Cei peste 90.000 de elevi și preșcolari vasluieni reiau astăzi cursurile, după două săptămâni de vacanță.
Astăzi, cei 13.200 de preșcolari, 22.400 de elevi din clasele I-IV, 21.400 din clasele V-VIII și aproape 18.000 de liceeni din județul Vaslui revin în bănci pentru a finaliza primul semestru. Potrivit Ordinului 3.818 din 3 iunie 2013, privind structura anului școlar 2013-2014, cursurile vor continua până la sfârșitul acestei luni, vacanța intersemestrială fiind programată în perioada 1-9 februarie.
Semestrul II va începe luni, 10 februarie, iar cursurile se vor desfășura până vineri, 11 aprilie, când elevii vor intra în vacanța de primăvară, programată pentru intervalul 12-22 aprilie. Cursurile vor fi reluate miercuri, 23 aprilie, și vor continua până vineri, 20 iunie, când elevii vor intra în vacanța de vară (21 iunie – 14 septembrie). De menționat că săptămâna 7-11 aprilie este dedicată activităților extracurriculare și extrașcolare, în cadrul programului numit „Școala altfel: Să știi mai multe, să fii mai bun!”.
În acest an școlar, elevii vor avea parte de multe noutăți. Din luna mai, evaluările la finalul claselor a II-a, a IV-a și a VI-a se vor face la nivel național, cu subiecte unice, așa cum prevede Legea Educației. Rezultatele obținute nu se trec în catalog, ci stau la baza realizării de către profesori a unor planuri individualizate de învățare și sunt aduse la cunoștința părinților elevilor.
O altă modificare importantă, care li se aplică elevilor aflați acum în clasa a VIII-a, se referă la formula de calcul a mediei de admitere la liceu. Din vară, media de la Evaluarea Națională va avea o pondere de 75 la sută, față de 50 la sută, cât a fost până acum, iar media generală de absolvire a gimnaziului va conta în proporție de 25 la sută.
Tot anul acesta, cel mai probabil în martie, simulările pentru Bacalaureat și Evaluarea Națională se vor desfășura pentru prima dată la nivel național, la aceeași dată și cu aceleași subiecte. Pentru luna mai, Ministerul Educației a propus organizarea unei simulări pentru Bacalaureat și la nivelul clasei a XI-a, având în vedere experiența rezultatelor neplăcute din ultimii ani. Evaluarea națională va avea loc în perioada 23-25 iunie, urmând ca rezultatele finale, după contestații, să fie afișate pe 1 iulie. Bacalaureatul este programat în intervalul 10 iunie – 4 iulie, iar rezultatele finale vor fi afișate pe 11 iulie.