lor se aflase anterior la joacă. Alertați de către părinței fetei prin numărul de urgență 112, polițiștii au intervenit și l-au reținut pe bărbatul de 64 de ani.

În urma sesizării primită, polițiștii Secției 5 Murgeni efectuează cercetări sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad pentru comiterea infracțiunii de tentativă de viol”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Alina Tonică.

Adrian Țuțu a fost prezentat în instanță, la Judecătoria Bârlad, iar magistrații au emis mandat de arestare preventivă pentru tentativă de viol. (Ionuț PREDA)

Bărbat din comuna Bălteni, arestat preventiv pentru viol

Polițiștii au reținut săptămâna trecută un bărbat în vârstă de 52 de ani, din comuna Bălteni, pentru comiterea infracțiunii de viol, faptă săvârșită asupra unei femei de 61 de ani, din aceeași localitate.

Femeia i-a permis accesul în locuință lui Cezar R, deoarece îl cunoștea. Bărbatul în vârstă de 52 de ani, din aceeași localitate, se afla însă sub influența băuturilor alcoolice. A început să lovească victima și a supus-o la un act sexual, împotriva voinței acesteia.

Bărbatul a fost reținut de polițiști pentru o perioadă de 24 ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol, iar ulterior a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv la Judecătoria Vaslui. În baza probatoriului administrat, pe numele acestuia a fost emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 de zile. (G.P)

Încă un record negativ pentru vasluieni: Vasluiul, județul cu cele mai multe infracțiuni la viața sexuală din țară!

de Răzvan CĂLIN

”Câte belele,/Câte bube rele,/Toate-‘n capul babei mele!”, spune un proverb mai vechi mai vechi de-al românilor, care, din păcate, se potrivește de minune situației din județul nostru. Ocupant al unor locuri fruntașe la capitolul sărăcie, șomaj, infrastructură dezastruoasă, nivel scăzut al investițiilor externe (aproape inexistent), Vasluiul nu se dezminte, din păcate, și își mai trece în cont un record negativ: locul I pe țară în ceea ce privește numărul cazurilor de infracțiuni la viața sexuală.

Oricât ne-am dori să nu fie așa, din nefericire, realitatea este că și în 2016 în județul Vaslui s-au înregistrat cele mai multe cazuri de infracțiuni de acest gen, începând de la violuri, act sexual cu un minor și terminând cu exploatare sexuală sau pornografie infantilă. Această crudă realitate reiese negru pe alb din statisticile întocmite de specialiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui și Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Este al cincilea an în care Vasluiul este în fruntea acestui top rușinos. Din ultimii șase ani, doar în 2015 a figurat județul nostru pe locul II. În rest, s-a menținut ani la rând pe podiumul acestui nefast clasament. În 2016, spre exemplu, s-au înregistrat în județul Vaslui nu mai puțin de 165 de infracțiuni la viața sexuală. Dintre acestea, 83 au fost cazuri în care victimele au fost minori, iar restul au fost persoane adulte. De altfel, această recrudescență a infracțiunilor la viața sexuală a fost oglindită în repetate rânduri și în mass-media locală. Multe dintre cazuri au stârnit valuri de revoltă în rândul opiniei publice la nivel național.

Din păcate, și în 2016 județul Vaslui s-a menținut în acest top rușinos. După cum se poate observa, jumătate dintre victime sunt copii, jumătate sunt adulți. Mai mult, în ultima perioadă s-a constatat o creștere alarmantă a cazurilor de persoane vârstnice care au căzut victime prădătorilor sexual. Sunt tot mai mulți bătrâni care sunt violați, abuzați sexual și agresați. Păi, la un moment dat, au fost nu mai puțin de 15 femei bătrâne violate într-o perioadă relativ scurtă. Este trist că se întâmplă așa ceva, mai ales că în ultimii ani s-a tot încercat derularea unor campanii de prevenire a violurilor și abuzurilor sexuale. Din nefericire, continuăm să ne confruntăm cu astfel de cazuri, în ciuda eforturilor depuse pentru a contracara acest fenomen nociv”, ne-a declarat Ionel Brătianu, psiholog în cadrul DGASPC Vaslui.

Tot statisticile mai arată că județul nostru ocupă un loc fruntaș și în ceea ce privește numărul cazurilor de neglijare a copiilor, abuz fizic, abuz emoțional și exploatare pentru comitere de infracțiuni, cu 171 de cazuri înregistrate în 2016.

Violul este tot una cu crima!

Specialiștii din sistemul de protecție socială pun această situație pe seama mai multor factori. Pe de o parte, vorbim de impactul negativ pe care îl are nivelul scăzut de trai din această regiune. În același timp, se vorbește despre un grad ridicat de promiscuitate și lipsa unei educații sănătoase, mai ales în mediul rural. Căci, din păcate, multe dintre infracțiunile la viața sexuală sau cazurile de abuz sau neglijență la adresa minorilor se petrec în cătunele vasluiene. Totodată, indiferent că vorbim de mediul urban sau rural, familiile dezmembrate sau lipsa de relaționare dintre părinți și copii este iarăși un factor ce favorizant pentru apariția unor astfel de fenomene infracționale.

Nu în ultimul rând, susține psihologul Brătianu, lipsa unei politici comune coerente la nivelul județului în baza căreia să acționeze toate instituțiile statului în astfel de cazuri, este iarăși o cauză importantă: ”La nivelul județului Vaslui se impune implementarea unei strategii comune care să fie pe agenda tuturor instituțiilor abilitate să intervină în astfel de cazuri. Nu avem un mecanism real de intervenție în caz de urgență. De multe ori, ca să demonstrezi un caz real de abuz sexual îți trebuie ani buni de muncă”.

Un rol deloc lipsit de importanță îl joacă și lejeritatea sistemului penal, mai ales atunci când vine vorba despre viol. Vorbim despre faptul că un individ poate scăpa nepedepsit după ce a violat o femeie sau o minoră pentru că victima își retrage plângerea și automat dispare și răspunderea penală pentru autor. Sunt de acum celebre cazurile unor indivizi din Bârlad (Andrei Spiridon și Flaviu Lupu) care au scăpat (sau sunt pe punctul de a scăpa) de acuzațiile de viol tocmai pentru că victimele și-au retras plângerile în cele din urmă.

Violul este asociat unei forme de crimă și de aceea între aceste două infracțiuni trebuie pus egal! Apoi, trebuie făcut în așa fel încât violul să nu mai poată fi cumpărat de oricine și oricum. Cum se întâmplă acum, când victimele sunt supuse la tot felul de presiuni pentru a le face să renunțe la plângerea lor. Indivizii care comit astfel de fapte reprobabile, cu urmări și sechele înfiorătoare pentru victime (de cele mai multe ori, pentru tot restul vieții lor!), ar trebui să răspundă în fața justiției!”, a mai spus Brătianu.

Bărbat condamnat la șapte ani și patru luni de închisoare, după ce a violat și exploatat sexual cinci eleve, unele și de 13 ani

Un bărbat de 49 de ani, din municipiul Vaslui, a fost condamnat definitiv la șapte ani și patru luni de închisoare pentru proxenetism, după ce a exploatat și abuzat sexual cinci eleve, unele și de 13 ani, pe care apoi le șantaja cu filmulețe și fotografii pornografice din timpul partidelor de sex.

Curtea de Apel Iași l-a condamnat definitiv, la șapte ani și patru luni de închisoare, pe Adrian Filote, pentru proxenetism pe motiv că a obligat mai multe fete de la licee și școli din Vaslui, unele și de 13 ani, să practice prostituția, o parte dintre victime fiind abuzate sexual și de către bărbatul de 49 de ani. Magistrații ieșeni i-au redus un an și patru luni din pedeapsa inițială dată de către Tribunalul Vaslui, după ce cele șase pedepse aplicate de către instanța de fond, respectiv trafic de minori, viol, pornografie infantilă și lipsire de libertate, au fost contopite într-una singură, cea de proxenetism.

Adrian Filote va avea de plătit și 5.000 de lei daune morale către una dintre victime, singura care, de altfel, s-a constituit parte civilă în proces.

Potrivit rechizitoriului Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT), bărbatul a recrutat, în urmă cu trei ani, un număr de cinci eleve de la unități de învățământ din Vaslui, pe care apoi le-a obligat să întrețină raporturi sexuale atât cu el cât și cu alți prieteni din anturajul său sau cunoscuți. O parte dintre fete, susține procurorul de caz, au fost filmate sau fotografiate de către Adrian Filote în ipostaze pornografice, precum și pe timpul consumării actelor sexuale, înregistrări sau poze cu care ulterior fetele erau șantajate. Mai mult decât atât, se pare că elevele erau și drogate de către bărbat, susțin anchetatorii, pentru a fi determinate să întrețină relații sexuale. Victimele proveneau din familii dezorganizate, cu situații materiale precare.

Reținut inițial de procurorii DIICOT, Adrian Filote a fost arestat preventiv pe 2 aprilie 2014, fiind încarcerat și în prezent. (Daniel MICU)

Numărul reclamațiilor de viol aproape s-a dublat în ultimul an, fiind înregistrate 116 sesizări de abuzuri sexuale

Numărul reclamațiilor de viol în județul nostru aproape s-a dublat în ultimul an, în condițiile în care Poliția a înregistrat 116 sesizări de abuzuri sexuale în 2016, față de 67 în anul anterior. Majoritatea victimelor infracțiunilor contra libertății și integrității sexuale a fost din rândul minorilor.

Județul nostru s-a confruntat cu o creștere alarmantă, în ultimul an, a reclamațiilor de viol înregistrate de către Poliție. Potrivit datelor furnizate de către Poliția Județeană Vaslui, la fiecare trei zile s-a raportat, în medie, câte un viol, numărul total al acestor infracțiuni ajungând la 116 în 2016. Față de anul anterior, numărul reclamațiilor aproape s-a dublat.

”În anul 2016, la nivelul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui au fost sesizate 184 de infracțiuni contra libertății și integrității sexuale, față de 142 în anul 2015. Dintre acestea, 116 au fost infracțiuni de viol, opt infracțiuni de agresiune sexuală, 51 de infracțiuni de act sexual cu un minor și șapte infracțiuni de corupere sexuală a minorilor. Din cele 184 infracțiuni contra libertății și integrității sexuale sesizate anul trecut, 98 au fost comise asupra minorilor. În toate cazurile reclamate, polițiștii au informat reprezentanții Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului Vaslui, respectiv asistentul social din cadrul primăriei comunei pe raza căreia domicilia victima”, ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Alina Tonică.

Tot pe parcursul anului trecut, 29 de persoane au fost arestate preventiv pentru infracțiuni contra libertății și integrității sexuale. (Ionuț PREDA)

Hair-stilistul violator din Bârlad vrea cu disperare să iasă din pușcărie!

de Răzvan CĂLIN

Bârlădeanul Flaviu Ștefan Lupu, acuzat că a violat două eleve minore, tânjește să respire aerul libertăți. Din primăvara anului trecut, când oamenii legii l-au băgat la răcoare, și până în prezent individul nu a contenit în a face tot felul de demersuri la instanțele de judecată, doar, doar îi va convinge pe judecători să-i dea drumul. Așa se face că aproape lună de lună, avocații lui Flaviu Lupu au bombardat Judecătoria Bârlad cu solicitări de înlocuire a măsurii arestului preventiv cu orice altceva, numai după gratii să nu mai stea. Apărătorii tânărului au cerut ca acesta să fie cercetat sub control judiciar, control judiciar pe cauțiune și, de ce nu, arest la domiciliu. Însă, de fiecare dată, judecătorii nu au dat curs solicitărilor venite din partea acestuia și i-au menținut măsura arestului preventiv. Ultima solicitare de acest gen a venit la sfârșitul anului trecut și, ca de fiecare dată, a fost respinsă de instanța de la Bârlad.

Acuzațiile care i se aduc lui Flaviu Lupu sunt cât se poate de grave, el fiind cercetat pentru comiterea infracțiunilor de viol, sex cu un minor și pornografie infantilă. Victimele sale sunt două minore din Bârlad, una în vârstă de 14 ani și cealaltă de 17 ani, ambele eleve la două licee din localitate.

Deși are numai 22 de ani, Flaviu Lupu a intrat deja în galeria prădătorilor sexual, cele două victime ale sale povestind anchetatorilor cât de laborios și mai ales îndrăzneț a fost planul pe care acesta l-a elaborat pentru a-și satisface poftele sexuale. Tupeul de care a dat dovadă acest individ atunci pentru a-și duce la bun sfârșit faptele reprobabile i-a uluit și pe anchetatori. În același timp, faptele sale au produs uluială și în rândul opiniei publice, mai ales că aparențele, în cazul său, lăsau impresia unui băiat liniștit și la locul său. Tânărul a lucrat o vreme ca hair-stilist la un cunoscut salon de frumusețe din Bârlad, dar a activat și ca tatuator, fiind destul de apreciat pentru ”operele” sale. Așa că, nimeni nu se aștepta ca el să fie în stare de asemenea fapte reprobabile.

Șantajată să întrețină relații sexuale cu el!

Prima care i-a căzut victimă lui Lupu a fost o fată în vârstă de 14 ani, elevă la un liceu din Bârlad. Victima locuiește în apropiere de agresor și se cunoșteau oarecum din vedere. La un moment dat, Lupu i-a propus minorei să facă schimb de adrese pe Facebook, iar fata s-a conformat, nebănuind ce avea să urmeze. În scurt timp, individul a început să relaționeze cu minora prin intermediul rețelei de socializare. La un moment dat, acesta i-a solicitat fetei să-și facă câteva poze costumată doar în lenjerie intimă. Minora a intrat în acest joc erotic fără să se gândească ce intenții murdare avea individul. Imediat după ce i-a trimis acestuia pozele cu ea îmbrăcată sumar, Lupu și-a dat arama pe față. A început să o șantajeze și să o amenințe că dacă nu acceptă să se întâlnească cu el, va publica pe Facebook fotografiile compromițătoare. Speriată, fata a cedat presiunilor exercitate de individ și a acceptat să se întâlnească cu el. Într-o zi din luna februarie 2016, tânărul s-a suit la volanul mașinii sale și a luat-o pe minoră din fața locuinței ei. A dus-o acasă la el și acolo a obligat-o să întrețină cu el relații sexuale orale. După care, a lăsat-o să plece, asigurând-o că a șters pozele compromițătoare. Câteva zile mai târziu, totul s-a dovedit a fi o minciună pentru că individul iar a contactat-o pe fată și i-a cerut să vină la el acasă pentru o nouă partidă de sex. Bineînțeles, i-a arătat că tot mai are pozele cu ea și că dacă nu se supune le va posta pe Facebook. De această dată, însă, minora nu a mai putut suporta să treacă printr-un nou calvar și a mărturisit totul părinților ei. După care, totul a ajuns în atenția polițiștilor din localitate.

A doua victimă a luat-o cu japca de pe stradă!

Cealaltă victimă a acestui individ este tot elevă la un liceu din Bârlad, însă are 17 ani. Ca și în cazul primei victime, rețeaua de socializare a fost unul dintre mijloacele prin care individul și-a țesut pânza. Investigațiile au scos la lumină faptul că minora i-a atras atenția individului care tocmai ”scana” Facebook-ul în căutare de noi victime. Atras de frumusețea ei, Lupu i-a cerut, printr-un mesaj trimis pe chat, dacă  nu vrea să iasă cu el în oraș la o cafea. Fata l-a refuzat categoric, însă acest lucru l-a întărâtat și mai tare pe tânăr. Încet, încet a reușit să afle mai multe date despre ea și într-o zi din luna martie a trecut la atac. În timp ce se deplasa cu mașina personală prin oraș, a observat-o pe adolescentă care tocmai se deplasa către liceu. Dând dovadă de un tupeu ieșit din comun, individul i-a tăiat calea fetei, a coborât și a băgat-o cu forța în mașină, după care a plecat în trombă de la fața locului. A dus-o tot la el acasă și aici a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el. Pentru a fi și mai convingător, individul a bătut-o pe minoră, provocându-i leziuni serioase pe corp (vânătăi) și în zona feței (buza spartă). După ce și-a satisfăcut poftele carnale, Lupu i-a dat drumul, râzându-i în nas că oricum nu va putea dovedit nimic. Totuși, fata a povestit totul părinților, dar și polițiștilor, care au declanșat imediat cercetări.

Andrei Spiridon, dornic să se împace cu eleva olimpică pe care a violat-o!

de Răzvan CĂLIN

Cazul elevei de la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu” care îl acuză pe Andrei Silvian Spiridon (29 de ani) de viol este pe punctul de a lua o nouă turnură. Se pare că cele două părți ar putea ajunge la o înțelegere, instanța de judecată dându-le termen până pe 10 ianuarie 2017. La ultimul termen al procesului, desfășurat pe 6 decembrie 2016 la Judecătoria Bârlad, instanța a decis să acorde un nou termen termen în ianuarie 2017 pentru ”stingerea litigiului pe cale amiabilă”. Rămâne de văzut dacă eleva de la liceul bârlădean va fi de acord să ajungă la o înțelegere amiabilă cu agresorul ei. Bineînțeles că pentru Spiridon, acesta ar fi scenariul ideal prin care ar putea ieși basma curată din tot acest scandal. Mai ales că cele două infracțiuni de care este acuzat – viol și lipsire de libertate în mod ilegal – i-ar putea aduce ani buni după gratii.

În același timp, Spiridon a mai făcut un demers la Judecătoria Bârlad prin care contestă durata procesului. Mai pe românește, Spiridon s-a săturat să tot fie cercetat, audiat sau judecat și și-ar dori ca procesul să se termine cât mai repede. Din păcate pentru el, justiția își urmează cursul în ritmul impus de fiecare caz și nu prea ține cont de răbdarea justițiabilului.

Andrei Spiridon este acuzat că în noaptea de 25/26 decembrie 2015 a acostat dintr-un club din Bârlad o fată, elevă olimpică la Colegiul ”Codreanu”. Tânărul s-a oferit să o conducă acasă, însă la scurt timp după ce a fata s-a urcat în mașina lui, și-a dat arama pe față. A blocat ușile mașinii și a început să o lovească pe biata fată, în încercarea de a o forța să întrețină relații sexuale cu el. Fără să țină cont de țipetele și rugămințile fetei, a condus mașina pe un teren din afara orașului, unde a violat-o preț de trei ore. Într-un târziu, a dus fata acasă, fără să dea vreun semn că i-ar păsa de chinurile la care a supus-o pe minoră. Bineînțeles că tânărul nu recunoaște absolut nimic și se consideră victima unei înscenări.

Andrei Spiridon este fiul unui întreprinzător privat care deține o școală de șoferi în Bârlad și se consideră un creator de modă, el urmând cursurile unei școli de specialitate din Milano, Italia. Însă, nu este la prima sa ispravă de acest gen, fiind cercetat în mai multe rânduri pentru comiterea unor infracțiuni la viața sexuală. Anchetatorii au reușit chiar să obțină declarația unei tinere care a reușit ca prin urechile acului să nu fie violată de acest individ. Însă, se pare că mai sunt și alte fete mai puțin norocoase care au căzut pradă poftelor acestuia, dar s-au ferit să depună plângere împotriva acestuia sau au căzut la o înțelegere din dorința de a nu afla opinia publică. Toate acestea i-au oferit lui Spiridon convingerea că este intangibil, de aici și atitudinea sa vădit ostentativă și sfidătoare pe care a abordat-o în spațiul public, chiar în timpul când era anchetat: ””Mâncătorii de căcat, ăia care fac manevre și înscenări vor să-mi sugă p…, toată viața o să vreți să-mi sugeți p… zdrențelor, dar nu v-o dau că e prea valoroasă”; “Mi se rupe p… de trei-patru ani de pușcărie”. Violul, bătaia, scuipatul, nu sunt infracțiuni pentru Andrei Spiridon, ci, așa cum îi place să o spună, ”sex – surpriză” sau ”arta de a face dragoste”!

2016 – Un an sub zodia scandalurilor, omorurilor și traficului de droguri!

Fără îndoială, 2016 a fost un an în care județul Vaslui (din nou) a intrat în atenția întregii țări cu tot soiul de evenimente negative, scandaluri și infracțiuni care au oripilat și îngrozit întreaga opinie publică. Este o realitate care, din păcate, a făcut o reclamă negativă acestor meleaguri ce, de altfel, nu sunt cu nimic mai prejos decât celelalte regiuni ale țării. Și Ardealul, Muntenia sau Oltenia își au ”faliții” lor, ăsta-i lucru fără de tăgadă! Materialul de mai jos vă propune o succintă trecere în revistă a celor mai notabile evenimente petrecute în plan infracțional, dar și scandalurile de răsunet care au zguduit imaginea unor instituții ale statului.

Comandantul Poliției Bârlad și psihologul (expert judiciar) Ionel Brătianu, protagoniștii unui dosar controversat!

De departe, unul dintre cele mai mediatizate cazuri a fost scandalul care i-a avut ca protagoniști pe comisarul – șef Vasile Chelaru, comandantul Poliției Bârlad și psihologul Ionel Brătianu, lucrător în cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, dar și un colaborator apropiat al oamenilor legii dată fiind calitatea sa de expert judiciar. Totul a început undeva pe la sfârșitul lunii iunie, când a căzut ca un trăsnet vestea că Brătianu a fost încătușat din ordinul procurorilor bârlădeni. Psihologul DGASPC Vaslui a fost acuzat de comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului. Odată cu el au mai fost reținuți bârlădenii Cristian Butnaru (24 de ani) și Marian Ghintuială (48 de ani), acuzați de comiterea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate, tentativă la infracțiunea de viol și complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal. Brătianu a fost acuzat de procurorii bârlădeni că i-ar fi favorizat, prin expertizele sale de specialitate, pe cei doi indivizi – Butnaru și Ghintuială, care în urmă cu un an au sechestrat și violat o minoră în vârstă de 17 ani din comuna Gherghești . O acuzație extrem de șocantă la adresa lui Brătianu, unul dintre cei mai apreciați psihologi și experți judiciari din județul Vaslui. De-a lungul vremii, Brătianu s-a remarcat ca un vehement și îndârjit luptător contra abuzurilor sexuale. Deseori, expertizele sale judiciare au ajutat oamenii legii să-i bage la răcoare pe cei ce comiteau violuri.

La începutul lunii septembrie, procurorii bârlădeni aveau să-l ”agațe” în același dosar și pe comandantul Poliției Bârlad, comisarul – șef Vasile Chelaru. Din referatul întocmit de procurori reiese că Vasile Chelaru, prieten cu inculpații (Marian Ghintuială și Cristian Butnaru, acuzați de viol, și psihologul Brătianu), s-a folosit de funcția sa pentru a interveni pe lângă Brătianu în vederea întocmirii unei expertize psihologice care să favorizeze infractorul. Însă lista de acuzații a procurorilor a fost mult mai lungă. Chelaru a mai fost acuzat că a folosit mașinile de serviciu în folos personal, sau că ar fi delapidat statul român cu două coli de hârtie tipărite la una din imprimantele Poliției Bârlad. În ciuda acestui șir de acuzații, reacția opiniei publice, dar și a marii majorități a polițiștilor bârlădeni, a fost că totul este cusut cu ață albă. Însă, așa cum este și normal, totul a fost lăsat în grija instituțiilor statului abilitate să facă lumină odată pentru totdeauna în acest caz controversat. Procurorii bârlădeni urmează să finalizeze ancheta și rechizitoriul în acest dosar, urmând să fie înaintat către Judecătoria Bârlad. Între timp, comisarul – șef Chelaru s-a retras din rândul polițiștilor activi, pensionându-se.

Bârladul este pe punctul de deveni o placă turnantă a traficului și consumului de droguri!

Din păcate, un fenomen extrem de nociv a început să-și facă simită prezența la Bârlad în ultimii ani din ce în ce mai puternic: traficul și consumul de droguri. Vorbim aici mai ales de etnobotanice, cel mai în vogă și mai de succes tip de droguri, dar care are, din păcate, efecte dramatice asupra sănătății fizice și psihice a consumatorilor. Că flagelul etnobotanicelor este aproape scăpat de sub control în Bârlad e o realitate dovedită și de statisticile (ținute la secret de autorități!) ambulanțierilor care arată că la fiecare două – trei zile culeg de pe străzile orașului câte cel puțin un adolescent aproape în comă din cauza consumului de etnobotanice. Așa s-ar putea explica faptul că Bârladul are peste 90% din numărul total de astfel de cazuri înregistrate în întreg județul. Și mai trist este că cei mai fervenți consumatori sunt adolescenți și tineri, așa că putem spune că viitorul acestei comunități este decimat, încet, dar sigur. Au existat perioade din an când în decurs de numai două zile, ambulanțierii bârlădeni au cules de pe străzile orașului șase tineri cu mințile făcute franjuri din cauza consumului de etnobotanice. În același timp, traficanții și consumatorii de ”legale” (cum li se mai spune etnobotanicelor) au ajuns să-și stabilească veritabile fiefuri în oraș, spre disperarea cetățenilor cinstiți care locuiesc în respectivele zone. Vorbim de zone precum strada Vasile Pârvan (în apropierea Casei ”Sturdza”), blocul nr. 1 al Primăriei Bârlad (mai cunoscut sub denumirea blocul CFR), zona Crolux (în imediata vecinătate a Colegiului Tehnic ”Alexandru Ioan Cuza”), Stația CFR, ori zona blocurilor din spatele spitalului din localitate.

Cât privește autoritățile, cea mai clară reacție au avut-o cei de la structuri specializate pe acest gen de infracțiuni, cum ar fi DIICOT. Biroul Teritorial Vaslui a reușit, în decursul anului trecut, să anihileze două rețele puternice de traficanți de etnobotanice: una condusă de Viorel Manea și concubina sa Cristina Silion, iar cea de a doua grupare îl avea în centru pe bârlădeanul Marian Pomet. Și totuși, suntem departe de a spune că flagelul etnobotanicelor e pe punctul de a fi eradicat la Bârlad. Dimpotrivă, în ultima jumătate a anului, fenomenul a continuat să-și facă simțită prezența cel puțin la fel de intens. În august, un tânăr bârlădean în vârstă de 20 de ani, a fost surprins taman când își pregătea tacticos o țigară, așezat pe o bancă, fix sub geamurile Poliției Locale. Două luni mai târziu, în zona blocului G1, pe strada Vasile Pârvan, o adolescentă în vârstă de 14 ani și un tânăr de 25 de ani, au fost culeși aproape în comă de ambulanțieri. Cei doi tocmai consumaseră substanțe etnobotanice, după care li s-a făcut rău și s-au prăbușit la pământ, vomând, scuturați de convulsii și aproape inconștienți. Totul s-a petrecut sub privirile îngrozite ale unor copii ce locuiesc în zonă și care au povestit terifiați cele văzute părinților lor. În aceste condiții, este lesne de înțeles că, mai ales bârlădenii care locuiesc în zonele frecventate de traficanții și consumatorii de droguri sunt extrem de indignați de această situație. Asta în timp ce mare parte dintre autorități încearcă să minimalizeze impactul acestui fenomen, susținând că dracul nu e chiar atât de negru. Și totuși e o realitate cât se poate de omniprezentă dacă ne gândim că în continuare ambulanțierii și medicii de la Primire Urgențe din cadrul spitalului bârlădean continuă să se confrunte săptămânal cu câte două – trei cazuri de tineri și adolescenți răvășiți de consumul de etnobotanice. Unde mai pui că un tânăr din Bârlad, după ce a consumat marijuana, s-a urcat la volanul unei mașini și într-o cursă dementă pe Bulevardul Republicii a spulberat pe o trecere de pietoni trei oameni, după care a fugit de la locul accidentului. La mijlocul lunii decembrie, alt tânăr bârlădean s-a răsturnat cu mașina pe o șosea din afara Bârladului (pe raza comunei Tutova), iar polițiștii au bănuieli că acesta consumase niscaiva droguri, fapt pentru care au dispus prelevarea de probe biologice și așteaptă acum rezultatul analizelor de laborator.

Războiul dintre clanul Dura și gruparea luptătorilor MMA de la Fight Club Titans Bârlad!

La sfârșitul lunii iunie, comunitatea bârlădeană a trăit câteva momente de tensiune maximă după ce câțiva membri ai clanului de rromi Dura și un grup de practicanți de arte marțiale, membri ai Fight Club Titans Bârlad, au fost implicați într-o altercație violentă, petrecută într-un bar din zona Stației CFR din localitate. Luptătorii MMA au susținut că nu au făcut altceva decât să se apere de atacul surprinzător al celor din clanul Dura, însă acuzațiile au curs de ambele părți. În cele din urmă, polițiștii și procurorii bârlădeni au intervenit în forță și au operat un val de arestări fără precedent, fiind efectuate rețineri din ambele tabere. Nu mai puțin de 11 indivizi au fost puși sub control judiciar, în timp ce Robert Dura (20 de ani) a fost arestat preventiv. Dacă oamenii legii nu ar fi intervenit prompt, Bârladul ar fi putut fi scena unor confruntări și mai sângeroase, căci cele două grupări erau avide de răzbunare.

De altfel, membrii clanului Dura sunt cunoscuți drept unii dintre cei mai prolifici infractori, având un palmares infracțional extrem de bogat, începând de la banalele furturi, până la tâlhării, agresiuni și scandaluri de tot felul, trafic cu țigări de contrabandă, falsificare de bani etc.

Crime odioase pe bandă rulantă: femeie căsăpită de un soț gelos cu zeci de lovituri de cuțit, doi bătrâni măcelăriți de un bețiv agresiv, bătrână muribundă siluită și torturată de un bolnav psihic etc.!

Din păcate, nici în 2016, meleagurile vasluiene nu au dus lipsă de tot soiul de crime, care mai de care mai atroce, toate oripilând opinia publică și contribuind din plin la faima negativă a județului nostru. Din acest punct de vedere, anul a început cu o crimă oribilă petrecută în Bârlad, în dimineața zilei de 26 ianuarie. Ștefan Chiribou (52 de ani), într-un acces de furie oarbă și-a căsăpit soția – Lilian Chiribou (49 de ani) – căreia i-a aplicat nu mai puțin de 36 de lovituri de cuțit în doar 50 de secunde. Atacul furibund s-a petrecut într-un bar situat în zona de sud a Bârladului, acolo unde femeia era angajată ca barman.

În iulie un alt caz a șocat opinia publică: un bolnav psihic a violat, torturat și omorât o bătrână (81 de ani) lipsită de apărare, care era pe pragul de moarte. Totul s-a petrecut în comuna Pogana, iar autorul este un localnic în vârstă de 47 de ani, cunoscut cu afecțiuni psihice, iar bătrâna, diagnosticată cu mai multe afecțiuni cornice, era pe punctul de a-și da duhul. Tembelul a fost surprins de niște vecini ai victimei exact când o siluia pe biata bătrână, care era în comă. Dusă la spital, femeia și-a revenit pentru puțin timp, după care a decedat două zile mai târziu. Expertiza medico-legală a arătat că bătrâna a decedat din cauza chinurilor la care individul a supus-o (ruptură de perineu și multiple leziuni tăiate provocate cu un cuțit în zona vulvo-vaginală!).

La mijlocul lunii septembrie, locuitorii satului Draxeni, comuna Rebricea, au fost îngroziți de moartea înfiorătoare a doi bătrâni, soț și soție. Autorul sângeroasei crime este Ion Feraru, în vârstă de 28 de ani, lui căzându-i victime soții Viorica (66 de ani) și Costică Onuț (68 de ani). Pe fondul unor tensiuni mai vechi, în seara zilei de 13 septembrie, între cei doi bătrâni și Feraru a izbucnit o nouă ceartă. Orbit de furie și întărâtat de alcoolul consumat în prealabil în cantități însemnate, tânărul a luat o coasă și furcă și a intrat în gospodăria soților Onuț. Acolo, fără să-i pese de țipetele de durere și groază ale celor doi bătrâni, i-a căsăpit pur și simplu. Criminalul și-a lovit victimele cu atâta bestialitate (până ce a rupt cozile din lemn ale uneltelor transformate în arme), încât medicii legiști nu au putut stabili cu exactitate numărul loviturilor încasate!

2016 s-a încheiat în aceiași notă macabră cu un nou caz șocant în care o mamă își ucide pruncul. Este vorba despre bârlădeanca Cristina Petriman (34 de ani), cea al cărei nou – născut (în vârstă de circa o lună și jumătate) a fost găsit mort, într-un container de gunoi din nordul orașului. Imediat după ce a fost depistată de oamenii legii și luată la întrebări, femeia sfârșit prin a recunoaște că nu și-a dorit acest copil, acesta fiind și motivul pentru care și-a ascuns sarcina și a născut singură, în apartamentul din Bârlad pe care îl închiriase. După care, susține Cristina Petriman, a plecat de acasă pentru câteva ore și de teamă ca nu cumva vecinii să audă scâncetele bebelușului, a pus peste el o pernă care avea 2,6 kilograme. Când a revenit, a constatat că micuțul a murit sufocat. Șocant este că, dând dovadă de un sânge rece ieșit din comun, femeia și-a aruncat bebelușul mort într-un sac menajer, după care l-a aruncat într-un tomberon.

Bărbat arestat după ce a sechestrat și violat, timp de zece zile, o femeie cu probleme psihice dispărută din Spitalul Bârlad

Un bărbat de 64 de ani a fost arestat preventiv după ce a sechestrat și violat, timp de zece zile, o femeie cu probleme psihice care a dispărut din Spitalul Bârlad, acolo unde ajunsese în urma unei tentative suicid. Autorul a eliberat victima și a abandonat-o pe drum abia după ce a aflat din presă că este căutată de polițiști.

Judecătoria Bârlad a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Viorel Halîngă pentru viol și lipise de libertate, după ce a sechestrat, bătut și abuzat sexual o femeie de 45 de ani, din Giurcani, care a dispărut din Spitalul de Urgență Bârlad, acolo unde ajunsese în urma unei tentative de suicid. Decizia încarcerării bărbatului de 64 de ani a fost luată la propunerea procurorilor, care au stabilit, pe bază de probe, că victima a fost violată timp ce zece zile, ulterior fiind abandonată pe un drum din apropiere de orașul Murgeni.

Femeia a fost acostată de către suspect în timp ce se afla pe o stradă din Bârlad, ulterior fiind condusă la locuința sa din oraș, unde a fost lovită și constrânsă să întrețină relații sexual. În momentul în care a aflat din presă că victima este dată dispărută și căutată de poliție, bărbatul a condus-o pe un drum din Murgeni, unde a abandonat-o”, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, Andreea Obreja.

După ce a fost eliberată de bârlădeanul de 64 de ani, femeia a ajuns la locuința sa din Giurcani, familia sesizând Poliția din cauza numeroaselor leziuni de pe corp pe care le avea victima. În urma cercetărilor, anchetatorii au reușit să-l identifice pe autorul violului care, într-o primă fază, a fost reținut pentru 24 de ore. În baza probelor, bărbatul a fost prezentat în instanță, care a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Femeia a ajuns cu ambulanța la Spitalul de Urgență Bârlad la sfârșitul lunii noiembrie, în urma unei tentative de suicid. După câteva ore, pacienta a fost lăsată de către cadrele medicale să părăsească spitalul, pe propria semnătură, cu toate că se afla în evidențe cu probleme psihice grave. Conducerea spitalului a declanșat o anchetă în acest caz pentru a stabili dacă au fost respectate protocoalele de către cadrele medicale. (Ionuț PREDA)

Încă o ”beizadea” din Bârlad ajunge după gratii! Dumitrașcu, fiul unui instructor auto, “săltat” pentru furturi din locuință

Răzvan CĂLIN

Cezar Gheorghe Dumitrașcu, fiu de instructor auto și socotit unul dintre ”băieții deștepți” ai Bârladului, a fost dat pe mâna autorităților din Germania care îl acuză că a comis mai multe furturi din locuință. Individul este prieten cu Andrei Spiridon (tot odraslă de instructor auto), cel care

Cezar Dumitrascu

Cezar Dumitrascu

este cercetat pentru că a violat o elevă de la Colegiul ”Codreanu”. În urmă cu câțiva ani, cele două ”beizadele” au fost înhățate de cei de la DIICOT pentru că făceau parte dintr-o rețea de clonat carduri ce acționa și peste hotare.

În urmă cu câteva zile, o echipă de polițiști din cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui a descins la Bârlad, unde l-a ”săltat” pe Cezar Gheorghe Dumitrașcu, în vârstă de 32 de ani, un individ căutat de oamenii legii din Germania.

Tânărul este suspectat că a comis mai multe furturi pe raza Germaniei, drept pentru care autoritățile judiciare nemțești au emis pe numele său un mandat de arestare european.

Polițiști de la Serviciul de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vaslui au pus în aplicare acest mandat de arestare andrei-spiridoneuropeană. Tânărul din Bârlad este acuzat că a comis mai multe infracțiuni contra proprietății pe teritoriul Germaniei. Într-o primă fază, el a fost reținut pentru 24 de ore de procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iași. Ulterior, magistrații instanței ieșene au confirmat mandatul european de arestare emis de autoritățile judiciare din Germania și a dat undă verde începerii operațiunilor de predare a suspectului către structurile judiciare nemțești”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

În târgul Bârladului, Cezar Dumitrașcu este cunoscut drept un soi de mic ”VIP” local. Fiu de instructor auto, Cezar Dumitrașcu s-a făcut remarcat de la vârste mai fragede, adoptând o atitudine (așa zis) mai rebelă, care l-a adus de timpuriu în atenția oamenilor legii. În mai 2010, el a fost protagonistul unei întâmplări care denotă caracterul acestui individ: a circulat cu mare viteză cu mașina sa, pe contrasens, prin Bârlad, spre disperarea celorlalți participanți la trafic.

Cezar Dumitrașcu și Andrei Spiridon, ”tovarăși” de infracțiuni!

Cezar Dumitrașcu este prieten bun cu Andrei Spiridon (29 de ani), un alt ”VIP” din Bârlad, care la rândul său are un ”background” infracțional destul de însemnat. Spiridon (socotit de unii drept designer, mare creator de modă) este cercetat în momentul de față pentru că ar fi violat o elevă de la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”. Cei doi – Cezar Dumitrașcu și Andrei Spiridon – au mult mai multe în comun, ba inclusiv un trecut infracțional comun. În urmă cu șase ani, amândoi au fost săltați în toiul nopții de trupele speciale în cadrul unei acțiuni de anvergură derulată de Biroul Teritorial Iași al DIICOT. Ambii au fost acuzați de procurorii de la Crimă Organizată că au făcut parte dintr-o rețea infracțională bine organizată, specializată în clonarea cardurilor. Dar iată cum suna comunicatul celor de la DIICOT Iași, emis imediat după acțiunea din martie 2010.

”Gruparea a acționat în perioada 2009 – martie 2010, atât în țară (pe raza județelor Iași, Vaslui, Galați, Brăila și a Municipiului București), cât și în străinătate (Noua Zeelandă, Republica Moldova, Italia, Marea Britanie și Spania). Membrii grupării erau specializați în fabricarea sau adaptarea de echipamente electronice hardware pentru obținerea în mod fraudulos a datelor de identificare și individualizare a cardurilor bancare, precum și în vederea falsificării instrumentelor de plată electronică. Echipamentele erau montate la POS-uri sau ATM-uri din județele Iași, Vaslui, Galați, Focșani, Brăila și București. Ulterior, cu ajutorul unor echipamente specializate, datele obținute erau inscripționate pe carduri „blank”, folosite pentru extragerea de sume de bani din conturile aparținând persoanelor ale căror instrumente de plată electronice au fost clonate. Inculpații au obținut însemnate câștiguri materiale prin efectuarea de retrageri neautorizate de numerar din bancomate prin folosirea de carduri bancare clonate, inscripționate cu datele informatice obținute în mod fraudulos ”.

Pe site-ul ziarului nostru (estnews.ro) puteți viziona înregistrarea video făcută de ofițerii DIICOT în 2010 cu descinderile de la Bârlad, atât Dumitrașcu, cât și Spiridon fiind doi dintre protagoniștii principali. Pe înregistrare se pot vedea cum cei doi ”jmecherași” de Bârlad nu mai sunt nici pe departe ”masculii feroce”, postură în care le plăcea să pozeze. Buimaci, șocați de acțiunea în forță a oamenilor legii, cei doi abia abia îngaimă docili cine sunt și ce vârstă au. Cel puțin în cazul lui Spiridon, imaginea este șocantă: un tânăr cu ochii în lacrimi, cu vocea gâtuită de emoție. Total diferit față de individul arogant, care la începutul anului în curs, susținea în fața anchetatorilor că el nu a violat-o pe minora elevă la Colegiul ”Codreanu”, ci doar i-a oferit o mostră din ”arta de a face dragoste”.

http://www.bzi.ro/prejudiciu-de-100-mii-lei-produs-de-falsificatorii-de-carduri-160724

Nu știm cum se face, dar până la urmă, Dumitrașcu și Spiridon au scăpat și din acest dosar. Pentru ca anul acesta, după cum se vede, amândoi să ”calce” din nou pe ”bec”. Iată, deci, cum doi tineri, socotiți drept ”odrasle” din familiile ”bune” ale Bârladului, cu ”fumuri” și ”ifose” de mari ”jmecheri”, se dovedesc a fi, până la urmă, doar niște simpli indivizi certați cu legea și bunul simț.

Bătută cu bestialitate de cumnatul care a vrut să o și violeze!

Răzvan CĂLIN

O femeie în vârstă 34 de ani, din comuna Solești, a ajuns în stare gravă la spital după ce chiar propriul său cumnat a încercat să o violeze și a bătut-o cu o cruzime ieșită din comun.

Totul s-a petrecut în cursul dimineții de marți, 15 noiembrie, în casa socrilor victimei. Femeia este originară din Călărași, însă de mai mulți ani s-a mutat în satul Știoborăni din comuna vasluiană Solești, unde trăiește în concubinaj cu un localnic. Victima a povestit echipajului medical de pe ambulanța sosită la fața locului momentele terifiante prin care a trecut. Femeia susține că în jurul orei 10 a intrat peste ea în casă cumnatul său, în vârstă de 41 de ani. Brusc, acesta a tăbărât pe femeie, încercând să-și satisfacă poftele sexuale cu ea. Însă, victima a avut curajul de a i se împotrivi, ceea ce a stârnit și mai mult furia agresorului.

