Bârladul a luat „crema” la română: Fetele deștepte ale județului
Mihai Vasile
Și pentru ele ziua are tot 24 de ore, merg la liceu ca și colegii lor, iar ceasul le sună dimineața exact ca pentru ceilalți. Precum restul adolescenților, trăiesc fiorii primei iubiri și sunt produsul anilor post-revoluție. Jinduiesc după haine frumoase, cosmetice sau o tabletă, ca oricare dintre colegi. Atâta doar că, spre deosebire de sutele de tineri care respiră același aer, ele nu s-au temut nici de manuale, nici de documentare pe internet și nici de biblioteci. Le-au deschis cu îndârjire, le-au atacat și le-au cucerit. Firesc, fără un scop precis și fără gânduri de fală. Doar de drag și curiozitate. N-au făcut mare caz când au lipsit din club pentru a învăța închise în casă. N-au tânjit nici după popularitatea pe care alții și-o câștigă prin haine de firmă sau telefoane de fițe. Și-au făcut din profesori nu dușmani de temut, ci admiratori. Așa încât au devenit deșteptele județului. Cu hârtie la mână.
Alexandra Brebu – clasa a IX-a, Diana Boncoi – clasa a X-a, Lorena Enache – clasa a XI-a și Elena Neștianu – clasa a XII, toate de la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” Bârlad, sunt mândria orașului. Au câștigat toate locurile întâi la faza județeană a Olimpiadei de limbă, comunicare și literatură română, desfașurată săptămâna trecută.
„Este o mare realizare pentru noi deoarece este pentru prima dată în ultimii 20 de ani când codreniștii ocupă toate locurile întâi la acest nivel. La etapa națională, care va avea loc în primăvară, județul Vaslui va fi reprezentat exclusiv de liceul nostru”, a declarat Mihaela Cârjonțu, directoarea Colegiului „Codreanu”.
Să intre galeria!
Veterana olimpiadelor de română este Elena Neștianu. Din clasa a cincea nu a ratat niciuna, iar din clasa a opta e „abonată” la faza națională. Chiar dacă nu a atins până acum punctul cel mai înalt al podiumului, s-a întors mereu cu o distincție care a validat-o între primii zece din țară. Anul acesta, speră, poate mai mult ca oricând, la locul I, ca să poată pleca liniștită și perfect împlinită la Medicină. Pentru că, deși e cea mai bună la română, Elena nu se vede decât doctor: „Nu aloc foarte mult timp olimpiadelor. Cred ca baza este lectura. Citesc mult și mă concentrez foarte bine în timpul orelor. Și profit intens de săptămâna liberă de dinaintea competiției”. În rest, Elena face din toate câte puțin. Are prieten, îi place să fie cochetă și e foarte conștientă de calitatea ei de femeie în devenire: „Cred că e foarte important sa fii echilibrat și să nu cazi victima unei singure direcții. Mă ocup și de familie, și de vestimentație, și de prietenul meu. Mă bucur mult de sprijinul părinților, care nu mi-au îngrădit niciodată libertatea în mod excesiv, poate și pentru că nu a fost necesar. Este modul lor de a mă răsplăti, pentru că niciodată nu mi-au răsplătit performanțele școlare cu bani sau obiecte de valoare”.
Lorena Enache a fost la un pas de a rata participarea la olimpiadă anul acesta, la fel cum s-a întamplat și anul trecut. Și acum, și atunci, în mod bizar, motivul a fost identic: o luxație la picior. Spune că secretul succesului său la materia care a distins-o de colegii din clasele a XI-a din județ este creativitatea: „Eu nu învăț. Nu tocesc pentru că mi se pare pierdere de timp. De altfel, la limba si literatura română tocitul e imposibil. Aici se pune accentul pe limbaj, pe creație, pentru capacitatea de a comunica, pe eseu. Ce să tocești? La toate examenele, textele supuse analizei sunt la prima vedere”. Lorena e o singuratică. Cel mai adesea, refuza compania oricui, inclusiv pe a părinților, pe care, de altfel, îi vede doar la sfârșit de săptămână, atunci când vin să o ia acasă, în județul Galați. În timpul liber, ascultă muzică, navighează pe internet și se gândește la facultatea pe care, în mod sigur, o va urma în afara țării.
Diana Boncoi e hotărâtă să-și exploateze talentul la maximum, așa încât viitoarea ei profesie să se situeze obligatoriu pe plaja profilului umanist. Nu știe exact ce anume va urma, dar se vede redactor sau editor sau orice altceva unde cuvintele sunt principalul mijloc de exprimare: „M-ar tenta medicina pentru că mama mea e medic, dar cred că ar fi o profesie în care nu aș reuși la nivel înalt. Mi-aș irosi talentul”. Dincolo de lectură, care este preocuparea ei favorită, Diana nu refuză nicio activitate specifică vârstei, asta incluzând chiar și o distracție în club: „Vreau să fac din liceu cea mai frumoasă perioadă din viața mea, așa că, păstrând echilibrul, îmi permit orice. Îmi plac cosmeticele și, deși nu mă preocupă excesiv moda, sunt conștientă că tendințele ne influențează, așa că le adopt destul de ușor, dar cu măsură”.
Mezina olimpicilor este Alexandra Brebu. Ea recunoaște deschis că recenta performanță a fost o surpriză chiar și pentru ea: „Sunt pentru prima dată olimpică la română și pentru prima dată la acest nivel”. Fata este pasionată de cultura japoneză, domeniu pe care îl aprofundează în majoritatea timpului liber.
Toate fetele acestea deștepte sunt și modeste. Sunt convinse că n-ar fi atins asemenea succes fără ajutor și îndrumare din partea dascălilor: Andreea Mereuță – profesoara Dianei și al Alexandrei, Diana Stoica – profesoara Lorenei și Cristina Negruț – profesoara Elenei. „În cazul meu și al Elenei, e vorba de o întâlnire fericită. Pentru așa performanțe am spus întotdeauna că e nevoie de o echipă. Un profesor bun nu are ce face fără un elev bun”, spune Cristina Negruț, cea care a fost în spatele Elenei în toți cei opt ani de olimpiade.