Est News

Conferință de presă la AJOFM Vaslui: “Șomeria” spectaculoasă

Daniel Olteanu, directorul AJOFM Vaslui, s-a hotărât să treacă peste canoane și să apeleze la presă pentru popularizarea “nedreptățitelor” măsuri pe care instituția le poate lua pentru nenumărații șomeri și suferindul mediu de afaceri din județ.
Nu suntem o instituție spectaculoasă și avem probleme de comunicare, acestea au fost două adevăruri rostite ieri, în cadrul unei conferințe de presă, de relativ noul director al Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Vaslui, Daniel Olteanu, decis s-o rupă la timp cu trecutul instituției.
Până să fie prea târziu, omul a ieșit în presă, cu trei săptămâni înainte de sfârșitul anului, pentru a face tot ceea ce este posibil pentru a face cunoscută “lucrarea” cea schimbătoare de destine pe care AJOFMa o poate face pentru nevolnicii șomeri și oropsiții angajatori din județ: “Vasluienii trebuie să cunoască toate facilitățile pe care putem să le acordăm  angajatorilor și celor care se află în căutarea unui loc de muncă”.
Astfel, cei care încadrează, pe durată nedeterminată, absolvenți ai unor instituți de învățământ din promoția 2013 pot primi, lunar, timp de 12 luni, câte cinci milioane de lei vechi de angajat în cazul absolvenților ciclului inferior al liceului sau ai școlilor de arte și meserii, în jur de șase milioane pentru absolvenții de învățământ secundar superior sau învățământ post liceal și peste șapte milioane pentru cei care au absolvit o formă de învățământ superior. Cei care vor angaja persoane cu handicap din rândul absolvenților vor primi aceste sume pentru 18 luni. Sunt niște măsuri pe care oamenii de afaceri vasluieni ar trebui să le cunoască și să profite de ele. Aceleași facilități sunt valabile și pentru șomerii de peste 45 de ani sau pentru părinții unici susținători ai familiilor monoparentale.
Într-un județ în care șomajul înregistrează cele mai multe victime la nivel național, pe care și le alege îndeosebi din rândul celor care abia au părăsit școala, de facilitățile oferite de agenție au profitat prea puțini angajatori, AJOFM oferind doar 50 de astfel de subvenții dintr-un total de 800, câte sunt disponibile.
“Având în vedere problemele cu care se confruntă mediul de afaceri și numărul mare de șomeri, este foarte important să le aducem la cunoștință toate facilitățile pe care putem să le acordăm angajatorilor  și celor în căutarea unui loc de muncă”, a declarat Daniel Olteanu.

Exit mobile version