Din cele povestite colegilor, femeia susține că bărbatul a început să o lovească violent cu pumnii și cu picioarele. La un momentu dat ea a căzut la pământ, fiind doborâtă de lovituri, dar individul nu s-a oprit și a continuat să-i aplice lovituri de picior și cu pumnii”, ne-a declarat medicul Daniel Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Serviciului de Ambulanță al Județului (SAJ) Vaslui.

Până la urmă, individul a renunțat să-și mai satisfacă poftele sexuale și a fugit din casa cumnatei sale. Încă sub șocul evenimentelor trăite, femeia a apuca să ceară ajutorul unei vecine, care i-a oferit telefonul mobil și a sunat direct la postul de poliție din comună. La fața locului au sosit în scurt timp oamneii legii, care au solicitat și ajuotorul unui echipaj al Ambulanței. După ce i s-au acordat primele îngrijiri, femeia a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde a fost diagnosticată cu policontuzii și fractură de gambă prin agresiune. Într-o primă fază, polițiștii nu au reușit să dea de urma agresorului, bănuindu-se că acesta s-ar ascunde.

Însă, câteva ore mai târziu, a fost depistat pe raza comunei Boțești, acolo unde lucra la o stână. El a fost preluat de polițiști și dus la audieri. Victima urmează să fie supusă unei expertize medico-legale și în funcție de rezultatele acesteia și datele care se vor mai strânge se va face încadrarea juridică a faptei”, ne-a declarat agentul principal de poliție Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Irlandeza a mințit: Nu a violat-o nimeni și nici nu a fost bătută!

de Răzvan CĂLIN

Răsturnare de situație în cazul tinerei irlandeze care s-a plâns polițiștilor vasluieni că ar fi fost violată și aruncată pe geam: femeia și-a retras, în cele din urmă, toate acuzațiile.

Ea a fost audiată în cursul zilei de miercuri de către polițiștii vasluieni, recunoscând, finalmente, că nu a fost supusă nici unei agresiuni: ”Femeia a fost audiat în prezența unui interpret. A recunoscut că pe parcursul zilei a consumat băuturi alcoolice în diferite locații, dar nu își mai aduce aminte ce s-a întâmplat cu ea. Însă, a declarat că nu a fost victima vreunei infracțiuni”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Tânăra, de cetățenie irlandeză, a fost găsită marți seara în scara unui bloc turn din municipiul Vaslui de către un locatar al blocului respectiv, bărbatul sunând la numărul de urgență 112 întrucât femeia acuza dureri, în special la una din mâini. Preluată de o ambulanță, tânăra a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde medicii au diagnosticat-o cu fractură de pumn și luxație de cot. Femeia de 24 de ani, aflată în stare de ebrietate, a afirmat față de cadrele medicale că ar fi suferit acele leziuni după ce ar fi fost violată și aruncată de la etajul I al unui bloc din municipiu.

De la bun început, tânăra a fost incoerentă în declarații, dat fiind starea în care se afla.

”Pe timpul primelor audieri făcute, tânăra, care era foarte incoerentă, nu a specificat față de polițiști că ar fi fost violată sau aruncată de la etaj. De asemenea, concubinul a declarat că, într-adevăr, a consumat băuturi alcoolice în locuința sa cu respectiva femeie, aceasta părăsind ulterior locuința, fără niciun fel de conflict”, a mai spus agentul principal Loredana David.

Anchetă a Poliției, după ce o tânără din Irlanda a ajuns la spital cu o fractură de pumn și luxație de cot

Polițiștii vasluieni au declanșat o anchetă în cazul unei tinere de 24 de ani din Irlanda care, în cursul serii de marți, a ajuns la spital cu o fractură de pumn și luxație de cot. Femeia a afirmat față de cadrele medicale că ar fi fost violată și aruncată de la etajul I al unui bloc din municipiul Vaslui.

Tânăra, de cetățenie irlandeză, a fost găsită în scara unui turn din municipiul Vaslui de către un locatar al blocului respectiv, bărbatul sunând la numărul de urgență 112 întrucât femeia acuza dureri, în special la una din mâini. Preluată de o ambulanță, tânăra a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde medicii au diagnosticat-o cu fractură de pumn și luxație de cot. Femeia de 24 de ani, aflată în stare de ebrietate, a afirmat față de cadrele medicale că ar fi suferit acele leziuni după ce ar fi fost violată și aruncată de la etajul I al unui bloc din municipiu.

Polițiștii vasluieni infirmă, deocamdată, această variantă și susțin că femeia era incoerentă în declarații, având în vedere starea în care se afla. ”Pe timpul primelor audieri făcute, tânăra, care era foarte incoerentă, nu a specificat față de polițiști că ar fi fost violată sau aruncată de la etaj. De asemenea, concubinul a declarat că, într-adevăr, a consumat băuturi alcoolice în locuința sa cu respectiva femeie, aceasta părăsind ulterior locuința, fără niciun fel de conflict. Urmează să stabilim cum a ajuns tânăra în acea locație unde a fost găsită și în ce condiții a suferit acele leziuni”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Tânăra de 24 de ani din Irlanda locuiește de mai multe luni, fără forme legale, într-un bloc din cartierul 13 Decembrie din municipiul Vaslui. (Ionuț PREDA)

Băiat de 16 ani, arestat preventiv după ce a vrut să o violeze pe o tânără pentru care făcuse o pasiune

Un băiat de 16 ani, din satul Iaz, a fost arestat preventiv sub acuzația de tentativă de viol, după ce a vrut să abuzeze sexual o tânără, cu soțul plecat în străinătate, pentru care făcuse o pasiune. Tânărul a fost ridicat de polițiști dintr-un bar din sat.

Pasiunea pentru o femeie cu 11 ani mai mare l-a băgat în pușcărie pe un adolescent de 16 ani. Profitând de faptul că soțul este plecat la muncă în străinătate, Daniel Constantin Călin a încercat să o violeze pe tânăra de 27 de ani, după ce a spart ușa de la intrarea în locuință. Ulterior, Daniel Constantin Călin a forțat-o pe aceasta să întrețină relații sexuale cu el, fără însă a reuși. În consecință, adolescentul a părăsit locuința, în timp ce tânăra a sunat la numărul de urgență 112.

”În urma sesizării primită, polițiștii l-au identificat pe minor într-un bar de pe raza satului, fiind condus la audieri. În baza probelor administrate, s-a dispus reținerea sa pentru o perioadă de 24 de ore”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Loredana David.

Prezentat în fața instanței de către procurori, Daniel Constantin Călin a fost arestat preventiv de către Judecătoria Vaslui, pentru o perioadă de 30 de zile, sub acuzațiile de tentativă de viol și violare de domiciliu. (Ionuț PREDA)

Violator hușean, în arest preventiv

Polițiștii Secției 4 Poliție Rurală Huși efectuează cercetări față de Ioan Ș., în vârstă de 40 de ani, din satul Gugești, comuna Boțești, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Acesta este bănuit de faptul că în luna octombrie, prin constrângere, ar fi întreținut relații sexuale cu mama sa, în vârstă de 79 de ani, din aceeași localitate.

Polițiștii au probat activitatea infracțională a bărbatului și l-au reținut pentru o perioadă de 24 de ore. Ulterior acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși cu propunerea de luare a unei măsuri preventive.

Instanța a admis propunerea Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși și a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 zile, pentru săvârșirea infracțiunii de viol.

Pentru această infracțiune contra libertății și integrității sexuale, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani. (G.P)

UPDATE: Cutremur la Poliția Bârlad! Comandantul Vasile Chelaru și adjunctul său, Marinel Gâlcă, pe mâna procurorilor pentru infracțiuni de serviciu

Informații explozive, fără precedent în municipiul Bârlad: cei doi șefi Poliției Bârlad, comisarul-șef Vasile Chelaru, comandantul instituției, și adjunctul său, comisarul-șef Marinel Gâlcă, au intrat în vizorul procurorilor. Cei doi sunt cercetați pentru comiterea de infracțiuni de serviciu.

chelaru_galcaÎn consecință, alaltăieri, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad a descins la sediul poliției pentru a efectua percheziții. Perchezițiile au mai vizat și birourile altor doi subofițeri, procurorii bârlădeni ridicând documente, dar și unitățile de calculator din birourile polițiștilor.

Procurorul Mihaela Plopan, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad, a confirmat că au fost derulate percheziții, fără însă a preciza identitatea celor la biroul cărora au bătut reprezentanții Parchetului. ”La sediul Poliției Bârlad au fost efectuate patru percheziții și au fost ridicate registre și unități de calculatoare. Operațiunea s-a desfășurat într-un dosar în care sunt efectuate cercetări pentru viol, lipsire de libertate și favorizarea făptuitorilor. Perchezițiile de la Poliția Bârlad vizează comiterea de infracțiuni de serviciu”, a declarat, pentru Est News, procurorul Mihaela Plopan.

Tot pe surse, am aflat că dosarul care a generat anchetarea celor doi capi ai poliției este acela în care e cercetat psihologul bârlădean Ionel Brătianu, șeful Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad.

Brătianu, care se află în momentul de față, sub control judiciar, este acuzat de procurorii bârlădeni că ar fi favorizat, prinbratianu-arest2 expertizele sale de specialitate, doi indivizi – Cristian Butnaru (24 de ani) și Marian Ghintuială (48 de ani). Aceștia, la rândul lor sunt cercetați penal pentru că în urmă cu un an au sechestrat și violat o minoră în vârstă de 17 ani din comuna Gherghești. Anchetatorii susțin că între familia lui Butnaru (respectiv părinții acestuia) și psihologul Brătianu ar exista o strânsă relație de prietenie. Brătianu este acuzat că, la solicitarea părinților lui Butnaru, ar fi realizat anumite expertize de specialitate care să îi ajute pe cei doi și, astfel, să poată scăpa de urmărirea penală. Se pare că Brătianu a vrut să convingă organele judiciare ce anchetau acest caz că, în realitate, minora nu a fost violată și că la mijloc ar fi vorba de un act sexual consimțit de fată. Pentru acest lucru, procurorii au reținut în sarcina psihologului DGASPC Vaslui comitere infracțiunii de favorizare a făptașului. (Simona MIHĂILĂ)

Precizare

Întrucât la data documentării articolului de mai sus, persoanele vizate de procurori nu au răspuns la telefon în momentul în care au fost sunate de reporterii ziarului, neputându-le, așadar publica opinia în legătură cu cele întâmplate, ulterior Marinel Gâlcă, adjunctul Șefului Poliției Bârlad ne-a cerut dreptul la replică.

Îl publicăm integral, în cele ce urmează:

”În ziua de 02.09.2016, în publicația electronică estnews.ro, a apărut articolul “ Cutremur la Poliția Bîrlad!, Comandantul Vasile Chelaru și adjunctul său, Marinel Gâlcă, pe mâna procurorilor, pentru infracțiuni de serviciu” semnat de Simona Mihăilă.

Citindu – l, am rămas surprins, dar și indignat de incorectitudinea și neadevărul informațiilor furnizate publicului larg de acest ziarist. Consider că este o obligație elementară, deontologică, a oricărui om de presă de a se documenta în mod corespunzător și obiectiv pentru o corectă informare a cetățenilor. Din conținutul articolului, rezultă în mod indubitabil că mie personal mi-ar fi fost efectuată percheziție de organele judiciare, în biroul din sediul Poliției municipiului Bîrlad. Informația este eronată, completamente falsă.

Pe această cale, informez cititorii publicației că nu este adevărat că eu am fos percheziționat așa cum nu este adevărat că aș fi fost anchetat” (expresia din articol), citat, audiat, cercetat pentru infracțiuni de serviciu sau alte genuri de infracțiuni, de procurori sau alte organe care înfăptuiesc justiția, așa cum este indusă acuzația în conștiința publicului de către ziarista Simona Mihăilă.

Apreciez că prin acest articol de presă mi-au fost aduse în mod arbitrar și injust grave prejudicii de imagine.

Consider că este o acțiune concertată, nedreaptă și infamă de denigrare a instituției și a mea personal.

Aștept ca redacția, în numele adevărului și din respect pentru cititor, să revină cu rectificările de rigoare și să-mi ceară scuze pentru afirmațiile defăimătoare la adresa mea.

Desigur, imi rezerv dreptul ca orice cetățean al României, de a-mi apăra în justiție propria imagine, viața privată și celelalte drepturi inerente.

Comisar șef de poliție

Marinel Gîlcă

Adjunctul Șefului Poliției municipiului Bîrlad”

Poveste de groază în satul Deleni! Bătrână violată de fiul unui individ care și-a siluit propria frică!

de Daniel MICU

Florin Trenchi (26 de ani) din localitatea vasluiană Deleni, este acuzat că a violat cu bestialitate o bătrână în vârstă de 61 de ani. Tatăl agresorului este cel care acum zace în pușcărie pentru că și-a violat propria fiică, o fetiță de numai 10 ani.

La cei 61 de ani ai săi, Elena Chitic, din comuna Deleni, a trecut prin clipe de coșmar în urmă cu câteva zile, când un consătean – Florin Trenchi, de 26 de ani – a năvălit peste ea în casă, a bătut-o cu sălbăticie după care a și violat-o.

chitic_elena1Victima este și acum în stare de șoc, iar urmele bătăii încasate (vizibile pe chipul și trupul femeii) i-au îngrozit până și pe oamenii legii. În urmă cu câteva nopți, cu creierul îmbibat de alcool, Trenchi a sărit gardul femeii, care este vecină cu el. Individul știa foarte bine că bătrâna locuiește singură și are probleme cu auzul. Intrat în casă, și-a năucit victima dintr-o singură lovitură. I-a pus mâna la gură ca să nu țipe și a lovit-o cu pumnii până a umplut-o de sânge. Apoi, i-a rupt hainele de pe ea, a violat-o și a supus-o la perversiuni sexuale. Biata femeie își amintește că individul i-a dat în cap și peste picioare cu un ciocan. Nu i-a păsat nici o clipă de lacrimile și rugămințile femeii, ci și-a bătut joc de ea în fel și chip.

”A sărit gardul și m-a bufnit în pat! M-a umplut de sânge cu pumnii. Și un ciocan a găsit! Mi-a pus mâna la gură să nu țip. M-a violat și așa și așa! Vai de capul meu. Stau cu frică. Un vagabond, un nenorocit! Am vânătăi peste tot. Să nu îi mai dea drumul de la pușcărie! Acolo să îi putrezească oasele! Mai are un frate mai mic acasă, stau cu teamă. Nu știu ce o să mă fac. Peste tot mă doare. Ce a avut cu mine? Sunt femei tinere în sat!”, a povestit reporterilor Est News, printre lacrimi, Elena Chitic.

După ce și-a dus la sfârșit cumplitul plan, tânărul s-a făcut nevăzut. Cu greu a ajuns bătrâna până la poarta cumnatei sale, căreia, cu ultimele puteri, i-a cerut ajutorul. Îngrozită, femeia a mers la poliție, iar autorul a fost ridicat din casa unui frate, din satul Lipovăț, acolo unde încerca să se ascundă.

Localnicii din Deleni sunt șocați și nu le vine să creadă nici acum cele întâmplate.

chitic_elena2”Este o femeie singură, cuminte, la locul ei. Muncește mai ceva ca un tânăr. Nu s-a certat cu nimeni niciodată, nu a avut probleme niciodată. Cumnata ei a venit la mine și mi-a spus că Ileana a fost violată. Doamne ferește! E plină de vânătăi, era plină de sânge, hainele rupte…îngrozitor! Cum l-a dus mintea și capul?! El face parte dintr-o familie distrusă. Tatăl cu fiica, el și cu fratele mai mic se țineau numai de drăcii. Au intrat în casele oamenilor, au furat, au spart magazine. Copiii ăștia nu au avut stăpân. Ce au văzut acasă, aia au făcut. Să fie pedepsit, să nu se mai întoarcă niciunul în sat! La noi nu s-a mai auzit de așa ceva până acum!”, a spus Maria Modoranu, vecină cu victima.

Violul, o tradiție în familia Trenchi: tatăl lui Florin zace în pușcărie pentru că și-a siluit propria-i fiică, o copilă de numai 10 ani!

Cât despre călău, acesta, într-adevăr, este cunoscut ca fiind un individ recalcitrant, pus numai pe rele, la fel ca și fratele său mai mic. Dumitru Trenchi, tatăl lor, zace acum în pușcărie din luna martie 2016, când oamenii legii au reușit să dovedească că și-a violat propria-i fiică, o copiliță în vârstă de numai 10 ani. Minora, împreună cu o altă soră de a ei, este încă de atunci în grija statului.

Caracterul violent al bărbaților din familia Trenchi a șocat un sat întreg. Femeile au prins acum curaj și povestesc că, nu de puține ori, tânărul le aborda pe drum și le propunea să întrețină raporturi sexuale cu el.

”Mergeam într-o zi spre casă, iar el era în urma mea. Credeți-mă, îmi era teamă de el! Era mereu băut. E un periculos și un golan. Și el și fratele său. Mama lor era o bețivă, tatăl e la pușcărie că și-a violat fata minoră. Toți le știam de frică. În ziua aceea, vă rog să mă iertați, s-a apropiat de mine și mi-a cerut să îi dau … Am aruncat șlapii din picioare și am rupt-o la fugă. Abia am ajuns acasă. Îmi sărea inima din piept când am intrat în curte. Ăștia nu sunt oameni care să stea printre oameni normali. Sunt niște destrăbălați. Eu vă spun sincer, nici nu ies din casă seara să iau o pâine de la magazin, deși stau în centrul satului. Ne este teamă. Acum, bine că a fost ridicat. Toată viața să îl țină acolo. Să nu se mai întoarcă în satul nostru”, ne-a declarat o altă localnică din Deleni, Elena Dinu.

mama_violatorDeși pare incredibil, mama suspectului a avut o reacție șocantă: ea a recunoscut senină că tot ce spune lumea este adevărat, dar îi caută scuze fiului, despre care spune că nu e singurul care face așa ceva.

În momentul de față, Florin Trenchi a fost reținut de polițiști pentru 24 ore, iar ulterior judecătorii au emis pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Cei șapte tineri din Văleni condamnați pentru viol, executați silit pentru plata daunelor morale către victimă

Cei șapte tineri din Văleni, condamnați definitiv la pedepse cuprinse între șase și zece ani de închisoare după ce au violat o fată de 18 ani, vor fi executați silit, printr-o decizie a instanței, pentru plata către victimă a daunelor morale, în sumă totală de 70.000 de lei.

Judecătoria Vaslui a dispus executarea silită a celor șapte tineri din Văleni, condamnați pentru viol în formă agravantă și lipsire de libertate în mod ilegal, după ce aceștia nu au achitat către victimă daunele morale stabilite printr-o sentință definitivă a Curții de Apel Iași. Decizia magistraților vasluieni a fost luată în urma solicitării făcută în instanță de către avocata fetei abuzate sexual. În consecință, dacă rudele autorilor nu vor achita în solidar suma stabilită de către Curtea de Apel Iași, un executor judecătoresc va trebui să identifice eventuale bunuri ale celor șapte tineri în vederea valorificării acestora pentru a acoperiri daunelor morale de 70.000 de lei.

Cei șapte tineri din Văleni au fost condamnați definitiv, în noiembrie 2015, la pedepse cuprinse între șase și zece ani de închisoare după ce, la sfârșitul lui 2014, au violat o fată de 18 ani în timp ce aceasta se întorcea de la școală. Racolată de către doi dintre tineri dintr-o stație de autobuz, victima a fost dusă pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde a fost abuzată sexual, timp de mai multe ore, de către cei șapte indivizi. Ulterior, fata a fost transportată la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.

Cei șapte tineri au fost arestați preventiv la trei zile de la comiterea faptei. Însă, după cinci luni, un magistrat de la Judecătoria Vaslui a decis eliberarea, pe rând, a indivizilor judecați atunci pentru viol, fiind plasați în arest la domiciliu. La mijlocul lunii iunie 2015, instanța a înlocuit și acea măsură cu cea a controlului judiciar. (Ionuț PREDA)

(Video) Brătianu, judecat în libertate! Cum a ajuns cel mai renumit psiholog din Bârlad, să fie acuzat că a favorizat niște violatori!

de Răzvan CĂLIN

Judecătoria Bârlad a decis că nu se impune ca șeful Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad să fie anchetat în stare de arest.

bratianu-arest3După câteva ore bune de audieri și deliberări, magistrații bârlădeni au decis în cele din urmă ca psihologul Ionel Brătianu să fie cercetat în stare de libertate. După cum am mai scris, el este acuzat de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad de comiterea infracțiunii de favorizare a infractorului.

Însă, în cazul celorlalți doi indivizi reținuți odată cu psihologul bârlădean, Judecătoria Bârlad a dispus cu totul altceva: Cristian Butnaru (24 de ani) a primit un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile, iar Marian Ghintuială (48 de ani), arest la domiciliu. Cei doi sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate, tentativă la infracțiunea de viol și complicitate la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal.

Potrivit anchetatorilor, implicarea lui Brătianu în acest dosar a echivalat cu săvârșirea infracțiunii de favorizare a făptuitorului. Este o acuzație extrem de șocantă la adresa lui Brătianu, unul dintre cei mai apreciați psihologi și experți judiciari din județul Vaslui. De-a lungul vremii, Brătianu s-a remarcat ca un vehement și îndârjit luptător contra abuzurilor sexuale. Deseori, expertizele sale judiciare au ajutat oamenii legii să-i bage la răcoare pe cei ce comiteau violuri.

De astă dată, tocmai Brătianu este acuzat de procurorii bârlădeni că i-ar fi favorizat, prin expertizele sale de specialitate,bratianu-arest2 pe cei doi indivizi – Butnaru și Ghintuială. Aceștia sunt acuzați că în urmă cu un an au sechestrat și violat o minoră în vârstă de 17 ani din comuna Gherghești.

Anchetatorii susțin că între familia lui Butnaru (respectiv părinții acestuia) și psihologul Brătianu ar exista o strânsă relație de prietenie. Șeful Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad este acuzat că la solicitarea părinților lui Butnaru, ar fi realizat anumite expertize de specialitate care să îi ajute pe cei doi și, astfel, să poată scăpa de urmărirea penală. Se pare că Brătianu a vrut să convingă organele judiciare ce anchetau acest caz că, în realitate, minora nu a fost violată și că la mijloc ar fi vorba de un act sexual consimțit de fată. Ba chiar că ar fi luat și bani de la cei doi bărbați pentru a întreține relații sexuale cu ei.

Din aceste motive, procurorii au decis să extindă urmărirea penală și în cazul lui psihologului Brătianu. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore pe 23 iunie, fiind acuzat de favorizarea făptuitorului. Astăzi (24 iunie), a fost prezentat (alături de Butnaru și Ghintuială) în fața judecătorului, care a decis că Brătianu poate fi cercetat în stare de libertate.

Filmul violului comis în 2015

bratianu-arest1Potrivit procurorilor, pe la sfârșitul lunii aprilie a anului trecut, Butnaru a început să o sune insistent pe minora din Gherghești, pentru care făcuse un soi de pasiune. Tânărul tot încerca să o convingă să se întâlnească cu el, deși între ei nu existase niciodată nici un fel de relație. Fata a refuzat și, la un moment dat, l-a amenințat că dacă nu încetează cu presiunile asupra sa va depune o plângere împotriva sa. Pe moment, individul a încetat să o mai sune, însă câteva zile mai târziu a aflat că pe 3 mai 2015 minora va ajunge în Bârlad, la orele amiezei. Butnaru a reușit să afle exact unde anume va coborî din microbuz adolescenta, adică în zona Podul Verde. Așa că împreună cu prietenul său, Ghintuială, au luat un taxi și au mers în zona respectivă. Cum au zărit-o pe minoră că a coborât din microbuz, cei doi au tăbărât pe fată și au constrâns-o să urce cu ei în taxi. Victima a fost dusă în apartamentul lui Ghintuială, unde într-o primă fază a rămas doar Butnaru. Acesta nu a stat prea mult pe gânduri și a început să o lovească pe fată și a obligat-o să întrețină relații sexuale cu el. Ulterior, și-a făcut apariția și Ghintuială, care  a dorit să-și ia și el partea. Însă, minora a refuzat, așa că bărbatul a agresat-o și el. Numai că, ulterior, a renunțat să mai întrețină relații sexuale cu fata.

Colegii lui Brătianu sunt consternați. Directorul Armeanu a aflat din Est News incredibila veste a arestării!

bratianu11Încătușarea psihologului Brătianu a șocat întreg personalul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. El era socotit unul dintre cei mai buni specialiști ai DGASPC Vaslui. De etnie rromă, nepotul de soră al lui Radian Brătianu, bulibașa din Bârlad, abandonat de mic copil de către părinți și crescut de la o vârstă fragedă în sistemul instituțional de protecție al statului român, Brătianu s-a remarcat printr-o ambiție ieșită din comun care l-a ajutat să absolve inclusiv Facultatea de Psihologie. Încadrat în sistemul de protecție socială din județul Vaslui, Brătianu a ajuns ca în momentul de față să ocupe funcția de coordonator-specialist al Centrului de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) din Bârlad. Este cunoscut ca un fervent militant și apărător al drepturilor copilului.ionel armeanu stefanica

Arestarea sa este cu atât mai șocantă, inclusiv pentru colegii din sistemul de protecție socială. Contactat telefonic, directorul executiv al DGASPC Vaslui – Ionel Ștefănică Armeanu – s-a arătat consternat de cele întâmplate: ”Chiar ieri (23 iunie, n.r.) am vorbit cu el și, cel puțin la acea oră, nu părea a se fi întâmplat nimic. Tot ce știm și noi este de la dumneavoastră din ziar pentru că ați fost primii care ați dat publicității informația. Nu știu ce să spun. Niciodată nu ne-a creat nici un fel de probleme. Când am auzit, am rămas surprins total. Mai ales că este și expert în psihologie judiciară”.

Contactat telefonic de reporterii Est News, Brătianu a spus că va oferi o declarație publică imediat ce ancheta va fi finalizată.

 

Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul elevei de 14 ani care ar fi fost violată după ce a plecat din timpul cursurilor

Avocatul Poporului a anunțat, ieri, că instituția s-a sesizat din oficiu în cazul elevei de 14 ani din Ivești, care ar fi fost violată de doi adolescenți pe un câmp după ce a plecat din timpul orelor de curs, cazul fiind anchetat de Poliție și Inspectoratul Școlar Vaslui.

Cazul elevei de 14 ani, de la Școala Ivești, care ar fi fost violată de doi adolescenți de 15 ani pe un câmp din apropierea satului, a ajuns în atenția Avocatului Poporului, care va face propria anchetă. Instituția în cauză s-a sesizat din oficiu cu privire la incidentul petrecut în urmă cu aproape o săptămână, după apariția în presă a incidentului.

„Avocatul Poporului s-a sesizat din oficiu în cazul unei minore din județul Vaslui, violată în timpul orelor de curs. Potrivit mass-media, în 17 iunie 2016, eleva s-a învoit în timpul orei de desen pentru a merge să bea apă, însă a părăsit curtea școlii și, deși profesoara a solicitat unor elevi să o cheme înapoi, aceasta a refuzat să se întoarcă… Din cele prezentate, rezultă că Inspectoratul Școlar Județean Vaslui a dispus o anchetă în acest caz”, se arată într-un comunicat al instituției Avocatului Poporului.

Cazul este cercetat și de către Poliție care, în urma primelor cercetări, a stabilit că violul se confirmă, fapta fiind recunoscută și de către cei doi adolescenți de 15 ani. Eleva s-a învoit în timpul unei ore de curs pentru a merge afară să bea apă, însă nu a mai revenit, chiar dacă profesoara ar fi trimis colegi de-ai fetei să o aducă înapoi la cursuri. Ulterior, s-a întâlnit cu cei doi adolescenți de 15 ani care, într-o primă fază, i-ar fi propus să întrețină de bună voie raporturi sexuale, însă eleva i-a refuzat. În aceste condiții, adolescenții au șantajat-o pe copilă cu publicarea unor fotografii compromițătoare cu ea, astfel încât a acceptat să facă sex. Martori la incident au fost alți doi tineri de 18 ani, care însă nu au întreținut relații sexuale cu fata.

„După consumarea faptei, minora i-a mărturisit bunicei sale abuzul sexual la care a fost supusă, fiind sesizată Poliția, prin numărul de urgență 112. În urma primelor cercetări, cele reclamate se confirmă și, în consecință, pe numele celor doi minori de 15 ani s-a întocmit dosar penal pentru comiterea infracțiunii de viol. Față de cei doi bănuiți nu s-a luat nicio măsură preventivă, fiind cercetați în stare de libertate”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Ștefan Sofronie.

Conducerea Inspectoratului Școlar Județean Vaslui a declanșat propria anchetă în acest caz pentru a stabili dacă vreun cadru didactic de la școala din Ivești poate fi tras la răspundere. (Ionuț PREDA)

Mihalache a fost arestat după ce a întreținut relații sexuale, în repetate rânduri, cu nepoata sa de 14 ani

Un bărbat de 57 de ani din localitatea Lunca Banului a fost arestat preventiv pentru act sexual cu un minor în formă continuată, după ce a întreținut relații intime, în repetate rânduri, cu nepoata sa în vârstă de 14 ani, profitând de faptul că tatăl copilei nu era acasă.

Seria atrocităților sexuale în județul nostru continuă. O fată de 14 ani a fost victima propriului unchi, cu care s-a iubit pe ascuns. Totul a ieșit la iveală după ce tatăl copilei a dat peste ei chiar în locuința sa din Lunca Banului în timp ce întrețineau relații sexuale. De altfel, bărbatul a și fost cel care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a cere intervenția oamenilor legii. În urma cercetărilor, polițiștii au stabilit că, în urmă cu două zile, Constantin Mihalache mai întreținuse relații sexuale cu nepoata sa, fără ca fata să le spună părinților.

„Pe timpul derulării anchetei, s-a constatat că cele sesizate de tatăl fetei se confirmă. În consecință, bărbatul de 57 de ani a fost reținut pe bază de ordonanță, pe o perioadă de 24 de ore, sub acuzația de act sexual cu un minor în formă continuată”, a declarat responsabilul mass-media al Poliției Județene Vaslui, Constantin Sofronie.

Prezentat în instanță de către procurori, Constantin Mihalache a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile. (Ionuț PREDA)

Ce surpriza a primit de la magistrati hair-stilistul violator din Bârlad, dupa ce a cerut sa fie eliberat

de Răzvan CĂLIN

In ciuda gravelor acuzatii de viol, care au infiorat inca o data opinia publica, bârlădeanul Flaviu Ștefan Lupu ar fi vrut sa zburde in libertate. Recent, la Judecătoria Bârlad s-a derulat un nou termen în dosarul cel privește pe acest individ, prin care procurorii au solicitat prelungirea perioadei de arest preventiv pentru încă 30 de zile. Lupu si-ar fi dorit sa fie eliberat și eventual cercetat în stare de arest la domiciliu or să fie pus sub control judiciar, dar magistrații bârlădeni și-au însușit propunerea procurorilor și au decis ca acesta să rămână după gratii.

Soluția pe scurt: Instanța admite propunerea Ministerului Public – Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad. În baza art. 234 și urm. NCPP, prelungește durata măsurii arestării preventive a inculpatului Lupu Flaviu Ștefan pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 20.05.2016 și până la data de 18.06.2016.

Deși are numai 22 de ani, Flaviu Lupu a intrat deja în galeria prădătorilor sexual, cele două victime ale sale (minore în vârstă de 14 și, respectiv, 17 ani) povestind anchetatorilor cât de laborios și mai ales îndrăzneț a fost planul pe care acesta l-a elaborat pentru a-și satisface poftele sexuale cu aceste fete. Tupeul de care a dat dovadă acest individ atunci pentru a-și duce la bun sfârșit faptele reprobabile i-a uluit și pe anchetatori. În același timp, psihologii vorbesc despre un întreg cumul de factori care pot împinge la comiterea unor asemenea fapte oribile de către indivizi care, în aparență, par niște membri cât se poate de normali ai societății. Așa cum este, de altfel, și cazul lui Flaviu Lupu, care era cunoscut (până la a fi acuzat de viol) drept un băiat liniștit și la locul său. Tânărul a lucrat o vreme ca hair-stilist la un cunoscut salon de frumusețe din Bârlad, dar a activat și ca tatuator, fiind destul de apreciat pentru ”operele” sale. Cu toate acestea, psihologii vorbesc despre niște resorturi ascunse care au stat la baza unui comportament atât de deviant și de violent, în același timp.

”În astfel de situații, putem vorbi despre un context anume care declanșează astfel de comportamente violente și antisociale. Ne referim aici la acumularea unor frustrări de-a lungul timpului sau chiar de mari lacune în educația pe care agresorul a primit-o. Faptul că e refuzat sau după o despărțire fosta parteneră nu-i mai permite să se apropie de ea sau să ia legătura cu ea, sunt iarăși situații generatoare de astfel de comportamente deviante. Nu mai vorbim de faptul că au existat cazuri când însuși agresorii au fost la rândul lor victime ale violenței. În cazul violatorilor, de multe ori se întâmplă să-și nege faptele sau minimalizează până la extrem acest comportament violent al lor. Merg până într-acolo încât dau vina pe oricine altcineva (inclusiv pe victime)”, a declarat pentru Est News unul dintre psihologii Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

Lupu a șantajat prima victimă pentru a-i satisface poftele sexuale!

Prima care i-a căzut victimă lui Lupu a fost o fată în vârstă de 14 ani, elevă la un liceu din Bârlad. Victima locuiește în apropiere de agresor și se cunoșteau oarecum din vedere. La un moment dat, Lupu i-a propus minorei să facă schimb de adrese pe Facebook, iar fata s-a conformat, nebănuind ce avea să urmeze. În scurt timp, individul a început să relaționeze cu minora prin intermediul rețelei de socializare. La un moment dat, acesta i-a solicitat fetei să-și facă câteva poze costumată doar în lenjerie intimă. Minora a intrat în acest joc erotic fără să se gândească ce intenții murdare avea individul. Imediat după ce i-a trimis acestuia pozele cu ea îmbrăcată sumar, Lupu și-a dat arama pe față. A început să o șantajeze și să o amenințe că dacă nu acceptă să se întâlnească cu el, va publica pe Facebook fotografiile compromițătoare. Speriată, fata a cedat presiunilor exercitate de individ și a acceptat să se întâlnească cu el. Într-o zi din luna februarie 2016, tânărul s-a suit la volanul mașinii sale și a luat-o pe minoră din fața locuinței ei. A dus-o acasă la el și acolo a obligat-o să întrețină cu el relații sexuale orale. După care, a lăsat-o să plece, asigurând-o că a șters pozele compromițătoare. Câteva zile mai târziu, totul s-a dovedit a fi o minciună pentru că individul i-ar a contactat-o pe fată și i-a cerut să vină la el acasă pentru o nouă partidă de sex. Bineînțeles, i-a arătat că tot mai are pozele cu ea și că dacă nu se supune le va posta pe Facebook. De această dată, însă, minora nu a mai putut suporta să treacă printr-un nou calvar și a mărturisit totul părinților ei. După care, totul a ajuns în atenția polițiștilor din localitate.

A doua victimă a luat-o cu japca de pe stradă!

Cealaltă victimă a acestui individ este tot elevă la un liceu din Bârlad, însă are 17 ani. Ca și în cazul primei victime, rețeaua de socializare a fost unul dintre mijloacele prin care individul și-a țesut pânza. Investigațiile au scos la lumină faptul că minora i-a atras atenția individului care tocmai ”scana” Facebook-ul în căutare de noi victime. Atras de frumusețea ei, Lupu i-a cerut, printr-un mesaj trimis pe chat, dacă  nu vrea să iasă cu el în oraș la o cafea. Fata l-a refuzat categoric, însă acest lucru l-a întărâtat și mai tare pe tânăr. Încet, încet a reușit să afle mai multe date despre ea și într-o zi din luna martie a trecut la atac. În timp ce se deplasa cu mașina personală prin oraș, a observat-o pe adolescentă care tocmai se deplasa către liceu. Dând dovadă de un tupeu ieșit din comun, individul i-a tăiat calea fetei, a coborât și a băgat-o cu forța în mașină, după care a plecat în trombă de la fața locului. A dus-o tot la el acasă și aici a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el. Pentru a fi și mai convingător, individul a bătut-o pe minoră, provocându-i leziuni serioase pe corp (vânătăi) și în zona feței (buza spartă). După ce și-a satisfăcut poftele carnale, Lupu i-a dat drumul, râzându-i în nas că oricum nu va putea dovedit nimic. Totuși, fata a povestit totul părinților, dar și polițiștilor, care au declanșat imediat cercetări.

Creatorul de modă bârlădean a uitat să conteste prelungirea arestării preventive

de Marian MOCANU

Acuzat că a violat o minoră de 17 ani, elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”, Andrei Spiridon va rămâne, în continuare, în arest preventiv la domiciliu. După ce, pe data de 5 mai, judecătorii bârlădeni i-au prelungit măsura preventivă, creatorul de modă, care se dorea liber, a „uitat” să facă contestație în termenul prevăzut de lege.

Judecătorii Tribunalului Vaslui au respins, ca fiind tardivă, contestația formulată de Andrei Spiridon, designerul bârlădean acuzat de viol, împotriva menținerii măsurii arestului la domiciliu. Prelungirea arestului la domiciliu fusese dictată, pa data de 5 mai, de judecătorii bârlădeni, cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Dând dovadă de aceeași insolență manifestată dealtfel în fața organelor de urmărire penală sau a judecătorilor, Spridon a făcut contestația după expirarea termenului dat de judecători, fapt care a dus la respingerea, pe motiv de tardivitate, a cererii acestuia de a fi lăsat liber, sub control judiciar.

Reamintim că, în chiar prima noapte de Crăciun a anului trecut, Andrei Spiridon, un tânăr designer de modă bârlădean, a convins o minoră în vârstă de 17 ani, elevă la un liceu din oraș, să iasă la o plimbare cu mașina prin oraș. La un moment dat, a demarat în trombă și s-a oprit abia la marginea unei păduri din apropierea orașului, unde a obligat fata să întrețină cu el relații sexuale. După ce i-a povestit bunicii prin ce a trecut, minora a făcut plângere la poliție a doua zi. După audieri procurorii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a violatorului, însă magistrații Judecătoriei Bârlad nu au fost de acord și au dispus cercetarea în libertate a acestuia. Ulterior, în urma contestației procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, Tribunalul Vaslui a dispus plasarea în arest la domiciliu a lui Spiridon. De atunci, în două rânduri, judecătorii au menținut această măsură preventivă, în ciuda cererilor tânărului designer vestimentar, cereri motivate de acesta că vrea să-și exercite nestingherit meseria!

ULTIMA ORĂ – Cunoscut hair-stilist și tatuator la unele din cele mai în vogă saloane de frumusețe din Bârlad, arestat pentru că ar fi violat două minore!

de Răzvan CĂLIN

Flaviu Ștefan Lupu, un tânăr în vârstă de 22 de ani, cunoscut hair-stilist și tatuator, care a lucrat la unele din cele mai în vogă saloane de beauty din Bârlad, a ajuns în arestul IPJ Vaslui după ce două minore din localitate (una de 14 ani și cealaltă de 17 ani) l-au acuzat că le-a violat. 

lupu_flaviu1Tânărul este deja după gratii, fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui încă de acum câteva zile. Din primele cercetări efectuate, anchetatorii au descoperit că individul a dat dovadă de premeditare și meticulozitate în ceea ce privește comiterea faptelor. Din cele relatate de victime, tânărul nu s-a sfiit să recurgă la șantaj pentru a le obliga astfel pe cele două fete să îi satisfacă apetitul sexual.

Prima care i-a căzut victimă a fost fata în vârstă de 14 ani, elevă la un liceu din Bârlad. Victima locuiește în apropiere de agresor și se cunoașteau oarecum din vedere. La un moment dat, Lupu i-a propus minorei să facă schimb de adrese pe Facebook, iar fata s-a conformat, nebănuind ce avea să urmeze. În scurt timp, individul a început să relaționeze cu minora prin intermediul rețelei de socializare. La un moment dat, acesta i-a solicitat feteilupu_flaviu să-și facă câteva poze costumată doar în lenjerie intimă. Minora a intrat în acest joc erotic fără să se gândească ce intenții murdare avea individul. Imediat după ce i-a trimis acestuia pozele cu ea îmbrăcată sumar, Lupu și-a dat arama pe față. A început să o șantajeze și să o amenințe că dacă nu acceptă să se întâlnească cu el, va publica pe Facebook fotografiile compromițătoare. Speriată, fata a cedat presiunilor exercitate de individ și a acceptat să se întâlnească cu el. Într-o zi din luna februarie 2016, tânărul s-a suit la volanul mașinii sale și a luat-o pe minoră din fața locuinței ei. A dus-o acasă la el și acolo a obligat-o să întrețină cu el relații sexuale orale. După care, a lăsat-o să plece, asigurând-o că a șters pozele compromițătoare. Câteva zile mai târziu, totul s-a dovedit a fi o minciună pentru că individul i-ar a contactat-o pe fată și i-a cerut să vină la el acasă pentru o nouă partidă de sex. Bineînțeles, i-a arătat că tot mai are pozele cu ea și că dacă nu se supune le va posta pe Facebook. De această dată, însă, minora nu a mai putut suporta să treacă printr-un nou calvar și a mărturisit totul părinților ei. După care, totul a ajuns în atenția polițiștilor din localitate.

A doua victimă a fost luată cu japca de pe stradă!

