Anchetatorii care instrumentează dosarul morții a doi pacienți internați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, care au decedat, în anul 2012, în urma unor anestezii efectuate eronat, nu au reușit să urgenteze aflarea concluziilor medico-legale. „Am tot întrebat la Poliție ce se întâmplă în acest dosar, însă de fiecare dată îmi spun că așteaptă rezultatele de la Medicină Legală, de la Iași, că nu au avut bani să plătească expertiza”, declară soția uneia dintre victime.
La aproape doi ani de la moartea suspectă a doi tineri internați la Spitalul Județean de Urgență Vaslui, Doinița Damian și Ilie Chiriță, ancheta derulată de polițiști sub coordonarea procurorilor este departe de a fi finalizată. În timp ce familiile își plâng morții, anchetatorii nu par să se grăbească să răspundă la întrebarea cine este vinovat? De ce au murit adolescenta de 16 ani și tânărul de 29 de ani, ambii din Codăești? Polițiștii spun că încă așteaptă concluziile Institutului de Medicină Legală Iași, care trebuie înaintate spre avizare și Institutului Național de Medicină Legală „Mina Minovici”.
„Concluziile medico-legale în ambele cazuri au fost înaintate spre avizare comisiei din cadrul Institutului de Medicină Legală Iași. Avizarea a sosit doar în cazul adolescentei. Răspunsul a fost înaintat familiei. În funcție de obiecțiunile depuse la expertiză, dosarul va fi înaintat Institutului Național de Medicină Legală «Mina Minovici». Aceasta este procedura”, a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
“Am tot întrebat la Poliție ce se întâmplă în acest dosar, însă de fiecare dată îmi spun că așteaptă rezultatele de la Medicină Legală, de la Iași, că nu au avut bani să plătească expertiza. Dacă aș ști rezultatul, aș plăti eu această expertiză, numai să se facă odată dreptate. Nu vreau să se acopere unii pe alții, vreau să se facă dreptate. Băiatul meu va crește fără tată și nicio sumă de bani nu ni-l va aduce înapoi. Au fost momente, după înmormântare, când băiatul lua sapa și mă ruga să mergem la cimitir să-l dezgropăm pe tata și să-l aducem acasă. Știu oare domnii doctori câtă suferință este în sufletele noastre? Nimeni, absolut nimeni de la spital nu ne-a sunat să ne întrebe ceva. Nu avem nevoie de regrete, nu am nevoie de bani. Tot ce îm doresc este dreptatea și voi merge până în pânzele albe”, a menționat Florentina Chiriță, soția tânărului de 29 de ani mort după ce i s-a administrat anestezic în vederea efectuării unei operații de hernie de disc.
Ilie Chiriță, din Codăești, muncea de mai mulți ani în Italia și venise special în țară pentru a fi operat. Familia susține că bărbatul nu avea antecedente medicale, însă cert este că, după efectuarea anesteziei de către medicul Aurel Zabolotnîi, bărbatul a intrat în stop cardio-respirator. La solicitarea familiei, a fost transferat la Spitalul de Neurochirurgie Iași, unde a murit la scurt timp. Câteva zile mai târziu, o adolescentă de 16 ani, tot din Codăești, Doinița Damian, a murit în urma unei intervenții chirurgicale, după ce a fost anesteziată de același medic.
Moartea suspectă a celor doi pacienți a bulversat, în vara anului 2012, întreaga activitate în Spitalul Județean Vaslui, toate cazurile chirurgicale fiind dirijate pentru o perioadă la Iași. Criza de anesteziști cu care se confrunta spitalul din Vaslui în acea perioadă, care a și determinat menținerea medicului Zabolotnîi în activitate, deși acesta avea 69 de ani, și-a găsit rezolvare abia după tragedia din 2012. A fost nevoie să moară doi oameni nevinovați pentru ca șefii spitalului să găsească soluții pentru asigurarea liniei de gardă la secția Anestezie Terapie Intensivă.
Numele anestezistului Aurel Zabolotnîi a fost legat și de o altă culpă medicală, finalizată cu o condamnare la închisoare, cu suspendare, atât pentru el, cât și pentru chirurgul Constatin Toma Chivu. Victimă le-a căzut un deținut de la Penitenciarul Vaslui. Pentru a se demonstra că responsabili pentru moartea deținutului sunt cei doi medici, au fost necesari șapte ani de zile, timp în care s-au făcut expertize și contra-expertize. În cazul Doiniței Damian și a lui Ilie Chiriță au trecut deja aproape doi ani.
Simona Voicu