Est News

Fără milă și fără discernământ: Criminalul din Perieni

Simion Postolache, bărbatul din comuna Perieni care, în luna noiembrie 2013, pe fondul geloziei patologice, și-a strangulat soția, a fost transferat la Spitalul de maximă siguranță de la Grajduri, județul Iași, fiind declarat fără discernământ.
Magistrații Tribunalului Vaslui au dispus, ieri, revocarea măsurii arestării preventive dispuse în cazul unui bărbat de 63 de ani, din comuna Perieni, acuzat că, în luna noiembrie 2013, și-a ucis soția. Medicii legiști au stabilit că acesta nu a avut discernământ în momentul comiterii faptei, astfel că au cerut instanței revocarea măsurii arestării și internarea criminalului într-un spital de maximă siguranță.
În consecință, Simion Postolache urmează a fi transferat din arestul Poliției la Spitalul de Psihiatrie din Grajduri, județul Iași.
Potrivit anchetatorilor, între cei doi soți existau divergențe de mai mult timp, însă nimeni nu bănuia că se va ajunge la crimă. Bărbatul era extrem de gelos, stare alimentată de faptul că urmărea frecvent la televizor emisiuni în care erau prezentate cazuri de infidelitate în cuplu. Pe 4 noiembrie 2013, între cei doi soți a reizbucnit conflictul, iar bărbatul și-a lovit soția și a strangulat-o cu cureaua de la pantaloni.
“Exista o stare conflictuală între cei doi de pe 2 noiembrie 2013. E vorba despre niște divergențe mai vechi, care, din păcate, au escaladat. Pe 4 noiembrie 2013, în jurul orei 9, cei doi s-au certat din nou, iar la scurt timp, omul și-a ștrangulat soția cu o curea de pantaloni. A plecat de acasă și a venit la Poliția Bârlad, unde s-a predat și le-a spus polițiștilor ce a făcut”, a declarat procurorul criminalist Vasile Șelaru, în urma cercetărilor efectuate la fața locului.
Soții Postolache aveau șase copii, toți majori. Unul dintre băieții lor, Romel Postolache, a moștenit de la tată înclinațiile criminale. El ispășește în momentul de față o pedeapsă cu închisoarea pentru săvârșirea infracțiunii de omor, faptă comisă pe raza localității Popești-Leordeni, județul Ilfov.

Exit mobile version