Cealaltă victimă a acestui individ este tot elevă la un liceu din Bârlad, însă are 17 ani. Ca și în cazul primei victime, rețeaua de socializare a fost unul dintrelupu_flaviu3 mijloacele prin care individul și-a țesut pânza. Investigațiile au scos la lumină faptul că minora i-a atras atenția individului care tocmai ”scana” Facebook-ul în căutare de noi victime. Atras de frumusețea ei, Lupu i-a cerut, printr-un mesaj trimis pe chat, dacă  nu vrea să iasă cu el în oraș la o cafea. Fata l-a refuzat categoric, însă acest lucru l-a întărâtat și mai tare pe tânăr. Încet, încet a reușit să afle mai multe date despre ea și într-o zi din luna martie a trecut la atac. În timp ce se deplasa cu mașina personală prin oraș, a observat-o pe adolescentă care tocmai se deplasa către liceu. Dând dovadă de un tupeu ieșit din comun, individul i-a tăiat calea fetei, a coborât și a băgat-o cu forța în mașină, după care a plecat în trombă de la fața locului. A dus-o tot la el acasă și aici a obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el. Pentru a fi și mai convingător, individul a bătut-o pe minoră, provocându-i leziuni serioase pe corp (vânătăi) și în zona feței (buza spartă). După ce și-a satisfăcut poftele carnale, Lupu i-a dat drumul, râzându-i în nas că oricum nu va putea dovedit nimic. Totuși, fata a povestit totul părinților, dar și polițiștilor, care au declanșat imediat cercetări.lupu_flaviu5

”Într-adevăr, individul este cercetat pentru comiterea a două infracțiuni de viol. Victimele sale sunt două minore, din Bârlad, cu vârste de 14 ani și, respectiv, 17 ani. Pe 19 aprilie, tânărul a fost reținut pentru 24 de ore, iar a doua zi a fost prezentat magistraților care au eliberat pe numele său un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile”, ne-a declarat agentul principal Loredana David, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.

Părinții lui Flaviu Lupu sunt în stare de șoc, mai ales că acesta este singurul lor copil. Tatăl lui este salariat al Garnizoanei Bârlad, iar mama lucrează la SC Confecții SA Bârlad. Tânărul provine dintr-o familie de oameni liniștiți și muncitori, iar la rândul său era cunoscut ca un băiat la locul său și nimeni nu-l credea în stare de asemenea grozăvii.

Este al șaselea caz de viol înregistrat în ultima perioadă pe teritoriul județului Vaslui, infracțiunile la viața sexuală cunoscând o recrudescență fără precedent pe aceste meleaguri.

 

A venit să împrumute o coasă, dar la plecare și-a violat vecina!

de Daniel MICU, Răzvan CĂLIN

Este fapta unui tânăr din Oltenești care a batjocorit o femeie în vârstă de 61 de ani.

Un tânăr din comuna Oltenești, Cristi Ailoaie, în vârstă de 31 de ani, a ajuns după gratii din cauză că pe 29 mai, chiar în Vinerea Mare, a păcătuit violând o femeie din aceeași localitate. Victima – Ela Stoica, în vârstă de 61 de ani – este vecină cu agresorul și niciodată nu i-a trecut prin cap că tânărul ar putea fi în stare de așa ceva. Mai ales că tânărul are la rândul său doi copii și părea un om liniștit, care nu ridicase cine știe ce probleme prin sat.

Cu fața plină de vânătăi și încă sub șocul clipelor de groază prin care a trecut, femeia a povestit că nu a putut ascunde soțului adevărul. În ziua respectivă, când omul a venit acasă, i-a mărturisit că a fost batjocorită și lovită de vecinul lor. Culmea este că soțul femeii a fost cel care l-a trimis pe Ailoaie acasă la el pentru a lua o coasă pe care tânărul i-o ceruse cu împrumut. Tânărul a profitat de faptul că aceasta era singură acasă și a tăbărât pe ea. Cu forța, și-a dus victima într-o magazie, a blocat ușa cu zăvorul și a obligat-o să întrețină cu el relații sexuale.

La plecare a luat și coasa pentru care îl cinstise cu o bere la birtul din sat pe soțul bătrânei. În momentul în care omul a revenit acasă, femeia i-a povestit îngrozită prin ce chinuri a trecut.

ela-stoica-violata”Am o stare de șoc de îmi vine să urlu. Nu știu cui să zic, ce să zic. A venit acasă și m-a rugat să-i dau coasa soțului. Aveam o bere, niște vin și i-am zis: «Hai, mamă, să-ți dau o gură de bere». Dar el a început cu pipăieli și îmi zicea «Hai, tanti Ela, hai bre, că nu e foc, că ești femeie bătrână». Mi-a dat peste față, m-a trântit pe jos și îmi spunea că sunt închipuirile mele de babă nebună. Eu am 62 de ani aproape, iar mama lui are 55 de ani. Am atâția ani și nu am mai pățit așa ceva! Am trăit la Brașov 27 de ani și nu am pățit nimic. Nu îmi era teamă de nimeni și de nimic”, a povestit cu amărăciune biata femeie.

La rândul său, soțul victimei a relatat că s-a întâlnit cu vecinul la o crâșmă din sat, iar acesta i-a oferit o bere, cerându-i coasa cu împrumut. De bună credință, omul i-a spus să meargă acasă, să o ia. Nu s-a gândit nici o clipă că își trimite călăul peste nevastă: ”Îmi spune: «Îmi faci bine cu coasa?». I-am zis că da și că se ducă la mine acasă să o ia din cireș. A mers, a cerut-o la nevastă și nu mai știu ce au făcut ei. El mi-a dat o bere la crâșmă și am rămas acolo. Când am ajuns acasă, am întrebat-o pe nevastă-mea ce s-a întâmplat, că era mascată lamihai-stoica-sotul-violatei ochi. Ea a arătat cu mâna, că Cristi Ailoaie. Nu am avut probleme cu el până acum. Nu părea capabil de așa ceva!”.

Îngrozită și rușinată de cele întâmplate, femeia i-a mărturisit soțului prin ce a trecut abia a doua zi. După care, a povestit tot și polițiștilor. Într-o primă fază, Ailoaie a negat totul cu vehemență. Ba chiar familia sa a încercat să ajungă la o înțelegere cu victima, în speranța că tânărul va fi iertat pentru fapta sa. Însă, toate probele l-au indicat drept agresor, așa că instanța a decis arestarea lui preventivă pentru 30 de zile. Rudele sale îi caută acum iertarea, pentru a-l scăpa de pușcărie. În sat, femeile în vârstă, care locuiesc singure, au ajuns să stea cu teamă în case.

”Să-i intri în casă, să ceri o coasă și de la coasă să ajungi în magazie… A profitat că soțului i-a dat o bere și a zis să îi dea coasa. În magazie, a tras zăvorul și și-a bătut joc de ea. Așa se spune. Nu mă așteptam să facă așa ceva. Are și el doi copii mici. Uite ce a făcut, la un pahar de vin?! Când e o femeie mai tânără, mai zici că zburdă, dar ea săraca e bătrână și bolnavă cu inima, ficatul. E ea voinică, dar nu s-a putut apăra!”, a declarat una dintre vecinele victimei.

Unii localnici pun totul pe seama consumului de băuturi alcoolice, un ”sport” cam îndrăgit de autorul oribilei fapte: ”L-am învățat ca pe un frate să nu mai bea, să nu se ia cu alții din sat și să stea liniștit. Eu sunt mai mare ca el, dar nu m-a înțeles. Nu m-am gândit că va face așa ceva. Îmi pare rău! E tânăr, păcat de el”.

Acum, Ailoaie își așteaptă își așteaptă pedeapsa după gratii.

Clemență arătată de judecătorii bârlădeni față de Andrei Spiridon, designerul de modă bârlădean acuzat că a violat o minoră!

de Marian MOCANU

Judecătoria Bârlad a dispus iarăși anularea măsurii arestului la domiciliu și înlocuirea cu cea de control judiciar. Noroc de Tribunalul Vaslui care a admis contestația procurorilor bârlădeni, astfel că Silvian Andrei Spiridon mai rămâne cel puțin o lună în arest la domiciliu.

La sfârșitul săptămânii trecute s-a mai consumat un episod din controversatul caz al tânărului creator de modă bârlădean – Silvian Andrei Spiridon (29 de ani) – care este acuzat că ar fi violat o minoră de 17 ani. Am putea spune că este o nouă dovadă a inexplicabilei clemențe de care dau dovadă judecătorii bârlădeni în acest caz. Pentru a doua oară în acest dosar, avocații lui Spiridon au solicitat și, culmea, ba chiar au și obținut maximum de clemență din partea instanței bârlădene: Andrei Spiridon a scăpat de arest la domiciliu. Însă, bucuria tânărului a fost de scurtă durată pentru că, imediat, procurorii bârlădeni au contestat la Tribunalul Vaslui decizia luată de instanța bârlădeană. Așa că, vineri, 8 aprilie, magistrații vasluieni au admis contestația procurorilor bârlădeni și, în consecință, Spiridon va rămâne în arest la domiciliu. Măsura este valabilă pentru 30 de zile, mai exact până pe 10 mai 2016.

În chiar prima noapte de Crăciun a anului trecut, Spiridon a convins o minoră în vârstă de 17 ani, elevă la un liceu din Bârlad, să iasă la o plimbare cu mașina prin oraș. La un moment dat, a demarat în trombă și s-a oprit abia la marginea unei păduri din apropierea orașului, unde a obligat fata să întrețină cu el relații sexuale. După ce i-a povestit bunicii prin ce a trecut, minora a făcut plângere la poliție a doua zi. După audieri procurorii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a violatorului, însă magistrații Judecătoriei Bârlad nu au fost de acord și au dispus cercetarea în libertate a acestuia. Ulterior, în urma contestației procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, Tribunalul Vaslui a dispus plasarea în arest la domiciliu a lui Spiridon. După doar câteva zile, acesta a făcut o cerere prin care solicita permisiunea instanței de a părăsi domiciliul, pentru a se prezenta la serviciu, respectiv chiar la societatea unde era administrator, situată în centrul Bârladului. Aproape că nu a fost o surpriză faptul că judecătorii bârlădeni i-au aprobat, pe 21 ianuarie, cererea ca zilnic, de luni până joi, între orele 12 și 16.30, Spiridon să fie liber! Ulterior, judecătorii Tribunalului Vaslui au admis contestația procurorilor și rejudecând cauza au respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpat.

Spiridon era considerat de revistele de specialitate un tânăr designer promițător. El a studiat la o școală de top din Milano, Italia, unde a învățat și lucrat cu nume mari din industria modei. Dacă va fi condamnat pentru viol, el va avea timp să lucreze după gratii noi creații vestimentare sub marcă proprie timp de 3 – 10 ani, cât este pedeapsa pentru această infracțiune.

Peste 16 ani de pușcărie pentru violatorul criminal din Costești

de Marian MOCANU

Ieri, judecătorii Tribunalului Vaslui au dat sentința în cazul lui Mădălin Miloș Smântână, tânărul în vârstă de 20 de ani care a violat și ucis o bătrână în vârstă de 83 de ani din Costești. Criminalul a fost condamnat la o pedeapsă totală de 16 ani, 2 luni și 20 de zile închisoare.

La mijlocul lunii decembrie a anului trecut o crimă groaznică a îngrozit localitatea vasluiană Costești. Un tânăr în vârstă de 20 de ani, Mădălin Miloș Smântână, a intrat în miezul nopții în casa unei femei de patru ori mai în vârstă decât el, pe care o mai ajuta în timpul zilei la treburile casnice, în schimbul câtorva bănuți. A imobilizat bătrâna în vârstă de 83 de ani, i-a înfipt un cuțit în gât, după care a violat-o. După ce și-a satisfăcut poftele, individul a înjunghiat-o în inimă, și, liniștit, a anunțat poliția la numărul de urgență 112. La sosirea procurorilor, criminalul și-a recunoscut faptele, dând chiar amănunte cu privire la modul în care a procedat. Comportamentul și modul în care tânărul a comis, fără vreun motiv explicabil, crima și violul i-a surprins și pe procurori, drept pentru care aceștia au dispus efectuarea unei expertize psihiatrice a autorului. Expertiza a arătat că individul era perfect conștient de gravitatea faptelor sale și nu suferea de tulburări comportamentale.

Arestat preventiv, Mădălin Miloș Smântână a fost acuzat de omor, violare de domiciliu și viol. Și pe parcursul procesului bărbatul a avut o altitudine cooperantă, răspunzând pe un ton calm la toate întrebările puse de judecători și procurori.

Ieri, 30 martie, magistrații Tribunalului Vaslui au dat sentința în acest caz: „Condamnă pe inculpatul Smîntînă Miloș-Mădălin la o pedeapsă 13 ani și 4 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de omor. (…) Condamnă pe inculpatul Smîntînă Miloș-Mădălin la o pedeapsă de 6 ani și 8 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de viol. (…) Condamnă pe inculpatul Smîntînă Miloș-Mădălin la o pedeapsă de 2 ani închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de violare de domiciliu. (…) Contopește pedepsele aplicate inculpatului și aplică acestuia pedeapsa ce mai grea de 13 ani și 4 luni închisoare, sporită cu 2 ani și 10 luni și 20 de zile (reprezentând o treime din pedeapsa de 6 ani și 8 luni închisoare adunată cu pedeapsa de 2 ani închisoare)”. În consecință, criminalul violator din Costești va sta în închisoare nu mai puțin de 16 ani, 2 luni și 20 de zile.

Șase ani de închisoare – sentința violatorului din Munteni de Jos

de Marian MOCANU

Gigel Moroșanu, bărbatul în vârstă de 58 de ani din Muntenii de Jos, acuzat că ar fi întreținut relații sexuale cu o minoră, a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare și o pedeapsă complementară, de doi ani, în exercitarea unor drepturi. Este prima condamnare în cazul unui violator pe baza unor declarații formulate de victimă și a unor expertize psihiatrice, în care actul sexual incriminat este cel oral!

Chiar în perioada în care violatori din Văleni erau condamnați la ani grei de închisoare, un alt caz reținea atenția opiniei publice. O minoră în vârstă de 13 ani, aflată în plasament familial la o familie din Muntenii de Jos, a reclamat faptul că ar fi fost supusă la perversiuni chiar din partea capului familiei, Gigel Moroșanu, în vârstă de 58 de ani. Fapta a fost anunțată chiar de soția suspectului, care a sesizat că fetița avea un comportament depresiv, devenise apatică și refuza să comunice. A devenit și mai suspicioasă în momentul în care a observat o schimbare și în comportamentul soțului, care devenise extrem de posesiv cu fetița. De altfel, în aceeași perioadă, femeia a părăsit domiciliul conjugal, susținând că nu mai poate locui alături de un violator. Ulterior, fetița a fost consiliată de psihologi, aceasta povestind faptul că Gigel Moroșanu ar fi obligat-o să întrețină raporturi sexuale orale cu el.

Moroșanu a fost arestat preventiv pe data de 30 iulie și cercetat, ulterior fiind trimis în judecată, sub acuzația de viol, chiar dacă, în urma examenului medical, a rezultat faptul că victima este virgină. Pe tot parcursul cercetării, bărbatul a susținut că nu este vinovat, la mijloc fiind o răzbunare a soției sale, între timp plecate de la domiciliu. La un moment dat, poate pentru a scăpa de arestul preventiv, ori în speranța că va avea parte de o sentință cu suspendare, Gigel Moroșanu a anunțat că dorește să meargă pe procedura simplificată a recunoașterii vinovăției. La primul termen de judecată acesta s-a răzgândit, motivând că nu vrea să fie etichetat pe restul vieții de o faptă pe care nu a comis-o. La mijlocul săptămânii trecute, magistrații vasluieni au dat sentința în acest dosar.

Moroșanu a fost condamnat la șase ani de închisoare cu executare și la plata, către partea vătămată, a nu mai puțin de 25.000 lei daune morale! Sentința nu este definitivă, ea putând fi contestată la Curtea de Apel Iași. Cazul este o premieră pentru justiția vasluiană, fiind pentru prima dată când o persoană este condamnată pentru fapte penale grave doar pe baza declarației victimei și a unor expertize psihiatrice, fără a exista și probe materiale care să susțină aceste acuzații.

Bătrână violată de un bărbat de 27 de ani

Un bărbat în vârstă de 27 de ani, din comuna Laza, a fost reținut preventiv pentru 30 de zile după ce polițiștii vasluieni au probat faptul că a violat o femeie.

Polițiștii vasluieni l-au identificat pe bărbat după ce au fost sesizați sâmbătă, 13 februarie, prin apelul de urgență 112, de către o femeie din comuna Laza. Aceasta le-a comunicat că o persoană în vârstă de 74 de ani, din aceeași localitate, a fost victima unui viol. Bărbatul a fost reținut pentru o perioadă de 24 ore, iar ulterior prezentat în fața instanței de judecată cu propunerea de arestare preventivă. (G.P)

Creatorul de modă violator confunda arestul la domiciliu cu libertatea

de Marian MOCANU

Ieri, judecătorii Tribunalului Vaslui au „întors” sentința judecătorilor bârlădeni cu privire la permisiunea lui Silvian Andrei Spiridon – violatorul unei eleve, de a părăsi aproape zilnic domiciliu pentru a se prezenta la … serviciu. Astfel, cel puțin în următoarea perioadă, tânărul creator de modă va trebui să-și lucreze creațiile din arestul de la domiciliu.

În chiar prima noapte de Crăciun a anului trecut, un tânăr designer de modă din Bârlad a violat o elevă în vârstă de 17 ani. Silvian Andrei Spiridon în vârstă de 29 de ani, a convins fata să iasă la o plimbare cu mașina prin oraș, însă, la un moment dat, a demarat în trombă și s-a oprit la marginea unei păduri din apropierea municipiului Bârlad, unde a obligat fata să întrețină relații sexuale. După ce i-a povestit bunicii prin ce a trecut, a doua zi fata a făcut plângere la poliție. După audieri procurorii au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a violatorului.

Magistrații Judecătoriei Bârlad nu au fost de acord cu arestarea preventivă cerută de procurori și au dispus cercetarea în libertate. Ulterior, în urma contestației procurorilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, Tribunalul Vaslui a dispus plasarea în arest la domiciliu a lui Silvian Andrei Spiridon. După doar câteva zile, acesta a făcut o cerere prin care cerea permisiunea instanței de a părăsi arestul la domiciliu, pentru a se prezenta la serviciu, respectiv chiar la societatea unde era administrator, situată în centrul Bârladului. Aproape că nu a fost o surpriză faptul că judecătorii bârlădeni i-au aprobat, pe 21 ianuarie, cererea ca zilnic, de luni până joi, între orele 12 și 16.30, violatorul Spiridon să fie liber!

Ieri, judecătorii Tribunalului Vaslui au admis contestația procurorilor și rejudecând cauza au respins ca neîntemeiată cererea formulată de inculpatul Silvian Andrei Spiridon, aflat în arest la domiciliu.

Spiridon era considerat de revistele de specialitate un tânăr designer promițător. El a studiat la o școală de top din Milano, Italia, unde a învățat și lucrat cu nume mari din industria modei. Dacă va fi condamnat pentru viol, el va avea timp să lucreze noi creații vestimentare sub marcă proprie, după gratii, timp de 3 – 10 ani, cât este pedeapsa pentru această infracțiune.

Andrei Spiridon rămâne în arest la domiciliu!

de Răzvan CĂLIN

Ieri, Judecătoria Bârlad a respins cererea depusă de avocații acestuia.

spiridon violatorulAndrei Spiridon, tânărul bârlădean în vârstă de 29 de ani care este acuzat că a violat o minoră de 17 ani (elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”), va rămâne, în continuare, în arest preventiv la domiciliu, așa cum au hotărât în urmă cu câteva zile judecătorii de la Tribunalul Județean Vaslui. Ieri, Judecătoria Bârlad a analizat cererea depusă de avocații lui Spiridon, prin care solicita anularea măsurii de arest la domiciliu și a decis să mențină hotărârea instanței superioare vasluiene.

”Respinge cererea formulată de inculpatul SPIRIDON SILVIAN ANDREI, având ca obiect revocarea măsurii preventive a arestului la domiciliu, dispusă prin Încheierea nr.2/DLC din data de 13.01.2016, pronunțată de Tribunalului Vaslui. În baza art.275 alin. (2) C. proc. pen., obligă inculpatul la plata sumei de 20 lei, cheltuieli judiciare către stat. Cu drept de contestație în termen de 48 de ore de la comunicare. Pronunțată în camera de consiliu, azi, 18 ianuarie 2016”, se spune în decizia instanței bârlădene.

În consecință, Spiridon nu va putea părăsi domiciliul său din Bârlad, pentru 30 de zile, așa cum sună hotărârea judecătorească inițială dispusă de Tribunalul Vaslui.

Cererea de revocare a măsurii preventive a fost depusă de avocații lui Spiridon pe 14 ianuarie, la o zi după ce instanța vasluiană luase această decizie. Pe lângă faptul că nu poate părăsi domiciliul (decât cu aprobarea judecătorilor), Spiridon este obligat să nu comunice sub nici o formă cu victima sau cu martorii din dosar. De asemenea, trebuie să se prezinte la poliție sau în fața judecătorilor ori de câte ori este chemat.

Acordul de mediere este nul pentru că DGASPC deține tutela fetei!

Tot în încercarea de a dovedi că este nevinovat, Spiridon insistă că acordul de mediere încheiat cu victima în seara zilei de 7 ianuarie este perfect legal, deși magistrații au anulat documentul. Tânărul a cerut instanței să valideze acordul de mediere însă, deocamdată, nu a fost fixată un termen pentru acest dosar. Recunoașterea înțelegerii cu victima sa i-ar fi putut oferi lui Spiridon o portiță legală de a scăpa basma curată din tot acest scandal. Documentul respectiv a fost semnat la data respectivă de mama victimei și în baza acestuia fata urma să-și retragă acuzațiile la adresa lui contra sumei de 50.000 de lei. Numai că magistrații au anulat imediat acordul de mediere pentru că nu îndeplinea condițiile legale: pe scurt, mama victimei nu mai avea nici un drept să-și reprezinte fiica deoarece copila era sub tutela statului, fiind instituționalizată în regim de urgență de către Direcția Generală pentru Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui.

”Începând cu data de 7 ianuarie 2016, minora a fost plasată în regim de urgență. Asta înseamnă că pe toată perioada plasamentului în regim de urgență, părinții sunt suspendați din exercițiul drepturilor părintești. Asta spune legea, iar noi am acționat întocmai”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Altfel spus, acordul de mediere este nul, atât timp cât mama fetei nu mai avea nici un drept de reprezentare a fiicei sale, copila fiind sub tutela statului român, de jure și de facto. De altfel, aceasta a și fost opinia magistraților vasluieni, care au anulat documentul, arătând că acțiunea penală împotriva lui Spiridon nu poate fi oprită de acest acord de mediere.

Minora îl acuză pe Andrei Spiridon că în seara zilei de 26 decembrie, după ce au petrecut într-un club din oraș, a dus-o cu mașina la marginea Bârladului, pe un câmp, și a violat-o. Expertiza medico-legală a reliefat că victima prezenta leziuni atât în zona anală, cât și genitală. Mai mult, medicii au mai descoperit pe trupul fetei mai multe escoriații și echimoze, semn că fata a încercat să se opună agresorului.

Minoră de 15 ani violată de tatăl vitreg!

de Răzvan CĂLIN

O elevă din Bârlad a depus plângere la poliție împotriva tatălui ei vitreg pe care îl acuză că o abuzează sexual de mai bine de un an de zile. În luna octombrie 2015, fata a povestit totul conducerii școlii unde este elevă, dar nimeni nu a crezut-o și, mai mult, s-a decis să nu fie sesizate organele de anchetă.

Polițiștii bârlădeni investighează încă un scandal sexual în care victimă este o minoră. De această dată este vorba despre o copilă în vârstă de 15 ani, elevă la Școala gimnazială ”Principesa Elena Bibescu” (fosta Școală nr. 5). Ea își acuză tatăl vitreg că de peste un an abuzează sexual de ea.

”Plângerea a fost depusă de minoră în cursul zilei de 14 ianuarie, la Poliția Bârlad. Ea susține că a fost abuzată sexual de un bărbat care este tatăl ei vitreg. În momentul de față se derulează cercetări pentru a se stabili dacă cele reclamate se confirmă sau nu”, ne-a declarat subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui.

Din cele povestite de fată anchetatorilor, se pare că ea trăiește un veritabil calvar de mai bine de un an. Chinurile ei ar fi început în octombrie 2014, atunci când individul ar fi violat-o pentru prima dată. De atunci și până în prezent, susține minora, bărbatul ar fi abuzat sexual de ea în mai multe rânduri. Iar atunci când încerca să se împotrivească, acesta ar fi bătut-o. De altfel, chiar în octombrie anul trecut, sătulă să îndure acest chin în tăcere, fata ar fi venit la școală și a povestit totul psihologului de aici. Mai mult, în ziua respectivă, fata prezenta urme vizibile de violență, semn că individul o și agresase fizic. Psihologul a sesizat la rândul său conducerea școlii, în speță pe directorul Ionel Dumitrașc. Acest însă, în mod cu totul inexplicabil, a ajuns la concluzia că ar fi mai bine ca totul să fie trecut sub tăcere pe motiv că minora nu este credibilă și că, automat, nimic din ceea ce spune ea nu este adevărat. Este greu de înțeles ușurința cu care niște adulți, responsabili ei înșiși (cel puțin moral) de integritatea și siguranța minorei, au putut decide, cu de la sine putere, că totul e o minciună și că nu se merită să sesizeze autoritățile. Mai ales că legislația în vigoare stipulează negru pe alb obligativitatea sesizării organelor judiciare cu privire la orice suspiciune de abuz (de orice tip) comis asupra unui minor. Oricât de puțin credibilă ar fi părut fata în ochii lor, cei din conducerea școlii aveau obligația să anunțe autoritățile.

Și mai trist este că nici mama fetei nu a dat prea mulă importanță spuselor sale. De altfel, se pare că minora nu are o relație foarte bună cu mama sa, ci, dimpotrivă, una cât se poate de tensionată, cu mari lacune de comunicare între ele. Așa se face că, practic, adolescenta a trăit un veritabil calvar de una singură, fără ca vreo cineva să-i dea crezare. Sătulă și dornică să pună capăt acestor chinuri, minora a fugit de acasă în seara zilei de 13 ianuarie, după ce, în prealabil, s-a certat cu mama sa. În noaptea respectivă a dormit la o prietenă de a ei, după care a doua zi dimineață, pe 14 ianuarie, și-a luat inima în dinți și s-a prezentat la Poliția Bârlad unde a povestit totul anchetatorilor. Imediat au fost declanșate cercetări, iar minora a fost preluată și instituționalizată în Centrul de Primire în Regim de Urgență pentru Copilul Abuzat, Neglijat și Exploatat (CPRUCANE) Bârlad. Fata a fost inclusă deja într-un program de terapie și consiliere. În urma efectuării examenului medico-legal, s-a descoperit că fata a fost deflorată. Cât îl privește pe agresor, acesta urmează a fi audiat la rândul său. El muncește la o firmă din București și revine la Bârlad doar la sfârșit de săptămână.

”Copila a fost securizată într-unul din centrele noastre și va beneficia de tot sprijinul nostru. Ancheta poliției este în derulare. Noi, ca și instituție, colaborăm cu cei de la poliție. Fetița va rămâne în centru până la finalizarea anchetei și la vremea respectivă se va decide ce se va întâmpla cu ea și ce măsură legală va fi luată”, ne-a declarat Irina Câmpeanu, purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui.

Arest la domiciliu pentru Andrei Spiridon!

de Răzvan CĂLIN

Ieri, judecătorii vasluieni au decis plasarea la domiciliu a tânărului bârlădean acuzat că a violat cu bestialitate o minoră olimpică de la Colegiul ”Codreanu”.

Din nou, judecătorii Tribunalului Vaslui au luat o decizie controversată într-un caz extrem de sensibil: violul comis asupra unei eleve de 17 ani din Bârlad de către Andrei Spiridon, fiul în vârstă de 29 de ani al unui afacerist local. Inițial, Judecătoria Bârlad a decis cercetarea acestuia în stare de libertate, dar ieri Tribunalul Vaslui a hotărât să-l plaseze în arest la domiciliu. Lucru ce a atras nemulțumirea procurorilor care au arătat din nou că agresorul a comis fapta cu violență. Dovadă stau cele consemnate în expertiza medico-legală: fata prezenta leziuni atât în zona anală, cât și genitală, precum și alte urme de violență (escoriații și echimoze), semn clar că a încercat să se apere.

În ceea ce o privește pe victimă, aceasta a fost internată în regim de urgență într-o instituție specializată a Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui. Aici ea a fost inclusă într-un program de consiliere și reabilitare.

Conform spuselor fetei, violul s-a consumat în seara zilei de 26 noiembrie, când după ce cei doi s-au întâlnit în club, Spiridon s-a oferit să o conducă pe minoră acasă cu mașina sa. Însă, individul a dus-o în afara orașului, la circa un un kilometru depărtare și a violat-o. A doua zi dimineață, fata a mers împreună cu mama sa la Poliția Bârlad și a povestit chinurile prin care a trecut. Imediat, oamenii legii au deschis un dosare de cercetare penală pe numele lui Spiridon pentru comiterea infracțiunii de viol. În momentul în care procurorii au solicitat instanței bârlădene arestarea suspectului, acesta a solicitat medierea. Într-o primă fază, biata copilă a fost convinsă să accepte să-l ierte pe individ contra sumei de 50.000 de lei. Mai ales că însuși avocatul său numit din oficiu i-a lăsat de înțeles că asta ar fi varianta cea mai convenabilă. Ulterior, însă, anchetatorii au reușit să-i arate copilei că cel mai indicat ar fi să nu bată în retragere și să nu facă nici un compromis cu agresorul dacă vrea cu adevărat să fie tras la răspundere conform legislației în vigoare. În consecință, fata a revenit asupra deciziei și a anunțat că își menține plângerea împotriva lui Spiridon. Judecătoria Bârlad a anulat actul de mediere, mai ales că documentul era lovit de nulitate pentru că la ora semnării acestuia, tutorele legal al minorei era DGASPC Vaslui și nu mama acesteia. Copila intrase deja sub protecția statului român și doar DGASPC Vaslui ar fi putut semna un asemenea document în numele ei. Modul în care s-a încercat, cumva, ”mușamalizarea” acestui caz reprobabil, mai ales de către tabăra celui acuzat de viol, vine să arate încă o dată cam cât de puțin îi trebuie unui agresor să iasă basma curată. Asta în timp ce victimele rămân ostracizate pe viață, cu sechele extrem de dureroase și adânc înfipte în sufletul lor.

Criminalul violator din Costești rămâne după gratii

de Marian Mocanu

După ce a violat și ucis o bătrână în vârstă de 81 de ani din Costești, criminalul, Miloș Mădălin Smîntînă, ar fi vrut să fie cercetat în sub stare de arest la domiciliu. Ieri, cererea sa a fost respinsă de judecătorii vasluieni.

Miloș Mădălin Smîntînă, un tânăr de doar 20 de ani, din localitatea Costești, a ajuns după gratii după ce înainte de Crăciun a violat și ulterior omorât cu sânge rece o bătrână în vârstă de 81 de ani. Individul o mai ajuta pe victimă la treburile casnice și cunoștea bine locuința, cât și faptul că aceasta locuia singură. La mijlocul lunii decembrie anul trecut, Miloș a intrat în casa femeii, a imobilizat-o, i-a înfipt un cuțit în gât și apoi a violat-o. După ce și-a satisfăcut poftele, i-a înfipt femeii cuțitul în inimă, după care, calm, a anunțat evenimentul la numărul de urgențe 112, așteptându-i pe polițiști chiar în casa femeii. Mai mult, și-a recunoscut cu seninătate faptele, povestind cu lux de amănunte cum a procedat.

Miloș Mădălin Smîntînă a fost arestat preventiv sub acuzațiile de omor, faptă pentru care riscă între 10 și 20 de ani de închisoare, și viol, faptă pedepsită cu închisoare de la 3 la 10 ani.

Ieri, în cadrul ședinței de la Tribunalul Vaslui în care a fost pusă în discuție prelungirea mandatului de arestare preventivă, individul a venit cu o cerere care a șocat pe toți cei din sală, inclusiv pe apărătorul său din oficiu. Criminalul violator din Costești a cerut nici mai mult nici mai puțin decât înlocuirea măsurii arestării preventive cu cea a arestului la domiciliu, considerând condițiile din arestul IPJ prea grele pentru el! Judecătorii vasluieni au respins cererea individului, astfel că acesta va rămâne după gratii cel puțin încă 30 de zile!

Fiul patronului Școlii de șoferi ”RAY” a scăpat de arest, dar nu și de acuzația de viol!

de Răzvan CĂLIN

Minora care l-a acuzat pe Andrei Spiridon că a violat-o a renunțat la acordul de mediere încheiat cu agresorul și și-a menținut plângerea împotriva acestuia. Judecătorii bârlădeni au anulat acordul de mediere, dar au decis ca Spiridon să fie cercetat în stare de libertate.

Un scandal de proporții face valuri în lumea bună din Bârlad: Andrei Spiridon, fiul în vârstă de 29 de ani al lui Mircea Spiridon, patronul Școlii de șoferi ”RAY”, este acuzat de o minoră (elevă la Colegiul Național ”Gheorghe Roșca Codreanu”) că ar fi violat-o la sfârșitul anului trecut. Ulterior, evenimentele din acest caz s-au succedat într-un ritm și de o manieră demne de o telenovelă.

andrei-spiridonFapta, așa după cum reclamă minora, s-ar fi petrecut în a doua zi de Crăciun, pe 26 decembrie, când cei doi și-au dat întâlnire într-un club din Bârlad. După ce s-au distrat în club, Andrei Spiridon s-a oferit să o conducă pe fată acasă cu mașina sa. Numai că, susține minora, în loc să se țină de cuvânt, individul a dus-o în afara orașului, pe un câmp și a violat-o. A doua zi, fata a mers la Poliția Bârlad și a povestit tot oamenilor legii, depunând plângere împotriva lui Andrei Spiridon. Polițiștii bârlădeni au declanșat imediat cercetări în acest caz, fiind dispusă inclusiv efectuarea unei expertize medico-legale.

Pe 7 ianuarie, polițiștii l-au prezentat pe Andrei Spiridon la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad unde a fost audiat. La rândul lor procurorii l-au dus, în cursul aceleiași zile, în fața judecătorilor cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunii de viol. Numai că tânărul a recurs la un tertip, legal de altfel: medierea. Așa se face că în seara zilei de 7 ianuarie, după câteva ore de negocieri, cele două tabere au ajuns la un consens: minora a fost de acord să-și retragă plângerea și să renunțe la orice acuzație la adresa lui Spiridon, iar acesta și-a ”plătit” iertarea cu 50.000 de lei.

Însă, vineri, 8 decembrie, judecătorii au decis să repună cauza pe rol, ședința fiind programată pentru ora 16. În cazul în care victima și-ar fi retras plângerea împotriva lui Andrei Spiridon, conform înțelegerii făcute în fața mediatorului, instanța ar fi trebuit să ia act de această situație și, automat, individul ar scăpa basma curată. Numai că, minora s-a răzgândit și a declarat în fața instanței că nu mai este de acord cu medierea și că își menține plângerea împotriva lui Andrei Spiridon. În consecință, Judecătoria Bârlad a anulat acordul de mediere dintre cele două părți, însă a respins și cererea procurorilor de a-l reține pe Spiridon pentru 29 de zile, acesta urmând a fi cercetat în stare de libertate.

Andrei Spiridon este fiul unui cunoscut întreprinzător privat din Bârlad, Mircea Spiridon, patronul Școlii auto ”RAY”. Tânărul mai este cunoscut și drept creator de modă. El a studiat modă la una dintre cele mai prestigioase școli de modă din Milano, lucrând cu nume notorii din industrie, dar a a ales să revină în orașul natal pentru a-și deschide un atelier de modă și, astfel, să pună bazele unei mărci proprii.

”O fată extrem de cuminte”!

Tânăra, elevă în clasa a XI-a la Colegiul ”Codreanu”, este o elevă eminentă, cu rezultate foarte bune la învățătură. Ea este singura de la colegiul bârlădean care anul trecut a obținut un premiu internațional: medalia de argint la Olimpiada Internațională de Neogreacă. Fata este cunoscută ca fiind una dintre cele mai studioase eleve din liceu, cu un comportament decent, atât la școală, cât și în afara orelor de curs.

Mihaela Carjontu

Mihaela Carjontu

”Este una dintre elevele noastre cele mai bune. O elevă muncitoare, o fată inteligentă și cuminte. Chiar am fost împreună la București când și-a ridicat premiul pentru rezultatul excepțional de la Olimpiada Internațională de Neogreacă. Este un copil care a adus un plus de prestigiu colegiului nostru. Este regretabil ceea ce s-a întâmplat și sper să se facă dreptate. Din ceea ce am observat, ea este o fată extrem de cuminte, cu mult bun simț, decentă. La școală a venit în permanență numai în uniformă, iar în timpul liber avea o ținută vestimentară decentă și un comportament pe măsură. Nimic din ceea ce făcea ea nu era ostentativ”, ne-a declarat Mihaela Cîrjonțu, directorul adjunct al Colegiului ”Codreanu”.

La rândul ei, Afrodita Siriopol, președinta Comunității Elene din Bârlad și cea care o pregătește și o antrenează pe Ana Maria în studiul limbii neogreacă, s-a arătat consternată de calvarul prin care a trecut minora: ”Nu am știut nimic din ceea ce i s-a întâmplat pentru că în perioada vacanței nu am mai ținut legătura. Dar am aflat cu stupoare din presă. Încă nu am reușit să iau legătura cu ea, dar vă spun că nu merita să i se întâmple așa ceva. Îmi pare nespus de rău că a pățit așa ceva. Este o fată foarte serioasă, care în permanență s-a ținut de treabă, o fată conștiincioasă, sârguincioasă și la locul ei. Oricum, din partea noastră va avea tot sprijinul!”.

Fiul patronului Școlii de șoferi ”RAY” acuzat că a violat o minoră!

de Răzvan CĂLIN

Andrei Silvian Spiridon a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea emiterii unui mandat de arestare preventivă.

Protipendada bârlădeană este zguduită de un nou scandal: Andrei Silvian Spiridon, fiul în vârstă de 29 de ani al patronului Școlii de Șoferi ”Ray” din Bârlad, Mircea Spiridon, este pe punctul de a petrece câțiva ani după gratii din cauză că ar fi violat o minoră.

Fapta s-ar fi petrecut la sfârșitul anului anului trecut, când, de altfel, s-a și înregistrat plângerea la Poliția Bârlad. Imediat au fost declanșate cercetări în acest caz și s-a dispus inclusiv efectuarea unei expertize medico-legale.

”În cursul zilei de astăzi (ieri, 7 ianuarie), polițiștii bârlădeni l-au prezentat pe suspect Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad cu propunerea emiterii unui mandat de arestare preventivă. Rămâne de văzut dacă procurorii își vor însuși soluția propusă de colegii de la Bârlad. Dacă se va întâmpla acest lucru, Judecătoria Bârlad va trebui să decidă dacă emite sau nu un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile”, ne-a declarat subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Ieri, până la închiderea ediției, Andrei Spiridon încă mai era audiat la Parchetul Bârlad și nu se luase nici o decizie în privința sa. Andrei Spiridon este cunoscut ca fiind unul dintre cei mai promițători creatori de modă români din noul val. El a studiat modă la una dintre cele mai prestigioase școli de modă din Milano, lucrând cu nume notorii din industrie, dar a a ales să revină în orașul natal pentru a-și deschide un atelier de modă și, astfel, să pună bazele unei mărci proprii. Vom reveni cu amănunte.

Au înnebunit de sărbători!

de Marian Mocanu

Județul Vaslui se menține în topul actelor antisociale produse cu violență. Doar în ultimele zile, două crime înfiorătoare, una la Văleni, alta la Costești, au înfiorat comunitatea. Chiar dacă ucigașii s-au predat imediat, violența cu care au procedat ucigașii denotă că situația a scăpat de sub control. Nu sunt singurele evenimente de acest gen petrecute în județul Vaslui în ultimele luni.

Două crime înfiorătoare, petrecute în ultimele zile, au șocat comunitatea. Primul caz s-a întâmplat duminică, la Pădureni, comuna Văleni, când un bărbat de 43 de ani a fost găsit mort în propria locuință. Fiind suspiciuni că moartea a fost violentă, polițiștii au deschis o anchetă și după câteva ore au aflat și autorul crimei. Este vorba de un consătean, Vasile Tiron, care a comis crima din gelozie. Acesta a aflat că soția sa avea o relație extraconjugală cu un vecin, Sorin Botez, la care obișnuia să meargă destul de des, în ciuda faptului că avea doi copii, unul student și altul în vârstă de doar 7 ani. Soțul a aflat de această legătură amoroasă și orbit de gelozie, după ce a băut câteva pahare, a luat un par și s-a dus să ceară socoteală amantului soției. Din păcate, „discuția” s-a sfârșit tragic, cu un mort și cu un altul aflat acum în spatele gratiilor. Judecătorii Tribunalului Vaslui au încuviințat luni cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile a lui Vasile Tiron. Dacă va fi găsit vinovat, acesta riscă o pedeapsă de până la 12 ani de închisoare.

Tot la sfârșitul săptămânii trecute o altă crimă înfiorătoare s-a produs la Costești. O bătrână în vârstă de 86 de ani a fost atacată în propria locuință, violată și apoi ucisă chiar de un apropiat, un tânăr în vârstă de doar 20 de ani. Acesta o ajuta de multe ori, contra cost, pe femeie la treburile casei și a văzut că bătrâna avea ceva bani puși deoparte. La fel s-a întâmplat și vineri, 18 decembrie, când, aparent fără motiv, după ce a terminat treaba în gospodăria victimei, Miloș Mădălin Smîntînă a luat un cuțit pe care l-a înfipt în gâtul femeii. Profitând de faptul că victima era inconștientă, a violat-o și după aceea, i-a înfipt cuțitul în inimă. Ulterior, tot tânărul a anunțat evenimentul la numărul de urgențe 112 și a așteptat senin apariția polițiștilor, cărora li s-a predat și le-a povestit fapta, cu lux de amănunte. Miloș Mădălin Smîntînă a fost arestat preventiv pentru comiterea infracțiunilor de omor și viol, judecătorii respingând acuzația de violare de domiciliu formulată de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui. Chiar și așa, criminalul din Costești riscă până la 20 de ani de închisoare.

