Home / Tag Archives: WinterCup Vaslui

Tag Archives: WinterCup Vaslui

Ediția a VI-a a “Winter Cup” Vaslui și-a deschis porțile

S-au deschis înscrierile la Turneul de Fotbal în Sală “Winter Cup” Vaslui. Prestigioasa competiție este organizată de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, Primăria Municipiului Vaslui, Direcția Judeteană de Tineret și Sport Vaslui, Federația Romană de Fotbal, împreună cu www.ConceptChampion.ro (distribuitor de echipament sportiv), cu sprijinul Clubului Sportiv Viitorul Vaslui și al Liceul Tehnologic “Ion Mincu” Vaslui. De anul acesta competiția beneficiază de sprijinul Federației de Minifotbal din România și al Asociației Județene de Minifotbal Vaslui. Pot participa jucători amatori și profesioniști cu vârsta de minim 14 ani.

Cea de-a șase ediție aduce în premieră categoria Futsal, pe lângă celelalte trei (Open Under 19, OldBoys «39+»). Vasluienii vor fi martori la un spectacol fotbalistic pe cinste, pentru că nivelul competiției va fi cel puțin la fel de ridicat ca în anii trecuți. De asemenea vor putea vedea mascota competiției. Vasluienii care vor sau să pună umorul la punerea lui în scenă, o pot face dacă se înscriu pană pe 17 ianuarie. Echipele ce doresc înscrierea vor trebui să prezinte un tabel – max. 15 jucători, care vor fi identificați prin nume, prenume, data nașterii, care să facă dovada că sunt apți medical să practice joc sportiv-fotbal/futsal/minifotbal (adeverință NOMINALĂ de la medicul de familie sau viza medicala INDIVIDUALĂ pe tabelul echipei). Pentru relații suplimentare puteți contacta organizatorii prin e-mail WinterCupVaslui@yahoo.com sau telefonic la 0770621877 si 0751386201. Noutățile sunt accesibile fanilor fotbalului pe www.facebook.com/WinterCupVaslui. Regulamentul de desfășurare va fi disponibil pe pagina de facebook oficială a competiției Winter Cup Vaslui precum și pe site-ul http://www.frf-ajf.ro/vaslui/pagini/regulamente-ajf-vaslui-sezon-20152016-515.html pană la debutul turneului (în acest moment este afișat pe site Regulamentul ediției de anul trecut pentru studiul orientativ).

Un jucător senior (39+) poate participa la ambele competiții. De asemenea, o echipă de seniori se poate înscrie și la Turneul Open. Un jucător junior (Under19) poate participa la ambele competiții. De asemenea, o echipă de junior se poate înscrie și la turneul Open. La competiția U19 pot participa jucători care nu împlinesc 20 ani până în data de 20.01.2017, când au loc primele meciuri. Competiția va fi găzduită de sălile de sport ce prezintă un nivel ridicat de confort și acces la facilități demne de standardul WinterCup Vaslui, ‪cel mai probabil Sala Polivalentă și Sala de Sport a Liceului Ion Mincu (ambele din Vaslui). Meciurile vor avea loc vineri, sâmbătă și duminică și în funcție de numărul de echipe se va merge în paralel în două săli iar ulterior fazele finale se vor desfășura alternativ, în câte o sală. Taxa de înscriere este stabilită la 300 lei/echipă (în plus, fiecare echipă va achita înaintea fiecărui meci o taxă de 25 lei pentru arbitraj). Arbitrajele vor fi asigurate de brigăzi foarte bune, formate din arbitri din județele Galați, Bacău, Iași, Neamț, Suceava și Vaslui .

Competiția va fi structurată pe două părți. Prima va fi destinată echipelor de pe raza județului Vaslui, iar a două, în week-end-ul următor. Primele patru, șase sau opt echipe de la faza județeană vor merge mai departe într-un turneu, la care vor participa echipe invitate din țară. Componența grupelor va fi întocmită pe principiul capilor de serie, grupele urmând a fi echilibrate în funcție de nivelul tehnic al echipei (stabilit de comisia de organizare în cazul unor echipe debutante) și palmaresul echipei* (*numele echipei) la ultima participare.

