Numărul străinilor din Germania a atins un nivel record anul trecut, potrivit unor date publicate vineri de Oficiul federal de statistică (Destatis), care indică o creștere cu șase la sută în decurs de un an, în principal imigranți din din UE, inclusiv din România.
La sfârșitul lui 2013, 7,6 milioane de cetățeni străini trăiau în Germania, dintr-o populație de 80,5 milioane de locuitori, potrivit datelor publicate de Oficiul federal de statistică și calculate ținând cont de datele registrului pentru străini. Acesta este cel mai ridicat nivel înregistrat de la crearea registrului, în 1967, subliniază Destatis. Creșterea înregistrată în perioada 2012-2013 este de aproximativ 420.000 de persoane, reprezentând 5,8 la sută, o tendință care se contura începând din 2011. Creșterea provine în special din imigrație, care se ridică la aproape 520.000 de persoane. Cea mai mare parte a noilor veniți sunt originari din Europa de Est, în special Polonia și Ungaria. Creșterile procentuale cele mai mari au fost înregistrate însă în cazul celor proveniți din România și Bulgaria, chiar dacă numărul imigranților din cele două țări este limitat.
Sosirea unor români și bulgari – care se instalează în anumite orașe, ca Berlin sau Duisburg, în vestul țării – a fost „stigmatizată” de presa germană în ultimele luni. De asemenea, a crescut și numărul imigranților din țările Europei de Sud afectate de criză, cu o creștere de 13 la sută a numărului spaniolilor, cu șase la sută a grecilor și cu patru la sută a italienilor.
Datele se referă la cei care nu au un pașaport german. Pe lângă sosiri și plecări, datele iau în calcul nașterile și decesele străinilor în Germania, în timp ce persoanele naturalizate sunt scoase din acest registru.