Nu sunt singurele fapte grave petrecute în ultima perioadă. Mai multe femei în vârstă au fost bătute și violate în propria locuință, de cele mai multe ori agresorii, aflați sub influiența băuturilor alcoolice, căutând să jefuiască victimele. Într-unul din cazuri, petrecut în urmă cu mai bine de trei săptămâni, la Bârzești, comuna Ștefan cel Mare, autorul, care a acționat purtând mănuși și o cagulă pe cap, nu a fost nici până acum descoperit, în ciuda faptului că au fost audiate mai multe zeci de persoane din comună. Un alt caz care a șocat opinia publică a fost cel a ucigașului de la Poienești, care, la începutul lunii octombrie, într-o criză de furie, și-a măcelărit cu o baionetă soția și fiica. Femeia a fost găsită fără viață la marginea unui drum în timp ce fiica, rănită grav, a fost băgată chiar de tatăl său în portbagajul mașinii și abandonată la marginea unei păduri. Ulterior, Constantin Fântânariu, după ce a stat ascuns timp de mai multe zile în pădurile din apropiere, timp în care era căutat de forțe impresionante de polițiști și jandarmi, și-a pus capăt zilelor.

Smîntînă a fost arestat după ce i-a tăiat gâtul unei bătrâne și apoi a violat-o

Un tânăr de 20 de ani din Costești, a fost arestat preventiv pentru omor și viol, după ce i-a tăiat gâtul unei bătrâne de 82 de ani, cu care apoi a întreținut relații sexuale, ulterior autorul sunând la 112 pentru a anunța Poliția, pe care, cu mâinile pline de sânge, a aștept-o în casa victimei.

Crimă cu un sadism ieșit din comun în Costești. Un localnic de numai 20 de ani și-a ucis o consăteancă, ce-i putea fi străbunică, și-a satisfăcut apoi poftele animalice, fără niciun fel de remușcare. Tânărul a intrat peste femeie în locuința acesteia și, după ce a imobilizat-o, i-a înfipt un cuțit în gât. Ulterior, Mădălin Smîntînă a violat-o pe bătrână și, în final, i-a băgat cuțitul în inimă, fapte confirmate de medicii legiști. Cu mâinile pline de sânge, tânărul a sunat la numărul de urgență 112 și a anunțat Poliția, pe care a așteptat-o în locuința victimei.

Cercetările la fața locului au decurs foarte ușor, în condițiile în care autorul și-a recunoscut faptele și a oferit toate indiciile necesare. Evident, acest comportament și modul cum tânărul a comis crima și violul ne-au surprins, motiv pentru care va fi dispusă o expertiză psihiatrică a autorului”, a declarat procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui, Carlos Ilieș.

Anchetatorii nu au putut stabili, în baza concluziilor medico-legale provizorii, dacă bătrâna de 82 de ani era moartă atunci când a fost violată. De asemenea, procurorii nu au reușit să afle nici mobilul crimei, având în vedere că între tânăr și victimă nu ar fi fost niciun conflict în trecut. Dimpotrivă, Mădălin Smîntînă o ajuta în mod frecvent pe bătrână la treburile gospodărești.

După cercetările la fața locului, tânărul a fost reținut pe baza de ordonanță și apoi prezentat în fața instanței, cu propunerea de arestare preventivă. Magistrații Tribunalului Vaslui au admis propunerea procurorului și au emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Mădălin Smîntînă pentru omor și viol. (Ionuț PREDA)

Pedofilul din Berezeni rămâne în arest

de Marian MOCANU
 
Judecătorii Tribunalului Vaslui au respins vineri contestația formulată de Mihai Zurbă, pedofilul din Berezeni, cu privire la măsura arestării preventive luată asupra lui de judecătorii hușeni. Mihai Zurbă este acuzat de viol, după ce a fost reclamat de fata în vârstă de 15 ani pe care o avea în îngrijire că ar fi abuzat sexual de ea.
Județul Vaslui se menține în top în ceea ce privește infracțiunile de viol, în special în cazul în care aceste fapte au fost sâvârșite asupra unor persoane fără apărare, fie ele minore sau la vârsta senectuții. Cel mai nou caz s-a întâmplat săptămâna trecută la Berezeni, când o minoră în vârstă de 15 ani, aflată, după decesul mamei ei, în îngrijirea unei familii, a declarat că ar fi fost violată de tatăl „adoptiv”, Mihai Zurbă, în vârstă de 35 de ani, văr cu victima.
După moartea mamei sale, fata a fost dată inițial în îngrijirea bunicii materne, însă aceasta nu avea mijloace să o întrețină. În consecință, a fost plasată la cele mai apropiate rude, familia Violeta și Mihai Zurbă. Faptele s-ar fi petrecut nu la multă vreme după ce fata le-ar fi fost dată în îngrijire, însă, chiar dacă soția pedofilului a observat că fata devenise apatică și se ferea să rămână singură cu bărbatul ei, nu a bănuit nimic. În schimb, lucrătorii sociali din cadrul Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui, care monitorizau cazul, au observat aceste schimbări de comportament și au deschis o anchetă. Fata le-a declarat că a fost violată de cel care o avea în grijă, și, drept urmare, au anunțat organele de poliție.
Mihai Zurbă nu a recunoscut fapta, declarând anchetatorilor că fata ar fi întreținut relații sexuale cu un „țigan” din comună, iar acum, de teamă, aruncă vina supra lui. La propunerea procurorilor, Mihai Zurbă a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, pentru comiterea infracțiunii de act sexual cu un minor, faptă pentru care ar putea primi o pedeapsă cuprinsă între 2 și 8 ani de închisoare cu executare. Considerându-se nevinovat, pedofilul din Berezeni a contestat fără succes măsura arestării preventive decisă de judecătorii hușeni. Vineri, 11 decembrie, magistrații Tribunalului Vaslui au respins cererea acestuia, de înlocuire a măsurii arestării preventive cu măsura arestului la domiciliu sau cu măsura controlului judiciar. 

Alt viol înfiorător în județul Vaslui – Minoră violată de soțul femeii care o avea în grijă

O fată de 15 ani, aflată în plasament la o familie din Berezeni, a fost violată de soțul asistentei maternale în grija căreia se afla,  Judecătoria Huși dispunând arestarea bărbatului, care a recunoscut în fața anchetatorilor că a abuzat-o sexual pe minoră.

Judecătoria Huși a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pe numele lui Mihai Zurba, un tânăr de 35 de ani din Berezeni, sub acuzația de viol în formă continuată, după ce ar fi abuzat sexual fata în vârstă de 15 ani pe care soția o avea de mai mulți ani în plasament familial. Potrivit cercetărilor desfășurate de polițiștii vasluieni, bărbatul a violat-o de două ori pe minora aflată în plasament, prima dată în urmă cu doi ani, în ambele cazuri abuzurile sexuale consumându-se în locuință, atunci când nevasta nu era acasă. De altfel, femeia a fost cea care a sesizat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui, după ce a observat ca fata este abătută și nu prea mai comunică. Prezentată în fața unui psiholog, adolescenta a mărturisit că a fost victima unui viol, autor fiind soțul asistentei maternale.

„În urma declarației dată de către minoră, reprezentanții DGASPC Vaslui ne-au sesizat cu privire la acest caz, fiind demarată o anchetă. Bărbatul de 35 de ani a recunoscut în fața anchetatorilor că a întreținut relații sexuale cu adolescenta, a doua oară în august 2015. Minora nu a spus despre prima faptă de viol întrucât i-a fost teamă de autor”, a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Vaslui, Mihaela Ștraub.

Imediat după ce a mărturisit că a fost violată, fata de 15 ani a fost retrasă din familia din Berezeni de către reprezentanții DGASPC Vaslui, fiind încredințată unui alt asistent maternal profesionist din județ.

Cazul de la Berezeni este al doilea petrecut în ultima jumătate de an în județ în care victimă este o fată aflată în plasament. Un caz similar s-a înregistrat în luna iulie, în localitatea Muntenii de Jos, atunci când soțul asistentei maternale, un bărbat de 56 de ani, a violat-o pe fata de 13 ani pe care nevasta o avea în îngrijire. Magistrații Judecătoriei Vaslui au dispus atunci arestarea bărbatului pentru 30 de zile, măsură menținută și în prezent. (Ionuț PREDA)

Doi vasluieni au ajuns în arest de Ziua României după ce au bătut și violat o tânără

Doi vasluieni de 21 și 33 de ani au fost arestați, marți după-amiază, sub acuzațiile de viol și complicitate la viol, după ce unul din ei a bătut și abuzat sexual o tânără de 22 de ani, iar celălalt a amenințat-o cu acte de violență dacă nu întreține relații sexuale cu prietenul său.

Tânăra de 22 de ani a fost bătută, violată și amenințată cu acte de violență într-o casă din localitatea Muntenești, acolo unde a dus-o unul dintre bărbații arestați în acest caz. În fapt, victima a fost luată de la locuința sa din comuna Cozmești și dusă de către prietenul său, un tânăr de 21 de ani, în acea casă din Muntenești, sub pretextul că, ulterior, vor merge la o discotecă din sat. Ajunși în imobilul respectiv, susțin anchetatorii, tânăra a fost lovită peste față și apoi violată de către un tânăr de 33 de ani. În tot acest timp, iubitul victimei a amenințat-o pe aceasta cu acte de violență dacă nu întreține relații sexuale cu prietenul său.

„După consumarea faptei, cei doi tineri au părăsit imobilul, în timp ce victima, care a sunat la numărul de urgență 112, a fost găsită în locuința unde s-a consumat fapta. În urma acțiunilor întreprinse de polițiști, autorii au fost identificați la scurt timp, pe numele lor fiind emise ordonanțe de reținere”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Prezentați în fața instanței, cei doi tineri au fost reținuți de Judecătoria Vaslui pentru o perioadă de 30 de zile sub acuzațiile de viol, în cazul vasluianului de 33 de ani, și complicitate la viol, în cazul celui de 21 de ani.

Una din bestiile care au violat și bătut o femeie s-ar fi vrut în libertate

de Marian MOCANU

Nesimțire la maxim! Așa ar putea fi interpretată contestația cu privire la luarea măsurii de arestare preventivă făcută de una dintre cele două animale cu chip de om care, la începutul acestei luni, au bătut cu sălbăticie și violat o femeie în vârstă de 66 de ani din satul Văleni, comuna Pădureni. Așa cum era de așteptat, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis ca Gigel Stan să rămână după gratii pentru cel puțin 30 de zile

La începutul acestei luni, doi tineri, Gigel Stan și Mircea Dumitru Baciu, în vârstă de 20, respectiv 32 de ani, au încercat să jefuiască o femeie în vârstă de 66 de ani din satul Văleni, comuna Pădureni. Beți fiind, au intrat prin efracție în miezul nopții peste victima care locuia singură și i-au cerut banii de pensie. Deoarece nu au găsit decât 100 de lei în geanta victimei, cei doi au început au început s-o lovească cu sălbăticie, în special peste față. Nu s-au mulțumit cu atât și au violat femeia care putea să le fie bunică, după care au fugit.

Victima lor a fost internată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, diagnosticată cu multiple traumatisme, traumatism cranio-cerebral și un traumatism facial sever. Polițiștii i-au identificat după mai bine de două zile, timp în care au audiat zeci de concetățeni a acestora, pentru ca, într-un final, să descopere autorii. Cele două bestii cu chip de om au fost arestate preventiv. Zilele trecute, judecătorii hușeni le-au prelungit mandatul de arestare preventivă cu încă 30 de zile.

De parcă nimic nu s-ar fi întâmplat, Gigel Sandu a considerat că nu trebuie să stea în arest cu toți borfașii, astfel că a contestat decizia judecătorilor. A adus drept argumente faptul că este un băiat cuminte și, de fapt, nu ar fi făcut fapta dacă, în condițiile în care era băut, nu ar fi fost incitat de prietenul său, Mircea Dumitru Baciu. De aceea, el ar fi vrut să scape de arestul preventiv și dacă nu ar fi posibilă eliberarea sub control judiciar, să fie plasat măcar în arest la domiciliu. Asta pentru a fi sigur că va petrece acasă sărbătorile de iarnă. Argumentele sale nu au fost luate în seamă de judecătorii Tribunalului Vaslui care i-au respins contestația.

Violator căutat de polițiști, după ce a batjocorit o sexagenara

Polițiștii vasluieni au declanșat o anchetă pentru prinderea unui individ care a bătut și apoi a abuzat sexual o femeie de 62 de ani, transportată ulterior la spital, peste care bărbatul a intrat în casă pe timpul nopții după ce a spart ușa de la intrarea în locuința victimei.

O femeie de 62 de ani, din localitatea Bârzești, a fost bătută și apoi violată în locuința de către un individ pe care nu l-a putut identifica.

Politistii sustin ca bărbatul a intrat în casă peste batrana prin forțarea ușii de la intrare și, după ce a lovit-o cu pumnii peste față, a obligat-o să întrețină relații sexuale. Ulterior, individul a dispărut, victima fiind găsită a doua zi de către o rudă de a sa, care a sunat la numărul de urgență 112 pentru a anunța Poliția și a cere ajutorul unui echipaj medical.
„Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, unde se află internată și în prezent pentru acordarea de îngrijiri medicale, prezentând leziuni la nivelul feței. În acest caz, se efectuează cercetări pentru identificarea autorului faptei”, a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.
Polițiștii vasluieni au întocmit dosar penal în acest caz pentru viol și violare de domiciliu

Violatorii din Văleni își așteaptă sentința

de Marian Mocanu
Curtea de Apel Iași urmează să dea miercuri, 11 noiembrie, sentința definitivă în cazul celor șase tineri din Văleni condamnați în primă instanță pentru violul unei tinere de 18 ani. Cei șase, condamnați la pedepse între cinci ani și opt luni și opt ani și patru luni de închisoare printr-o sentință a Judecătoriei Vaslui, au contestat această decizie, considerând că pedeapsa primită este mult prea aspră în condițiile în care, zic ei, actul sexual ar fi avut loc cu încuviințarea victimei. Ei au propus instanței ieșene mai multe probe, însă nu toate au acceptate de judecători, care au considerat acest lucru ca tardiv.
La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, o fată în vârstă de 18 ani, din Muntenii de Sus, elevă a unui liceu din Vaslui, a fost luată cu forța de pe stradă și violată de șapte tineri din Văleni. Cazul a făcut înconjurul României și a lumii, atrăgând atenția opiniei publice, care și-a manifestat oprobiul cu privire la astfel de fapte, mai ales ca violatorii au fost eliberați din arestul preventiv în care erau plasați și judecați în libertate, sub control judiciar.
În luna august, la nouă luni de la comiterea faptei, judecătorii vasluieni au dat sentința: pedepse cuprinse între opt ani și patru luni și cinci ani și opt luni de închisoare pentru fiecare din tinerii acuzați de viol și lipsire de libertate. Cea mai gravă pedeapsă i-a fost aplicată lui Silviu Burada, în vârstă de 21 de ani, cel care a luat tânăra de pe stradă, cu promisiunea că o duce acasă și cel care și-a chemat prietenii să profite de nurii fetei. Tot Burada este și cel care, prin intermediul familiei și prietenilor, a exercitat presiuni asupra victimei, în speranța că aceasta își va retrage plângerea. Alți trei participanți la viol au fost condamnați la 6 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă și 3 ani de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Instanța a aplicat un spor de 1 an închisoare la pedeapsa cea mai mare, de 6 ani, urmând ca inculpații să execute, în final, 7 ani de închisoare cu executare. Este vorba de Silviu Avădanei (22 de ani), Petrică Bolboceanu (23 ani) și Paul Andrei Burlacu (28 ani). Ceilalți trei acuzați, care au mers pe care recunoașterii faptelor în fața judecătorilor, respectiv Ionuț Bogdan Boicu (21 ani), Alin Dumitru Rotaru (19 ani), și Ioan Surliac (20 ani), au fost condamnați la o pedeapsă totală de câte cinci ani și opt luni de închisoare cu executare.
Ionuț Boicu, Alin Rotaru, Ioan Surleac, Silviu Avădăni, Paul Andrei Burlacu, Petrică Ionuț Bolboceanu și Silviu Burada au contestat la Curtea de Apel Iași decizia magistraților Judecătoriei Vaslui, sentința definitivă în acest caz urmând a fi făcută publică miercuri 11 noiembrie. În cadrul procesului în care s-a judecat contestația, apărătorii violatorilor din Văleni au porpus mai multe probe, inclusiv cu martori, din care să rezulte că în fapt, nu ar fi fost vorba de un viol, ci de un act sexual consimțit de victimă. Avocații au pledat că victima nu ar fi fost în nici un fel constrânsă, și nici nu a fost sechestrată, ea având posibilitatea să plece în orice moment. 

Tupeu de violator

de Marian Mocanu

Magistrații Tribunalului Vaslui nu au avut „milă” de violatorul unei septagenare din Pogana, care va rămâne cel puțin încă 30 de zile în arest preventiv. Cu toată gravitatea faptelor de care se face vinovat, viol și violare de domiciliu, Cătălin Petrică Topală a avut totuși tupeul să conteste decizia de prelungire a măsurii arestării preventive luate de judecătorii bârlădeni.

Se cunoaște prea bine impactul pe care l-a avut asupra opiniei publice eliberarea sub control judiciar după mai bine de cinci luni de arest preventiv a celor șase tineri violatori din Văleni. Cu toate acestea și alți indivizi care au săvârșit asemenea fapte vor cu tot dinadinsul să fie eliberați, chiar dacă este posibil ca acest lucru ar putea stârni iar oprobiul opiniei publice. Este cazul lui Cătălin Petrică Topală, în vârstă de 23 ani, care, la începutul lunii octombrie, băut fiind, a intrat cu forța în casa unei vecine ce putea să-i fie bunică și a violat-o. Pe 29 octombrie magistrații Judecătoriei Bârlad au prelungit mandatul de arestare preventivă luat asupra sa, dar Topală a contestat această decizie la Tribunalul Vaslui. El și-a susținut cererea de a fi plasat în arest la domiciliu sau, de ce nu, eliberat sub control judiciar motivând că era beat și nu știa ce face, dar el, de fapt, este băiat cuminte și muncitor și nu are antecedente penale. Judecătorii nu s-au lăsat impresionați și au respins contestația.

Faptele s-au petrecut Pogana în noaptea de 3 spre 4 octombrie. Cătălin Petrică Topală a petrecut la discoteca din localitate până la ora 2.00 dimineața, apoi, beat fiind, a plecat spre casă. Pe drum, l-au apucat „poftele” și a intrat peste o pensionară în vârstă de 68 de ani, ce locuia în apropiere de casa părintească. Nu a contat nici faptul că ușa de la intrare era încuiată, nici că vecina sa, ce putea să-i fie bunică s-a opus, individul a sărit pe femeie, i-a acoperit gura cu o mână, apoi a forțat-o să întrețină relații sexuale. După ce a fost anunțat evenimentul, polițiștii Secției Poliție Rurală Iana 8 n-au avut nici o greutate să-l rețină pe violator, dat fiind că acesta fusese recunoscut de victimă. Acum, tânărul, care nu are antecedente penale, este cercetat pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu, fapte pentru care poate primi până la zece ani de închisoare.

Au fost prinse bestiile care au violat-o și desfigurat-o cu bătaia pe bătrâna din Văleni

de Marian Mocanu

Cei doi indivizi căutați de polițiștii vasluieni pentru că duminică noaptea au bătut și violat o femeie în vârstă de 66 de ani au fost identificați după două zile de căutări asidue, la care a participat și un câine de urmă. Cele două bestii cu chip de om sunt doi tineri, care locuiesc în același sat, Văleni, din comuna Pădureni, în vârstă de 20, respectiv 32 ani. Făptașii, Gigel Stan și Mircea Dumitru Baciu au primit mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru tâlhărie calificată și viol.

Duminică seara, chiar în preajma zilei în care ar fi trebuit să-și serbeze onomastica, Mircea Dumitru Baciu din satul Văleni, comuna Pădureni, a rămas fără țigări. Băut bine, împreună cu un prieten, Gigel Stan, s-au gândit să fure banii unei vecine în vârstă de 66 de ani, despre care știau că locuiește singură. Cei doi au intrat peste femeie în casă, au luat-o la bătaie și i-au cerut banii, știind că aceasta tocmai primise pensia. Femeia le-a arăta o geantă, în care agresorii au găsit doar 100 de lei. Înfuriați, au luat iar la bătaie victima, pur și simplu desfigurând-o, după care au și violat-o. Spre dimineață, femeia a reușit să ajungă la o vecină căreia i-a povestit cele întâmplate. Aceasta a anunțat poliția.

Din cauza loviturilor primite, victima nu a reușit să-i identifice pe violatori, astfel că polițiștii au audiat zeci de persoane din localitate și au luat la puricat ulițele satului. Inițial, bănuielile polițiștilor s-au îndreptat către un vecin al victimei, proaspăt eliberat din închisoare după ce ispășise o pedeapsă tot pentru viol. Abia după două zile, lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul IPJ Vaslui, ajutați de polițiștii secției 4 Rural Huși au reușit să-i identifice pe cei doi violatori. Cei doi bătăuși violatori au fost audiați de procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși și au fost deferiți instanței cu propunerea de arestare preventivă pentru 30 de zile. Ei sunt acuzați de comiterea infracțiunilor de viol și cea tâlhărie calificată, infracțiuni pedepsite de lege cu pedepse de 5 la 12 ani, respectiv 3 – 10 ani de închisoare.

Victima lor se află în continuare internată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, diagnosticată cu multiple traumatisme, traumatism cranio-cerebral și un traumatism facial sever

Femeie din Pogana, violată la bătrânețe de un bețivan

de Răzvan CĂLIN

Aflat sub influiența băuturilor alcoolice, un tânăr de 23 de ani din comuna Pogana a violat o femeie bătrână.

La doar 23 ani, Cătălin Topală, din comuna Pogana, riscă să petreacă ani buni după gratii din cauză că este acuzat că a violat o bătrână. Fapta s-a petrecut în noaptea de ¾ octombrie, în jurul orei 2, când tânărul tocmai se întorcea de al discoteca din sat. Individul era ”afumat” bine pentru că, în prealabil, consumase băuturi alcoolice în cantități însemnate. ”Înfierbântat” bine, pe drum tânărului i-a încolțit ideea să intre în casa unei vecine de a sa, o bătrână în vârstă de 68 de ani, despre care știa că locuiește singură. Așa că, fără să mai stea prea mult pe gânduri, a trecut la fapte.
”Tânărul a forțat ușa de la intrarea în casa femeii, a pătruns fără drept în locuința acesteia și prin folosirea violenței a întreținut raporturi sexuale cu ea. După comiterea faptei, tânărul a plecat iar femeia a solicitat imediat sprijinul unor vecini”, ne-a declarat subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
Oamenii au anunțat poliția prin 112 și în scurt timp oamenii legii l-au reținut pe Topală pentru 24 de ore. Ulterior, l-au prezentat la Judecătoria Bârlad, unde i s-a emis un mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, fiind acuzat de comiterea infracțiunilor de viol și violare de domiciliu.

 

Violator trimis în judecată după ce victima a murit de bătrânețe

de Marian MOCANU
În urmă cu aproape doi ani, o bătrână din Căzănești a reclamat faptul că a fost violată de un consătean, fără ca nimeni să nu-i dea crezare. Abia la insistențele femeii în vârstă de 80 de ani și a preotului din localitate a fost deschisă o anchetă care a confirmat violul. La începutul acestei săptămâni, violatorul, Constantin Ciocan, în vârstă de 70 de ani, a fost trimis în judecată. Din păcate, victima a murit de bătrânețe în vara acestui an fără a-și mai găsi dreptatea.
În luna noiembrie a anului 2013, o bătrână în vârstă de 80 de ani din Căzănești, suburbuie a orașului Negrești, a reclamat că a fost violată de un consătean, Constantin Ciocan, în vârstă de 70 de ani. Acesta a intrat în curtea femeii ziua în amiaza mare și i-a cerut bătrânei să întrețină relații sexuale cu el. La refuzul acestuia, bărbatul a lovit-o după care a violat-o. Femeia a reclamat imediat la poliție faptele, însă ancheta a durat foarte mult. Nu se știe dacă motivul întârzierii a fost faptul că nimeni nu a crezut povestea bătrânei, cu atât mai mult cu cât făptașul, un cioban înstărit, a acuzat femeia și rudele acesteia că vor să ia bani de la el.
Explicația polițiștilor a fost că rezultatele expertizei ADN au fost gata încă de anul trecut, dar nu s-ar fi găsit fonduri pentru plata și ridicarea documentului. Constantin Ciocan a susținut tot timpul că nici măcar nu a intrat în curtea femeii, iar totul nu este decât o invenție a acesteia cu scopul de a-l denigra.
După aproape doi ani, expertiza care dovedea clar că Ciocan a întreținut relații sexuale cu bătrâna a fost primită, în consecință dosarul a fost finalizat. Marți, 29 septembrie, procurorii de pe lângă Judecătoria Vaslui l-au în judecată, sub acuzația de viol, pe Constantin Ciocan.
Între timp, până ce ancheta care să-i confirme spusele să fie finalizată, bătrâna a decedat de bătrânețe în luna iunie a acestui an. Chiar și în aceste condiții, justiția își va urma cursul, violatorul riscând să-și petreacă ultimii ani ai bătrâneții în închisoare.

Un tânăr surd a violat o octogenară

de Marian MOCANU

La aproape jumătate de an după ce a violat și bătut o bătrână în vârstă de 89 de ani, Ionuț Gurguță, din Solești, a ajuns în sfârșit după gratii. Motivul pentru care ancheta a durat foarte mult este faptul că tânărului în vârstă de 26 de ani, care suferă de un handicap auditiv, i s-a făcut o expertiză psihiatrică pentru a se vedea dacă avea descernământ la momentul producerii faptei.

Un nou caz de viol șochează comunitatea. Un tânăr din Solești a tâlhărit, bătut și violat o vecină care are de aproape patru ori vârsta lui.

Fapta s-a petrecut într-o noapte din luna aprilie a acestui an, când Ionuț Gurguță, în vârstă de 26 de ani, a intrat neinvitat în casa unei femei din Solești, cerându-i bani și băutură. Nemulțumit de ce a primit, a luat bătrâna la bătaie, după care a forțat-o să întrețină relații sexuale cu el. Dimineața, femeia a alertat vecinii, care, la rându-le, au anunțat evenimentul la numărul de urgență 112.

Tânărul violator a fost anchetat, însă pentru că suferă de un handicap auditiv, s-a impus efectuarea unei expertize medico legale pshiatrice, necesară pentru a se stabili dacă acesta avea discernământ la momentul producerii faptei. După aproape jumătate de an de la începerea anchetei, a sosit și rezultatul expertizei, care arată că violatorul era în deplinătatea facultăților mintale atunci când și-a bătut joc de o femeie ce poate să-i fie străbunică! Date fiind concluziile anchetei judiciare, polițiștii au înaintat dosarul Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui, procurorii propunând arestarea preventivă a lui Ionuț Gurguță.

Judecătorii vasluieni au admis miercuri, 23 septembrie, arestarea preventivă a tânărului sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. Dacă va fi găsit vinovat, Gurguță riscă să stea după gratii între trei și zece ani.

Victime colaterale ale violatorilor din Văleni

de Marian MOCANU
 
Procuroarea vasluiană care nu a contestat decizia judecătorilor de eliberare sub control judiciar urmează a fi judecată disciplinar de colegii Secției de procurori din cadrul Consiliului Superior a Magistraturii. În urma unui control efectuat în luna iulie de Inspecția Judiciară, procurorul Ingrid Botezatu a fost găsită vinovată de exercitarea funcției cu gravă neglijență. Acuzația, care va fi judecată pe data de 7 octombrie, se referă la neverificarea în termenul prevăzut de lege a legalității și temeiniciei încheierii din 2 aprilie 2015 a Judecătoriei Vaslui, prin care s-a înlocuit arestul preventiv cu o altă măsură mai ușoară în cazul violatorilor din Văleni. Vineri, într-un comunicat de presă al CSM, conducătorii instituției și-au exprimat îngrijorarea privind excesiva mediatizare a unor cauze penale aflate în instrumentarea parchetelor sau aflate pe rolul instanțelor judecătorești. În aceeași zi, judecătorii Tribunalului Vaslui au respins, ca fiind inadmisibilă, contestația formulată de cei șapte tineri vălenari condamnați la închisoare pentru viol și lipsire de libertate împotriva arestării preventive.
Pe rolul Secției de procurori a CSM a fost înregistrată o acțiune disciplinară în cazul procurorului Ingrid Botezatu, procurorul de ședință care nu a făcut contestație în cazul eliberării din arest a tinerilor din Văleni, acuzați că au violat o elevă, a anunțat purtătorul de cuvânt al instituției, judecătoarea Daniela Pantazi. Cererea Inspecției Judiciare urmează să fie discutată pe 7 octombrie.
În luna iulie, în urma mediatizării cazului de la Văleni, a  fost dispus un control al Inspecției  Judiciare cu privire la faptul că decizia de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu alta mai ușoară, respectiv arest la domiciliu, a celor șapte tineri cercetați pentru viol, nu a fost contestată de reprezentanții Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui. În urma acestui control s-a constatat faptul că procurorul Ingrid Botezatu și-ar fi exercitat funcția cu gravă neglijență, dat fiind faptul că nu a contestat decizia judecătorilor de preschimbare a arestului preventiv cu măsura arestului la domiciliu celor șapte persoane acuzate de viol și lipsire de libertate. Interesant este faptul că controlul a fost făcut doar după ce în presă a explodat subiectul violatorilor din Văleni, la mai bine de trei luni după ședința de judecată în cauză. Trebuie menționat și faptul că, dacă în unele cazuri similare, acuzați de viol nu au stat o zi după gratii, fiind cercetați în stare de control judiciar, în cazul violatorilor din Văleni aceștia au petrecut mai bine de cinci luni în arest preventiv, iar ulterior, alte două luni în arest la domiciliu. Mai trebuie menționat că, prin sentința Judecătoriei Vaslui din data de 2 aprilie, li s-a preschimbat măsura arestării preventive cu cea de arest la domiciliu doar la trei dintre inculpați, Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru și Ioan Surleac, care au recunoscut acuzațiile și au cerut să fie judecați prin procedura simplificată. Ulterior, cei trei au primit cele mai mici pedepse, de câte cinci ani și opt luni de închisoare, în timp ce alți trei inculpați, Silviu Avădanei, Paul Andrei Burlacu, Petrică Ionuț Bolboceanu au fost condamnați la câte șapte ani de închisoare cu executare. Silviu Burada, considerat inițiatorul violului, a primit cea mai mare pedeapsă, de opt ani și patru luni de închisoare. Chiar dacă condamnările nu sunt definitive, sentința putând fi contestată la Curtea de Apel Iași, judecătorii au admis cererea procurorilor de arestare preventivă a celor șapte condamnați, aceștia fiind în prezent închiși la Penitenciarul Vaslui.
Imediat după pronunțarea sentinței, cei șapte condamnați au făcut contestație împotrivă luării măsurii arestării preventive. Judecătorii Tribunalului Vaslui au respins ca inadmisibilă această contestație, astfel că, cel puțin până la finalul procesului de la Curtea de Apel Iași, Silviu Burada, Silviu Avădanei, Paul Andrei Burlacu, Petrică Ionuț Bolboceanu, Ionuț Boicu, Alin Rotaru și Ioan Surleac, vor rămâne deținuți în Penitenciarul Vaslui, unde momentan sunt în secția de carantină. Acest lucru mai poate dura, dat fiind faptul că judecătorii Judecătoriei Vaslui nu au finalizat încă redactarea motivării sentinței din data de 17 august, de condamnare a celor șapte tineri din Văleni acuzați de viol și lipsire de libertate. În lipsa acestei motivări a sentinței instanței, nu poate începe procesul la Iași.
CSM – “Justiția se înfăptuiește prin instanțele judecătorești”
Vineri, 20 august, odată cu anunțul privind înregistrarea unei acțiuni disciplinare împotriva judecătorului de ședință, Consiliul Superior al Magistraturii a mai transmis un comunicat de presă. Conform acestuia, conducerea CSM își exprimă îngrijorarea privind excesiva mediatizare a unor cazuri aflate pe rolurile parchetelor sau instanțelor de judecată, și în special emiterea unor păreri sau a unor discursuri care riscă să provoace răspunsuri emoționale ce pot dăuna actului de justiție.
„Având în vedere temele intens mediatizate și dezbătute public, privitoare la unele cauze penale aflate în instrumentarea parchetelor sau aflate pe rolul instanțelor judecătorești, precum și  potențialul de direcționare a emoției publice, prin instrumente media, spre zone improprii unui stat de drept și unei democrații corect înțelese. Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii reamintește că, potrivit Constituției României, justiția se înfăptuiește prin instanțele judecătorești. Dreptul la liberă exprimare este un drept constituțional a cărui îngrădire – mai ales dacă este în legătură cu informații de interes public – nu este permisă într-un stat democratic. Însă, exprimarea în presă a unor opinii – fie acestea rezultatul propriilor analize sau dictate de conjuncturi socio-politice ori interese de grup – nu țin loc de hotărâre judecătorească și nu are voie, tot potrivit Constituției, să atenteze la demnitatea și imaginea persoanei.
Comentarea excesivă, apriorică și într-un registru speculativ – de către persoane de formație și vocație variate, cu o cunoaștere limitată a subiectului dezbătut, dar în numele dreptului la liberă exprimare și a interesului public – poate dăuna însuși interesului public invocat și societății ca deținătoare a acestuia.
Încrederea cetățeanului în justiție se construiește iar responsabilitatea revine, în principal, statului prin instanțele judecătorești constituite potrivit legii. Substituirea acestora de către instituțiile mass-media poate crea aparența de răspuns la nevoia de dreptatea socială, ca așteptare individuală și colectivă, însă riscă să fie un răspuns emoțional, volatil, păgubos pe termen lung și cu potențial de perturbare a condițiilor obiective necesare înfăptuirii actului de justiție de către cei ținuți prin lege la aceasta.
Conducerea Consiliului Superior al Magistraturii își exprimă încrederea că, atât instituțiile media, cât mai ales formatorii de opinie, vectorii de imagine, politicienii și diverșii specialiști în variate domenii pot da măsura maturității, răspunderii și rolului lor social prin înțelegerea autentică a interesului public în ceea ce privește înfăptuirea justiției în România”, se arată în comunicatul de presă semnat de judecător Marius Badea Tudose, Președinte al Consiliului Superior al Magistraturii.

Violatorii din Văleni rămân după gratii

de Marian MOCANU

Judecătorii Tribunalului Vaslui au respins azi contestațiile formulate de cei șapte tineri din Văleni cu privire la înlocuirea măsurii controlului judiciar cu măsura de arestare preventivă. În aceste condiții, violatorii din Văleni vor rămâne în continuare după gratii, la Penitenciarul Vaslui.

Condamnați în primă instanță, la Judecătoria Vaslui pentru viol și lipsire de libertate, Silviu Avădanei, Petrică Bolboceanu, Paul Andrei Burlacu, Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru, Ioan Surliac și Silviu Burada au fost, prin aceeași sentință, arestați preventiv. Împotriva acestei decizii, de înlocuire a măsurii controlului judiciar cu măsura de arestare preventivă, cei șapte au făcut contestație, care a fost judecată ieri la Tribunalul Vaslui. Judecătorii au respins ca inadmisibilă contestația, astfel că cei șapte tineri vor rămâne în continuare oaspeții penitenciarului Vaslui.

Azi, la Tribunalul Vaslui, măsurile de siguranță au fost sporite. Mai mulți jandarmi și polițiști, inclusiv agenți ai poliției rutiere au fost masați în afara și înăuntrul instituției. Probabil autoritățile se așteptau la noi demonstrații ale vasluienilor care condamnă fapta tinerilor de a viola în grup o elevă de 17 ani. Astăzi însă, cu excepția rudelor tinerilor și a reprezentanților mass-media nimeni nu a mai fost să asiste la lucrările instanței de judecată.

În ceea ce privește contestația cu privire la condamnările primite, judecarea acesteia, la curtea de Apel Iași, mai are de așteptat, cu atât mai mult cu cât motivarea sentinței judecătorilor nici nu a fost încă redactată și comunicată. Conform procedurilor, judecătorii au obligația motivării sentinței și comunicarea către părți în 30 de zile de la pronunțarea sentinței. Cei șapte tineri vor rămâne în arest preventiv întreaga perioadă până la intrarea pe rolul Curții de Apel Iași a dosarului. În aceste condiții, s-ar putea ca, până la pronunțarea unei sentințe definitive să se scurgă cele 21 de zile cât sunt în carantină, iar violatorii din Văleni să fie mutați în aceleași celule cu deținuții.

Violatorii din Văleni, în „carantină”, la Penitenciarul Vaslui

de Marian MOCANU

La doar câteva minute după pronunțarea sentinței judecătorilor vasluieni, cei șapte violatori din Văleni au fost arestați preventiv și conduși în arestul IPJ Vaslui. Ieri dimineață, Silviu Avădanei (22 de ani), Petrică Bolboceanu (23 ani), Paul Andrei Burlacu (28 ani), Ionuț Bogdan Boicu (21 ani), Alin Dumitru Rotaru (19 ani), Ioan Surliac (20 ani) și Silviu Burada (21 ani) au fost conduși la Penitenciarul Vaslui, acolo unde vor fi cazați în serviciul de carantină cel puțin în următoarele 21 de zile.

La auzul veștii că cei șapte violatori din Văleni vor fi colegii lor în următoarea perioadă, deținuții din Penitenciarul Vaslui au ținut să-și manifeste dezaprobarea cu privire la fapta acestora, de a viola în grup o adolescentă în vârstă de 18 ani. Întreaga zi, huiduielile și promisiunile unei „vieți ușoare în pușcărie” s-au făcut auzite chiar și din afara instituției.

Deocamdată, cele șapte persoane condamnate în fază inițială pentru viol și lipsire de libertate, au fost transferate la Penitenciarul Vaslui, în carantină, ceea ce înseamnă că nu au contact cu restul deținuților, cel puțin până la pronunțarea unei sentințe definitive. Nu au fost semnalate nici un fel de incidente, fapte de violență sau de altă natură. Dealtfel, cei șapte tineri au mai fost găzduiți de noi, fără nici un fel de incidente, în perioada în carea aceștia erau arestați preventiv la începutul acestui an”, ne-a declarat Nicolae Toma, purtătorul de cuvânt al Penitenciarului Vaslui. Pe rețelele de socializare care sunt la îndemâna deținuților, aceștia își exprimă dezaprobarea cu privire la faptele pentru care au fost condamnați tinerii din Văleni. Conștienți de fapătul că, cel puțin pentru o perioadă, vor fi colegi de celulă cu protagoniștii celui mai celebru caz de viol din ultimii ani, acoliți din clanul Corduneanu le-au promis tinerilor vălenari o „primire pe cinste”, dacă aceștia vor ajunge să fie cazați în Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași.

penitenciarul vasluiÎn cazul în care, în urma apelurilor formulate de avocați la instanța superioară, Curtea de Apel Iași, nu vor avea câștig de cauză, cei șapte violatori din Văleni vor fi, inițial, transferați la Penitenciarul de Maximă Siguranță din Iași, ulterior, conform deciziei judecătorilor, urmând a-și efectua pedepsele în alte instituții, la Bacău, Vaslui sau Botoșani.

După aflarea sentinței, apărătorii condamnaților au decis contestarea, în primul rând, a deciziei de arestare preventivă până la luarea unei sentințe definitive a celor șapte inculpați, dar și contestarea, la Curtea de Apel Iași, a sentinței. În primă fază, va fi judecată, la Curtea de Apel Iași, contestația privind arestarea preventivă. Dacă unii dintre avocații care i-au reprezentat pe violatorii din Văleni și-au încheiat mandatul odată cu susținerea pledoariilor, alții, poate speriați de impactul mediatic a faptelor comise de tinerii din Văleni, au refuzat orice dialog cu opresa, motivând că „Sunt în timpul meu liber. Dumneavoastră vă place să fiți deranjat când sunteți liber? Mie nu!”. Aceeași poziție a fost îmbrățișată de marea parte a apărătorilor inculpaților. În schimb, Mioara Donose, avocata victimei, a anunțat deja că a contestat sentința dată de judecătorii Judecătoriei Vaslui. În opinia acesteia, pedepsele acordate au fost prea blânde față de gravitatea faptelor. Mai mult decât atât, daunele morale, în valoarea de 50.000 lei, sunt considerate ca fiind insuficiente. „Am cerut câte 10.000 lei drept daune morale din partea fiecărui inculpat. Instanța a aprobat suma totală de 50.000 lei care va fi plătită în solidar de toți condamnații. Asta ce înseamnă, că doi dintre violatori nu vor da nici un ban pentru suferințele îndurate de victimă?”, ne-a declarat Mioara Donose, avocata victimei.

Măsuri sporite de siguranță la Văleni și Muntenii de Sus

Imediat după pronunțarea sentinței în cazul violatorilor de la Văleni, în zonă au fost sporite măsurile de siguranță. Zeci de polițiști din cadrul secției 2 Rural și jandarmi, patrulează pe străzile și ulițele comunei, dar și în apropierea locuinței adolescentei victime a violului. Motivul oficial al acestei desfășurări de forțe polițienești o reprezintă prezența în zonă a ziariștilor și reporterilor de la principalele televiziuni naționale. Neoficial, se dorește păstrarea unui climat de ordine și liniște publică în contextul unor amenințări și presiuni formulate de membri ai familiilor sau de către prieteni ai tinerilor condamnați pentru viol. Măsura se impunea mai ales datorită presiunilor atât mediatice, cât și venite din partea familiilor acuzaților sau a membrilor comunității asupra familiei adolescentei violate. Cu toate măsurile de siguranță luate, nici în Văleni, și nici în Munteni de Sus, nu au fost semnalate nici un fel de manifestări.

Primarul comunei Văleni, Constantin Pintilie: „Familiile tinerilor sunt acum preocupate să le plângă de milă tinerilor, nu să se gândească la răzbunare. E păcat de copii aceștia, provin din familii de oameni muncitori, care niciodată nu au avut de-a face cu legea. Au greșit și trebuie să plătească, dar sunt copii tineri, la începutul vieții, parcă prea aspru au fost pedepsiți!”.

