Est News

Telenovela amoroasă a chirurgului, ultimul act: Marcu a scăpat!

Parchetul de pe lângă Tribunalul Vaslui a clasat dosarul în care medicul chirurg bârlădean Octavian Marcu a fost suspectat că a omorât o tânără de 16 ani, fostă pacientă, cu care obișnuia să întrețină relații sexuale în camera de gardă a spitalului. Deși Adriana Elena Motaș a dispărut de la domiciliu de aproape un an, anchetatorii spun că nu există probe care să ateste că nu mai este în viață. Trei persoane au declarat că au văzut-o în municipiul Bârlad, după anunțarea dispariției. Astăzi, în cadrul ședinței de Consiliu Local Bârlad, se va decide dacă lui Marcu i se va retrage mandatul de consilier.
Fost candidat la funcția de primar al municipiului Bârlad, în prezent consilier local, Octavian Marcu, un renumit chirurg pe plan județean, și-a pătat iremediabil imaginea publică în urma unui scandal sexual condimentat cu acuzații de șantaj și omor. Pe 8 martie 2013, Elena Motaș, din satul Ciocani, a sesizat Poliția Bârlad că fiica sa, Adriana Elena Motaș, născută pe 18 martie 1996, a dispărut de la școală în urmă cu trei zile. A doua zi, Octavian Marcu a depus o plângere penală la poliție, arătând că este șantajat de Adriana Motaș și prietenul ei, Ștefan Tofan, care, pe 3 martie 2013, i-au solicitat suma de 3.500 de lei ca să nu facă publică relația pe care medicul o avea cu minora.
Elevă în clasa a X-a la Liceul „Alexandru Ioan Cuza” Bârlad, Adriana făcea zilnic naveta de la Ciocani la Bârlad, cu autobuzul. În perioada 26 iulie – 3 august 2012, adolescenta a fost internată la Spitalul „Elena Beldiman” Bârlad, cu diagnosticul „abces cutanat, furuncul și furuncul antracoid cu alte localizări”, fiind tratată de chirurgul Octavian Marcu. O lună mai târziu, tânăra a ajuns din nou la spital, de această dată fiind internată cu diagnosticul „apendicită acută catarală”. A fost operată de același medic.
„Potrivit declarațiilor medicului, după operația de apendicită, minora i-a propus să întrețină relații sexuale orale, iar el a fost de acord, întreținând raport sexual oral în camera de gardă a spitalului. Când a venit la spital, după câteva zile, minora i-a solicitat medicului o sumă de bani pentru raportul sexual oral întreținut anterior, astfel încât Marcu Octavian i-a dat suma de 50 de lei. Ulterior, cei doi au continuat să întrețină relații sexuale, de fiecare dată în camera de gardă, medicul plătind contravaloarea acestora cu sume între 50 și 100 de lei”.
Anchetatorii au descoperit că tânăra de 16 ani întreținea relații sexuale contra cost și cu alți bărbați, numărul ei de telefon fiind lăsat la taximetriști pentru a putea fi dat celor interesați. Tarifele pentru prestațiile sexuale variau, spun procurorii, între 20 și 50 de lei.

Șantaj, în numele iubitului
De circa un an și jumătate, minora avea și un iubit oficial, Ștefan Tofan. În noiembrie 2012, acesta a plecat la muncă în străinătate, de unde s-a întors pe 2 februarie 2013. După sosirea în țară, Tofan a observat că prietena sa, căreia toată lumea îi spunea „Adina”, primește diferite mesaje pe telefon, motiv pentru care a suspectat-o că întreține relații intime și cu alți bărbați. Tânăra a recunoscut legătura cu doctorul Marcu. Pentru a se convinge, iubitul fetei l-a sunat pe chirurg, însă acesta a negat.
Pe 3 martie, Marcu a început să primească mesaje pe telefon de la Adriana Motaș, care îi cerea să se întâlnească. După-amiază, când medicul se pregătea să înceapă vizita la pacienții internați în cadrul secției Chirurgie, tânăra a venit la spital și i-a spus lui Marcu faptul că prietenul ei a aflat de relația dintre ei și că o obligă să ceară bani ca să tacă. Seara, când chirurgul a plecat de la spital, Adriana Motaș, împreună cu Ștefan Tofan, aflați în mașina acestuia, au plecat în urmărire. Marcu s-a întâlnit cu un prieten și, în timp ce stăteau de vorbă, minora a venit la el și i-a spus că vor discuta mai târziu. Parcursul adolescentei de 16 ani, refăcut de procurori, arată că, pe 4 martie, fata a plecat de acasă cu autobuzul de ora 10, către Bârlad. S-a întâlnit cu prietenul ei și a absentat de la școală. Seara, Adriana Motaș și-a sunat mama, anunțând-o că nu va mai ajunge acasă deoarece merge la o petrecere. În realitate, și-a petrecut seara cu iubitul.

