După anunțata destrămare a USL, președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, susține despre directorii numiți de PNL: „Civilizat ar fi să elibereze posturile”. În replică, liderul PNL Vaslui, Florin Ciurariu, spune că „liberalii nu se pot duce la săpat șanțuri odată cu ieșirea de la guvernare”. Buzatu nu vrea să-l dea jos pe Corneliu Bichineț din funcția de vicepreședinte al CJ. Pe lângă directorii liberali, este de așteptat ca și prefectul Radu Renga, susținut în funcție de PNL, să-și facă bagajele.
Președintele PSD Vaslui, Dumitru Buzatu, consideră că foștii parteneri de guvernare trebuie să se decidă cu privire la ce vor face pe mai departe în județul Vaslui, însă le transmite celor de la PNL că normal ar fi să părăsească de bună voie posturile de șefi de deconcentrate. Liderul social-democraților afirmă că organizația pe care o conduce nu are niciun fel de probleme în ceea ce privește continuarea alianței politice la nivel local cu PNL, totul depinzând, în opinia sa, de ceea ce-și doresc liberalii vasluieni.
Cam de aceeași părere este și Florin Ciurariu, președintele PNL Vaslui, care nu exclude colaborarea cu PSD, dar și cu PDL: “Orice decizie cu privire la poziționarea PNL în teritoriu va fi luată în cadrul Biroului Județean al partidului. După aceea, vom avea o discuție, în primul rând cu PSD, să vedem dacă putem păstra o formulă de guvernare în plan local. Cât despre cine este șef în opoziție, îmi pare foarte rău: în România, opoziția va fi făcută de PNL! De pe dreapta, PNL nu are nevoie decât de alegători, de nimic altceva! Pe de altă parte, nu exclud posibilitatea ca, în județ, să avem unele înțelegeri punctuale cu PDL”.
Cu o majoritate la limită în Consiliul Județean (CJ) alături de Partidul Conservator, PSD Vaslui, cu Buzatu președinte al instituției, nu dorește să-l înlocuiascã din funcție, cel puțin deocamdată, pe unul dintre cei doi vicepreședinți, liberalul Corneliu Bichineț.
„În cazul în care cei de la PNL doresc să se alăture majorității pe care o avem deja în CJ, îi așteptăm cu plăcere, ca, de altfel, pe oricare altă formațiune politică. Noi nu avem nicio problemă legat de continuarea colaborării în județ, inclusiv în consiliile locale. Liberalii sunt cei care trebuie să ia decizii. Nu avem nimic împotrivă să-l menținem și pe domnul Bichineț în postul de vicepreședinte la CJ. Nu ne deranjează pentru că el este ca aghiasma, nici nu ajută, nici nu strică”, a declarat Dumitru Buzatu.
De cealaltă parte, Corneliu Bichineț are o părere foarte bună despre cel cu care împarte conducerea CJ de peste 10 ani: „Întotdeauna când am avut o înțelegere cu cineva, am respectat-o și, în general, în viață, am căutat să mă apropii de oameni cu caracter. Eu când spun «Da» e da și când spun «Nu» e nu. Și la domnul Buzatu e la fel”.
Directorii cu bun simț demisionează singuri
La nivelul Vasluiului, liberalii au numiți directori la Finanțele Publice, Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă, Agenția Județeană de Plăți și Inspecție Socială, Casa Județeană de Asigurări de Sănătate, Direcția de Sănătate Publică, Casa Județeană de Pensii și Inspectoratul în Construcții. Liderul PSD Vaslui le sugerează acestora că ar fi mai bine să părăsească singuri funcțiile, având în vedere că partidul lor, cu sprijinul cărora au ajuns în posturi, nu mai este la guvernare.
„Eu cred că normal ar fi ca toți cei numiți politic, reprezentanți ai unei majorități în funcție la acea dată, să demisioneze atunci când trec în opoziție. Nu cred eu să fie oameni lipsiți de bun simț. Civilizat ar fi să elibereze posturile”, a adăugat Buzatu.
În schimb, președintele PNL Vaslui nu vede de ce ar trebui să plece din funcții directorii de deconcentrate sprijiniți de partid.
„Liberalii nu se pot duce la săpat șanțuri odată cu ieșirea de la guvernare. Unii directori nu mai sunt membri de partid, sunt funcționari publici, așa că nu văd de ce ar pleca din funcții”, este de părere Florin Ciurariu.
La PSD, se fac deja cărțile pentru numirea unor noi directori, deoarece liderii centrali nu acceptă să guverneze în continuare în teritoriu împreună cu PNL.
Cine îi ia locul lui Renga
Legat de iminenta schimbare a prefectului de Vaslui, Radu Renga, susținut de PNL odată cu intrarea USL la guvernare, Dumitru Buzatu crede că acest atribut aparține strict guvernului: „Prefectul, conform legii, este reprezentant al guvernului în teritoriul. De aceea, guvernul este cel în măsură să-l schimbe pe prefectul de Vaslui cu cine găsește de cuviință”.
Potrivit unor surse politice, primul pe lista persoanelor vizate că ar putea ocupa funcția de prefect este actualul subprefect, Andrei Puică, sprijinit fără probleme de organizația județeană a PSD.
Intrați cu adevărat în ecuația guvernării, conservatorii vasluieni sunt deocamdată rezervați.
“În primul rând, așteptăm semnarea protocolului USD în plan local. Până atunci, orice discuție referitoare inclusiv la pretențiile pe care le poate emite PC este nu numai inutilă, ci și dăunătoare. În nume personal, pot să vă spun că regret ieșirea PNL de la guvernare. Am sperat până în ultima clipă că USL va rezista pentru că a avut un program de guvernare votat de 70% dintre români. USD va prelua acest program și îl va continua. Un singur regret am: faptul că războiul între domnii Ponta și Antonescu a fost de fapt o alegere între USL și Traian Băsescu. Noi, conservatorii, am ales să continuăm lupta împotriva lui Traian Băsescu. Din păcate, unii s-au dat răniți”, a declarat Alin Trifu, președintele PC Vaslui.
Sorin Saizu