Sentință exagerată sau dimpotrivă, prea mică

După aflarea sentințelor, vasluienii, și nu numai, s-au împărțit în două tabere: unii consideră pedepsele prea mici, alții, dimpotrivă, cred că judecătorii au fost prea indulgenți.

violatori -  foto1Trebuia să le dea închisoare pe viață, dar astea sunt legile în România. Unii fură o pâine și putrezesc în închisoare, alții violează o biată copilă și scapă cu șapte ani de pușcărie, din care fac doar jumătate. Sunt bunică, am o nepoată, așa că înțeleg prin ce trece și biata fată, și părinții ei. Și-au bătut joc de o copilă, și după aceea au continuat să-și bată joc de familie. Nici o pedeapsă nu e prea mică pentru astfel de animale”, era de părere o pensionară din Vaslui, care a asistat la enunțarea sentinței.

Consider că, în anumite cazuri, justiția este prea blândă. Asta este legea, care din păcate nu este perfectă. Consider că trebuie înăsprite pedepsele pentru infracțiunile produse cu violență sau cele care au un puternic impact în rândul comunității. Cazul de la violatori - foto2Văleni este un semnal pentru guvernanți: dacă nu vreți ca astfel de fapte să se înmulțească, luați măsuri în consecință! Cred că totuși, în acest caz, se impuneau măsuri exemplare, maxim de pedeapsă, pentru ca astfel de fapte să nu se repete!”, era de părere un alt vasluian, care, vineri, purta pe piept o foaie pe care era scris „Legea violului are mai multe găuri pe unde infractorii își bagă „ștremeleagul” după bunul plac. Cerem modificarea legii”.

Alți vasluieni, alte opinii

E păcat de băieții aceștia tineri. Nu zice nimeni, dacă au greșit să plătească, dar parcă prea aspre sunt condamnările. Sunt la începutul vieții, și vor sta mulți ani în pușcărie, practic toată tinerețea lor. Cum vor ieși de acolo? Niște infractori înrăiți! Trebuia să li se mai dea o șansă! Păcat și de familiile lor, care suferă poate mai mult decât copiii ăștia, care vor ajunge la închisoare pentru niște păcate ale tinereții. De plătit, trebuie să plătească, pentru faptele lor, dar alții au omorât oameni, și nu au primit pedepse așa de mari!”, era opinia unui alt vasluian.

Vândută pentru o datorie de 2.000 de lei! O puștoaică de numai 14 ani de la o casă de copii a fost, timp de un an, captivă în iadul traficanților de carne vie

Cu speranțele ucise între pereții camerei orfelinatului în care părinții au abandonat-o, o fată de numai 14 ani din Constanța a încercat, așa cum a crezut ea că e mai bine, să forțeze mâna destinului și să-și ia viața în propriile mâini. Fără să realizeze, pasul nesigur pe care l-a făcut în necunocut a transformat-o în sclava sexuală a unor traficanți de carne vie, care au vândut-o între ei pentru 2.000 de lei. 

Uitată de mică în grija statului, Marina a ajuns la vârsta viselor ce răscolesc sufletul și sentimentele oricărei puștoaice care încearcă să-și zugrăvească cumva viitorul în culori vii. Portița spre lumea pe care ea o considera “liberă” și în care și-ar fi putut găsi alesul pentru o iubire curată, adolescentină, a fost internetul.

Acolo, în spațiul virtual, Marina și-a dezgolit sufletul și și-a pus viața în mâinile unui individ perfid, deosebit de periculos, care a reușit să o ademenească în bârlogul său.

Jurămintele de dragoste făcute de la distanță s-au stins repede în foșnet murdar de bani și băiatul brunet de Ferentari i-a făcut fetei o propunere dură: să-și vândă nurii pentru a acoperi o datorie mare făcută la niște cămătari care, chipurile, îl amenințaseră cu moartea.

Coșmarul din spatele idilei

Fata l-a crezut și, câteva săptămâni, noapte de noapte, s-a rezemat de bordurile de la Gara de Nord, zonă sordidă din care amatorii de sex tarifat o “culegeau” pentru o hârjoană de câțiva zeci de lei. Când a crezut că banii făcuți cu trupul său transformat în jucărie sexuală de sute de bărbați au acoperit datoria la interlopi, Marina și-a rugat iubitul să-i ofere viața promisă.

Oglinda mincinoasă în care individul își arătase chipul până atunci s-a făcut țăndări și crudul adevăr a ieșit la iveală. Adolescenta credulă fusese deja vândută, fără ca ea să aibă habar, unui alt proxenet.

Sufletul ei, viața ei au fost cântărite într‑o balanță strâmbă și nedreaptă, iar răsplata vânzătorului abject a fost de vreo 2.000 de lei! Banii pe care fata îi aducea acasă treceau prin mâinile așa-zisului iubit, dar se opreau la adevăratul cap al rețelei, un anume “Șarpe”, care devenise stăpânul ei absolut.

Robia zilnică s-a întins pe durata unui an, timp în care puștoaica a pierdut numărul bărbaților care au siluit-o. Un client a ajutat-o să fugă, dar adolescenta s-a întors la centru doar pentru a obține o procură care să o ajute să iasă din țară, să fugă în Grecia, departe de infernul în care a fost aruncată de așazisul iubit care i-a furat visele și i-a evaluat destinul la câteva bancnote.

Sursa: libertatea.ro

Pedepse exemplare pentru violatorii din Văleni

de Marian MOCANU
Judecătorii vasluieni au dat sentința în cazul celor șapte tineri din Văleni acuzați de viol și lipsire de libertate. Au fost date condamnări cuprinse între cinci ani și opt luni și opt ani și patru luni de închisoare, cea mai aspră pedeapsă fiindu-i dată lui Silviu Burada, inițiatorul violului și cel mai vehement contestator al elevei violate. În fața judecătoriei, zecile de vasluieni aveau păreri împărțite, unii fiind mulțumiți de sentințele acordate, alții cerând chiar și „jugănirea” (castrarea) violatorilor. La doar două ore după pronunțarea sentinței, cei șapte violatori din Văleni au fost ridicați de acasă și transportați în arestul IPJ Vaslui, conform deciziei judecătorilor, de „arestare de îndată”.
La sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut, o fată în vârstă de 18 ani, din Muntenii de Sus, elevă a unui liceu din Vaslui, a fost luată cu forța de pe stradă și violată de șapte tineri din Văleni. Cazul nu doar că a făcut înconjurul României și a lumii, dar, mai mult, a atras atenția opinie publice, care și-a manifestat oprobiul cu privire la astfel de fapte. La mai bine de nouă luni, judecătorii vasluieni au dat sentința: pedepse cuprinse între opt ani și patru luni și cinci ani și opt luni de închisoare pentru fiecare din tinerii acuzați de viol și lipsire de libertate. Cea mai gravă pedeapsă i-a fost aplicată lui Silviu Burada, în vârstă de 21 de ani, cel care a luat tânăra de pe stradă, cu promisiunea că o duce acasă și cel care și-a chemat „prietenii” să profite de nurii fetei. Tot Burada este și cel care, prin intermediul familiei și prietenilor, a exercitat presiuni asupra victimei, în speranța că aceasta își va retrage plângerea. Alți trei partticipanți la viol au fost condamnați la 6 ani de închisoare pentru viol în formă agravantă și 3 ani de închisoare pentru lipsire de libertate în mod ilegal. Instanța a aplicat un spor de 1 an închisoare la pedeapsa cea mai mare, de 6 ani, urmând ca inculpații să execute, în final, 7 ani de închisoare cu executare. Este vorba de Silviu Avădanei (22 de ani), Petrică Bolboceanu (23 ani) și Paul Andrei Burlacu (28 ani). Ceilalți trei acuzați, care au mers pe care recunoașterii faptelor în fața judecătorilor, respectiv Ionuț Bogdan Boicu (21 ani), Alin Dumitru Rotaru (19 ani), și Ioan Surliac (20 ani), au fost condamnați la o pedeapsă totală de câte cinci ani și opt luni de închisoare cu executare.
Chiar dacă sentința nu este definitivă, aceasta putând fi contestată la o instanță superioară, judecătorii au dispus arestarea preventivă a celor șapte. Tot ieri mandatele de arestare au și fost puse în practică de către polițiștii vasluieni, cu sprijinul lucrătorilor de la Jandarmerie. Trebuie menționat că ieri, la pronunțarea sentinței, nici unul dintre acuzați nu a fost prezenți în sala de judecată, astfel că mandatele de arestare preventivă au fost puse în aplicare la locuințele celor șapte violatori din Văleni.
Conform deciziei judecătorilor, victima violatorilor urmează să primească suma de 50,000 lei drept daune morale, sumă mai mică chiar decât cea oferită inițial de familiile acuzaților. Aceștia, în luna aprilie, au chemat fata la un notar din Negrești, oferindu-i o sacoșă cu nu mai puțin de 100.000 lei, bani cu care ar fi vrut să-i cumpere onoarea fetei și libertatea tinerilor violatori din Văleni.
După ce, timp de două luni, victima violului a primit consiliere psihologică, aceasta s-a prezentat ieri pentru susținerea probelor orale din cadrul examenului de bacalaureat, examen pe care, din cauza șocului și a presiunilor exercitate de membrii familiilor și a prietenilor violatorilor, îl ratase în prima sesiune, cea din iulie.
Vasluienii, nemulțumiți de sentință!
foto violatori 1Ca și vineri, atunci când, timp de nouă ore, s-a scris ultimul act din procesul violatorilor din Văleni și ieri, în fața Judecătoriei Vaslui, sute de vasluieni s-au adunat pentru a-și manifesta dezaprobarea cu privire la faptele tinerilor vălenari. La aflarea sentinței, o parte din cei circa două sute de vasluieni au răsuflat ușurați, convinși că justiția și-a făcut datoria. Alții însă au fost nemulțumiți de pedepsele prea mici acordate.
„Nu credeam că vor primi nici măcar atât! Mi se pare corectă decizia judecătorilor, dacă au greșit, să plătească. Chiar dacă sunt foto violatori 3băieți tineri, nu trebuie avut milă, între cinci și șase ani de închisoare mi se pare o pedeapsă corectă pentru ceea ce au făcut. Ei nu s-au gândit la fată, la părinții acesteia, când au luat-o cu forța de pe stradă? Și părinții sunt vinovați, cum și-au crescut ei băieții? Săracii părinți, au muncit numai ei știu cum, și le-au dat bani copiilor, și drept răsplată, iată ce au făcut!”, era de părere o vasluiancă.
„Trebuiau să le dea pedeapsa maximă, 12 ani de închisoare!. Am și eu nepoată, și să pățească ea așa ceva… Judecătorii au fost prea blânzi, dar așa e legea. Nici închisoarea pe viață nu ar fi prea puțin pentru animalele acestea, care și-au bătut joc dce o biată fată”, ne-a declarat un alt vasluian, în timp ce un altul considera că „Nici jugănirea (castrarea) nu este destul pentru animalele acestea. Ar trebui să putrezească în închisoare. Nu doar pentru fapta lor, dar ne-au făcut județul de rușine. Părinții lor sunt oameni gospodari, dar nu și-au crescut bine copiii”.
Sentința dată azi de judecătorii vasluieni nu este definitivă, ea poate fi contestată la Curtea de Apel Iași.

Mii de oameni, cu sufletul la gura – Astazi, aflam sentinta data celor sapte violatori!

de Marian MOCANU
Vineri, la Judecătoria Vaslui, după o ședință maraton care va durat mai bine de nouă ore, s-a finalizat cercetarea judecătorească a procesului violatorilor din Văleni. Afară, sute de vasluieni erau adunați în fața instituției pentru a-și arăta dezaprobarea față de gestul celor șapte tineri de a viola o elevă în vârstă de 18 ani. Apărătorii violatorilor au făcut tot posibilul să amâne ședința de judecată, în trei rânduri recuzând, fără succes, judecătorul. Sperau astfel să amâne ședința până la judecarea unei cereri de strămutare depuse la Curtea de Apel Iași, cerere care, dacă ar fi aprobată ar duce implicit la o reluare a procesului. Luni, 17 august, este așteptată pronunțarea sentinței în cazul celor șapte violatori.
La Judecătoria Vaslui, vineri a fost un nou termen de judecată în procesul celor șapte tineri din Văleni, județul Vaslui, acuzați de viol asupra unei eleve în vârstă de 18 ani. În fața instanței, încă de la orele 8.00, s-au strâns sute de vasluieni, pentru a condamna moral fapta celor șapte tineri, faptă considerată de o barbarie extremă de întreaga opinie publică. Vasluienii au cerut insistent nu doar aplicarea pedepsei maxime în cazul celor șapte tineri, dar și schimbarea legislației, prin înăsprirea pedepselor pentru aceste tipuri de infracțiuni. Au fost însă și indivizi, prieteni ai violatorilor, care au încercat să anime spiritele, declarând că de fapt, vinovată este fata. Spusele acestora au stârnit o adevărată reacție de dezaprobare printre vasluienii de față, fiind nevoie de intervenția jandarmilor pentru evacuarea indivizilor.
În sala de judecată de judecată a avut loc o altfel de manifestație, cea a apărătorilor tinerilor violatori. Aceștia au încercat din răsputeri amânarea ședinței, până la judecarea unei cereri de strămutare depuse la Curtea de Apel Iași, cerere care are drept termen de judecată data de 2 septembrie. Scopul urmărit a fost clar: de tergiversare cât mai mult a procesului, în speranța că fapta celor șapte va ieși din atenția opiniei publice, și astfel, condamnările vor fi mai blânde. Dacă cererea de strămutare ar fi aprobată, procesul ar trebui să se reia de la început. În ciuda tuturor tertipurilor avocățești, care au făcut ca ședința de judecată să se lungească mai bine de nouă ore, procesul a continuat și a ajuns la final.
Balciul din curtea Justitiei oarbe
„Bâlciul” juridic a început prin depunerea unei cereri de amânare. După respingerea acestei cereri, imediat unul din apărători a făcut cerere de recuzare a judecătorului de ședință. Pentru judecarea acestei cereri, s-a apelat la un alt judecător, aflat de permanență la Judecătoria Vaslui. Respectivul magistrat a trebuit să se abțină de la judecarea cererii de recuzare, dat fiind că tot el respinsese, cu doar trei zile, cererea de abținere a judecătorului de ședință. A fost nevoie de aducerea unui alt judecător, care a respins ca fiind neîntemeiată cererea de recuzare. Imediat, un alt apărător a formulat o altă cerere de recuzare, chipurile pe alte motive. Lucrările procesului au fost din nou suspendate, până la judecarea acestei noi cereri, la rându-i respinsă. Circul a continuat, o nouă cerere de recuzare, a treia, fiind imediat formulată de alți trei apărători ai inculpaților. Abia după respingerea și celei de-a treia cereri de recuzare s-au putut relua lucrările ședinței de judecată.
După audierea ultimului martor cerut de apărători, care a trebuit adus cu mandat de aducere, atât procurorul, cât și apărătorii au pus concluziile finale. Procurorii au cerut aplicarea pedepsei maxime, motivând această cerere că sunt probe care demonstrează fără nici o tăgadă vinovăția celor șapte. Mai mult decât atât, procurorii au cerut ca, dat fiind gravitatea faptelor, în cazul în care vor fi găsiți vinovați, cei șapte tineri să fie arestați imediat. Cei șapte tineri, Ovidiu Silviu Burada, Silviu Avădănei, Paul Andrei Burlacu, Petrică Ionuț Bolboceanu, Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru și Ioan Surleac riscă până la 12 ani de închisoare pentru viol, la care s-ar mai putea adăuga o majorare de pedeapsă pentru infracțiunea de lipsire de libertate, pedepsită de lege cu până la șapte ani de închisoare. Trebuie spus că trei dintre violatori, Boicu, Rotaru și Surleac au ales calea recunoașterii faptelor în fața judecătorilor, putând beneficia astfel de o reducere a sentinței. Ceilalți patru, Burada, Burlacu, Bolboceanu și Avădăni nu au recunoscut nici un moment acuzațiile de viol, declarând că ar fi întreținut relații sexuale cu victima cu acordul acesteia, iar fata nu a fost niciun moment sechestrată sau amenințată. Dealtfel, avocații celor patru au cerut judecătorilor achitarea lor, pe motiv că, în fapt, nu ar fi fost comisă nici o infracțiune.
Azi se da sentinta
Pronunțarea sentinței în acest caz a fost anunțată pentru astazi. În cazul unei condamnări, cei șapte violatori mai au calea recursului, care va fi judecat la Tribunalul Vaslui. Teoretic, chiar ar fi condamnați, tinerii ar putea rămâne în libertate până la pronunțarea definitivă a sentinței de către instanța superioară. Dat fiind însă presiunile la care victima, tânăra elevă în vârstă de 18 ani, a fost supusă de către familiile și prietenii violatorilor săi, și cererea de reținere formulată de procurori, este posibil ca inculpații să fie totuși arestați.
Pronunțarea sentinței vine la aproape nouă luni de la petrecerea faptelor de care sunt acuzați cei șapte vălenari. În luna noiembrie 2014, o elevă de la un liceu din Vaslui care pleca spre casă, a fost acostată de doi tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Fata a fost dusă pe un câmp din apropierea localității Văleni și obligată cu forța să întrețină raporturi sexuale cu cei doi. Ulterior, au fost chemați și alți patru prieteni, care la rându-le au violat și supus la perversiuni sexuale tânăra fată. De parcă nu ar fi fost de ajuns, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care, și el, a forțat victima să întrețină raporturi sexuale. Fata a fost violată cu sălbăticie timp de circa cinci ore, iar atunci când a leșinat din cauza perversiunilor la care era supusă, a fost trezită turnându-i-se țuică peste față. Șase dintre violatori, Ovidiu Silviu Burada, Silviu Avădănei, Paul Andrei Burlacu, Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru și Ioan Surleac au fost ridicați imediați de la locuințele lor de polițiști și duși la audieri, al șaptelea, Petrică Ionuț Bolboceanu fiind prins de polițiști pe peronul gării CFT Vaslui, acesta având intenția de a pleca la București, la muncă.

Protest împotriva violatorilor

de Marian MOCANU

Sute de vasluieni s-au adunat azi în fața Judecătoriei Vaslui pentru a-și arăta dezaprobarea față de gestul celor șapte tineri “vălenari” de a viola o elevă în vârstă de 18 ani. În special femeile au cerut insistent pedepsirea exemplară a violatorilor. Nu au lipsit nici incidentele, mai multe persoane fiind scoase de jandarmi din mijlocul mulțimii. Acestea, ținând partea violatorilor, vociferau și adresau semne obscene persoanelor cu care polemizau, fiind la un pas de a fi linșați de oameni.

La Judecătoria Vaslui, astăzi a fost un nou termen de judecată în procesul celor șapte tineri din Văleni, acuzați de viol asupra unei eleve în vârstă de 18 ani. În fața clădirii, încă de la orele 8.00, s-au strâns sute de vasluieni, pentru a condamna moral fapta celor șapte tineri. Mai multe persoane, probabil apropiați ai celor șapte tineri, au trebuit să fie evacuate de jandarmi. Indivizii ținând partea vălenarilor, vociferau și adresau chiar semne obscene celor care nu aveau aceeași opinie cu ei.

La sosirea celor șapte tineri, aceștia erau huiduiți copioși de mulțime, cei prezenți scandând minute în șir „La pușcărie, nemernicilor”, „Închisoare pe viață”, sau chiar cerând ca indivizii să fie castrați, în opinia multora dintre cei prezenți aceasta fiind pedeapsa care s-ar impune autorilor unor fapte atât de oribile.

Ședința de judecată, care a început la ora 10, a fost suspendată imediat, datorită faptului că unul dintre apărătorii acuzaților a făcut cerere de recuzare a judecătorului de ședință, cerere care trebuia judecată de un alt magistrat. Dealtfel, cu trei zile înainte, pe data de 11 august, judecătorul de ședință făcuse o cerere de abținere din dosar, cerere respinsă de colegii lui. Din întâmplare, de permanență la Judecătoria Vaslui era același judecător care soluționase cererea de abținere, astfel că acesta nu s-a putut pronunța și în cererea de recuzare formulată de apărătorul inculpaților. În aceste condiții, dat fiind faptul că este vacanță judecătorească, procesul violatorilor din Văleni fiind singurul cu termen de judecată pe data de 14 august, suspendarea ședinței s-a prelungit mai multe ore. Într-un sfârșit, a sosit un alt magistrat al Judecătoriei Vaslui, care, judecând cererea de recuzare a judecătorului de ședință, a respins-o ca fiind neîntemeiată. În aceste condiții, au reînceput lucrările ședinței de judecată prin audierea unui martor adus la instanță cu mandat de aducere pus în executare de polițiștii vasluieni. Membrii familiei au fost evacuați din sala de judecată, ședința ținându-se cu ușile închise, în urma cererii formulate de avocata victimei, încă din luna martie.

Reamintim cititorilor că, pe data de 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00, o elevă s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde au chemat alți patru prieteni care au întreținut raporturi sexuale cu eleva împotriva voinței acesteia. Ulterior, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale. Fata a fost violată cu sălbăticie timp de circa cinci ore, iar atunci când a leșinat din cauza perversiunilor la care era supusă, a fost trezită turnându-i-se țuică peste față. Ulterior, fata a fost dusă până aproape de casa părintească. Tatăl acesteia, care o căuta de mai multe ore, a anunțat poliția. De rușine, eleva nici nu voia să meargă acasă, inițial sunându-și o prietenă pentru a-i cere permisiunea de a dormi la ea. Șase dintre violatori, Ovidiu Silviu Burada, Silviu Avădănei, Paul Andrei Burlacu, Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru și Ioan Surleac au fost ridicați imediați de la locuințele lor de polițiști și duși la audieri. Al șaptelea, Petrică Ionuț Bolboceanu, a fost prins de polițiști pe peronul gării CFT Vaslui, acesta având intenția de a pleca la București, la muncă. Șase dintre vălenari, acuzați de comiterea infracțiunii de viol cu circumstanțe grave, au fost arestați preventiv de la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut până la începutul lunii aprilie, ulterior, aceștia fiind în stare de arest la domiciliu alte două luni, și apoi, în luna iulie, eliberați sub control judiciar. oan Surleac, a fost cercetat în libertate, din câte se pare acesta nefiind participant direct la viol.

Călărași: Polițiștii acuzați că au violat o fată fugită dintr-un centru de plasament au fost arestați

Cei doi polițiști din Călărași acuzați că au violat o adolescentă de 15 ani fugită dintr-un centru de plasament au fost arestați, vineri seară, pentru 30 de zile, mandatul emis de Judecătoria Călărași nefiind definitiv, decizia putând fi contestată.

Magistrații Judecătoriei Călărași au emis, vineri seară, mandate de arestare preventivă pe numele polițiștilor Adrian Nicușor Șerban și Daniel Florentin Dumitriu, polițiști de la Ordine Publică, acuzați că ar fi violat o fată fugită din Centrul de Plasament “Sfântu Ștefan”, din comuna Perișoru, și pe care au găsit-o într-un parc din Călărași, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Decizia Judecătoriei Călărași nu este definitivă, putând fi contestată la Tribunalul Călărași.

Cei doi polițiști fuseseră reținuți, joi seară, în baza unui mandat de 24 de ore, emis de către procurori în jurul orei 22.00.

Violul s-ar fi petrecut miercuri seară, pe un câmp situat la aproximativ un kilometru și jumătate – doi kilometri de municipiul Călărași, în perimetrul unui fost poligon de trageri.

La ora transmiterii acestei știri, cei doi polițiști se află în custodia colegilor lor, urmând să fie duși în arestul Poliției Județene Călărași.

Polițiștii ar fi abandonat-o pe adolescentă în fosta unitate de trageri, ea fiind găsită de un cioban care a dus-o la spital, iar medicii au sunat la 112 și au anunțat cazul.

Fata de 15 ani fugise, luni, din Centrul de plasament ”Sfântul Ștefan” din comuna Perișoru, unde se afla din februarie 2013, când a fost abandonată de familie. Marți, ea a fost găsită de către autorități în orașul Călărași și dusă în Centrul de plasament de urgență ”Sfânta Maria” din municipiu, de unde a fugit o zi mai târziu.

“Miercuri, trebuia sa mă duc eu să o iau de acolo, dar a fugit din nou”, a declarat, vineri dimineață, corespondentului MEDIAFAX, directorul centrului de la Perișoru, Paul Dragu.

Potrivit acestuia, fata spune că a fost găsită de o patrulă de poliție într-un parc din Călărași și, sub amenințarea că va fi dusă din nou în centrul de plasament, ar fi fost dusă într-un loc izolat și violată.

După incident și după ce a primit îngrijiri medicale, adolescenta a fost readusă în centrul de plasament de la Perișoru, iar vineri dimineață a fost audiată.

Șeful centrului de plasament în care este internată fata a precizat că aceasta este cazată în una dintre cele opt vile rezidențiale ale centrului și a fugit de mai multe ori, reușind să sară gardul pe câmp, în condițiile în care centrul de plasament se întinde pe o suprafață de teren foarte mare și există un singur paznic.

Adolescenta este din comuna Cuza Vodă, județul Călărași, și a fost adusă la centrul de plasament în februarie 2013, de către mama sa, care a abandonat-o și a rămas doar cu fratele mai mic al acesteia. Femeia își caută foarte rar fiica în centrul de plasament și nu mai locuiește în județul Călărași. Paul Dragu a spus că, de cele mai multe ori atunci când se întâlnesc, tânăra și mama ei se ceartă. Potrivit aceleiași surse, tatăl fetei este plecat la muncă în Spania.

Surse din Poliție au declarat pentru MEDIAFAX că fata de 15 ani a plecat de 300 de ori din centrul de plasament din Perișoru, ultima dată înaintea violului, iar săptămâna aceasta centrul a fost amendat cu 100 de lei de Poliție pentru ultima fugă a fetei.

Daniel Ciuciur, purtătorul de cuvânt al Parchetului Judecătoriei Călărași, care instrumentează acest dosar, a declarat corespondentului MEDIAFAX că cei doi polițiști, care sunt angajați ai Serviciului de Ordine Publică din Inspectoratul Județean de Poliție, riscă o pedeapsă cu închisoarea între cinci și 12 ani.

Ministerul Afacerilor Interne (MAI) a anunțat, într-un comunicat de presă, că ministrul Gabriel Oprea a fost informat despre această situație, iar cei doi polițiști au fost trecuți în rezervă. Polițiștii lucrau în cadrul Inspectoratului Județean de Poliție (IPJ) Călărași din anul 2007, respectiv din anul 2012, potrivit purtătorului de cuvânt al instituției, Ramona Tudor.

Sursa: mediafax.ro

Firma lui Dan Bordeianu, prejudiciu de aproape un milion de euro – Pe deputatul violator îl paște din nou pușcăria

de Marian MOCANU

Deputatul PSD Dan Bordeianu a fost trimis în judecată de procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată. În același dosar mai sunt judecate persoane din conducerea firmei deputatului, Ecoloc SRL Huși, dar și întreaga conducere a primăriei Deleni – primarul Vasile Zanfir, vicele Tănase Roman și secretarul Sandu Dandeș. Dacă va fi găsit vinovat, deputatul Bordeianu riscă o nouă condamnare, după cea din tinerețe, când a petrecut cinci ani la o școală de corecție pentru comiterea unui viol.

Procurorii Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție au anunțat irei, printr-un comunicat de presă publicat pe site-ul instituției, trimiterea în judecată deputatului vasluian Dan Bordeianu, în legătură cu niște fapte penale petrecute în perioada 2006 – 2007, pe când era director.

Este vorba de implementarea defectuoasă a unui proiect realizat din fonduri publice la nivelul comunei Deleni, proiect având ca obiect „Alimentarea cu apă și amenajare poduri și podețe în localitățile Deleni, Zininca, Bulboaca”, executat de firma actualului deputat, SC Ecoloc SRL Huși.

În același dosar, mai sunt implicați Vasile Zanfir, Tănase Roman, Sandu Dandeș, respectiv primarul, viceprimaruil și secretarul comunei Deleni, dar administratorul societății, Nicoleta Bordeianu, soția deputatului, împreună cu alți trei angajați ai firmei – inginerii Parască Boț, Paul Andrei Dobrea și Mitică Ciobanu – și cu dirigintele de șantier, Ioan Melinte.

Deputatul Dan Bordeianu și soția sa, Nicoleta Bordeianu, au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunii de complicitate la abuz în serviciu și fals în înscrisuri sub semnătură privată, iar primarul Vasile Zanfir pentru abuz în serviciu sub semnătură privată. Ceilalți doi funcționari ai primăriei, viceprimarul Tănase Roman și secretarul Sandu Dandeș vor fi judecați pentru complicitate la abuz în serviciu.

Conform procurorilor, pe parcursul derulării lucrărilor, ar fi fost comise o serie de infracțiuni de abuz în serviciu și fals, cu privire la executarea și plata unor lucrări aferente proiectului, derulate în contextul perfectării unui contract între Primăria comunei Deleni, reprezentată de primarul Vasile Zamfir și SC Ecoloc SRL Huși, al cărei administrator era Nicoleta Bordeianu, iar director Dan Bordeianu.

Practic, pentru lucrări neexecutate, ori din realizarea defectuoasă a lucrărilor, dat fiind faptul că nu a fost executat niciun hidrant, nicio cișmea și nici nu există rezerve de apă, așa cum era în proiect, firma deputatului Bordeianu a emis nu mai puțin de 17 facturi fiscale, achitate de beneficiar, primăria Deleni. Dan Bordeianu apărea în acte, în calitate de director, nu doar ca semnatar a unui act adițional la contract, dar și în calitate de delegat pe un număr de opt dintre cele 17 facturi emise de firma deputatului, executantul lucrării, SC Ecoloc SRL Huși.

Toate facturile, considerate nelegale de către procurori, au fost aprobate și date la plată de primarul Vasile Zanfir.

Din câte se pare, proiectul, după ce a primit finanțare, era deja „alocat” cu dedicație firmei viitorului deputat, din probele administrate pe parcursul urmării penale rezultând acest lucru. Astfel, în proiectul de hotărâre a Consiliului local Deleni în vederea aprobării efectuării studiului de fezabilitate în vederea construirii aducțiunii de apă în satele Deleni, Zininca, Bulboaca, viceprimarul Tănase Roman a menționat elemente de detaliu ale investiției, inclusiv valoarea proiectului, detalii care nu aveau cum să fie cunoscute decât de proiectant, care nici nu fusese încă angajat de către beneficiar.

De altfel, poate în semn de recunoștiință, Dan Bordeianu și-a deschis cabinet de parlamentar în comuna Deleni, odată cu alegerea sa ca deputat pe atunci din partea PNL, în anul 2008.

În vederea recuperării prejudiciului calculat la patru milioane lei adus bugetului de stat, procurorii au dispus măsuri asigurătorii, fiind instituit sechestru asigurator asupra bunurilor imobile și mobile aparținând inculpaților. Dosarul se va judeca la Înalta Curte de Casație și Justiție.

Ultrajul va fi pedepsit cu închisoarea!

de Marian MOCANU

Deputații propun mai multe modificări ale Codului penal și a Codului Rutier de înăsprire a pedepselor în cazul unor tipuri de infracțiuni. Este vorba de majorarea până la cinci ani, a pedepselor cu închisoarea pentru ultraj, dar și creșterea cuantumului pedepselor pentru conducere a unui autovehicul sub influiența alcoolului, ori a consumului și traficului de stupefiante. Nici infracțiunea de viol nu ar scăpa fără majorarea pedepselor, deputatul Tudor Ciuhodaru depunând o inițiativă legislativă prin care această faptă ar putea fi pedepsită chiar și cu 25 de ani de pușcărie sau închisoare pe viață

Cazul polițistului aflat în misiune lovit de un autovehicol condus de un om de afaceri turc, aflat sub influiența băuturilor alcoolice ar putea avea și alte repercursiuni, respectiv mărirea pedepselor aplicate pentru ultraj și conducere sub influiența alcoolului.

Deja, o inițiativă legislativă propune majorarea pedepsei cu închisoarea pentru comiterea infracțiunii de ultraj de la o perioadă cuprinsă între 6 luni și doi ani, cum este în prezent, la un maxim de cinci ani de închisoare cu executare. aceste pedepse mărite s-ar putea aplica nu doar celor care se fac vinovați de ultraj, atât fizic, cât și verbal, asupra polițiștilor, pompierilor, jandarmilor sau magistraților aflați în misiune, dar chiar și asupra funcționarilor publici, în cazul în care aceștia sunt în timpul serviciului.

O altă inițiativă legislativă, inițiată de deputatul Tudor Ciuhodaru, presupune înăsprirea pedepselor pentru șoferii depistați în trafic ca fiind sub influiența băuturilor alcoolice sau a drogurilor. Acest proiect propune patru tipuri de măsuri: dublarea sau chiar triplarea pedepselor cu închisoarea pentru conducerea unu vehicul sub influiența alcoolului sau a substanțelor stupefiante în cazul depășirii alcoolemiei de 0,80 gr./l alcool pur în sânge și creșterea duratei de suspendare a permisului de 5 -10 ani pentru alcoolemie penala și între 6 luni și un an pentru contravențiile de acest fel. A treia măsură este majorarea cu 10 ani a duratei de suspendare a permisului de conducere pentru consumul de alcool și droguri, atunci când se repetă aceeași faptă într-un interval de 5 ani de la restituirea permisului și imposibilitatea reducerii sancțiunilor aplicate pentru alcool și droguri. Conform inițiatorului proiectului, aceste măsuri ar putea duce la scăderea cu 30% a accidentelor având drept cauză alcoolul la volan.

Majorarea pedepselor pentru viol

Deputatul tudor Ciuhodaru a mai depus, zilele trecute, un proiect de lege prin care violul va avea aceeași pedeapsă ca și crima. „În România au loc anual peste 2500 de violuri. Conform statisticilor Poliției Române un viol are loc la fiecare patru ore. Deși statisticile oficiale indică o creștere a numărului de infracțiuni de viol, Noul Cod Penal, intrat în vigoare la 1 februarie 2014, prevede pedepse mai blânde pentru autori decât precedentul cod. Actuala lege validează ideea conform careia violul e o infracțiune minoră și nu descurajează producerea unor astfel de fapte abominabile și nici nu asigură protecția victimei. În aceste condiții nu este o surpriză că numărul de dosare legate de abuzurile sexuale a explodat. Prin acest proiect pedeapsa pentru viol poate ajunge la 25 de ani de pușcărie sau închisoare pe viață. Scopul este protecția victimelor cât și descurajarea acestor infracțiuni. Vreau toleranță zero pentru abuzurile sexuale. Vreau ca vinovații să platească!”, a declarat pe blogul său deputatul Ciuhodaru.

Tipic pentru justiția românească – Violatorul unei minore umblă slobod și amenință familia acesteia!

de Răzvan CĂLIN

În urmă cu șapte luni, Valentin Macari – un individ de 48 de ani din comuna Șuletea – a fost descoperit că a abuzat sexual în repetate rânduri o minoră în vârstă de 14 ani. Ancheta declanșată la data respectivă nu a fost finalizată nici în momentul de față, însă mai grav este că bărbatul o amenință pe fată și pe mama acesteia că le va omorâ și le va da foc la casă.

În prima lună din acest an, reporterii Est News au prezentat pe larg cazul unei minore în vârstă de 14 ani, din satul Jigălia, comuna Șuletea, care vreme de un an și jumătate a trăit un cumplit calvar: fata a fost obligată de către concubinul mamei sale să întrețină relații sexuale cu el în repetate rânduri. La vremea respectivă, cazul a scandalizat opinia publică, așa după cum era și de așteptat. Imediat, pe fir au intrat și autoritățile care au declanșat o anchetă în acest caz. Din păcate, ceea ce a urmat este, de acum, tipic pentru modul cum funcționează justiția română, mai ales pe aceste meleaguri.

În primul rând, individul – Valentin Macari – este cercetat în stare de libertate. Acum, specialiștii în drept vor sări în sus și vor spune că așa e normal, că domnește prezumția de nevinovăție, că încă nu s-a pronunțat instanța etc. Bun, de acord și nu prea! Nu ne erijăm în experți în domeniu, însă dacă e să tratăm cazul dintr-o perspectivă pur umană, veți vedea că dreptatea chiar umblă cu capul spart pe la noi. Cum individul, prin bunăvoința și imparțialitatea justiției române, e liber ca pasărea cerului, s-a gândit că n-ar fi rău dacă ar pune ceva presiune pe familia victimei sale. Așa se face că din momentul în care s-a început cecetarea penală și până în prezent, mama și fiica trăiesc un coșmar de proporții pentru că Macari le amenință și le hărțuiește ori de câte ori îi cășună.

„M-a sunat pe telefon de mai multe ori și m-a amenințat că vine aici peste noi și mă omoară și pe mine și pe fată, că ne dă foc la casă. Umblă cu tot felul de prostii și de amenințări. Mi-a spus că el e sigur că nu face pușcărie! Vrea cu orice preț să se împace cu mine și să spun că l-am iertat. Dar eu nu fac asta niciodată! Și-a bătut joc de fata mea, acum să suporte consecințele. Am mers și aici, la Poliția Șuletea, și le-am spus că mă amenință tot timpul. Mi-e frică că sunt sigură, am copii și nu cumva să se întâmple vreo nenorocire. Mă credeți că mă trezesc dimineața, mă uit afară pe geam și imi zic «bine că s-a luminat!»”, ne-a declarat Vasilica Dobre, mama fetiței abuzate.

Tot ea ne-a mai spus că singurul ajutor pe care l-a primit din partea polițiștilor a fost un sfat cel puțin ciudat: i-au spus că ar fi bine ca, din când în când, să-i răspundă lui Macari l-a telefon ca nu cumva să-l întărâte prea mult și să facă acesta vreo nenorocire! Ba mai mult, cei de la Poliția Murgeni, susține Vasilica Dobre, au fost extrem de ofuscați că a avut îndrăzneala și tupeul de a sesiza ziarul Est News: „Sunt foarte supărați că cică nu trebuia să dau cazul la ziar. Că doar n-a fost crimă! Dar eu cred că a fost mai ceva decât o crimă!”.

justitiaDacă, într-adevăr, aceasta este reacția unor oameni ai legii, atunci orice alte vorbe sunt de prisos. Nu înțelegem cum de nimeni dintre acești vajnici oameni ai legii nu au putut să o îndrume pe femeie să depună o plângere scrisă pentru amenințare și hărțuire, astfel încât ulterior să obțină un ordin jdecătorecs prin care individului să i se interzică a mai lua legătura cu ea. După cum se vede, în continuare se profită de pe urma naivității și lipsei de informare a oamenilor simpli, mai ales cei din mediul rural.

Oricum, tot ceea ce își dorește acum Vasilica Dobre este ca cel ce i-a batjocorit fata să fie tras la răspundere și să primească pedeapsa pe care o merită: „Eu nu mai vreau să am de a face cu el, niciodată în viața asta. Acum să tragă pentru ce i-a făcut fetei mele!”.

Subcomisarul Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui ne-a declarat că Poliția Murgeni a definitivat cercetările în acest caz încă din luna aprilie a acestui ani, iar dosarul a fost înaintat Parchetului de pe lângă Judecătoria Bârlad. La rândul lor, cei de la Parchetul Bârlad ne-au transmis clasica replică cum că trebuie să depunem la ei o cerere scrisă prin care să solicităm informațiile despre dosar. Tradiționala procedură greoaie prin care ai toate șansele să-ți crească barba mare și stufoasă până ce capeți un răspuns! Oricum, din câte am înțeles, magistrații sunt acum în plină vacanță, așa încât undeva prin luna septembrie să ne așteptăm că se va mișca ceva în acest caz. Ceea ce este greu de digerat e maniera cel puțin cudată în care operează justiția română uneori. Ne grăbim, de multe ori, să umplem aresturile poliției cu „găinari” de tot soiul, dar cercetăm în stare de libertate violatorii și pedofilii!

Povestea calvarului trăit de o copilă!

Vasilica Dobre a povestit reporterilor Est News că a aflat totul în noaptea de 6 ianuarie,  când copila i-a povestit tot ce i-a făcut bărbatul pe care l-a primit în casa ei și de care era pregătită să se lege pentru tot restul vieții. Ea ne-a spus că iubitul ei obișnuia să mai consume băuturi alcoolice peste măsură, iar în ultima vreme căuta pricină de scandal din orice, dar nu și-a imaginat nicio clipă că ar fi capabil să-i batjocorească fetița.

Cei doi locuiau sub același acoperiș cu cei cinci copii ai femeii, patru fete și un băiat. De la venirea iernii, dormeau cu toții în aceeași cameră, singura care avea sobă. Femeia a aflat cu stupoare că cel pe care-l iubea și voia să-l facă tată pentru copiii săi ar fi pus ochii pe copila nevinovată la doar o jumătate de an după ce-l adusese în casa lor, adică în urmă cu un an și jumătate.

Pe 6 ianuarie, ziua în care femeia a aflat de coșmarul pe care copilul ei îl trăia fără ca ea să bănuiască ceva, a plecat la slujbă la biserică, lăsându-și cei cinci copii în casă cu iubitul ei.

„Am zăbovit ceva mai mult, din cauză că am așteptat să iau aghiazmă. Am intrat în casă, era masa pusă. El făcuse friptură, fata cea mare făcuse mămăligă. M-a luat la ceartă de cum am venit: «Unde ai fost? De ce ai stat atâta?» I-am răspuns că am întârziat pentru aghiazmă. Iar el, către mine: «Aha! Ai fost și te-ai f… cu popa, nu?»”, ne-a reprodus femeia dialogul cu concubinul.

Cei doi au ținut-o într-o ceartă până seara, târziu, când bărbatul a devenit violent. De frica bătăilor, aproape de miezul nopții, femeia a fugit, împreună cu una dintre fete, la un văr, în sat. Ceilalți copii, printre care și fetița de 14 ani, adormiseră demult. Peste câtva timp, s-a întors acasă însoțită de vărul ei, cu gândul că iubitul se va intimida la vederea acestuia. Nu a fost deloc așa.

„Valentin Macari blocase ușa cu mai multe obiecte și cu o furcă, pentru ca eu să nu pot intra. Era foarte ger. Nu mi-a dat drumul să intru în casă deloc”, a povestit femeia.

Cearta a continuat cu țipete, cu geamuri sparte, cu înjurături greu de reprodus. Bărbatul și-a vrut telefonul și, când femeia i-a spus că este la ea, acesta i-a cerut fetei de 14 ani să iasa din casă pentru a lua telefonul mobil. A profitat de ocazie și nu i-a mai dat fetei voie să intre înapoi și au plecat amândouă către poliție pentru a alerta oamenii legii. Acela a fost momentul în care fata a prins curaj și i-a povestit chinurile și abuzurile la care o supunea Macari.