5 martie, ziua dispariției
Terorizat de sms-urile Adrianei Motaș, care îl amenința că îi va spune soției despre relația lor, pe 5 martie, la ora 6 dimineața, Marcu i-a trimis un mesaj adolescentei, întrebând-o ce sumă dorește. Minora i-a cerut 3.500 de lei și, de comun acord, au stabilit să se întâlnească după-amiază.
În jurul orei 13, tânăra a ajuns la ore și, întrucât i se descărcase telefonul, a împrumutat unul de la o colegă, în care a pus propria cartelă. Potrivit listingului emis de compania de telefonie mobilă, Adriana Motaș a trimis mesaje și a vorbit de mai multe ori, atât cu doctorul
Marcu, cât și cu Ștefan Tofan. Ultimul apel a fost înregistrat la ora 15.50, după care fata i-a înapoiat telefonul colegei. Ulterior, minora a plecat să-l întâlnească pe medic, pe o stradă din apropierea liceului. Cu Ștefan Tofan stabilise să se vadă la 16.30, după ce termina cursurile.
„La ora 16.00, minora s-a întâlnit cu medicul, acesta venind la întâlnire cu un autoturism marca Mitsubishi Pajero. Potrivit declarațiilor medicului, minora s-a urcat pe bancheta din dreapta față și l-a întrebat dacă i-a adus banii. Marcu Octavian i-a spus că nu are decât 2.000 de lei, iar Motaș Adriana s-a mulțumit cu această sumă și i-a cerut să o ducă la ieșirea din Bârlad spre București și să o lase la intersecția Drumului European cu drumul care merge spre Podul Turcului. Marcu Octavian a afirmat că a dus-o pe fată la intersecție și a lăsat-o dincolo de sensul giratoriu, într-un scuar pe partea dreaptă, și de atunci nu a mai văzut-o”, se arată în rezoluția procurorilor.

„Dispăruta”, văzută de trei persoane
Trei persoane audiate de procurori au afirmat că au văzut-o pe Adriana Motaș după data anunțării dispariției. Astfel, un vecin al familiei Motaș a declarat că a văzut-o pe fată de două ori, o dată în timp ce era singur și a doua oară când era cu soția. O femeie, vânzătoare la Piața Bârlad, a menționat că a văzut-o pe Adriana Motaș după data dispariției, fiind însoțită de un bărbat. A strigat-o, însă fata, deși a privit-o, nu i-a răspuns și și-a continuat drumul.
Mai mult, la două săptămâni după dispariție, iubitul fetei a primit un mesaj pe telefonul său mobil, cu următorul conținut: ”Puf nu fi supărat. Am plekat să te acoper pe tn. Sunt bn la Buc lucrez la un club. Ast e tel la colega mea. Vb cu mama si zi că mă întorc când se termină tot. Adina”.
Din verificările procurorilor a reieșit că sms-ul a fost trimis utilizându-se o cartelă cumpărată și activată în luna decembrie 2012, însă a fost folosită doar pentru mesajul din 18 martie. Potrivit anchetatorilor, modul de scriere, de adresare și prescurtările erau specifice celor folosite în mod curent de Adriana Motaș.
Cum nu au reușit să găsească probe care să demonstreze că fata de 16 ani este moartă, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Vaslui au clasat dosarul pentru infracțiunea de omor, declinând competența colegilor de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, în vederea continuării cercetărilor sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de șantaj și act sexual cu un minor.
„Din probele administrate până în prezent, nu a reieșit niciun indiciu că minora ar fi fost omorâtă, ci, dimpotrivă, există probe că aceasta era în viață la ziua dispariției”, a declarat procurorul Alice Ruja, care a coordonat ancheta.

Simona Voicu

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version