Est News

Delea 2, groapa de gunoi a șefilor AJVPS: Moartea unui iaz

Preluat cu acte în regulă de Asociația Județeană a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) de la Primăria Vaslui, iazul Delea 2, în loc să fie reamenajat, a fost transformat în platformă de deșeuri. Cei care aruncă gunoaiele acolo sunt chiar concesionarii.

Aflat în spatele binecunoscutului baraj Delea, iazul Delea 2 a ajuns, din lac de pescuit, un câmp plin de buruieni unde animalele își caută hrană printre tone de gunoaie. Trebuie spus că deșeurile au fost aruncate strategic, din loc în loc, pentru ca ochii autorităților să nu le observe prea lesne.
Teoretic, după cum îi spune și numele, iazul ar fi trebuit să aibă în primul rând apă, însă conducerea Asociației Județene a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (AJVPS) l-a lăsat în plata Domnului, deși contractul de concesionare pe care l-a semnat în 2008 cu Primăria Vaslui prevedea reamenajarea zonei.
“În 2012, când s-a renovat sediul AJVPS Vaslui, din mai până prin iulie am muncit pe acolo. Tot ce s-a dărâmat, pereții, tencuiala veche, dușumelele, tot ce au dat ei jos am încărcat în «papuc» și am cărat pe Delea. Negru (Vasile Negru, directorul AJVPS Vaslui – n.r.) ne-a spus: «Încărcați și cărați în baraj, la Delea».
I-am răspuns: «Dom’le, da’ cum să cărăm la Delea, că e barajul nostru acolo, ducem mai bine la platformă». «Da’ de ce să mai dăm bani și la platforma de gunoi? Vă duceți și dați unde vă zic eu». Eu și cu doi colegi am cărat cu rândul. Descărcam moloz, pietroaie. Acum, s-a mai lăsat, a intrat în pământ, că e de vreo doi ani. Începând de colo și până aici au fost descărcate gunoaie. Sunt și pe malul celălalt. Am cărat 15-20 de mașini. Imediat când a intrat el director, ne-a pus să incendiem vegetația de la Delea 2. Ce-a făcut: ne-a chemat pe toți paznicii, ne-a dat benzină și ne-a zis să dăm foc la tot. În zona asta erau mistreți, fazani care aveau ouă, cuiburi, pui. A dat foc la tot. Păi, cum protejezi tu vânatul când îi incendiezi habitatul? Unde să mai depună ouă fazanul ăsta? La mine pe acoperiș?!”, s-a întrebat fostul paznic de vânătoare Lucian Epure, arătându-ne grămezile de gunoaie.
Am fost curioși să aflăm mai multe despre modul în care șeful vânătorilor înțelege să protejeze natura. L-am găsit, vineri, la sediul AJVPS Vaslui. Era ocupat, așa că am așteptat.
Într-un târziu, deschizând ușa larg, directorul Vasile Negru ne-a măsurat din cap până-n picioare și ne-a spus pe un ton oarecum amenințător: “În primul rând, când vreți să vorbiți cu mine, trebuie să mă întrebați dacă puteți intra în sediu pentru că este proprietate privată. Sunt ocupat și vineri, și sâmbătă, și duminică. N-am timp de vorbit cu presa. Luni, dacă o să am timp”.
“Dacă e proprietate privată, cine e proprietarul, dumneavoastră?”, am plusat noi.
“Nu, eu sunt administratorul”, a răspuns Negru.
Așadar, administratorul-director susține că AJVPS Vaslui este proprietate privată, în condițiile în care fondurile de vânătoare sunt ale statului. Mai mult, circa 800 de vânători plătesc anul cotizații, așa că, teoretic, fiecare are dreptul la o cotă parte din bunurile asociației. Care să fie realitatea?

Acuzații peste acuzații
Luni dimineață, Negru a fost ceva mai primitor și a reluat discuția de unde o lăsasem: “Noi nu luăm bani de la bugetul statului. Fondurile sunt luate prin contracte pe bani privați, iar noi le administrăm”.
Întrebat despre gunoiul depozitat la Delea 2, a afirmat nu prea convins: “N-am dus niciun gunoi. A fost oleacă de gunoi, dar am adus containere aici, în curte. Acolo s-au dus niște frunze. Gunoiul de acolo nu este al meu. De aicea și până acolo, numărați căte locuințe și câți oameni sunt. El poate să spună orice. Dar sper să poată să și probeze ceea ce spune”.
După cum vă amintiți, nu este prima acuzație care i se aduce lui Vasile Negru. Împotriva lui, dar și a lui Virgil Cadăr, președintele AJVPS Vaslui, nouă vânători au sesizat la procuratură faptul că fondul de vânătoare Cârja, unde se gsește vânat de toate speciile, a fost dat, prin fals și uz de fals, la schimb cu fondul Popeni, pe care patronul SC Transmir Murgeni, Emil Savin (zis Farmazon), îl câștigase la licitație cu numai 2.000 de euro. Vânătorii susțin că manevra a fost posibilă deoarece Virgil Cadăr a anuțat ministerul de resort că ar avea aprobarea Adunării Generale a AJVPS Vaslui, ceea ce nu era deloc adevărat. Totodată, oamenii susțin că “ștabii” împușcă ce vor și ori de câte ori vor pe toate fondurile de vânătoare ale statului, pentru că au asupra lor autorizații în alb (date de Cadăr și Negru) pe care le completează doar când i-a «mirosit» cineva. Nemulțumirile sunt legate și de faptul că unii vânători cu posibilități financiare, precum Adrian Tighici, Florin Dobârceanu și alții, au cumpărat fonduri de vânătoare, au constituit asociații de vânătoare, dar au rămas și membri AJVPS Vaslui, contrar prevederilor statutului, doar pentru a vâna tot ce mișcă.
Că tot a venit vorba despre fondul Cârja, Negru susține că a făcut totul legal: “Nu am avut aprobarea Adunării Generale, dar am avut aprobarea Consiliului, care este ales și desemnat prin vot. Consiliul hotărăște tot”.
Directorul AJVPS Vaslui a recunoscut apoi că banul face totul: “Dacă am bani, pot să mă duc să vânez lei în rezervațiile din Africa, dacă am bani, mă duc și vânez antilope în munții Caucaz, dacă am bani, mă duc la vânătoare cu nepotul regelui Spaniei. Deci, atâta timp cât plătesc un permis de port-armă și sunt deținător legal de armă, pot să vânez oriunde. Asta înseamnă că orice vânător poate vâna pe orice fond de vânătoare, dacă deține toate documentele legale”.

În conflict deschis
Despre râca dintre majoritatea vânătorilor și șefii AJVPS Vaslui, Vasile Negru ne-a declarat că a pornit în 2011, când fostul director, Gheorghe Apetroaie, a fost scos forțat la pensie de actuala conducere, care îl acuza că s-a sclerozat: “Eu am venit director aici la 1 decembrie 2011. El nu voia să iasă la pensie, chiar dacă avea 74 de ani. Faptul că oamenii l-au înțeles chiar dacă i-a scăzut nivelul intelectual l-a încurajat. Începuse să uite. I-am spus: domnule Apetroaie, sărbătorim frumos ieșirea la pensie, ne pregătim, organizăm, numai să ne spuneți când vreți. El a început: «Golanilor, răilor, am să ies la pensie când vreau!» Și atunci, membrilor din Consiliu nu le-a convenit. În jurul domnului Apetroaie era un nucleu. Domnul Irimia (Alexandru Irimia, fost consilier local – n.r.), care a murit, Dumnezeu să-l ierte, a vrut să fie director. El era președinte pe Clubul Vaslui. Majoritatea delegaților l-au desemnat. Și-au promis unul altuia că se susțin. Lui Florin Munteanu i-a spus că, dacă îl susține, îl pune secretar la Vaslui. Și au început băieții să mai dea câte un coniac. Iaca, nu s-a putut așa ceva pentru că domnului Irimia, nevând studii de specialitate, Bucureștiul nu i-a dat acreditare. Apoi, nu i s-a mai prelungit contractul domnului Apetroaie și de aici conflictul. Frații Epure (Lucian și Cristi Epure, principalii acuzatori la adresa lui Negru și Cadăr – n.r.) au fost oamenii de casă ai domnului Apetroaie, dar nu mă deranjează Nu mă interesează trecutul. Ce a fost a fost. Ei ce au zis: «Eu te susțin pe tine, eu te susțin pe tine», dar nu s-a putut realiza acest joc al lor. Nu s-a putut și, atunci, în nemulțumirea lor, au zis «Hai să-i tocăm!»”.
Întrebat despre numărul vânătorilor nemulțumiți de conducerea AJVPS Vaslui, Negru a declarat: “Epure spune că reprezintă interesele a 300 de vânători. Sunt plângeri la parchet, la DNA, peste tot sunt plângeri. Dar să știți că aceste plângeri circulă de doi ani de zile. Pe mine nu m-au deranjat. Dintr-o mie de membri, ăștia care sunt împotriva noastră nu sunt nici 10%”.
Referindu-se la dosarele penale “fabricate” fraților Epure, directorul AJVPS Vaslui a susținut că nu are nici în clin, nici în mânecă: “Eu n-am vorbit cu nimeni. Nu o dată, am fost amenințat de Lucian Epure. Nu o dată, de n ori mi-a spus «te omor», «te împușc». Am dovezi. El are un dosar destul de bine îmbrăcat. La prima Adunare Generală, vom propune să fie exclus de tot din rândul membrilor vânători. Plângerea lor este la poliție. Cred că urmează să se dea soluția. Tot ce mi-au cerut, documente, le-am predat. Am făcut copii și le-am dat. Dar vedeți că nu mă arestează”.
După aproape două ceasuri de replici și contrareplici, în jurul orei 11 (oare ce program de lucru o fi având?), îmbrăcat într-o ținută kaki, cu arma de vânătoare la el, în sediul AJVPS a intrat Virgil Cadăr, care este și directorul adjunct al Oficiului Județean Vaslui al Agenției de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit. Câteva secunde a rămas blocat, apoi, referindu-se la articolele apărute în cotidianul Obiectiv, a sărit cu gura: “Mai aveți curajul să intrați aici? Poate vă iau vânătorii la bătaie!
ntr-o zi, vă așteptau vreo doi pe aici. Au spus că, dacă vă prind… Vă vom da în judecată. O să aveți de lucru. Și domnul Tighici, și domnul Ciupilan… Intrăm în etapa a doua”.
Să vedem!

Exit mobile version