Programul de desfășurare al meciurilor va fi stabilit în bază schemelor Berger aferente nr. de echipe, amendate de anumite priorități. Echipa Campioană Oz-Er Golden Boys va ocupa poziția 1 în grupa A (Turneul Final) (a câștigat ediția de anul trecut) și va jucă primul meci din turneu. Echipele din afara municipiului Vaslui sau care au jucători din afara municipiului Vaslui vor avea prioritate în programarea și disputarea meciurilor. Se va ține cont de probleme ridicate și solicitări ale tuturor echipelor, în măsura posibilităților.

Premiile oferite celor mai bune echipe, vor consta în vouchere valorice pentru achiziționarea de echipament sportiv, cupe și diplome. Toate echipele participante vor fi premiate cu cupe și diplome. Pentru spectatorii prezenți la meciurile turneului se va organiza o tombolă, în ziua Finalei WinterCupVaslui 2017, câștigătorii urmând a fi premiați, doar în măsura în care aceștia sunt prezenți în sală, în momentul extragerii numărului de tichet câștigător (în limita a 1 minut, de la anunțarea tichetelor câștigătoare).Tichetele de tombolă, sunt gratuite, numerotate și se împart, pe toată durata competiției, persoanelor prezente în sală, care vizionează aceste jocuri.

Parteneri deja tradiționali și de încredere sunt SC Podul Înalt SA Vaslui, SC Dalsor Company SRL Vaslui, WcadMedia, Librăriile Cărturești, Asociația SOLIDAR, Ristorante Pizzeria Vecchia Roma Vaslui, Tv Dumești și Hydrangea Film. Parteneri mai noi, însă la fel de implicați sunt SC Conair Service SRL, Infinity Trophy, Silver Mall Vaslui, Leon Gormet Bakery Vaslui si SC BurInst Gaz SRL-D. (George PROCA)

FRF a devenit partener AJF Vaslui, pentru organizarea „Winter Cup” Vaslui

winter cup 2016Cea de-a V-a ediție a Winter Cup Vaslui, competiție de fotbal în sală organizată de Asociația Județeană de Fotbal Vaslui, continuă cu surprizele plăcute. Federația Romană de Fotbal (FRF) a devenit anul acesta partener în organizare, alături de www.ConceptChampion.ro, Primăria Municipiului Vaslui, Direcția Județeană de Tineret și Sport Vaslui, CS “Viitorul” Vaslui și Liceul Tehnologic “Ion Mincu” Vaslui.

Este o confirmare a seriozității proiectului și o recompensă pentru perseverență organizatorilor. FRF a inclus turneul în calendarul competițiilor cu caracter amical și se va implica în logistică. Solicitarea făcută de AJF Vaslui a fost primită cu entuziasm de federali, care conform planului strategic pentru dezvoltarea fotbalului din România 2015 – 2020 vor să dezvolte în această perioadă fotbalul în sală prin creșterea numărului de practicanți, crearea Campionatului Național de juniori, dezvoltarea campionatelor județene, dezvoltarea unor noi formate competiționale, reducerea taxelor de legitimare și transfer ale jucătorilor, dar și introducerea orelor de fotbal în sală la nivelul școlilor și liceelor. Competiția organizată de AJF Vaslui se pliază pe acest plan pentru că are deja o tradiție și amatorii pot juca fotbal într-un cadru organizat, alături de echipele consacrate.

Turneul oferă meciuri atractive, spectaculoase și fairplay-ul nu lipsește. De asemenea promovează jucători pentru echipele din ligile naționale de fotbal. Este așteptat la competiție și președintele FRF. ”De la domnul Burleanu am primit feedback personal și îl așteptăm. Dacă o să fie în țară, a spus că o să facă toate eforturile să fie prezent”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, președintele AJF Vaslui.

Continuă înscrierile

Pentru ediția cu numărul V a “Winter Cup” Vaslui, înscrierile continuă până pe 20 ianuarie. Pot participa jucători amatori și profesioniști cu vârstă de minim 14 ani. Echipele ce doresc înscrierea vor trebui să prezinte un tabel (maximum 15 jucători, care vor fi identificați prin nume, prenume, data nașterii și să facă dovadă că sunt apți medical să practice joc sportiv – fotbal/futsal/minifotbal. Taxa de înscriere este stabilită la 250 lei/echipă. În plus, fiecare echipă va achita înaintea fiecărui meci o taxă de 25 lei, pentru arbitraj.