Pedofilul din Munteni de Jos, arestat

de Marian Mocanu
După ce joi, 30 octombrie, procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui au decis reținerea lui Gigi Moroșanu, bărbatul acuzat chiar de soția sa că ar fi abuzat sexual de minora în vârstă de 13 ani pe care o avea în îngrijire, vineri, judecătorii au admis arestarea preventivă a acestuia pentru 30 de zile. Bărbatul susține că este nevinovat și că la mijloc este doar o răzbunare a soției care oricum avea de gând să divorțeze de el. Atât rudele, cât și vecinii bărbatului sunt șocați de cele întâmplate, cu atât mai mult cu cât, declară ei, Gigi Moroșanu era un om liniștit, respectuos și gospodar, incapabil de o asemenea faptă.
Un nou scandal sexual a izbucnit în județul Vaslui. Un bărbat în vârstă de 57 de ani din comuna Muntenii de Jos este acuzat chiar de propria soție că ar fi abuzat sexual de o minoră în vârstă de 13 ani aflată în îngrijirea maternală a acesteia. Femeia, care a declarat că i s-a părut îngrijorător faptul că fata avea unele modificări de comportament, a anunțat autoritățile, respectiv reprezentanții Direcției generale pentru asistență socială și protecția copilului Vaslui, dar și poliția. În acest caz a fost demarată o anchetă, minora fiind scoasă din familie și internată provizoriu la o instituție specializată de la Fălciu.
După ce joi seară procurorii au decis reținerea preventivă pentru 24 de ore, vineri, judecătorii au admis cererea procurorilor de arestare preventivă pentru 30 de zile în cazul lui Gigi Moroșanu, presupusul pedofil din Munteni de Jos. Acesta a fost dus iar la audieri la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui. Din câte se pare, minora în vârstă de 13 ani aflată în îngrijirea familiei ar fost supusă doar la perversiuni sexuale, inclusiv sex oral, de bărbatul care îi putea fi bunic. Expertiza medico-legală a dovedit faptul că fata este virgină, astfel că procurorii vor avea o sarcină extrem de grea pentru dovedirea existenței unui infracțiuni de viol sau de abuz sexual.
Gigel Moroșanu, bărbatul cercetat sub acuzația de viol neagă aceste acuzații, declarând judecătorilor că, datorită vârstei și a unei boli, nu ar putea întreține relații sexuale. Mai mult decât atât, rudele bărbatului consideră că de fapt ar fi vorba de o răzbunare a soției, care dorea oricum să dea divorț. Cert este că acuzațiile aduse de asistenta maternală sunt întărite atât de declarațiile minorei, cât și de cele ale psihologilor de la Centrul de Plasament de la Fălciu, care au consiliat fata.
În același timp, vecinii familiei, deși oripilați la auzul veștii, nu cred că bărbatul ar fi fost capabil de așa ceva, acesta având un comportament exemplar în comunitate. „Am auzit și noi despre ce se vorbește în legătură cu vecinul nostru. Îl cunoaștem bine, e un om cuminte, liniștit și respectuos, la locul lui. După părerea noastră, e un om a-ntâia! Nu e din aceia care să fie capabili de o asemenea grozăvie. Din câte știu, se purta frumos cu fata, ca și cum ar fi fost copilul lui. Nu s-a auzit nimic, nimeni nu a bănuit nimic. Dacă este însă adevărat, să plătească pentru ce a făcut!”, ne-a declarat Veronel Tudose, un vecin în vârstă de 95 de ani. La rândul său, Gheorghe Buruiană, în vârstă de 74 de ani, chiar vecinul de peste drum de locuința presupusului pedofil, ne-a spus: “Am auzit și eu de pățania vecinului meu, ferească Dumnezeu de așa o grozăvie! Dacă omul n-a avut de lucru… Om bătrân, să-ți pui mintea cu un copil! Fata poate nu avea minte, că e copil, dar el trebuia să se gândească! Îl cunoșteam pe Moroșanu ca un om linițtit și gospodar, respectuos cu familia și vecinii, de aceea îmi vine greu să cred despre ce se aude, că ar fi batjocorit fata. Fetița e în clasa a VIII-a, fată cuminte, bine crescută, mai venea pe la noi să-i dau cireșe. Nu părea supărată, dar cine știe? Dacă vecinul a greșit, să plătească, dacă nu, e păcat de el, să pățească un om nevinovat asemenea rușine. E treaba polițiștilor să afle care-i adevărul, dar mie parcă nu-mi vine a crede!”
De la izbucnirea scandalului, soția presupusului pedofil nu a mai trecut pe acasă, vecinii declarând chiar că, de fapt, aceasta nu mai fusese văzută la domiciliu de mai bine de două săptămâni! Acesta este poate și motivul pentru care unii consăteni, dar și ginerele acuzatului, cred că de fapt, totul ar fi o înscenare a soției, care dorește să divorțeze cu orice preț. Cert este faptul că acuzațiile de abuz sexual de acest gen sunt greu de probat, doar pe baza declarației victimei și a acuzatului cu atât mai mult cu cât medicii legiști ar fi stabilit că minora este încă virgină, presupusele abuzuri fiind de altă natură sexuală. Dacă însă va fi găsit vinovat, Gigi Moroșanu riscă o pedeapsă cuprinsă între 5 și 12 ani de închisoare.

Dragnea: Cazanciuc trebuie să iasă mai mult să comunice. Trebuia să intervină în cazul de la Vaslui

Liderul interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, că Robert Cazanciuc trebuie “să prindă curaj”, să iasă mai mult să comunice, susținând totodată că ministrul Justiției trebuia “să intervină, să iasă foarte repede” în cazul celor șapte tineri din Vaslui acuzați că au violat o fată de 18 ani.

“Cred că Robert Cazanciuc ar trebui să fie mai prezent în public, la emisiuni, în conferințe de presă, pentru că este un domeniu extrem de important (…), pentru orice ministru e bine să fie foarte prezent, cu atât mai mult pentru Robert Cazanciuc și, culmea, este un om care nu comunică rău, are știința comunicării, numai că trebuie să o folosească”, a spus Dragnea, într-o emisiune a postului Antena 3.

El a fost întrebat dacă PSD îl susține în continuare pe ministrul Robert Cazanciuc.

“Da, Robert Cazanciuc nu este un ministru rău, trebuie să prindă curaj, să vorbească și să spună lucrurile în care crede, pentru că este un om cu principii foarte bune și cu o expertiză foarte bună. Trebuie să iasă mai mult să comunice, pentru că acesta cred că e principalul motiv pentru care oamenii sunt supărați pe el”, a arătat Dragnea.

“În ceea ce privește acei violatori, acolo cred că Robert Cazanciuc trebuia să intervină, să iasă foarte repede, pentru că a fost foarte multă emoție și teamă îndreptățită”, a menționat Dragnea, precizând că a vorbit cu mulți oameni care i-au spus că “potențiali violatori se pot gândi că pot face astfel de fapte fără să pățească nimic”. “Până la urmă am înțeles că instituțiile abilitate au început să se miște și au intervenit. Dar a fost o greșeală a lui Robert Cazanciuc, trebuia să intervină, pentru că acolo nu era vorba de un atac asupra justiției”, a adăugat el.

Pe de altă parte, Dragnea a fost solicitat de către moderatorul emisiunii să facă precizări despre comunicarea pe care o fac în presă membrii PSD. “Am văzut o listă cu cei care ies la televiziuni, sunt 15-16, și acolo cred că trebuie să intervenim totuși, adică să vină oameni de la partid, oameni care au vorbele la ei și care reușesc să transmită ceva, să treacă sticla”, a spus el, subliniind că oamenii se plâng că “s-au săturat” de certuri între politicieni și vor să vadă miniștri ieșind la televizor și comunicând lucruri concrete pe care le fac la ministerul pe care îl conduc.

Președintele interimar al PSD Liviu Dragnea a declarat, miercuri, că miniștrii trebuie să comunice la televizor ce fac ei pentru cetățeni. “Am vorbit cu premierul Victor Ponta de mult timp de când eram în Guvern. Premierul simte nevoia de foarte mult timp ca temele de guvernare să fie prezentate nu numai de domnia sa, ci și de miniștri. În acest sens, asta este solicitarea noastră de la partid ca oamenii care sunt pe un domeniu important să comunice ce fac ei din acel post pentru români și pentru România. Este interesant să vii la o emisiune să comentezi niște divorțuri, dar cetățenii nu asta așteaptă”, a spus Dragnea.

Sursa: mediafax.ro

 

Nou caz de abuz sexual la Vaslui

de Marian MOCANU

Gigel Moroșanu, bărbatul de 57 de ani acuzat de soția sa că ar fi abuzat sexual de o copilă de doar 13 ani aflată în plasament familial, este cercetat în libertate. Decocamdată, până la primirea expertizei medico-legale, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, care efectuează cercetări, nu se pot pronunța cu privire la veridicitatea acuzațiilor. Dacă Gigel Moroșanu neagă vehement că ar fi întreținut relații sexuale cu fetița, soția sa, în grija căreia se afla fetița, a intentat deja divorț.

În plin scandal, în care județul Vaslui ține capul de afiș datorită eliberării celor șapte violatori din Văleni care au fost eliberați sub control judiciar de către judecătorii Vasluieni, un alt caz, petrecut zilele trecute la Muntenii de Jos, reaprinde spiritele. Este vorba de acuzația adusă de o asistentă maternală propriului soț, Gigel Moroșanu, în vârstă de 57 de ani, pe care-l bănuiește că ar fi abuzat sexual de o fetiță în vârstă de doar 13 ani pe care o avea în plasament.

Totul a pornit de la faptul că femeia a considerat că soțul său era excesiv de protector cu minora aflată în plasament, lucru care nu se întâmplase în cazul altor doi minori pe care-i avusese în trecut în grijă. Luând la întrebări copila, aceasta i-ar fi povestit plângând că ar fi abuzat-o sexual și emoțional. Imediat, asistenta maternală a anunțat reprezentanții Direcției Generale pentru Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui care au intervenit și au luat fetița din mediul respectiv internând-o la un centru din Fălciu, acolo, fata a fost consiliată de un psiholog.

Reprezentanții DASPC au anunțat poliția, care desfășoară în acest moment cercetări. „Ieri (marți, 28 iulie, n.red.), a fost transmisă o sesizare din partea reprezentanților DGASPC Vaslui cu privire la faptul că o minoră care beneficiază de măsuri de protecție socială ar fi fost abuzată de un bărbat în vârstă de 57 de ani din mediul familial. În prezent se efectuează cercetări de către lucrătorii Serviciului de Investigații Criminale cu privire la cele sesizate. În cauză a fost dispusă efectuarea unei expertize medico-legale, în funcție de rezultatele acesteia urmând a fi luate măsurile care se impun”, a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Deocamdată, bărbatul în vârstă de 57 de ani, presupus că ar fi abuzat sexual de fetița aflată sub îngrijirea soției, este cercetat în libertate, fiind audiat în mai multe rânduri de polițiști. Între timp, întreaga comunitate este oripilată de cele întâmplate. Soția a părăsit domiciliul și a anunțat că a intentat divorț. Urmează ca, pe măsură ce vor avansa cercetările organelor de poliție, să fie luate măsurile care se impun, inclusiv, dacă este cazul, de reținere și ulterior de arestare preventivă a bărbatului.

Trebuie spus însă că, din totalul de peste 60.000 de cazuri de posibile abuzuri asupra minorilor raportate în acest an prin intermediul Telefonului Copilului, doar în cazul a mai puțin de 7% faptele relatate au fost și confirmate. Acesta este poate și motivul pentru care cercetările în cazul de la Muntenii de Jos se desfășoară cu foarte mare atenție, pe de o parte pentru că este implicat un minor de doar 13 ani care ar putea fi victima unui abuz sexual, pe de altă parte, în cazul în care faptele nu se confirmă, presupusul autor ar putea fi, la rândul său, ostracizat fără vină de către comunitate.

Nicio sancțiune pentru Pro Tv în cazul violului de la Văleni

de Roxana NĂSTASĂ

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) nu a luat nicio decizie, în cazul emisiunii „La Măruță” în care a fost dezvăluită identitatea victimei violului din Văleni. Propunerea de amendare a postului Pro TV cu suma maximă de 200.000 de lei nu a întrunit numărul de voturi necesar. Există însă pozsibilitatea ca acest caz să fie rediscutat.

Consiliul Național al Audiovizualului (CNA) a analizat, ieri, din nou cazul emisiunii „La Măruță“, în cadrul căreia fata violată din Văleni a fost intervievată făcându-i se publică identitatea.

Propunerea de amendare a postului Pro TV cu 200.000 de lei a venit din partea lui Florin Gabrea, membru CNA. Acesta a spus că propune amenda pentru încălcarea articolului 3 alineatul 1 din Legea Audiovizualului și articolului 30, respectiv articolului 32 cu alineatele 1 și 2 din Codul Audiovizualului. Aceste articole fac referire la obligația de a respecta viația privată, onoarea, reputația și dreptul la propria imagine a persoanei. Propunerea lui Garbea însă a avut a avut cinci voturi „pentru” și trei „împotrivă”, neîntrunind numărul de voturi necesar având în vedere că regulamentul CNA spune că pentru a fi adoptată, o propunere trebuie să aibă cel puțin șase voturi „pentru”.

CNA s-a autosesizat în cazul emisiunii „La Măruță”, dar a primit și mai multe reclamații în acest sens, majoritatea acuzând faptul că victima a fost expusă, fiindu-i dezvăluite numele și chipul.

Procuror acuzat de neglijență în serviciu

de Marian MOCANU

Reprezentanții Parchetului General sunt de părere că procuroarea vasluiană Ingrid Botezatu și-a exercitat cu gravă neglijență funcția în cazul violatorilor de la Văleni. Acuzațiile care se aduc prim-procurorului adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și procuror de ședință constă în neverificarea în termenul prevăzut de lege a legalității și temeiniciei încheierii din 2 aprilie 2015 a Judecătoriei Vaslui, prin care s-a înlocuit arestul preventiv cu măsura arestului la domiciliu în cazul a trei dintre tinerii acuzați de viol care și-au recunoscut fapta în fața instanței. În același timp, în țară sunt zeci de cazuri în care violatorii sunt cercetați în libertate, însă doar la Vaslui se popularizează un astfel de caz. Se vrea nu doar pedepsirea exemplară a inculpaților, aceștia fiind practic antejudecați de opinia publică, dar și a magistraților ori procurorilor vasluieni.

În urma efectuării unui control la Parchetul pe lângă Judecătoria Vaslui, Parchetul General a constatat că Ingrid Botezatu, procurorul de ședință în dosarul violatorilor, și-ar fi exercitat funcția cu gravă neglijență. Ea nu a făcut contestație în cazul eliberării din arest a trei din cei șapte tineri din Văleni.

Conform unor surse judiciare citate de agerpres, rezultatul verificărilor a reliefat existența unor indicii privind comiterea de către Ingrid Botezatu, prim-procuror adjunct al Parchetului de pe lângă Judecătoria Vaslui și procuror de ședință, de abateri disciplinare respectiv exercitarea funcției cu gravă neglijență. Procuroarei Botezatu i se impută faptul că nu ar fi verificat în termenul prevăzut de lege legalitatea și temeinicia încheierii din 2 aprilie 2015 a Judecătoriei Vaslui, prin care s-a înlocuit arestul preventiv cu o altă măsură mai ușoară în cazul tinerilor acuzați de viol și nu a făcut contestație la instanța superioară împotriva acestei decizii. La termenul respectiv, trei dintre inculpați – Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru și Ioan Surleac – au cerut să fie judecați prin procedura simplificată de recunoaștere în fața instanței a vinovăției, judecătorul admițând cererea lor de schimbare a măsurii de arest preventiv cu cea de arest la domiciliu.

Ulterior, pe baza precedentului creat, judecătorii Tribunalului Vaslui au decis ca și ceilalți patru inculpați care nu și-au recunoscut vina să fie plasați în arest la domiciliu, măsură schimbată apoi cu controlul judiciar pentru toți cei șapte acuzați.

Cei șapte violatori din Văleni au fost arestați preventiv timp de aproape cinci luni, din noiembrie anul trecut până în luna aprilie a acestui an, după care, timp de două luni, au fost în stare de arest la domiciliu. Ulterior, la sfârșitul lunii mai, această măsură preventivă a fost înlocuită cu cea de control judiciar, cei șapte tineri acuzați de viol fiind obligați să respecte mai multe reguli, printre care de a nu lua legătura cu alte persoane implicate în dosar, dar și să se prezinte de patru ori pe săptămână la postul de poliție din comună.

 Magistrații vasluieni consideră că s-a procedat corect

 Un magistrat vasluaian, care nu a fost implicat în cazul violatorilor, consideră că nu s-a săvârșit nicio eroare în acest dosar.

„Judecătorii și procurorii au respectat întocmai prevederile Noului Cod Penal și nu văd să fi încălcat în vreun fel legea. Mi se pare chiar că aceștia au dat dovadă de deosebită asprime, menținând atâta timp, chiar și după începerea cercetării judecătorești, măsura arestului preventiv, în timp ce jurisprudența română este plină de cazuri în care, pentru violuri chiar mai grave, săvârșite cu violență, făptașii au fost cercetați încă de la început sub control judiciar, și nu în stare de arest preventiv sau arest la domiciliu. Din păcate, presiunea opiniei publice se face puternic simțită în cazul violatorilor de la Văleni. Nu ar fi de mirare ca ulterior, inculpații să invoce, poate pe bună dreptate, această presiune a opiniei publice ca o încălcare a drepturilor lor la apărare. Cert este faptul că, dată fiind practica judiciară, consider că atât judecătorii vasluieni, cât și procurorii, au procedat corect”, a declarat un judecător vasluian.

În afara anchetei deja finalizate a Parchetul General, la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui mai există declanșată de Către Inspecția Judiciară o altă acțiune disciplinară în acest dosar.

Județul Vaslui „capul răutăților”

Dacă, la mai bine de jumătate de an de la producerea evenimentului, nu era popularizat la nivel național cazul violatorilor din Văleni, cazurile de acest gen nu suscitau o asemenea dezbatere publică și nu ar fi avut un astfel de ecou. Au fost pornite chiar și anchete ale Inspecției Judiciare din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii cu privire la felul în care magistrații și procurorii vasluieni și-ar fi îndeplinit sarcinile de serviciu.

Se uită însă faptul că în cazuri chiar mai grave, în care victimele violurilor au fost constrânse prin violență să întrețină raporturi sexuale cu agresorii, cei din urmă nici măcar nu au fost arestați preventiv.

Abia după ce cazul din județul Vaslui a ajuns în atenția opiniei publice, au fost decoperite mai multe spețe de același gen, în care făptașii nici măcat nu au fost arestați preventiv. Este cazul de la Giurgiu, unde mai mulți tineri ar fi violat o minoră, cel de luna trecută din județul Călărași, unde o tânără a fost luată cu forța de pe stradă chiar în ziua în care împlinea 18 ani și a fost violată de patru indivizi, dintre care unul este cadru al armatei. Tot în acest an, a mai fost un viol tot în cazul unei alte vasluience, care și-a găsit un „iubit” pe Facebook, și care, mergând în vizită la acesta, la Constanța, a fost sechestrată și violată de patru inși, faptași care sunt cercetați în stare de liberatate, fără a fi stat nici măcar o zi în spatele gratiilor.

În cazul violatorilor de la Văleni, cei șapte făptași au petrecut însă luni bune în arest preventiv, de la sfârșitul lunii noiembrie a anului trecut până la începutul lunii aprilie, ulterior, aceștia fiind în stare de arest la domiciliu alte două luni, abia ulterior fiind eliberați sub control judiciar. Nu contează acest lucru, magistrații și procurorii vasluieni sunt înfierați în direct, la cele mai importante televiziuni, fără a avea posibilitatea de a primi drept la replică. Mai mult decât atât, tot felul de invitați, unii dintre ei având în trecut probleme cu justiția, își dau cu părerea cu privire la profesionalismul lucrătorilor din sistemul de justiție vasluian, emițând tot felul de teorii pentru a crește ratingul respectivelor posturi de televiziune.

Este interesant însă faptul că întreg scandalul este axat doar pe cazul de la Vaslui! Mai trebuie menționat și faptul că presa locală a urmărit acest caz imediat după producerea faptei, încă din luna noiembrie a anului trecut, însă popularizarea la nivel național a luat amploare abia după ce inițiativa unei organizații umanitare a demonstrat că popularizarea acestui caz poate aduce o audiență masivă.

Tinerii UNPR-iști bârlădeni au luat atitudine împotriva violului

de Ionuț PREDA

Ei au împărțit cocarde albe și pliante în semn de protest față de nepedepsirea pe măsura faptelor a violatorilor și pedofililor.

Duminică dimineață, organizația de tineret a UNPR Bârlad a derulat o acțiune de conștientizare a populației, dar și de protest împotriva violului. Sub genericul “Spune NU violatorilor și pedofililor”, tinerii uneperiști le-au împărțit trecătorilor cocarde albe, simbol al luptei împotriva violatorilor, precum și pliante.
tinerii unpr au impartit cocarde albe„Bârlădenii au fost foarte receptivi la campania noastră. Am fost impresionați de bătrânii care ne rugau să facem «ceva» pentru ca cei șapte violatori de la Văleni să fie arestați. Unii le «urau» să putrezească în închisoare, alții voiau să-i vadă arși pe rug, arși de vii, condamnați la moarte. Toți oamenii au empatizat cu suferița fetei violate”, a declarat, pentru Est News, Otilia Tăune, președinta organizatiei de tineret a UNPR Bârlad.
O situație care i-a impresionat pe uneperiști a fost aceea a unui bărbat a cărui familie a trăit pe viu drama produsă de viol.
“În momentul în care i-am pus cocarda în piept, a început să plângă. Mi-a spus că și în familia domniei sale sunt două cazuri de fete violate. Mi s-a făcut pielea de găină gândindu-mă la ce suferință este în acea familie. Toată lumea cu care am intrat în contact în timpul acțiunii noastre era foarte revoltata de fapta celor șapte care au oripilat opinia publică”, a adăugat Otilia Tăune.

Avocatul unuia dintre violatori: „Ea și-a dat acordul!”

de Alex SAVA

Apărătorul unuia dintre cei șapte tineri din Văleni, acuzați de viol, a vorbit, în premieră, despre datele de la dosarul cauzei. Bogdan Luca, apărătorul lui Silviu Burada, a declarat, într-o intervenție telefonică la un post de televiziune central, că în dosar există probe potrivit cărora victima ar fi fost de acord să întrețină relații sexuale cu toți cei șapte tineri. Mai mult, el spune că nu există niciun document care să ateste că fata ar fi fost sunată de 60 de ori de părinți sau că și-ar fi sunat un coleg să ceară ajutor. Singurul apel telefonic al victimei ar fi fost către o colegă, căreia i-ar fi cerut să o găzduiască peste noapte. În același timp, Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii a dispus începerea cercetărilor în cazul unor dintre magistrații implicați în acest dosar. Surse din cadrul anchetei au dezvăluit că procurorul de caz nu a contestat decizia de judecare în libertate a celor șapte violatori pentru că așa i-a cerut procurorul șef. Acesta din urmă susține că nici nu a fost consultat în această privință.

 Pentru prima dată de la declanșarea campaniilor de presă privind cazul celor șapte tineri din Văleni, acuzați de viol, se vorbește despre probele prinse la dosarul cauzei. Avocatul Bogdan Luca, apărătorul ales al lui Silviu Burada (unul dintre cei șapte tineri), a avut o intervenție telefonică la un post de televiziune central, în cadrul căreia a declarat că victima are mai multe declarații contradictorii.

„Nu știu ce verdict va da instanța. Silviu Burada este o persoană care trebuie să își dovedească nevinovăția, iar până când instanța va da verdictul, ei sunt considerați nevinovați. Chiar și cei trei care au recunoscut sunt considerați nevinovați. Fără a lovi în victimă, pentru că nu e corect profesional, trebuie să aveți în vedere declarațiile ei contradictorii. Apoi, procesul de cercetare la fața locului, precizează găsirea unor obiecte la fața locului, declarațiile martorilor și ale părinților domnișoarei.

Sunt martori propuși de Parchet, niște vecini care ar fi văzut mașina unuia dintre inculpați în care s-ar fi petrecut violul. Vecinii spun că nu au văzut decât câteva persoane în jurul mașinii, care stăteau acolo și discutau. (…) Au observat doar prezența unei mașini și mai multe persoane în jurul unei mașini. Nu au văzut acte sexuale prin constrângere sau altceva. Parchetul trebuie să demonstreze că a existat o presiune psihică asupra victimei să cedeze”, a declarat Bogdan Luca.

De asemenea, apărătorul lui Silviu Burada susține că fata și-ar fi dat acordul pentru a întreține relații sexuale cu toți cei șapte tineri și că nu a fost constrânsă în niciun fel. De asemenea, el susține că la dosarul cauzei nu sunt probe care să ateste că fata a fost sunată de părinți de 60 de ori în timpul violului și nici că și-ar fi sunat un coleg căruia i-ar fi cerut ajutorul.

„Domnișoara a fost contactată de clientul meu in ziua respectivă, a fost asteptată cu masina, nu a fost forțată să urce în mașină, a urcat de bunăvoie, s-au deplasat spre Văleni și, dintr-o conversație avută de ea în mașină la telefon, a rezultat că ea și-a dat acordul. Nu există niciun apel al fetei către un coleg, în care cere ajutor. A sunat la o colegă și a rugat-o să o primească la ea, în condițiile în care se făcuse târziu și nu voia să se ducă acasă, la părinții ei. În dosar nu există probă potrivit căreia părinții au sunat-o de 60 de ori”, a mai spus Bogdan Luca.

 Magistrați din dosar, cercetați de CSM

 Conform unui comunicat de presă remis de Inspecția Judiciară din cadrul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM), s-a început cercetarea disciplinară față de unii dintre magistrații din acest dosar.

„Consiliul Superior al Magistraturii, republicată, au început cercetarea disciplinară față de unii dintre magistrații implicați în dispunerea măsurilor preventive în cauza aflată pe rolul Judecătoriei Vaslui ce are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Cercetarea disciplinară a fost începută pentru abaterile disciplinare prevăzute de art. 99 lit. t «exercitarea funcției cu rea-credință sau gravă neglijență» și art. 99 lit. m. «nerespectarea în mod nejustificat a dispozițiilor ori deciziilor cu caracter administrativ dispuse în conformitate cu legea de conducătorul instanței sau al parchetului ori a altor obligații cu caracter administrativ prevăzute de lege sau regulamente» din Legea 303/ 2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată”, se arată în comunicatul remis de CSM.

Date oficiale despre cursul acestei anchete nu au fost încă făcute publice și, cel mai probabil, nu se va întâmpla, întrucât, mai arată sursa citată, „cercetarea disciplinară este o etapă confidențială și obligatorie a procedurii disciplinare în cadrul căreia se stabilesc faptele și urmările acestora, împrejurările în care au fost săvârșite, precum și orice alte date concludente din care să se poată aprecia asupra existenței sau inexistenței vinovăției persoanelor vizate”.

Surse neoficiale din cadrul anchetei au declarat, însă, pe un post central de televiziune, că procurorul de caz susține că el nu a contestat eliberarea violatorilor pentru că așa i-a spus șeful său. De cealaltă parte, procurorul-șef susține că nu a fost informat.

Conform Legii 303/2004 sancțiunile care pot fi aplicate magistraților sunt avertismentul, diminuarea indemnizației de încadrare lunare brute cu până la 15% pe o perioadă de la o lună la 3 luni; mutarea disciplinară pentru o perioadă de la o lună la 3 luni la o instanță sau la un parchet, situate în circumscripția aceleiași curți de apel ori în circumscripția aceluiași parchet de pe lângă curtea de apel; revocarea din funcția de conducere ocupată și excluderea din magistratură.

Văleniul, înțesat de polițiști

de Roxana NĂSTASĂ

Conducerea Inspectoratului de Poliție al Județului (IPJ) Vaslui a decis suplimentarea dispozitivelor în comuna Văleni unde, în ultima perioadă, s-au înregistrat o serie de incidente, legate de cazul celor șapte tineri care au violat o elevă.

Măsurile au fost luate imediat după ce susținătorii violatorilor le-au adresat injurii jurnaliștilor prezenți în Văleni, acuzându-i că “le fac comuna de râs” și chiar amenințându-i.

„Conducerea IPJ Vaslui a dispus suplimentarea dispozitivelor curente care acționează pe raza comunei Văleni, pentru prevenirea faptelor antisociale. Măsurile de ordine sunt asigurate în prezent de polițiști din cadul Secției de Poliție Rurală 2 Vaslui și de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Vaslui”, a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui, Mihaela Ștraub.

Editorial – Al optulea violator. Cum poți fi așa cretin, Măruță?

de Alex SAVA

Nu am fost niciodată un fan al tău, Măruță. Și nici al genului de emisiuni pe care-l promovezi. Până acum am tolerat reperele tale inculte, chiar dacă nu am fost de acord cu ele. M-am gândit că orice maimuță de circ are publicul ei și orice babuin scărpinător în rect poate fi simpatic în anumite condiții. Am înțeles că e dreptul meu de privitor să schimb canalul. Și l-am schimbat!

Dar de ce nu ai rămas tu la amantlâcurile maneliștilor, scandalurile dintre divele siliconate, bolile geriatricului Lis și chitara lui Frone, Măruță? Nu mai bine îl mai plimbai un pic pe Tudorel cu avionul? Sau te mai țineai după trena Biancăi pe la Paris? Ori mai făceai vreun ADN pentru „sora” lui Mexicanu’?

Cum poți, Măruță, să intri cu bocancul plin de jegul nesimțirii în sufletele unor oameni care nu au avut în viață atâta noroc și șansă ca tine? Cum poți să te împăunezi că ai dat două sticle de ulei și-o varză amărâtă la o familie cu patru copii? Alții le-au dat mai mult, Măruță, și nici măcar nu au vrut să-și facă public numele! Unii au făcut donații de miliarde și au murit anonimi, iar tu vrei să-ți faci rating cu ciocolată și orez?

Cum poți, Măruță, să pui conștient stigmatul unui viol pe fruntea unei copile? Ai profitat de ea mai rău decât cei care au siluit-o! Ești al optulea violator, Măruță, și cel mai crud dintre toți! Doar sadismul te deosebește de ceilalți șapte. Abordarea este aceeași. Ai spus că nu o să apară decât mama cu spatele. Așa au spus și dosădiții ăia din Văleni, că or să o ducă acasă, dar au dus-o pe câmp. Iar tu ai pus-o pe ecran, s-o vadă tot poporul. Apoi, Măruță, ai spus că ea a fost de acord, cu semnătură! Așa au spus și cei șapte, știi? Au vrut s-o scoată pe ea vinovată, așa cum faci și tu spunând că au trecut opt luni de la incident și viața ei este aproape normală. Vezi, Măruță, câte asemănări între tine și ceilalți șapte? Spune, Măruță, vezi vreun alt motiv pentru care nu ai fi închis alături de ei, în aceeași celulă? Ai să poți spune atunci că, orice ți-ar face, viața ta va reveni la normal în opt luni?

Cum poți, Măruță, să te mai privești în oglindă după ce ai căsăpit inima unei copile? Cu cât sadism ai putut să arăți cu degetul națiunii spre „violata de la Vaslui”, mimând, în același timp, compasiune, empatie, durere, revoltă… Te-ai gândit vreo secundă că pângărești un suflet care nu ți-a greșit cu nimic? Un suflet și așa greu încercat de alte brute ca tine?

Cum poți, Măruță, să-ți mai privești în ochi prietenii, soția, copiii? Le fel le spui și lor, că „ea a vrut”? Că și-a dorit? Că tu doar ai ajutat-o să-și pună eticheta de victimă a unui abuz sexual? Și ei te cred, Măruță? Te înțeleg? Eu nu te-aș înțelege, sincer, și nu cred că cineva o poate face. Până acum am crezut că există un standard acceptat de imbecilitate, dar cred că tu îl întreci.

Cum poți fi așa cretin, Măruță?

Judecătorii violatorilor din Văleni, cercetați de Inspecția Judiciară

de Roxana NĂSTASĂ

Inspecția Judiciară informează că efectuează verificări prealabile pentru a stabili dacă există vreun indiciu cu privire la săvârșirea vreunei abaterei disciplinare de către judecătorii care s-au pronunțat cu privire la măsurile preventive luate față de cei șapte violatori de la Văleni, cât și de către procurorii care au participat în ședințele de judecată. Președintele Consiliului Superior al Magistraturii, judecător Marius Badea Tudose, a fost cel care a sesizat Inspecția Judiciară în vederea efectuării acestor verificări.

Potrivit unui comunicat de presă, termenul de efectuare a verificărilor prealabile este de 45 de zile cu posibilitatea prelungirii, motivat, de către inspectorul șef cu încă 45 de zile, potrivit art. 45 alin.3 din Legea 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii.

„La data de 23 iunie 2015, președintele CSM a înaintat Inspecției Judiciare sesizarea formulată de Asociației pentru Implementarea Democrației, în conținutul căreia se solicita să se efectueze verificări cu privire la măsurile dispuse de judecători și procurori în dosarul aflat pe rolul Judecătoriei Vaslui, care are ca obiect săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Sesizarea a fost înregistrată atât la Direcția de inspecție pentru judecători cât și la Direcția de inspecție pentru procurori”, se precizează în comunicatul Inspecției Judiciare.

Magistrații Judecătoriei Vaslui au dispus în luna iunie, înlocuirea măsurii arestului la domiciliu cu cea a controlului judiciar, în cazul celor șapte tineri din localitatea vasluiană Văleni, care au violat ore în șir o elevă navetistă, până când aceasta și-a pierdut cunoștința.

În ziua fatidică de 10 noiembrie 2014, în jurul orei 19,00, victima s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi dintre tineri, care s-au oferit să o conducă acasă cu mașina după ce ieșise de la școală și mai avea de așteptat la autobuz. Cei doi tineri au mers cu autoturismul pe un câmp din apropierea localității Văleni, unde și-au mai chemat alți patru prieteni care au întreținut raporturi sexuale cu victima împotriva voinței acesteia. Ulterior, în loc s-o ducă acasă la rugămințile ei, tinerii s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a mai fost chemat un tânăr care a forțat victima să întrețină raporturi sexuale din nou, atît cu el cât și cu ceilalți.

Violul de la Văleni a intrigat toată România

Cazul violului de la Văleni a luat amploare, internetul fiind înțesat de petiții, campanii, mesaje de tot felul și texte pe diverse bloguri și site-uri ale unor vedete sau chiar oameni simpli. Faptul că părinții violatorilor au pornit o campanie de denigrare a fetei, precum și faptul că cei șapte violatori sunt sub cerul liber, a stârnit întreaga suflare a României. De la persoane publice precum Virgil Ianțu, Gabriela Firea, Traian Băsescu, membrii formației Trooper, Lora, actorul Vladimir Drăghia și mulți alții, precum și jurnaliști, politicieni, asociații, ong-uri, toți sunt alături de tânăra din Văleni.
„Îmi doresc în acest moment să nu-mi fie rușine că m-am nascut în Vaslui. Îmi doresc să se facă dreptate și îmi doresc să audă această țară că în Vaslui există și oameni buni care luptă cu astfel de monstruozități”, spune cântăreața Lora.
Virgil Ianțu este o altă persoană publică care a luat inițiativă în acest caz, lansând o campanie „bărbații adevărați condamnă violul”. Și membrii formației Trooper s-au declarat revoltați de caz și au luat inițiativă cu un video în care explică că „NU înseamnă NU. Nu există provocare pentru viol“.
Gabriela Vrânceanu Firea, senatoarea PSD vrea castrarea chimică a violatorilor “Drama tinerei din Vaslui ridică semne serioase de întrebare în legătură cu ideea de justiție (…)Este poate momentul să luăm în seamă zecile de mii de voci care au luat atitudine în acest caz și să înăsprim atât pedepsele pentru astfel de infracțiuni, cât și măsurile preventive pe parcursul derulării cercetărilor și a procesului. De asemenea, poate fi considerată oportună reluarea dezbaterilor în Parlament asupra Legii privind castrarea chimică a violatorilor, proiect care a trecut de Senat și asteaptă să intre pe ordinea de zi a Camerei Deputatilor”, a spus senatorul PSD, cunoscut mai degrabă de vasluieni ca prezentatoare la Antena 1.
Multe astfel de mesaje circulă pe internet. Tot în acest sens, este o petiție online prin care se cere trimiterea la închisoare a violatorilor din Văleni. Petiția fost deja semnată de zeci de mii de oameni din țară cât și din străinătate
Ce se va mai întâmpla în mediul virtual și nu numai până pe 14 august, când va avea loc urmãtorul termen de judecată în cazul violatorilor din Văleni, rămâne de văzut.

Cel mai bine mascat viol de la Hollywood: cum a umilit-o Clark Gable pe actrița Loretta Young

Filmările pentru lungmetrajul „The Call of The Wind“, din 1935, cu actorii Loretta Young și Clark Gable, s-au sfârșit cu un viol, în urma căruia artista a adus-o pe lume pe fiica sa, Judy. Acest secret a fost dezvăluit recent în presa internațonală de către nora actriței, Linda Lewis, scrie „Daily Mail“.

Când Loretta Young a murit în august 2000, la vârsta de 87 de ani, a luat cu ea în mormânt unul dintre cele mai mari secrete ale Hollywoodului. Nora actriței, Linda Lewis, soția fiului său, Christopher Lewis, a dezvăluit recent, pentru publicația americană „Buzzfeed“, adevărul despre fiica soacrei sale, Judy Young, care a murit în 2011, la 76 de ani. Potrivit acesteia, Loretta Young a rămas însărcinată cu actorul Clark Gable după ce acesta a violat-o în tren, pe drumul de întoarcere dinspre Seattle. Actrița a rămas însărcinată și a adus-o pe lume pe Judy Young. Loretta Young a ținut secretul 80 de ani Loretta Young i s-a confesat norei sale după ce au urmărit împreună un episod al emisiunii „Larry King Live“, în care era discutat subiectul violului în cadrul întâlnirilor. După ce Lewis i-a explicat lui Young ce înseamnă acest lucru, actrița a mărturisit stupefiată: „Exact asta s-a întâmplat între mine și Gable în 1935“. Deși Loretta Young a păstrat tăcerea pentru a-și proteja fiica, Linda Lewis și soțul său, Chris Lewis, au decis să spună adevărul după moartea lui Judy, din anul 2011. Young l-a recunoscut pe Clark Gable drept tatăl biologic al fiicei, în 1986, când avea 73 de ani, însă nu a spus niciodată nimic despre cum a fost aceasta concepută. „Judy nu mai este aici ca să fie rănită de acest lucru“, a spus Linda Lewis, citată de „Daily Mail“. „Asta e tocmai ceea ce încerca Loretta să evite (ca fiica sa să nu fie rănită-n.red.), pentru că, cine nu-și dorește să fie conceput din dragoste?“, a mai spus aceasta.

Loretta Young și Clark Gable s-au cunoscut în 1935, pe platourile de filmare ale peliculei „The Call of the Wind“. La vremea respectivă, Young, care debutase în actorie la vârsta de patru ani, era considerată una dintre cele mai strălucite tinere actrițe ale perioadei. Linda Lewis a povestit că soacra sa obișnuia să se îndrăgostească și să le facă avansuri colegilor săi de platou, însă totul se rezuma la vorbe. La fel s-a întâmplat și cu Clark Gable, iar potrivit zvonurilor cei doi ar fi avut o aventură, deși Gable era căsătorit cu Maria „Ria“ Franklin Prentiss Lucas Langham.

Loretta Young, o catolică convinsă, era extrem de religiosă și se temea că ar putea ajunge în Iad dacă ar face un pas greșit. Soarta i-a fost însă potrivnică, iar o întâmplare de la sfârșitul celor nouă săptămâni de filmări pentru „The Call of The Wind“ avea să-i schimbe viața pentru totdeauna. Loretta Young și-a „adoptat“ propria fiica Potrivit mărturisirilor Lindei Lewis, la sfârșitul filmărilor, actorii și restul membrilor echipei s-au întors din Seattle cu trenul, fiecare având un compartiment separat. Pe drum, însă, undeva între Seattle și Los Angeles, Gable a pătruns în compartimentul lui Young, iar, o lună mai târziu, actrița a descoperit cu stupoare că este însărcinată. Ce a urmat după este, probabil, una dintre cele mai bine mascate povești din istoria Hollywoodului.

Clark Gable, nepăsător la nașterea fiicei sale Loretta Lewis a făcut tot ce i-a stat în puteri pentru a-și ascunde sarcina și a reușit. Ascunsă în apartamentul ei din Los Angeles, Young a dat naștere unei fetițe, anunțându-l pe Clark de acest lucru printr-o telegramă în care a scris: „Fetiță, frumoasă, ochi albaștri, născută azi dimineața la 8.15“. Pentru a-i ascunde identitatea tatălui biologic al fiicei sale, Judy, Loretta Young a apelat la măsuri extreme. Actrița s-a prefăcut că și-a adoptat propria fiică și chiar a acordat un amplu interviu pe acest subiect. În 1986, însă, pe când avea 23 de ani, actrița a recunoscut cine este tatăl fiice sale. Cu toate acestea, Clark Gable a tratat totul cu indiferență și nu a făcut niciodată parte din viața Lorettei sau a fiicei pe care o avea cu aceasta. Mai mult, actorul a rupt telegrama în care Young îl anunța de nașterea fetiței. Cum Judy a murit fără să știe adevărul despre cum a fost concepută, Linda Lewis a ales să facă totul public, întrucât a realizat că „violurile au loc în fiecare zi, iar toți bărbații scapă nepedepsiți“.

Loretta Young, pe numele său real Gretchen Young, s-a născut pe 6 ianuarie 1913, în Salt Lake City, Utah (SUA). Cariera sa în cinematografie se întinde pe o perioadă de 36 de ani, din 1917 și până în 1953, primul rol obținându-l la doar patru ani, în filmul mut „The Primrose Ring“ (1917). În 1984, actrița a fost recompensată cu premiul Oscar, la categoria Cea mai bună actriță, pentru rolul din lungmetrajul „The Farmer’s Daughter“. Între anii 1953 și 1961, a prezentat „The Loretta Young Show“, emisiunea recompensată cu trei premii Emmy. Între anii 1930-1931, Young a fost căsătorită cu actorul Grant Withers, urmând ca în 1940 să se mărite cu producătorul Tom Lewis. Cuplul, care a divorțat la jumătatea anilor ’60, a avut doi copii, pe Peter Lewis și pe regizorul Christopher Lewis. De-a lungul carierei sale, Loretta Young a primit două stele pe Hollywood Walk of Fame, una pentru rolurile interpretate pentru marele ecran, alta pentru meritele sale din televiziune. Printre cele mai importante filme cu Loretta Young amintim „It Happens Every Thursday“ (1953), „Paula“ (1952), „Come to the Stabel“ (1949), „The Bishop’s Wife“ (1947), „The Farmer’s Daughter“ (1947), „The Perfect Marriage“ (1947), „The Stranger/ Străinul“ (1946), „Eternally Yours/ Împreună pentru totdeauna“ (1939), „The Crusades“ (1935), „Born to Be bad“ (1934), „The House of Rothschild“ (1934).

Sursa: adevarul.ro

Violată cu sălbăticie

de Roxana NĂSTASĂ

Polițiștii au reținut un tânăr, în vârstă de 23 ani, din comuna Oltenești, acesta fiind cercetat pentru comiterea unei infracțiuni de viol.

În noaptea de vineri spre sâmbătă, polițiștii Postului de Poliție Oltenești au fost sesizați de către o tânără, în vârstă de 24 ani, din comuna Oltenești, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de viol, faptă săvârșită de un bărbat, în vârstă de 23 ani, din localitatea Zgura, comuna Oltenești.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși și Postului de Poliție Oltenești au efectuat cercetări cu privire la fapta sesizată și au dispus efectuarea unei constatări medico-legale la Serviciul de Medicină Legală Vaslui.

Polițiștii au stabilit faptul că în noaptea respectivă, în timp ce tânăra se deplasa către locuință, s-a întâlnit cu Ionuț H., în vârstă de 23 ani, din localitatea Zgura. Acesta, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a lovit victima cu pumnii și picioarele și apoi a întreținut raport sexual împotriva voinței acesteia.  Alarmate de strigătele tinerei, mai multe persoane au intervenit, iar violatorul a părăsit locul faptei. Acesta a fost identificat ulterior de polițiști și condus pentru audiere la sediul Poliției municipiului Huși.

În baza probatoriului administrat, tânărul a fost reținut de polițiștii Secției de Poliție Rurală 4 Huși. Ieri, acesta a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși, cu propunere de arestare preventivă. pentru săvârșirea infracțiunii de viol. Tânărul este cunoscut cu antecedente penale pentru comiterea unei infracțiuni de furt.

Tânăr acuzat de viol de o minoră de 13 ani

de Marian MOCANU

Un tânăr în vârstă de 20 de ani, din comuna Tăcuta, este acuzat că ar fi avut raporturi sexuale cu o minoră în vârstă de doar 13 ani. Totul a ieșit la iveală la circa două săptămâni de la comiterea faptei, când minora a povestit întâmplarea unei prietene, care la rându-i a anunțat părinții fetei. Polițiștii de la Serviciul de Investigații Criminale desfășoară cercetări la fața locului pentru a verifica sesizarea depusă de tatăl minorei.

Tatăl unei minore în vârstă de 13 ani, din comuna Tăcuta, s-a prezentat, ieri dimineață, la sediul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui pentru a sesiza faptul că fiica sa ar fi avut raporturi sexuale cu un tânăr în vârstă de 20 de ani, din aceeași localitate, la îndemnul acestuia.

Totul a ieșit la iveală după mai bine de două săptămâni, atunci când minora a povestit totul unei prietene, care, la rându-i a anunțat părinții fetei.

Minora cu care tânărul din Tăcuta ar fi întreținut relații sexuale.

Minora cu care tânărul din Tăcuta ar fi întreținut relații sexuale.

Conform declarației minorei, aceasta a fost acostată în luna iunie de un tânăr Florin Vizitiu, în vârstă de 20 de ani, care lucrează ca cioban, care i-a propus s-o ducă acasă cu mașina proprie. Pe drum, tânărul a oprit la marginea unei păduri, unde i-a propus minorei să întrețină relații sexuale, lucru pe care fata, de frică, l-a acceptat.

Ulterior, miercuri seara, minora s-a destăinuit unei prietene.

În urma unui control ginecologic efectuat de medicii legiști, aceștia au constatat existența unui act sexual, posibil cu deflorarea victimei.

După depunerea sesizării la poliție, ofițeri din cadrul Serviciului de Investigații Criminale s-au deplasat la Tăcuta pentru a-l audia pe ciobanul corupător de minore. Aceștia vor să afle circumstanțele în care a avut loc actul sexual, în funcție de aceasta urmând a fi evaluată gravitatea faptei.

În cazul în care nu a fost vorba de consimțământ din partea victimei, se poate vorbi de infracțiunea de act sexual cu un minor. Dacă se constată că victima a fost constrânsă fie prin violență, fie prin amenințări, să întrețină raporturi sexuale, infracțiunea este mult mai gravă, putând fi catalogată ca viol. Indiferent de catalogarea infracțiunii, în cazul în care se confirmă povestea fetei, tânărul de 20 de ani poate primi o condamnare la închisoare.

Din păcate, nu sunt puține cazurile de acest gen, când tinere care sunt de acord să fie conduse acasă de cunoscuți se sfârșesc tragic. Cel mai relevant exemplu în acest sens este cazul de anul trecut, de la Văleni, când o elevă în vârstă de 18 ani a fost violată de nu mai puțin de șapte indivizi, după ce a acceptat propunerea unor cunoscuți de a se urca în mașina acestora.

O duminică ”fierbinte”!

de Răzvan CĂLIN

Polițiștii bârlădeni fac cercetări în două cazuri de viol care s-au consumat în cursul zilei de duminică, 3 mai.

Nici bine nu au început săptămâna că deja polițiștii bârlădeni s-au pricopsit cu două cazuri de viol. Ambele fapte au fost reclamate luni, 4 mai 2015, la primele ore ale dimineții, însă au fost comise în după-amiaza zilei de duminică, 3 mai.

Primul caz a fost sesizat polițiștilor bârlădeni luni, în jurul orei 8.35, iar cea care a alertat oameni legii prin 112 este o femeie în vârstă de 28 de ani din comuna Zorleni. Din cele povestite polițiștilor bârlădeni, se pare că femeia se afla duminică în Bârlad. Ea ar fi fost abordată de un bărbat în vârstă de 56 de ani și, de bunăvoie, ar fi acceptat să meargă la domiciliul acestuia. Numai că acolo, individul ar fi obligat-o să întrețină raporturi sexuale cu el, femeia rămânând în casa bărbatului până luni dimineață. După ce individul a plecat la serviciu, victima a reușit să sune la 112 și să alerteze astfel autoritățile. Și totuși, până în momentul de față, cele sesizate de femeie nu se prea confirmă, însă polițiștii Biroului de Investigați Criminale continuă cercetările în acest caz.

Cea de a doua întâmplare de acest gen s-a petrecut tot duminică după-amiază la Bârlad, însă de această dată victima este o minoră în vârstă de 17 ani din comuna Bogdănița.

”Minora a reclamat că duminică după-amiază ar fi fost acostată într-o stație de autobuz de un tânăr pe care nu îl cunoaște și care ar fi violat-o. Urmează ca polițiștii de la Biroul de Investigații Criminale Bârlad să efectueze cercetări pentru a se stabili dacă sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de viol. De fapt, în ambele cazuri sesizate se lucrează pentru a se vedea dacă cele semnalate se adeveresc sau nu. Cazuistica de acest gen este foarte delicată și destul de complexă, astfel încât implică cercetări foarte minuțioase și riguroase. Oricum, dacă toate cele sesizate se vor adeveri, făptașii vor fi trași la răspundere conform legislației în vigoare”, ne-a declarat agent șef adjunct Alina Tonică, responsabil mass-media în cadrul IPJ Vaslui.

Viol între doi băieți minori

de Marian MOCANU

Luni seara, un tânăr de doar 13 ani a violat un copil cu patru an mai mic, fapta petrecându-se sub ochii fratelui victimei, în vârstă de doar cinci ani.

Plecați după apă la o fântână de la marginea satului Teișoru, comuna Pușcași, doi copii în vârstă de nouă, respectiv cinci ani, au fost acostați de un băiat mai mare, în vârstă de 13 ani. Acesta din urmă l-a obligat pe copilul de nouă ani să întrețină relații sexuale cu el, amenințându-i pe cei doi frați că, în caz în care vor spune ceva, vor fi omorâți.

După incident, speriați, cei doi frați au povestit părinților cele întâmplate. Aceștia au anunțat evenimentul la numărul de urgență 112. Băiatul în vârstă de nouă ani a fost transportat la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, având leziuni specifice unei agresiuni sexuale, urmând a fi consiliat de psihologi.

„Polițiștii Postului de Poliție Pușcași și cei ai Secției Rural 1 Vaslui desfășoară cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de viol. În cauză, fiind vorba de minori, au fost sesizați și reprezentanții Direcției deAsistență Socială și Protecția Copilului”, a precizat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Violatorii din Văleni și-au recunoscut vina

de Marian MOCANU

Trei dintre cei șapte tineri din Văleni care, în luna noiembrie, au violat o tânără de doar 17 ani din Muntenii de Sus, și-au recunoscut fapta în fața judecătorilor. Săptămâna viitoare, cei trei își vor afla sentința, urmând a beneficia de o reducere cu o treime a pedepsei. Ceilalți patru, care nu au optat pentru calea procedurii simplificate, nu vor mai avea această posibilitate după începerea efectivă a cercetării judecătorești.

Prin alegerea procedurii simplificate de recunoaștere a vinovăției, cei trei vor beneficia de o reducere cu o treime a pedepsei. La termenul următor, care a fost stabilit pentru joia viitoare, cei trei tineri își vor afla sentința în timp ce restul acuzaților vor fi judecați separat, cauza urmând a fi disjunsă.

Tot la termenul de ieri a acestui proces, aflat pe rolul judecătoriei Vaslui, magistrații au aprobat cererea apărătorului părții vătămate cu privire la declararea ca nepublice a ședințelor de judecată până la finalizarea procesului. Dat fiind acest lucru, părinții și prietenii acuzaților aflați până atunci în sala de judecată au fost evacuați, astfel că singurul fel în care-i mai pot vedea pe cei șase inculpați – Ovidiu Silviu Burada, Silviu Avădănei, Paul Andrei Burlacu, Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru și Petrică Ionuț Bolboceanu – este doar la vorbitorul arestului IPJ VAslui.

Cei șase vălenari sunt acuzați de comiterea infracțiunii de viol cu circumstanțe grave, alături de ei mai fiind inculpat încă un consătean, Surleac Ioan, acesta fiind cercetat doar pentru viol, nu și pentru lipsire de libertate. După ce, în după-amiaza zilei de 12 noiembrie 2014, doi dintre ei, Silviu Ovidiu Burada, de 20 de ani și Paul Andrei Burlacu, de 27 ani, au convins o tânără de 18 ani, elevă la un liceu din municipiul Vaslui, care se întorcea de la cursuri să se urce în mașina lor, sub pretextul că o vor conduce acasă, la Muntenii de Sus, aceștia au dus-o de fapt pe un câmp din apropierea localității Moara Domnească, unde au violat-o. Cei doi, aflați sub influența băuturilor alcoolice, nu s-au mulțumit să-și satisfacă doar ei nevoile sexuale, ci au mai chemat și alți prieteni, care au forțat-o pe tânără prin amenințări și lovituri să întrețină raporturi sexuale, ba mai mult, atunci când fata a leșinat, au trezit-o turnându-i țuică pe față.

După ce tânăra a scăpat din mâinile violatorilor și a povestit părinților ce a pățit, aceștia au chemat poliția, care i-a identificat în scurt timp pe agresori, procurorii emițând mandat de reținere, mandat confirmat de judecători, care au decis judecarea lor în stare de arest preventiv.

Cei șapte tineri inculpați, din care șase sunt judecați în stare de arest, riscă o pedepsă de până la 12 ani închisoare pentru viol și lipsire de libertate.

Violatorii din Văleni rămân în arest

de Marian MOCANU

Violatorii din Văleni nu au avut noroc nici de această dată să fie eliberați din arest, judecătorii Tribunalului Vaslui respingând contestația făcută de doi dintre ei, Ovidiu Silviu Burada și Alin Dumitru Rotaru. Cei doi au contestat decizia luată de magistrații Judecătoriei Vaslui care au hotărât, pe data de 22 ianuarie, menținerea acestora după gratii, respingând totodată cererile celor șapte inculpați de înlocuire a măsurii de arest preventiv cu arest la domiciliu.

Cererea celor doi violatori a fost pusă în dezbatere joi, 12 februarie, atunci când, prezente la Tribunalul Vaslui, rudele tinerilor sperau într-o sentință pozitivă, respectiv eliberarea din arest, însă pronunțarea a fost amânată pentru ieri, atunci când judecătorii au decis respingerea contestațiilor formulate și menținerea după gratii a inculpaților Ovidiu Silviu Burada, Silviu Avădănei, Paul Andrei Burlacu, Ionuț Bogdan Boicu, Alin Dumitru Rotaru și Petrică Ionuț Bolboceanu.

Cei șase vălenari sunt acuzați de comiterea infracțiunii de viol cu circumstanțe grave, alături de ei mai fiind arestat încă un consătean Surleac Ioan, ultimul fiind cercetat doar pentru viol. Un motiv pentru care, deși procurorii au finalizat dosarul în care tinerii din Văleni au fost trimiși în judecată este sălbăticia cu care aceștia au violat o tânără de 18 ani, elevă la un liceu din municipiul Vaslui.

După ce, în după-amiaza zilei de 12 noiembrie anul trecut, Silviu Ovidiu Burada, de 20 de ani și Paul Andrei Burlacu, de 27 ani, au convins-o pe fata care se întorcea de la cursuri să se urce în mașina lor, sub pretextul că o vor conduce acasă, la Muntenii de Sus, aceștia au dus-o de fapt pe un câmp din apropierea localității Moara Domnească unde au violat-o. Cei doi, aflați sub influența băuturilor alcoolice, nu s-au mulțumit să-și satisfacă doar ei nevoile sexuale, ci au mai chemat și alți prieteni, care au forțat-o pe tânără prin amenințări și lovituri să întrețină raproturi sexuale, ba mai mult, atunci când fata a leșinat, au trezit-o turnându-i țuică pe față. După ce tânăra a scăpat din mâinile violatorilor și a povestit părinților ce a pățit, aceștia au chemat poliția, care i-a identificat în scurt timp pe agresori, procurorii emițând mandat de reținere, confirmat de judecători, care au decis judecarea lor în stare de arest preventiv.

Procesul violatorilor din Văleni va începe luna viitoare la Judecătoria Vaslui, cei șapte tineri riscând o pedepsă de până la 12 ani închisoare pentru viol și lipsire de libertate.

Pedeapsă majorată pentru Valjean de Vaslui

de Marian MOCANU

În urma apelului declarat de părțile civile, magistrații Curții de Apel Iași au majorat cu cinci luni de închisoare sentința lui Constantin Neculae, zis Valjean din Vaslui.

Acesta a fost trimis în judecată în anul 2013, pentru trafic de droguri de mare risc și viol, după ce ar fi drogat o tânără din Vaslui, pe care o invitase acasă la el pentru a-i vinde obiecte de îmbrăcăminte, iar ulterior, profitând de starea în care se afla fata, ar fi violat-o.

Chiar dacă mai avea la activ alte două acuzații de viol, Valjean a scăpat ieftin, judecătorii Tribunalului Vaslui condamnându-l, în luna martie anul trecut, la doar un an și o lună de închisoare cu executare, pentru viol și posesie de droguri de risc în vederea consumului propriu.

Valjean, arestat în luna decembrie 2012, la propunerea procurorilor DIICOT, după ce asupra sa s-au găsit, la percheziții, 26,2 grame de canabis, a beneficiat de modificările aduse Codului Penal, inițial pentru faptele sale, de trafic de droguri de mare risc, putând primi o pedeapsă cu închisoarea de până la 12 ani. Presupunerea că, pentru a beneficia de o pedeapsă mai mică, Valjean ar fi desconspirat rețeaua prin care făcea rost de droguri este întărită și de faptul că, împotriva sentinței foarte mici, de doar un an și o lună de închisoare, în marec parte deja executată în timpul arestului preventiv, procurorii DIICOT nu au făcut apel. În schimb, a făcut contestație partea civilă, Mirela Cărare, fata violată de Valjean care, după aproape un an, a obținut majorarea pedepsei agresorului ei cu cinci luni de închisoare.

Viol în grup pregătit de „iubitul” de pe facebook

de Roxana NĂSTASĂ

O tânără de 22 de ani, din județul Vaslui a trăit drama vieții ei după ce a fost sedusă pe facebook de un bărbat din Constanța. După discuții consumate în mediul online, tânăra s-a dus la Constanța să-l vadă și în realitate pe cel cu care socializa pe Facebook. Întâlnirea n-a fost însă cum și-a imaginat: a fost dusă într-un apartament și ținută acolo două zile, timp în care a fost violată în repetate rânduri de Don Juan-ul de pe net. Mai mult, constanțeanul și-a împărțit cucerirea cu mai mulți prieteni, care au supus-o pe tânără la suplicii greu de închipuit. Fata a scăpat abia după ce a sărit de pe balconul locuinței unde a avut loc întâlnirea, aflat la etajul al patrulea.

Tânăra din Vaslui a mers duminică la Contanța să-l cunoască pe prietenul de pe facebook, dar s-a trezit încuiată în apartament și violată de mai mulți indivizi. A scăpat abia marți, după ce a sărit de pe balconul locuinței aflate la etajul al patrulea al blocului, aterizând pe acoperișul unui balcon situat la nivelul al doilea și fiind salvată de un locatar care a alertat autoritățile, prin numărul 112.

Carmen Șerbănescu

Carmen Șerbănescu

„Ieri (n.r. marți), polițiștii au primit o sesizare cu privire la faptul că o tânără de 22 de ani, din municipiul Vaslui, din mediul rural, a fost lipsită de libertate și violată de mai mulți bărbați. Aceasta a cunoscut un bărbat pe facebook, iar duminică a venit la Constanța să-l întâlnească. Cei doi s-au întâlnit și au mers la un apartament închiriat unde tânăra a fost lipsită de libertate și violată de mai mulți bărbați. A scăpat după două zile după ce a sărit din balconul apartamentului. În acest caz, patru bărbați au fost identificați de polițiști până în prezent, fiind reținuți pentru 24 de ore, pe bază de ordonanță, pentru lipsire de libertate și viol, urmând a fi prezentați mâine (n.r. azi) la Judecătoria Constanța cu propunere de arestare preventivă” a declarat pentru Est News, Carmen Șerbănescu, purtător de cuvânt în cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Constanța.
Tânăra a fost transportată la Spitalul Clinic Județean de Urgențe Constanța pentru investigații medicale.

Tânăr din Pușcași, arestat după ce a violat o bătrână

O septuagenară din localitatea Teișoru, comuna Pușcași, a fost violată de un tânăr în vâstă de 23 de ani, aflat sub influența alcoolului. Autorul, Constantin Motău, a fost arestat preventiv pentru o perioadă de 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol.

Roxana NĂSTASĂ

Judecătoria Vaslui a emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Constantin Motău, în vârstă de 23 ani, din comuna Pușcași, pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol. Constantin Motău a pătruns zilele trecute în locuința unei bătrâne și a obligat-o să întrețină raporturi sexuale.

Polițiștii Postului de Poliție Pușcași au fost sesizați despre faptul că o femeie în vârstă de 69 de ani, din localitatea Teișoru, comuna Pușcași a fost victima unei infracțiuni de viol. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii Secției de Poliție Rurală 1 Vaslui, a rezultat faptul că în noaptea de 23 spre 24 decembrie, Constantin M., în vârstă de 23 ani, din satul Teișoru, fiind sub influența băuturilor alcoolice, a pătruns fără drept în locuința femeii și a obligat-o să întrețină raport sexual.

În noaptea cu pricina, Constantin Motău s-a dus la casa femeii, știind că aceasta locuiește singură. A strigat-o să iasă din casă, dar pentru că bătrâna a refuzat, a spart geamul locuinței și a deschis ușa pe interior, după care a intrat în casă și a tăbărât pe ea. După ce a comis abominabila faptă, Motău a plecat. Bătrâna nu a mai ieșit din casă să ceară ajutor noaptea, de frica violatorului.

Abia în dimineața de 24 decembrie, victima a povestit cele întâmplate unei vecine, care, a sesizat polițiștii Postului de Poliție Pușcași cu privire la faptă. Polițiștii l-au identificat pe făptaș în stația CFR Vaslui, în momentul în care acesta intenționa să se deplaseze în județul Iași.

Tânărul este cunoscut cu antecedente penale, pentru comiterea de infracțiuni de tâlhărie și furt. Pe numele lui, polițiștii Secției de Poliție Rurală 1 Vaslui au emis ordonanță de reținere pentru 24 ore, acesta fiind prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a admis propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui și a emis mandat de arestare preventivă pentru o perioadă de 30 zile pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și viol.

Condamnat la 12 ani și patru luni de închisoare pentru că și-a violat fiica vitregă

Un bărbat, în vîrstă de 40 de ani, din satul Focșeasca, comuna Tăcuta a fost condamnat la 12 ani și patru luni de închisoare după ce, timp de patru ani, și-a abuzat sexual în mod repetat fiica vitregă, încă de când aceasta avea vârsta de nouă ani. Cel care i-a surprins atunci a fost un frate mai mic al fetei care, ulterior, a dat totul în vileag.

 Roxana NĂSTASĂ

 Traian Săcăleanu a fost condamnat de Judecătoria Vaslui la 12 ani și patru luni de închisoare pentru relații sexuale cu un minor, după ce bărbatul a recunoscut, în urma anchetei în acest caz, că și-a abuzat sexual fiica vitregă, timp de patru ani, încă de când copila avea vârsta de nouă ani.

Totul a ieșit la iveală în vara acestui an, când cei doi au fost surprinși de către un frate mai mic de-al copilei. Bărbatul a fost arestat preventiv în luna august a acestui an, măsură menținută și în prezent. Sentința dată de Judecătoria Vaslui nu este definitivă, putând fi atacată cu apel.

Potrivit rechizitoriului procurorilor vasluieni, fata, acum în vârstă de 13 ani, era constrânsă de tatăl vitreg să întrețină relații sexuale atunci când mama copilei lipsea pe perioade mai îndelungate de acasă. De altfel, prima dată când bărbatul și-a violat fiica, în urmă cu patru ani, mama fetei era plecată la muncă în străinătate.

Cel care a sesizat abuzurile la care era suspusă copila a fost un frate mai mic de-al acesteia, după ce i-a surprins pe cei doi în timp ce întrețineau relații sexuale. Băiatul și-a anunțat mama care, la rândul său, l-a sesizat pe asistentul social al primăriei.

În urma reclamației făcute de asistentul social, polițiștii au declanșat cercetări în acest caz, constatându-se că cele sesizate se confirmă. Bărbatul de 40 de ani nu a recunoscut inițial că ar fi întreținut relații sexuale cu fiica vitregă însă, odată cu derularea anchetei, inclusiv după comunicarea rezultatului examenului medico-legal, acesta și-a recunoscut faptele.

Violatorii din Văleni vor în libertate

Cele șapte brute cu chip de om care au sechestrat și violat o adolescentă de 18 ani din Munteni de Sus, au cerut ieri, pentru a doua oară, eliberarea condiționată. Numai că și de data aceasta magistrații Tribunalului Vaslui au considerat că locul lor este după gratii. Fata a fost luată de doi dintre ei dintr-o stație de autobuz din municipiul Vaslui, dusă cu forța pe un câmp și supusă la perversiuni timp de aproximativ trei ore.

Alexandru CROITORU

Cei șapte tineri care au supus la chinuri greu de imaginat o adolescentă de 18 ani au cerut din nou eliberarea sub control judiciar. La termenul de ieri, magistrații le-au refuzat solicitările, iar cei șapte violatori au răms, în continuare, în spatele gratiilor.

Adolescenta în vârstă de 18 ani se întoarcea în seara zilei de 10 noiembrie, de la școală. Într-o stație de autobuz, fata a fost acostată de către Silviu Burada, de 20 de ani și de amicul lui, Paul Burlacu, de 27 de ani. Cei doi erau cu autoturismul unuia dintre ei și i-au propus fetei să o conducă acasă. Tânăra a acceptat, mai ales că îl cunoștea bine pe Burada. Din păcate, decizia fetei avea să fie una neinspirată. Burada a condus mașina pe un câmp din apropierea localității Văleni. Ajuns aici, a forțat-o pe adolescentă să întrețină relații sexuale atât cu el, cât și cu amicul său. Ca și cum nu a fost de ajuns, a mai chemat încă patru amici: pe Silviu Avădănei, de 21 de ani, Petrică Bolboceanu, de 22 de ani, Ionuț Boicu, de 20 de ani și pe Alin Rotaru, de 18 ani. Plângând, fata le-a solicitat în mai multe rânduri să fie lăsată să plece acasă, dar trei dintre tineri au violat-o rând pe rând, apoi indivizii și-au cărat victima pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească. Ajunși aici, tinerii și-au mai chemat încă un amic, pe Ionuț Surleac, de 19 ani. În această nouă locație, fata a fost siluită și de ceilalți patru tineri.

În timpul audierilor, au ieșit la iveală detalii cutremurătoare. În timp ce era siluită fata a leșinat de câteva ori, dar acest lucru nu i-a înduplecat pe călăii săi. Au luat o sticlă cu țuică pe care o aveau în mașină și au stropit fata să-și revină. După un calvar ce a durat aproximativ trei ore, fata a fost condusă acasă și sfătuită să nu povestească nimănui din cele întâmplate.

Ajunsă acasă, fata a povestit părinților cele întâmplate, iar aceștia au sunat la poliție și ambulanță. A fost dusă apoi la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale. Ea prezenta echimoze multiple plus că trauma pe care a suferit-o va putea fi depășită cu greu, necesitând consiliere psihologică șI ajutor de specialitate, fiind inclusă într-unprogram special de consiliere.

Șase dintre violatori au fost prinși imediat după comiterea faptei. Cel de-al șaptelea violator, Petrică Bolboceanu, părăsise, între timp, localitatea de domiciliu. Violatorii arestați au fost apoi aduși în fața instanței care a emis pe numele lor mandate de arestare pentru 30 de zile, acuzții de viol și lipsire de libertate. La scurt timp și fugarul Bolboceanu a fost ridicat de polițiști din Gara Vaslui și a primit și el mandat de arestare.

Pentru faptele lor, cei șapte tineri riscă ani grei de închisoare. Pentru viol, pedeapsa poate fi între 5 și 12 ani de închisoare, iar pentru privare de libertate, Codul Penal prevede închisoare între 1 și 7 ani.

Cu toate că ceea ce au făcut cei șapte tineri sunt fapte greu de exprimat în cuvinte, la scurt timp după ce ordaslele lor au ajuns după gratii, părinții acestora au încercat să negocize prețul libertății. Dar, familia fetei a refuzat banii oferiți.

Adevăratul motiv al plecării lui Dan Bordeianu către PSD – Deputatul violator, urmărit penal

La începutul lunii trecute, procurorii din cadrul Parchetului General au demarat cercetările în cazul deputatului de Vaslui Dan Bordeianu pentru abuz în serviciu cu consecințe deosebit de grave și fals în înscrisuri sub semnătură privată. Ancheta vizează un contract de aducțiune cu apă în comuna Deleni, în valoare de o jumătate de milion de euro, încheiat între unitatea administrativ-teritorială menționată și firma Ecoloc, deținută de soția parlamentarului. Având informația că procurorii sunt pe urmele sale, cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, Bordeianu s-a retras din PNL și s-a înregimentat în PSD, întrucât Victor Ponta stătea mult mai bine în sondaje. Încercarea de eschivă din fața justiției prin aderare la ceea ce părea a fi atunci partidul puterii absolute s-a dovedit ulterior a fi total neinspirată. În ceea ce privește speța urmărită de procurori, primarul comunei Deleni, Vasile Zanfir, susține că nu există nicio ilegalitate în derularea contractului atribuit firmei Ecoloc, dar admite, totodată, că pot exista “mici diferențe” între lucrările efectuate și cele raportate în devize și achitate.

Alex SAVA

Procurorii din cadrul Parchetului General cercetează modul în care au fost decontate o serie de lucrări realizate de către firma SC Ecoloc SRL, deținută de Nicoleta Bordeianu, soția deputatului PSD Dan Bordeianu. Concret, este vorba despre un contract de lucrări cu Primăria Deleni, în cadrul proiectului de aducțiune cu apă, în valoare de o jumătate milion de euro. Procurorii au indicii clare că SC Ecoloc SRL a raporat în devize lucrări care în realitate nu au fost executate, dar a căror plată a fost efectuată de autoritatea contractantă.

vasile zanfirProiectul de aducțiune, cu o valoare totală de 40 de miliarde de lei vechi, a demarat în 2007 și presupunea montarea a aproximativ 18 kilometri de conductă de alimentare cu apă, construcția a 29 de poduri și podețe, 34 de hidranți de apă și aproape 60 de cișemele stradale. Deși termenul de execuție era de trei ani, nici după opt ani localnicii din Deleni nu au văzut vreun robinet. Cu toate acestea, Vasile Zanfir, primarul comunei Deleni, susține că lucrările sunt în grafic!

“Mai sunt doi kilometri de țeavă de pus și putem să dăm drumul la apă. Proiectul este pe Ordonanța 7, cu bani de la Guvern… Banii au venit cum au venit, de asta termenul de execuție s-a tot prelungit”, susține Vasile Zanfir.

Referitor la lucrarea penală a procurorilor, edilul susține că aceasta are la bază o sesizare făcută de “contracandidați” din comună și că nu s-a comis nicio ilegalitate în derularea contractului cu SC Ecoloc SRL, firma familiei Bordeianu, însă pot exista “mici diferențe”.

“Știu despre ce este vorba. Este o plângere făcută de cineva din comună. Contracandidați… Lucrările sunt executate în proporție de aproximativ 85% și mai avem de achitat vreo trei miliarde. (…) Nu au fost plătite lucrări neefectuate. Pot exista mici diferențe, în sensul că țeava nu are 18 kilometri ci mai puțin cu o sută, două de metri”, spune Zanfir, ca și cum “mica” diferență oferită spre exemplu ar fi taman contravaloarea unei țigări la bucată!

De ce-a fugit Bordeianu în PSD și marea țeapă

Conform informațiilor oferite de anchetatori, cercetările asupra lui Dan Bordeianu și a soție sale au demarat la începutul lunii trecute. Știind că este cercetat, deputatul a făcut atunci o mișcare care, cel puțin pe moment, a fost soluția perfectă pentru driblarea justiției. Cu doar câteva zile înainte de turul al doilea al alegerilor prezidențiale, în temeiul prevederilolr Ordonanței 55, care legifera traseismul politic, s-a lepădat de toată convingerea liberală și s-a înscris în PSD.

„Cât a funcționat USL, s-a cimentat între mine și primarii din colegiu o legătură puternică. Primarii USL m-au sprijinit să câștig cel de-al doilea mandat de parlamentar, obținând un scor foarte bun. Acum a venit rândul meu să pun umărul și să-i ajut”, spunea Bordeianu la momentul mutării.

În realitate, parlamentarul s-a orientat către PSD întrucât Victor Ponta era, la acel moment, mult mai bine cotat în sondaje decât Klaus Iohannis, iar apartenența la ceea ce ar fi trebuit să fie partidul puterii absolute i-ar fi garantat imunitate în fața justiției.

Numai că matematica din statistici nu prea s-a potrivit cu cea de pe buletinele de vot, drept pentru care se poate considera că deputatul Bordeianu și-a luat cea mai mare țeapă din cariera sa politică, întrucât de ce a fugit, tocmai de aia nu a scăpat.

Abonat la contracte cu statul

Firma soților Bordeianu a obținut, în timpul mandatelor deputatului, mai multe contracte de lucrări de la autorități locale, majoritatea cu sume foarte mari. Spre exemplu, la finele lui 2008, Consiliul Local Drânceni a atribuit firmei SC Ecoloc SRL în valoare de 2.065.849 lei (peste 20 de miliarde de lei vechi) pentru „lucrări publice”, așa cum reiese din declarația de interese a parlamentarului.

În aclași an, firma menționată a mai obținut în contract de 3.194.916 lei de la Primăria Stănilești.

Dacă la aceste două contracte adăugăm și afacerea de la Deleni, de o jumătate de milion de euro, se ajunge la peste 1,5 milioane de euro pe care Bordeianu i-a încasat de la statul român.

În totală contradicție cu această sumă este declarația de avere a parlamentarului, în care acesta a trecut doar un teren arabil în Huși, o casă de locuit de 250 de metri pătrați în aceeași localitate și economii de numai 8.700 de euro. Ca parlamentar, el a încasat puțin peste 50.000 de lei, iar soția sa, în calitate de administrator al SC Ecoloc SRL, 23.000 de lei. Așadar, veniturile lunare ale Nicoletei Bordeianu sunt de doar 1.916 lei. Firmă mică, lucrări mici, salariu pe măsură!

Cercetat penal cu trecut penal

Până acum, Dan Bordeianu a fost cunoscut în mediul politic drept deputatul-violator, după ce, în 1985, împreună cu doi prieteni, a violat și sechestrat o tânără. Conform actului de sesizate al instanței, pe 9 aprilie 1985, tânăra se întorcea de la serviciu. Dan Bordeianu împreună cu prietenii său a acostat-o și cu forța au dus-o la locuința inculpatului minor, unde au avut raporturi sexuale cu victima. A doua zi dimineața, profitând de împrejurarea că celor trei le era foame, victima s-a oferit să le pregătească micul dejun și trecând în bucătărie a deschis ușa care fusese asigurată cu un zăvor și a fugit acasă îmbrăcată sumar, pentru că hainele i-au fost ascunse. În fața organelor de urmărire penală, inculpații au recunoscut comiterea infracțiunii, în sensul că au arătat că partea vătămată ar fi acceptat în mod tacit să aibă raporturi sexuale cu toți inculpații, întrucât ar fi fost prietenă cu Bordeianu. Conform sentinței de atunci a Judecătoriei Vaslui, Bordeianu a fost condamnat la cinci ani de școală de corecție.

Recidivist arestat după ce și-a violat mama

Liviu Marian Oancea, un recidivist în vârstă de 37 ani, din comuna Stănilești, a fost reținut de către polițiști după ce și-a violat mama în vârstă de 72 de ani.

Miercuri dimineață, polițiștii au fost sesizați de către o femeie de 72 ani, din localitatea Stănilești, cu privire la faptul că a fost victima infracțiunii de viol. Autorul indicat a fost chiar fiul bătrânei.

Liviu Oancea, de 37 ani, din satul Stănilești, abia ieșit din închisoare în august, unde a stat pentru furturi și tâlhării, locuia în același imobil cu mama sa de 72 ani, din momentul în care s-a eliberat din Penitenciar. În noaptea de 18 spre 19 noiembrie, prin amenințări și acte de violență, bărbatul și-a obligat mama să întrețină raporturi sexuale cu el. După noaptea groznică în care însăși fiul ei a violat-o, a doua zi dimineață, femeia a plecat din locuință și a sesizat polițiștii cu privire la cele întâmplate. Polițiștii l-au identificat pe violator la domiciliu și l-au reținut pe bază de ordonanță pentru 24 ore. Ieri, l-au prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși, cu propunere de arestare preventivă pentru viol. Instanța a emis pe numele acestuia mandat de arestare preventivă pe o perioadă de 30 de zile.

Pentru săvârșirea infracțiunii de viol, în situația în care victima este rudă cu autorul, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la 12 ani. (Roxana NĂSTASĂ)

Autorii violului în grup au fost arestați preventiv

Șase din cei șapte tineri cu vârste cuprinse între 18 și 27 de ani, din comuna Văleni, care au sechestrat și violat o elevă de 18 ani, din Muntenii de Sus, au primit, miercuri, mandate de arestare preventivă. Al șaptelea violator, plecat imediat după cele întâmplate la București unde lucra, s-a întors miercuri seara fiind așteptat la gară de polițiștii vasluieni care i-au pus cătușele.

Silviu Burada, Paul Burlacu, Silviu Avădanei, Ionuț Boicu, Ionuț Surleac și Alin Rotaru au fost arestați preventiv miercuri seara, după ce au sechestrat și violat o elevă de 18 ani din comuna Muntenii de Sus. Cel de-al șaptelea tânăr implicat în viol, Petrică Bolboceanu, în vârstă de 22 de ani, plecat după cele întâmplate la București, la serviciu, s-a întors miercuri seara, fiind așteptat pe peronul gării de polițiștii vasluieni care l-au reținut.

Cei șapte riscă ani grei de închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de lipsire de libertate și viol.

Luni seara, tânăra de 18 ani se întorcea de la școală, când a fost acostată de doi tineri pe care îi cunoștea, Silviu Burada și Paul Burlacu, care, s-au oferit s-o conducă acasă cu mașina. Drumul cu mașina n-a fost însă spre domiciliul fetei, ci pe un câmp din apropierea localității Văleni, loc în care cei doi i-au chemat pe Silviu Avădanei, Petrică Bolboceanu, Ionuț Boicu și Alin Rotaru. Trei dintre tineri au violat-o pe fată, după care, s-au deplasat pe un alt câmp din apropierea localității Moara Domenască, unde a mai fost chemat Ionuț Surleac. În această locație, ceilalți patru tineri au forțat victima să întrețină raporturi sexuale, deși aceasta a continuat să-i roage să o conducă acasă. După trei ore de chin, la ora 22:30, tinerii au condus fata la domiciliul său cu recomandarea de a nu povesti nimic din cele întâmplate. Fata a povestit însă părinților care, au alertat Poliția. (Roxana NĂSTASĂ)

Viol în grup

Șase tineri, cu vârstele cuprinse între 18 și 27 de ani, toți din comuna Văleni, au fost reținuți de polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui după ce au violat o tânără în vârstă de 18 ani, din comuna Muntenii de Sus.

Roxana NĂSTASĂ

Cercetările au fost demarate de polițiști în urma unei sesizări primite de la tatăl tinerei. Luni seara, la 19.30, victima s-a întâlnit în municipiul Vaslui cu doi tineri, Silviu B., în vârstă de 20 ani și Paul B., de 27 ani, care, s-au oferit să o conducă acasă cu mașina. Tinerii n-au făcut însă ce au zis, ci au pus la cale un plan diabolic: un viol în grup. Au mers astfel cu mașina pe un câmp, din apropierea localității Văleni, unde și-au mai invitat alți patru prieteni, pe Silviu A., de 21 ani, Petrică B., de 22 ani, Ionuț B., de 20 ani și Alin R., de 18 ani.

Trei dintre tineri au întreținut raporturi sexuale cu fata împotriva voinței acesteia, care le-a solicitat în repetate rânduri să fie condusă acasă. Ulterior, cei în cauză s-au deplasat pe un alt câmp, din apropierea localității Moara Domnească, unde a fost chemat și Ioan S., de 19 ani, din comuna Văleni, forțând victima încă odată să întrețină raporturi sexuale.

După ce au făcut ce și-au propus, pe la ora 22:30, au condus tânăra la domiciliu, recomandându-i să nu povestească nimănui nimic despre cele întâmplate. Ajunsă acasă, fata a relatat părinților calvarul prin care a trecut, aceștia din urmă sesizând polițiștii.

De asemenea, în acea seară a fost solicitată și o ambulanță, fata fiind transportată la Spitalul Județean de Urgență Vaslui pentru îngrijiri medicale. Acum, tânăra se află acasă, fiind bine din punct de vedere fizic, însă din punct de vedere psihic cu greu își va reveni după această traumă.

Polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Vaslui i-au reținut pe tinerii implicați în comiterea faptelor, aceștia fiind prezentați la Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și lipsire de libertate.

Pentru infracțiunea de viol, Codul Penal prevede o pedeapsă cu închisoarea de la 5 la 12 ani, iar pentru infracțiunea de lipsire de libertate de la 1 la 7 ani.

Arestat după ce a încercat să violeze o fată de 15 ani

Eugen Stângă, 45 de ani, din localitatea Chițcani, a fost arestat preventiv de magistrații de la Judecătoria Bârlad după ce a încercat să violeze o fată de 15 ani. Potrivit reprezentanților Inspectoratului de Poliție Județenan (IPJ) Vaslui, bărbatul a acostat-o pe fată într-o pădure situată între localitățile Halta Dodești și Văleni.

Adolescenta se îndrepta singură spre casă, după ce scosese 330 de lei de la un bancomat din municipiul Bârlad. Cei doi au mers împreună în același compartiment de tren și, în momentul în care fata a coborât în Halta Dodești pentru a ajunge la locuința părinților, bărbatul de 45 de ani a început să o urmărească. Când minora a intrat în pădurea din apropierea localității Văleni, Eugen Stângă a ajuns-o din urmă și, după ce a trântit-o la pământ, a încercat să o violeze. Speriată, fata a început să strige după ajutor, astfel încât agresorul a renunțat la idee, cerându-i însă să-i dea banii. De frică, copila i-a dat cei 330 de lei pe care-i avea asupra sa, după care a fugit spre casă.

“În urma sesizării făcute la Poliție, autorul a fost identificat, împotriva sa fiind luată măsura reținerii. Ulterior, bărbatul a fost prezentat în fața instanței, care a dispus măsura controlului judiciar, având obligația de a se prezenta la Poliție după un anumit program”, a declarat, purtătorul de cuvânt al Poliției Județene Vaslui, Mihaela Ștraub.

Bărbatul nu a respectat programul impus de către instanță, motiv pentru care a fost prezentat din nou la Judecătoria Bârlad, cu propunere de arestare preventivă. Magistrații bârlădeni au acceptat solicitarea procurorilor și au emis mandat de arestare preventivă pe numele lui Eugen Stângă pentru 30 de zile, sub acuzațiile de tâlhărie și tentativă de viol. (Roxana NĂSTASĂ)

Indolență în uniformă

Sub ochii îngăduitori ai polițiștilor și ai autorităților, în județul Vaslui umblă liber un violator care a batjocorit, cine știe de câte ori, o femeie retardată și care nu și-a asumat apariția pe lume a unui copil care va ajunge la mila altora. Este vorba de cazul pe care l-am prezentat săptămâna trecută cititorilor noștri și față de care toți cei pe care-i plătim să vegheze la liniștea și la siguranța noastră s-au spălat pe mâini. Deși știa, poliția nu a ridicat nici măcar un deget pentru a-l prinde pe făptaș, în condițiile în care principalul suspect le-a fost adus sub nas. Reprezentanții IJP Vaslui se ascund în spatele unui articol de lege scuzându-se jalnic că nu există “plângere înregistrată”, ca și cum nu ar exista posibilitatea autosesizării. În cele din urmă, au descoperit și calea sesizării din oficiu, dar numai după ce ziarul nostru a făcut public acest caz cutremurător.

 Simona MIHĂILĂ

 Poliția este instituția statului cu atribuții de apărare a drepturilor și a libertăților fundamentale ale persoanei, a proprietății private și publice, de prevenire și descoperire a infracțiunilor, de respectare a ordinii și liniștii publice. Este serviciul public specializat care lucrează în interesul persoanei, al comunității și în sprijinul instituțiilor statului.

Această definiție este decupată din legea după care funcționează Poliția Română, dar nimeni vreodată nu a avut nevoie să citească legi și să memoreze definiții pentru a ști că polițiștii sunt aliații oamenilor cinstiți, sunt apărătorii cetățenilor neajutorați, sunt salvarea celor care nu se pot apăra singuri.

Simpla vedere a uniformei de polițist ne conferă siguranță. Ne dă încredere că atât timp cât omul acela, care poartă o haină cu binecunoscutele însemne ale Poliției Române, se află în apropierea noastră, patrulează pe strada unde locuim sau trece fie și într-o mașină pe lângă noi, nu ni se poate întâmpla nimic rău. Iar dacă un răufăcător ar atenta la dreptul și la libertatea noastră, ne-ar leza fizic sau moral, atunci ne așteptăm ca intervenția polițistului să ne scoată din impas, să ne netezească drumul spre dreptatea care ni se cuvine.

Nu avem nevoie să citim legi ca să știm toate acestea, pentru că atât timp cât o persoană ajunge să îmbrace uniforma Poliției Române va ști singur ce are de făcut.

Iată, însă, că nu întotdeauna se întâmplă așa. În satul Giurcani din comuna vasluiană Găgești, o tânără care suferă din naștere de grave deficiențe mintale a căzut victima poftelor animalice ale unui descreierat care, profitând că femeia nu poate vorbi și nu se poate apăra singură, a violat-o. Nu se știe sigur dacă numai o singură dată, cert este că femeia a rămas gravidă și a dat naștere unui copil care are multiple șanse de a-i moșteni handicapul mintal.

 Poliția Găgești știa

 oligofrena_violata_faximil1Despre acest caz șocant am scris pe larg zilele trecute, promițându-le cititorilor noștri că vom reveni cu amănunte. Conform actelor medicale, tânăra suferă de “deficiență mintală severă, cu afectarea gravă a funcțiilor cognitive, limbaj nedezvoltat, imaturitate și labilitate afectivă”.

Se numește A. Dobrea și se afla în grija Olgăi Trifan, o femeie căreia Primăria Găgești îi plătea lunar o indemnizație de însoțitor în valoare de circa 900 de lei.

Imediat ce au aflat de sarcină, autoritățile comunei au anunțat Direcția Generală de Asistență Socială și Protecția Copilului (DGASPC) Vaslui și Poliția Găgești. Întrucât sarcina avea circa 20 de săptămâni, medicii nu și-au asumat riscul unei întreruperi.

S-a făcut o anchetă din a cărei comisie au făcut parte reprezentanți ai DGASPC Vaslui, asistentul social din comună, viceprimarul Marian Buta și polițistul Oliver Ciocoiu. Ancheta a scos la iveală un aspect cutremurător care le-a pus pe tavă autorităților numele suspectului numărul: Nelu Trifan, care este chiar fiul femeii ce ar fi trebuit să aibă grijă și să o păzească pe tânăra bolnavă ca pe ochii din cap. Însăși însoțitoarea a fost cea care și-a deconspirat fiul, despre care a spus că este divorțat și mare consumator de alcool.

Conform raportului anchetei, cazul “a rămas în cercetarea” și “în atenția” Postului de Poliție Găgești. Raportul a fost semnat de toți membrii comisiei, printre care și polițistul Oliver Ciocoiu.

 Foarte convenabil: “Nu există nicio sesizare pentru infracțiunea de viol în acest caz”

 Toate acestea s-au petrecut în luna mai și, de atunci, nimeni cu a “cercetat” nimic. În timp ce violatorul se bucură de libertate plimbându-se nestingherit prin comună, nici Oliver Ciocoiu și nici Cristian Ciupercă, șeful Postului de Poliție Găgești, nu au fost curioși să afle adevărul.

Nici acum nu se știe dacă cel care și-a bătut joc de biata femeie handicapată este Nelu Trifan sau o altă persoană. Violatorul își vede mai departe de viață, bucuros că a scăpat nepedepsit și liniștit că nimeni nu-l va învinui vreodată că a batjocorit o femeie fără apărare și că a lipsit de protecția părintească, de grijă și de dragoste un copil nevinovat. Iar mâine sau poimâine o altă femeie ar putea să-i cadă victimă și un alt copil ar putea îngroșa rândurilor orfanilor. Iar asta se întâmplă sub ochii îngăduitori ai lui Ciocoiu și Ciupercă, vajnici reprezentanți ai Poliției Române, plătiți de cetățeni să-i apere de răufăcători.

Explicația pe care Inspectoratul Județean de Poliție (IJP) Vaslui o oferă pentru lipsa de implicare și de acțiune a polițiștilor pare absolut ireală: nu există sesizare “scrisă și înregistrată”.

“Nu există nici o sesizare pentru infracțiunea de viol în acest caz”, spune IJP prin vocea Mihaelei Ștraub, purtătorul de cuvânt.

În discuția pe care am purtat-o cu Mihaela Ștraub, ea a căutat să ne convingă că numai dacă exista această sesizare, obligatoriu scrisă, polițiștii ar fi putut să-și facă datoria: “În Codul Penal se menționează că acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a părții vătămate”.

Întrucât alții sunt vinovații în acest caz, nu insistăm mai mult asupra poziției purtătorului de cuvânt care, e limpede, a făcut ce a putut pentru a-și apăra colegii. Ne mai prefacem că nu știm că datoria sa principală este, ca a oricărui polițist, de a servi legea după care funcționează.

Nu putem, însă, să ne prefacem și că nu știm de existența acelor articole de lege care vorbesc despre sisizarea din oficiu sau autosesizare. Legea spune că este un alt mod de sesizare despre săvârșirea unei fapte penale prin care polițiștii pot obține date pe alte căi decât denunțul sau plângerea.

 S-a putut și fără “sesizare”

 Altfel spus, polițiștii Ciupercă și Ciocoiu aveau libertatea de a-și face datoria chiar dacă Primăria Găgești, cea care o avea în responsabilitate pe femeia oligofrenă, nu a depus plângere. Scuza că nu au știut nu ar fi nici pe departe credibilă, întrucât raportul întocmit de DGASPC este semnat de polițistul Oliver Ciocoiu.

Condamnabilă în egală măsură este și delăsarea autorităților locale care nu au manifestat mai mult interes în identificarea și prinderea făptuitorului.

Primarul Costică Stupu recunoaște că nu are nicio dovadă că sesizarea a fost înregistrată, dar susține cu tărie că aceasta a ajuns pe masa șefului de post: “Plângerea, care avea număr de ieșire din primărie, a fost dusă la poliție de viceprimar. I-a fost dată în mână lui Oliver Ciocoiu, care i-a spus că o va lăsa în biroul șefului său, Cristian Ciupercă, deoarece acesta este plecat din comună și când se va întoarce, o va înregistra. În tot acest timp, am căutat să aflu mai multe detalii de la șeful de post, dar nu am reușit. Din câte mi-a spus, nu s-ar prea poate face nimic, deoarece femeia ar fi majoră, asta e tot ce mi s-a spus. Îmi asum greșeala că nu am fost mai vigilent, dar chiar presupunând că nu am depus această plângere, polițiștii puteau să mă atenționeze în tot timpul ăsta, ori de câte ori i-am întrebat ce se mai aude cu ancheta”.

Și totuși, în cele din urmă, poliția și-a dat seama că se poate mișca și fără invitație specială. Abia după apariția articolului nostru, a realizat că își poate face datoria chiar și în lipsa “plângerii prealabile”.

“Poliția s-a sesizat cu privire la caz și urmează să fie depusă o expertiză medico-legală de natură psihiatrică. Victima are acele documente medicale, dar este nevoie de această expertiză care să confirme că tânăra nu are capacitatea de a-și exprima voința. În cazul în care rezultatul confirmă, atunci se poate vorbi de infracțiunea de viol”, ne-a declarat Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IJP.

Cazul de la Găgești este dovada cea mai concludentă că litera și spiritul legii sunt, de multe ori, o vorbă în vânt și că asistăm tot mai mult la o deprofesionalizare tot mai gravă a structurilor plătite exclusiv pentru a sta în slujba cetățeanului.

La închisoare pentru că și-a violat iubita

Un bărbat de 43 de ani, din comuna vasluiană Pădureni, a fost condamnat la trei ani și opt luni de închisoare cu executare pentru violare de domiciliu, distrugere, viol și lipsire de libertate, după ce, sub amenințarea cuțitului, și-a sechestrat și violat fosta iubită.

Roxana NĂSTASĂ

Vasile Ursanu a fost condamnat de Judecătoria Huși la trei ani și opt luni de închisoare cu executare pentru violare de domiciliu, distrugere, viol și lipsire de libertate în mod ilegal, după ce, în vara acestui an, și-a abuzat sexual fosta concubină, în vârstă de 49 de ani. Sentința magistraților din Huși a fost dată la puțin timp după trimiterea în judecată, bărbatul recunocându-și fapta, motiv pentru care a beneficiat de reducerea pedepsei.

Potrivit rechizitoriului prezentat de procurori în instanță, Vasile Ursache a intrat mai întâi în curtea locuinței fostei sale iubite și, în urma unei discuții în contradictoriu pe tema relației de concubinaj pe care au avut-o în trecut, a împins-o cu forța în casă. Ajunși în locuință, făptașul i-a luat telefonul, a încuiat ușa și nu i-a mai permis fostei sale iubite să plece. Femeia a reușit să se refugieze într-o cameră, însă bărbatul a spart ușa și apoi, sub amenințarea unui cuțit, a abuzat-o sexual, ulterior părăsind locul faptei.

La sesizarea victimei, bărbatul a fost prins la scurt timp de către polițiști, fiind arestat preventiv.

Scandalos: Oligofrenă devenită mamă în urma unui viol

Femeia a născut, sâmbătă, la Spitalul de urgență “Elena Beldiman”, însă din cauză că nu realizează ce i se întâmplă și nici nu poate comunica, lactația i-a fost oprită, iar copilul va ajunge în grija statului. Acest caz absolut șocant s-a petrecut în satul Giurcani, comuna Găgești, iar autorul violului pare a fi chiar fiul asistentei personale care o avea în grijă pe femeia suferindă de hanicap mintal sever. Primarul comunei, Costică Stupu, susține că a sesizat poliția, însă reprezentanții Inspectoratului Județean de Poliție spun că nu există nicio sesizare în legătură cu aceast caz.

 Simona MIHĂILĂ

Mihaela NICULESCU

 O femeie cu handicap mintal sever din satul Giurcani, comuna Găgești, a născut un băiețel după ce, în urmă cu nouă luni, a fost violată, cel mai probabil de fiul asistentului personal care o avea în îngrijire pe fată. Tânăra, D.A., în vârstă de 27 de ani, suferă de oligofrenie și sâmbăta trecută a fost adusă la maternitatea din cadrul Spitalului de urgență “Elena Beldiman”, unde a și dat naștere copilului și unde se află internată în prezent.

Copilul, născut prin cezariană, a primit nota de 9. Deși din punct de vedere fizic micuțul nu prezintă probleme, medicii nu pot aprecia deocamdată dacă a moștenit handicapul mamei, dar riscul este unul destul de ridicat. Din cauza bolii grave, mama lui nu este aptă să comunice, nu înțelege ce i se întâmplă și ce are de făcut, iar medicii au fost nevoiți să recurgă la oprirea lactației și la ablactare.

În momentul în care a rămas însărcinată, se afla în grija unei femei din sat, pe nume Olga Trifan, căreia Primăria Găgești îi plătea în fiecare lună o indemnizație egală cu valoarea salariului minim pe economie ca să aibă grijă de femeia retardată. Autoritățile comunei pretind că, imediat ce au aflat, au acționat așa cum cere legea.

stupu-constantin-gagesti“I-am sistat indemnizația asistentei parsonale (Olga Trifan – n.r.), am anunțat Direcția Generală a Asistență Socială și Protecția Copilului Vaslui și am făcut sesizare la poliție. Am luat legătura cu Cristian Ciupercă, șeful de post. Există o adresă scrisă în acest sens. Din momentul în care am aflat ce s-a întâmplat, femeia se află în grija unei alte familii. Am aflat și eu de la spital că cel care a violat-o pe fată este băiatul fostei asistente persoanel, dar nu știu nimic sigur. Am căutat să aflu mai multe detalii de la șeful de post, dar nu am reușit. Din câte mi-a spus, nu s-ar prea poate face nimic, deoarece femeia ar fi majoră, asta e tot ce mi s-a spus”, ne-a declarat Costică Stupu, primarul comunei Găgești.

Dacă se confirmă că șeful de post Ciupercă a acționat conform acestei teorii, cazul ar căpăta proporții absolut halucinante. În ciuda faptului că este majoră, femeia suferă totuși de un handicap mintal sever, este oligofrenă, deci nu are discernământ.

Se pare, însă, că situația primarului e mai complicată decât ar crede el însuși, deoarece poliția nu știe nimic. Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului Județean de Poliție Vaslui, ne-a declarat că la postul de Poliție Găgești nu există nicio sesizare cu privire infracțiunea de viol, cu atât mai puțin una în care victimă să fie o persoană cu handicap psihic: “Sunt sigură că dacă ar fi fost o asemenea sesizare ar fi fost înregistrată. Colegii mei de la postul din comună ar ști exact ce este de făcut, dar, în mod sigur, nu există nicio sesizare, nicio plângere în acest caz”.

 Mamei i-a fost oprită lactația, iar copilul va ajunge la mila altora

 E clar, de asemenea, că nici serviciul de specialitate din cadrul Primăriei Găgești nu s-a mișcat suficient de repede pentru a opri venirea pe lume a unui copil cu risc crescut de a moșteni o boală atât de gravă. Despre sarcina femeii s-a aflat când depășise primul trimestru de sarcină, termenul până la care la spitalul din Bârlad se fac întreruperi de sarcină. Sarcina avea 14 săpătmâni atunci când femeia a ajuns la control pentru prima dată. Medicii bârlădeni au trimis-o la Spitalul Județean Vaslui, dar nici acolo nu și-a asumat nimeni responsabilitatea unei întreruperi. Nici femeia care o avea în îngrijire și nici responsabilii de la Primăria Găgești nu au găsit necesar să meargă la Iași, acolo unde problema ar fi fost rezolvată, probabil, mult mai ușor.

În momentul de față, femeia nu se poate ocupa în niciun fel de propriul copil. După externare, ea va ajunge în grija asistentului personal care va trebui să monitorizeze starea de sănătate a lăuzei cu handicap mintal, iar copilul va ajunge la un părinte social.

Medicii de la maternitate au fost și ei impresionați și uluiți de acest caz. Doctorul Mihail Andronache, șeful Secției Obstetrică – Ginecologie din cadrul spitalului, ne-a declarat: „Nu ne întâlnim des cu astfel de cazuri, dar ar fi bine ca asistenții personali, în grija cărora se află persoane cu probleme grave de sănătate, să dea dovadă de multă receptivitate, să urmărească 24 de ore din 24 persoanele care le-au fost încredințate și să nu se mai ajungă la astfel de situații. Există posibilitatea ca noul născut să nu moștenească handicapul mamei, dar există un risc. Vrem să avem copii sănătoși și pentru asta este nevoie de un sistem de asistență socială vigilent”.

Vom reveni cu amănunte despre acest caz șocant.

Traficul de persoane, o afacere de sute de mii de euro

Mii de persoane cad victime, anual, traficului de persoane, iar acest fenomen cu greu poate fi combătut. Provenite din familii sărace, dezbinate, cu puțină carte, victimele acestui flagel bagă în buzunarele traficanților sute de mii de euro.

Alexandru CROITORU

Ieri, pe rolul Tribunalului Vaslui se aflau cinci dosare al căror obiect era traficul de persoane, în patru dintre ele fiind vorba de trafic de minori. Din păcate, legile românești au pedepse destul de ușoare pentru această categorie de infractori. Astfel, Viorel Ivan, un vasluian condamnat la șapte ani de închisoare pentru trafic de minori, a cerut instanței revizuirea dosarului său în speranța că va obține o micșorare a pedepsei.

În același timp, aceste dosare sunt destul de greoaie și durează destul de multă vreme până când traficanții primesc pedepse. Cu ajutorul avocaților, care găsesc tot felul de tertipuri pentru a obține amânări, dosarele sunt mult tergiversate. Un caz de acest gen este cel al lui Adrian Filote, judecat pentru pedofilie, trafic de minori și lipsire de libertate, iar victimele lui au fost fete cu vârste cuprinse între 13 și 16 ani, care erau nevoite să se prostitueze la ordinele acestuia. Cele care refuzau să execute ceea ce le spunea Filote, erau pedepsite de el sau de mâna lui dreaptă, un elev la un liceu vasluian. Cu toate că faptele sunt grave și foarte grave, pedofilul nu s-a sfiit să ceară, în repetate rânduri, să fie judecat în stare de arest la domiciliu.

“În februarie m-am certat cu mama și am plecat de acasă. M-am întâlnit cu o prietenă care-l cunoaștea pe Filote. Am fost apoi la el acasă împreună cu ea și după ce am intrat în apartament, ne-a dezbrăcat și ne-a ascuns hainele în congelator să nu putem fugi, iar prietenei mele i-a luat și telefonul mobil după care a violat-o. Ne-a ținut până a doua zi și dacă voiam să plecăm trebuia să plecăm în pielea goală. Cât ne-a ținut în locuința lui, ne-a filmat și ne-a făcut poze pe care le-a postat și pe internet. A doua zi, pe la 7 sau 8 dimineață ne-a dat hainele din congelator și le-am pus la uscat. Cu ele ude pe noi nu puteam pleca. Era iarnă afară. Abia pe seară am reușit să mă îmbrac. Între timp, mi s-a propus să întrețin relații sexuale cu prieteni de-ai lui și fiindcă am refuzat și-a pus amicii să mă umilească. Eu am scăpat, dar alte fete care mai erau acolo au fost trimise să întrețină relații sexual cu diverși bărbați”, povestește una din victimele lui Filote.

Și nu este singura care are o poveste înspăimântătoare. O altă victimă a acestui individ a rămas cu probleme psihice după drama trăită și a avut nevoie de îngrijire de specialitate.

Numărul persoanelor traficate crește de la an la an

Statistic, la nivel mondial, acest fenomen are un număr uriaș de victime ce se ridică la peste 27 de milioane de persoane. Prostituția și cerșetoria sunt principalele “activități” pe care aceste persoane sunt obligate să le presteze.

O tânără de doar 21 de ani povestește că a fost atrasă în acest angrenaj cu promisiunea unui loc de muncă în Grecia. Astfel, Iuliana Ș. a ajuns să fie vândută imediat ce a trecut din România în Serbia și obligată să se prostitueze. Cu toate acestea, fata se numără printre puținele cazuri fericite în care victima a reușit să scape din mâna “peștelui” și a intrat sub protecția polițiștilor, fiind un martor important într-un caz de prostituție din Macedonia, care a ajuns cunoscut în toată lumea.

“Sunt cazuri grele, care înseamnă luni de cercetare, filare și alte munci specifice. De multe ori este greu sa demonstrezi faptele, mai ales că victimele acestui fenomen trăiesc coșmarul prin care au trecut zi de zi și le este teamă să depună mărturie. Sunt cazuri în care aceste victime au fost trecute în programe speciale de protecție a martorilor. Fenomenul este imposibil de controlat, avem de-a face cu rețele foarte bine organizate și multe dintre ele extrem de violente. Un exemplu în acest caz ar fi rețelele de proxeneți sârbești și cele albaneze. Dar asta nu înseamnă că cele din România sunt mai cuminți. Și acestea au aceleași tehnici de a intimida și teroriza victimele aplicându-le corecții fizice până când acestea cedează. Pentru a contracara eficient acest fenomen, eu cred că ar fi nevoie de o logistică mult mai bine pusă la punct, de colaborări între polițiștii din țările unde se întâlnesc aceste fenomene mult mai strânse și poate chiar și o bază de date comună cu cei bănuiți sau cercetați că au făcut astfel de fapte. Plus o legsilație mult mai dură”, e de părere un ofițer de poliție implicat în cercetarea unor astfel de cazuri.

Violată de concubinul mamei

O fetiță de 13 ani, din localitatea Focșasca, comuna Tăcuta, a fost victima a două infracțiuni de viol comise chiar de către cel care ar fi trebuit să îi aibă de grijă. Reținut de polițiști, bărbatul în vârstă de 40 de ani, era concubinul mamei fetei, iar cel care a aflat de calvarul la care a fost supusă și care a anunțat polițiștii este asistentul social al primăriei din localitate.

Din investigațiile făcute, s-a stabilit faptul că Traian S. a întreținut raporturi sexuale cu minora, iar despre aceste fapte mama a aflat la sfârșitul săptămânii trecute. Infracțiunile au fost săvârșite în locuință, în timp de femeia lipsea de la domiciliu. Violatorul a fost reținut pentru 24 de ore și prezentat instanțelor cu propunere de arestare pentru 30 de zile pentru comiterea infracțiunilor de act sexual cu un minor și corupere sexuală și riscă o pedeapsă cu închisoare de la 3 la 10 ani. În același timp a au fost sesizați și asistenții sociali ai Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție a Copilului, iar mama și cei cinci copii, cu vârste cuprinse între 4 și 13 ani, împreună cu victima violului, au fost internați într-un centru de profil. (A.C.)

Arestat preventiv pentru tentativă de viol

Un bărbat în vârstă de 43 de ani, din localitatea Văleni, comuna Pădureni a fost reținut de polițiștii Secției de Poliție rurală 4 Huși pentru tentativă de viol. Victima este o minoră în vârstă de 12 ani din aceeși localitate.

În ziua de 22 iulie, minora se afla în locuință cu B. Gheorghiță, concubinul mamei, care era sub influența băuturilor alcoolice. Acesta a lovit minora cu palmele peste față și a încercat să întrețină raport sexual cu ea. Mama minorei, în vârstă de 29 de ani, a fost cea care a sesizat autoritățile, inculpatul fiind ulterior reținut de polițiști pentru 24 de ore și prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși. Pe numele său, instanța a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile pentru săvârșirea tentativei la infracțiunea de viol. Pentru această faptă, bărbatul riscă să petreacă până la 6 ani de închisoare. (Roxana NĂSTASĂ)

Violator gerontofil reținut de polițiști

Duminică noaptea, George S, 19 ani, domiciliat în localitatea Benești, comuna Tanacu, a pătruns fără drept în curtea locuinței unei femei în vârstă de 81 ani. Tânărul, aflat sub influența băuturilor alcoolice, a lovit bătrâna cu pumnul peste față și i-a cerut să întrețină raport sexual. Victima a reușit să strige după ajutor și să alerteze vecinii, fapt ce l-a determinat pe autor să părăsească în grabă locul faptei.

Polițiștii Secției de Poliție Rurală 2 Vaslui l-au identificat pe tânăr și l-au audiat cu privire la infracțiunile sesizate. Pe parcursul cercetărilor, polițiștii au stabilit faptul în noaptea respectivă, tânărul, George S. a pătruns și în curtea locuinței unei femei în vârstă de 40 ani, din aceeași localitate. A lovit femeia cu pumnul în zona feței, i-a rupt obiectele de îmbrăcăminte și a încercat să întrețină raport sexual. Victima s-a împotrivit și l-a lovit pe tânăr, iar acesta a fugit de la locuință.

Tânărul a fost reținut de polițiști și prezentat la Judecătoria Vaslui cu propunerea de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu și tentativă de viol. Pentru aceste fapte, el riscă pedeapsa cu închisoarea.

Marți dimineață, bătrâna ce a fost vătămată de tânăr a pus pe drumuri pompierii vasluieni, întrucât nu a răspuns la ușă. După două ore în care fiul ei împreună cu o rudă au încercat în zadar să afle ce se întâmplă, au solicitat ajutorul pompierilor pentru a putea pătrunde în locuință. Astfel, o autospecială și o ambulanță s-au deplasat la fața locului. Din fericire, bătrâna nu a pățise nimic. Nu a răspuns la ușă pentru că adormise târziu și obosită fiind, dimineață nu a auzit că fiul ei încerca disperat să deblocheze ușa. (Roxana NĂSTASĂ)

Și violată și cu… telefonul luat

Prima zi din săptămână s-a transformat într-un coșmar pentru o femeie de 49 de ani, din comuna Pădureni. Aceasta a primit vizita unui consătean cu care a început o discuție în contradictoriu. Supărat la culme, Vasile U., de 43 de ani, și-a forțat vecina să intre în casă, i-a luat telefonul, a închis ușa și nu a mai lăsat-o pe biata femeie să plece. Victima a reușit, la un memnt dat, să se refugieze într-o cameră a locuinței și să închidă ușa camerei. Din păcate acest lucru nu a reprezentat o piedică pentru planurile diabolice ale bărbatului. Acesta a spart ușa, a amenințat femeia cu violența și a întreținut raporturi sexuale cu acesta.

Scăpată din mâinile agresorului, victima s-a adresat organelor de poliție. Polițiștii l-au găsit pe bărbat pe raza comunei Pădureni și l-au audiat în legătură cu aspectele sesizate. După audieri, violatorul a fost reținut și prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși cu propunere de arestare preventivă pentru comiterea infracțiunilor de violare de domiciliu, distrugere, viol și lipsire de lipsire de libertate. Instanța a admis propunerea Parchetului și a emis, pe numele bărbatului mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile și riscă închisoare de la 3 la 10 ani pentru infracțiunea de viol, iar pentru lipsire de libertate, închisoare de la 1 la 7 ani. (Alexandru CROITORU)

Ticălos și obraznic: Tupeu de violator!

Unul dintre cei doi bârlădeni care, în aprilie 2012, au violat cu bestialitate o adolescentă de 16 ani este nemulțumit de pedeapsa primită. Deși, teoretic, putea sta după gratii până la 18 ani, individul a primit numai doi ani și șase luni de închisoare, dar tot a avut tupeul să ceară revizuirea dosarului. Solicitarea i-a fost respinsă.

În ianuarie 2013, Andrei-Bogdan Boboc (20 de ani) și Dumitru Mladinovici (20 de ani) au fost condamnați de Judecătoria Bârlad la câte doi ani și șase luni de închisoare pentru un viol comis în aprilie 2012. Totodată, judecătorii i-au obligat să plătească victimei, o adolescentă de 16 ani, daune morale în valoare de 5.000 de lei.

De remarcat că, deși indivizii și-au bătut joc de fată în cel mai crud mod cu putință, lăsând-o mai mult moartă decât vie, instanței i-a fost milă de ei și a considerat că pedeapsa aplicată este suficientă pentru a-i îndemna pe calea cea dreaptă. Asta deși, în Codul Penal, pentru infracțiunea comisă este prevăzută o pedeapsă cu închisoarea de la cinci la 18 ani.

Chiar și așa, Andrei-Bogdan Boboc, cel care a fost cu ideea să o aducă la el acasă pe fată și să o supună la tot felul de chinuri pe parcursul unei întregi nopți, a avut nerușinarea să ceară, pentru a doua oară, revizuirea dosarului, în ideea că ar putea scăpa de ultima bucățică de pedeapsă. Asta deși, după ce i-a fost scăzută perioada în care a fost reținut și arestat preventiv, adică aproape opt luni, din pedeapsă îi mai rămăsese de executat doar un an și 10 luni, din care a ispășit deja mai bine de două treimi.

Nu a mai fost la fel de norocos întrucât, zilele trecute, magistrații i-au respins solicitarea. Ca urmare, individul va trebui să stea după gratii până când va ispăși toată pedeapsa rămasă.

Un viol, doi violatori

În noaptea de 21/22 aprilie 2012, fata s-a întâlnit cu cei doi indivizi pe stradă, iar apoi s-a lăsat convinsă de Andrei-Bogdan Boboc să meargă acasă la el. La scurt timp, și-a făcut apariția și Dumitru Mladinovici, iar cei trei s-au pus pe consumat băuturi alcoolice. În timpul nopții, indivizii, în stare de ebrietate, au încercat să întrețină relații sexuale cu adolescenta și, pentru că ea a refuzat, au început să o bată cu bestialitate. Au lovit-o cu capul de pereți și i-au aplicat mai mulți pumni, iar apoi au violat-o și au supus-o la perversiuni sexuale.

Când fata a încercat să scape de ei, a fost ținută cu forța în locuință. Abia dimineață a reușit să fugă acasă și să-i povestească mamei ce i s-a întâmplat. Femeia a dus-o imediat la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman”, iar ea a mers la Poliția Bârlad, unde a depus o plângere.

După ce polițiștii Biroului de Investigații Criminale Bârlad au demarat cercetările, pe 10 mai, cei doi violatori au fost reținuți, iar pe 11 mai au fost prezentați în fața magistraților bârlădeni și arestați preventiv pentru o perioadă de 29 de zile, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de viol și lipsire de libertate în mod ilegal. Pe măsură ce ancheta a continuat, infracțiunea de lipsire de libertate a fost scoasă din ecuație.

În timp ce Andrei-Bogdan Boboc și Dumitru Mladinovici se aflau în arest, victima lor era internată la Spitalul de Copii „Sfânta Maria” Iași, unde a fost supusă mai multor intervenții chirugicale reparatorii. Asta întrucât, în urma violului, fata s-a ales cu rupturi vaginale și anale, dar și cu traumatisme pe întreg corpul.

Cei doi au fost trimiși în judecată pe 2 august 2012 și, după aproape cinci luni și jumătate și zece termene, pe 17 ianuarie 2013, au fost condamnați.

Doar doi ani de închisoare: A violat o bolnavă psihic

“În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că tânăra nu are capacitate psihică suficientă pentru a realiza dimensiunile faptelor sale”, a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Un tânăr de 24 de ani, din comuna Stănilești, a fost condamnat de Judecătoria Huși la doi ani de închisoare cu executare, fiind acuzat că a violat o tânără cunoscută cu deficiențe psihice. Fapta a avut loc în vara anului 2012.

Profitând că fata, în vârstă de 24 de ani, era acasă doar cu surorile ei, Florin Vlad a luat-o la locuința sa, unde au întreținut relații sexuale.

“În urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că tânăra nu are capacitate psihică suficientă pentru a realiza dimensiunile faptelor sale”, a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Atât în fața anchetatorilor, cât și a judecătorilor, tânărul și-a recunoscut faptele, însă a motivat că nu a știut că tânăra nu are discernământ. Speriat de gândul închisorii, a declarat recurs împotriva sentinței Judecătoriei Huși, sperând că la instanța superioară va scăpa cu o pedeapsă cu suspendare.

Bețivanul din Chersăcosu, făcut praf la Ghermănești: L-a mușcat pe violator

Un tânăr de 19 ani, din satul Chersăcosu, comuna Stănilești, a fost arestat după ce a încercat să violeze o femeie de 40 de ani. Victima a scăpat de agresor mușcându-l.

În seara de 26 aprilie, o femeie în vârstă de 40 de ani, domiciliată în satul Ghermănești, comuna Drânceni, a reclamat la Poliție că a fost victima unei tentative de viol. Potențiala victimă se deplasa către localitatea de domiciliu pe un drum agricol. Ea a fost urmărită de Radu Popescu (19 ani), care se afla sub influența băuturilor alcoolice. În momentul în care au ajuns într-o zonă izolată, bărbatul a amenințat-o pe femeie și a încercat să o violeze.

„În momentul în care femeia a refuzat, bărbatul a lovit-o, însă persoana vătămată a reușit să scape. A fost urmărită de suspect, iar pentru a scăpa de acesta l-a mușcat și apoi a fugit”, a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.

Individul a fost identificat de polițiști după patru zile de cercetări. Radu Popescu a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore, iar ulterior a fost prezentat la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, respectiv Judecătoria Huși, cu propunerea de arestare preventivă. Instanța a emis un mandat pentru o perioadă de 30 de zile.

Recidivistul din Grivița, la pușcărie

Iulian Vasile Macare, din comuna Grivița, va petrece următorii cinci ani după gratii. Magistrații bârlădeni l-au „premiat” pentru mai multe infracțiuni, în speță viol, vătămare corporală, violare de domiciliu și tentativă de furt calificat.

Un infractor extrem de violent din Odaia Bursucani, comuna Grivița, ține morțiș să bată recordul la condamnări pentru violare de domiciliu. Este vorba despre Iulian Vasile Macare, 34 de ani, care și-a început cariera infracțională de foarte tânăr, astfel că, numai în ultimii nouă ani, a fost condamnat de patru ori la închisoare pentru violare de domiciliu.

Penultima sentință dictată de Judecătoria Bârlad datează din 31 mai 2012. Se vede treaba că i-a plăcut după gratii, așa că nici bine nu a ieșit din închisoare, că individul s-a apucat din nou de „treabă”. Pentru o ispravă comisă la finele anului trecut, instanța l-a condamnat, pe 30 aprilie, la cinci ani de închisoare. Iar pedeapsa o merită cu vârf și îndesat, având în vedere că, de această dată, a fost judecat pentru un cumul de infracțiuni, în speță viol, vătămare corporală, violare de domiciliu și tentativă de furt calificat.

Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, individul a fost obligat să plătească o amendă penală de 1.000 de lei. Potrivit anchetatorilor, respectivele fapte s-au petrecut pe parcursul lunilor noiembrie – decembrie 2013.

„Pe 4 noiembrie, individul se afla în fața unui magazin din Odaia Bursucani, localitatea sa de domiciliu. La un moment dat, pe fondul unui conflict mai vechi, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu obiecte contondente unui consătean. Același individ este principalul suspect în săvârșirea unei tentative la infracțiunea de furt calificat, faptă petrecută în noaptea de 27/28 noiembrie, la un magazin din localitate în care a intrat prin efracție. Nu în ultimul rând, în seara de 9 decembrie, același individ a pătruns fără drept, prin forțarea ușii de acces, în locuința unei femei în vârstă de 65 de ani, din aceeași localitate. Prin constrângere, a forțat-o să întrețină relații sexuale. Pentru a-l determina să plece, bătrâna i-a dat suma de 20 de lei”, a declarat agent principal Alina Tonică, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

În primă fază, pe 10 decembrie 2013, Iulian Vasile Macare a fost reținut pentru 24 de ore, după care, pe 11 decembrie, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. De atunci, magistrații din cadrul Judecătoriei Bârlad au dispus prelungirea mandatului de arestare, iar pe 30 ianuarie 2014, procurorii l-au trimis în judecată. În proces, s-au constituit părți civile și consătenii agresați sau de la care a încercat să fure, precum și Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad și Spitalul Județean Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași, care au acordat îngrijiri medicale bărbatului bătut.

Infractorul are o relație strânsă cu judecătorii bârlădeni, pe 21 mai 2005 fiind condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, pe 4 iunie 2009, la trei ani de închisoare, pe 7 septembrie 2010, la încă trei ani de închisoare, iar pe 31 mai 2012, la doi ani și două luni de închisoare. De fiecare dată, infracțiunea comisă era violarea de domiciliu, într-un singur caz fiind condamnat și pentru furt calificat.

Acum, dacă va fi găsit vinovat, riscă să petreacă după gratii până la 10 ani. Și asta pentru că pe lista infracțiunilor s-a adăugat violul, pedepsit mult mai aspru decât violarea de domiciliu.

Recidivistul din Grivița, condamnat pentru viol și violare de domiciliu

Iulian Vasile Macare, din comuna Grivița, condamnat în trecut pentru violare de domiciliu și furt calificat, va petrece următorii cinci ani după gratii. De această dată, magistrații bârlădeni l-au „premiat” pentru mai multe infracțiuni, în speță viol, vătămare corporală, violare de domiciliu și tentativă de furt calificat, fiind obligat să achite și o amendă penală de 1.000 lei.

Un infractor extrem de violent din Odaia Bursucani, comuna Grivița, se străduiește, din răsputeri, să bată recordul la condamnările pentru violare de domiciliu. Este vorba despre Iulian Vasile Macare, un individ în vârstă de 34 de ani, care și-a început cariera infracțională de foarte tânăr, astfel că, numai în ultimii nouă ani, a fost condamnat de patru ori la închisoare pentru violare de domiciliu.

Penultima sentință dictată de magistrații din cadrul Judecătoriei Bârlad datează din 31 mai 2012. Dar se vede treaba că i-a plăcut după gratii, așa că nici bine nu a ieșit din închisoare că s-a apucat din nou de treabă. Pentru ultima ispravă comisă în luna noiembrie 2013, instanța bârlădeană l-a condamnat, pe 30 aprilie, la alți cinci ani de închisoare. Iar pedeapsa o merită cu vârf și îndesat, având în vedere că, de această dată, a fost judecat pentru un cumul de infracțiuni, în speță viol, vătămare corporală, violare de domiciliu și tentativă de furt calificat. Pe lângă pedeapsa cu închisoarea, individul a fost obligat să plăteascăși o amendă penală de 1.000 lei. Potrivit anchetatorilor care au efectuat cercetările în acest caz, respectivele fapte s-au petrecut pe parcursul lunilor noiembrie și decembrie 2013.

„Pe data de 4 noiembrie, individul se afla în fața unui magazin din Odaia Bursucani, localitatea sa de domiciliu. La un moment dat, pe fondul unui conflict mai vechi, a aplicat mai multe lovituri cu pumnii și cu obiecte contondente unui consătean. Același individ este principalul suspect în săvârșirea unei tentative la infracțiunea de furt calificat, faptă petrecută în noaptea de 27 spre 28 noiembrie, la un magazin din localitate în care a intrat prin efracție. Nu în ultimul rând, în seara de 9 decembrie, același individ a pătruns fără drept, prin forțarea ușii de acces, în locuința unei femei în vârstă de 65 de ani, din aceeași localitate. Prin constrângere, a forțat-o pe femeie să întrețină relații sexuale. Pentru a-l determina să plece, bătrâna i-a dat suma de 20 de lei”, a declarat, la acel moment, agent principal Alina Tonică, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

În primă fază, pe 10 decembrie 2013, Iulian Vasile Macare a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore, după care, pe 11 decembrie, a fost arestat preventiv pentru 29 de zile. De atunci, magistrații din cadrul Judecătoriei Bârlad au dispus prelungirea mandatului de arestare, iar pe 30 ianuarie 2014, a fost trimis în judecată tot în stare de arest preventiv. În proces, s-au constituit părți civile și consătenii pe care i-a agresat, respectiv de la care a încercat să fure pătrunzând prin efracție, dar și Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad și Spitalul Județean Clinic de Urgență „Sfântul Spiridon” Iași, care au acordat îngrijiri medicale bărbatului bătut.

De menționat că infractorul are o relație „strânsă” cu judecătorii bârlădeni, pe 21 mai 2005 fiind condamnat la 3 ani și 6 luni închisoare, pe 4 iunie 2009 la alți 3 ani închisoare, pe 7 sept 2010 la încă 3 ani închisoare și pe 31 mai 2012 la alți 2 ani și 2 luni închisoare. De fiecare dată, infracțiunea comisă era violarea de domiciliu, într-un singur caz fiind condamnat și pentru furt calificat. De această dată, însă, dacă va fi găsit vinovat, riscă să petreacă până la 10 ani de închisoare. Și asta pentru că, pe lista infracțiunilor, s-a adăugat și violul, pedepsit mult mai aspru decât violarea de domiciliu.

La 25 de ani, a comis al treilea viol: Gerontofilul din Dumești

Un individ din satul Dumeștii Vechi, comuna Dumești, a fost arestat ieri, după ce a violat și bătut cu sălbăticie o bătrână de 76 de ani. Victima a fost internată la spital cu fracturi la picioare și multiple traumatisme. Polițiștii l-au ridicat pe agresor direct din patul bătrânei, unde adormise după comiterea faptei.
Noaptea trecută, o bătrână de 76 de ani, din comuna Dumești, a trăit clipe de groază când un individ ieșit de câteva luni din pușcărie a dat buzna peste ea în casă. Potrivit polițiștilor, în jurul orei 22, agresorul, Marius Nechifor (25 de ani) a pătruns în locuința femeii și, folosind forța, a obligat-o să întrețină relații sexuale. Când bătrâna a încercat să fugă din casă, individul a început să o lovească.
“După ce a obligat-o să întrețină relații sexuale, suspectul a adormit în patul victimei. Cu dificultate, bătrâna a reușit să ajungă la locuința unor vecini, de unde s-a sunat la 112”, a declarat Alina Tonică, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.
La fața locului s-au deplasat polițiștii Secției 6 Negrești, care l-au săltat pe violator direct din patul victimei. Bătrâna a fost preluată de o ambulanță și transportată la Spitalul Județean de Urgență, unde a fost diagnosticată cu fracturi la picioare și multiple traumatisme. Conform primelor concluzii medico-legale, victima va avea nevoie de 45-50 de zile de îngrijiri.
Nechita a fost reținut pe bază de ordonanță, urmând a fi prezentat la Judecătoria Vaslui, cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile. Agresorul este cunoscut cu antecedente penale, fiind eliberat din penitenciar în urmă cu jumătate de an. Deși are doar 25 de ani, el mai are două violuri la activ, victime fiind două bătrâne.

Simona Voicu

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: