Votul elvetienilor in favoarea limitarii imigratiei este un factor negativ pentru ratingul „AAA” al Elvetiei si pentru ratingurile bancilor, pentru ca o astfel de masura ar afecta potentialul de dezvoltare al tarii, bunastarea si soliditatea economica, potrivit agentiei de evaluare financiara Moody’s.
In ultimele decenii, Elvetia a beneficiat de pe urma fluxului puternic de muncitori de inalta calificare, se arata intr-un comunicat al Moody’s, care considera ca acest fapt a contribuit la atenuarea efectelor negative ale imbatranirii populatiei si deficitului de mana de lucru specializata. Moody’s considera totodata ca rezultatul referendumului din 9 februarie are un efect negativ si asupra calitatii activelor bancilor elvetiene si, posibil, asupra capitalizarii acestora. Introducerea de cote pentru imigratie ar putea reduce cererea de locuinte, exercitand presiuni asupra preturilor acestora, provocand o scadere peste asteptari pe piata rezidentiala. In plus, repercusiunile negative asupra comertului dintre Elvetia si Uniunea Europeana ar putea exercita presiuni asupra unor afaceri orientate catre exporturi. Implicatiile economice asupra relatiilor comerciale dintre Elvetia si UE vor depinde de felul in care rezultatul referendului se va reflecta in legislatia elvetiana, peste trei ani. Guvernul elvetian trebuie sa stabileasca o limita superioara pentru numarul anual al imigrantilor si ar putea fi nevoit sa renegocieze un pachet de acorduri bilaterale dintre Elvetia si UE, potrivit Moody’s.
Sursa: incont.ro