Primele meciuri, dacă nu vor fi probleme ce țin de organizare, vor avea loc pe 22 ianuarie. Meciurile vor avea loc vineri după-amiază, sâmbătă și duminică.

Competiția va fi structurată pe două părți. Prima, destinată echipelor de pe rază județului Vaslui. A doua, în week-end-ul următor, primele 4, 6 sau 8 echipe de la faza județeană vor merge mai departe într-un turneu, la care vor participa echipe invitate din țară. Regulamentul de desfășurare va fi disponibil pe pagina de Facebook oficială a competiției Winter Cup Vaslui precum și pe site-ul www.frf-ajf.ro, pană la debutul turneului.

Dacă în primul an de organizare a competiției au participat 12 echipe, anul trecut au fost 23. Anul acesta, amploarea evenimentului este și mai mare și se va stabili un record la numărul de echipe și sportivi participanți. Cu mai mult de o săptămâna până la eveniment, deja sunt înscrise 24 echipe și peste 300 de sportivi.

Vor fi prezente din județ campioana de anul trecut, Victoria Unistil, alături de finalista de anul trecut Inter Traian, de Spartanii (finalistă la Memorialul „Nicolae Oancea”), Vechiul Inter Traian, Red Star și Inter Sport, Atletic Bârlad, Real Vaslui, PNV (Peluza Nord Vaslui), Simba, Alpiniștii, Arcadia, FC Murgeni, Redcon1/Morandi, Viitorul Pușcași, Vulturii Aurii Perieni, Racova Pușcași. Alte două echipe care și-au confirmat participarea nu și-au stabilit un nume. Turneul se poate lăuda că aduce și echipe din afara județului. La spectacolul fotbalistic vor participa, pentru a doua oară consecutiv, Unirea Ruginoasa (Iași) și Kapri Roman (Neamț). Li se va alătura în premieră, Oz-Er Golden Boys Bacău. La Old Boys vor participa trei echipe, Victoria Old Boys și campionii de anul trecut, Salvatorii Old Boys și încă o echipă care nu și-a stabilit numele. La Under 18, competiție care se desfășoară în premieră în cadrul turneului, vor participa Boca Juniors și SC PC.

Cele mai bune echipe vor fi premiate cu vouchere valorice pentru achiziționarea de echipament sportiv, cupe și diplome. Toate echipele participante vor fi premiate cu cupe și diplome. Pentru spectatorii prezenți la meciurile turneului se va organiza o tombolă, în ziua Finalei Winter Cup Vaslui 2016, câștigătorii urmând a fi premiați, doar în măsura în care aceștia sunt prezenți în sală, în momentul extragerii numărului de tichet câștigător (în limită a 1 minut de la anunțarea tichetelor castigătoare). Tichetele de tombolă sunt gratuite, numerotate și se împart pe toată durată competiției persoanelor prezente în sală.

winter cupLa începutul turneului vor fi invitate echipele campioane de anul trecut, atât de la Old Boys cât și de la turneul deschis, dar și cei mai buni jucătorii de anii trecuți. Victoria Unistil și Salvatorii Old Boys vor preda trofeele și tot atunci va fi prezentata  mingea oficiala a turneului, oferita de partenerul tehnic principal, www.ConceptChampion.ro.

„Vrem să facem ceva ce nu s-a mai făcut pentru că turneul trebuie să se dezvolte mereu. Vrem să filmăm toate meciurile și să transmitem finalele live”, ne-a declarat Bogdan Gheorghiță, președintele AJF.

Se caută nume pentru mascotă

WinterCup Vaslui are mascota, însă din păcate aceasta nu are încă un nume. Organizatorii așteaptă propuneri și oferă un premiu în zilele de debut al competiției pentru cine va găsi numele cel mai potrivit. Pentru contact, puteți accesa pagina de Facebook oficială a competiției Winter Cup Vaslui sau trimiteti un mesaj la wintercupvaslui@yahoo.com. Anul acesta mascota va fi doar în format electronic, iar anul viitor va putea fi în sfârșit apreciata în „carne și oase”. (George PROCA)

WP2Social Auto Publish Powered By : XYZScripts.com
%d blogeri au apreciat: