Est News

Martor pedepsit mai drastic decât autorul! Condamnări pentru „iubiții violatori”

Un tânăr din Zăpodeni, arestat toamna trecută după ce și-a violat prietena, a scăpat cu o condamnare cu suspendare, fiind eliberat sub control judiciar încă de luna trecută. Un prieten de-al violatorului, care avea calitatea de martor în dosar, a fost transformat în inculpat pentru că victima a declarat că și acesta „a violat-o un minut, două”. Procurorii au cerut judecătorilor ca acesta să fie condamnat pentru complicitate, respectiv tentativă de viol. Martorul devenit inculpat a primit însă închisoare cu executare, pedeapsa rezultantă fiind mai mare decât a autorului, din cauza antecedentelor penale.
Răsturnare de situație într-un dosar de viol instrumentat de magistrații Judecătoriei Vaslui. Autorul infracțiunii, un tânăr de 16 ani, din Zăpodeni, a fost condamnat la trei ani de închisoare, cu suspendare, sub supraveghere, în timp ce prietenul său, Vlad Panainte, care inițial a avut calitatea de martor în dosar, va sta după gratii patru ani. Deși procurorii au cerut instanței schimbarea încadrării juridice din infracțiunea de viol în tentativă, respectiv complicitate la viol, Panainte, despre care victima a declarat că a violat-o „numai un minut, două”, apoi a lăsat-o să plece pentru că i se făcuse milă de ea, a pățit-o cum scrie la carte.
Situația, ciudată la prima vedere, își găsește explicația în aplicarea noii legislații penale, antecedentele lui Panainte și pluritatea de infracțiuni (comise anterior) conducând la o pedeapsă mai mare și executarea ei în regim de detenție.
Ițele încălcite ale acestui caz își au începutul în luna octombrie a anului trecut. Două violuri s-au înregistrat atunci la Zăpodeni, în interval de o săptămână. Aparent, cele două cazuri păreau a nu avea nicio legătură, ulterior însă avea să se constate că autorul celui de-al doilea viol participase și la prima infracțiune.

Violator „milos”
Marius Chiroșcă a fost reclamat la Poliție chiar de prietena lui, o minoră de 16 ani. Fata a declarat că a fost sunată pe telefonul mobil de cel în cauză, care i-a propus să se întâlnească pentru a discuta. Însoțit de Vlad Panainte, tânărul a ajuns la fată la volanul unui autovehicul, deși nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie. I-a cerut fetei să-i însoțească într-o plimbare până în municipiul Vaslui. După ce au dat o raită prin oraș, au revenit spre domiciliu.
”Între localitățile Mărășeni și Zăpodeni, conducătorul auto a oprit autovehiculul, iar  prietenul acestuia a coborât. Ulterior, tânărul de 18 ani, amenințând-o cu săvârșirea unor acte de violență, a întreținut un raport sexual cu minora. Cadrele Secției de Poliție Rurală 2 Vaslui l-au reținut pe suspect, ulterior acesta fiind prezentat la  Parchetul de pe lângă Judecătoria Vaslui, respectiv Judecătoria Vaslui, cu propunerea de arestare preventivă. Pe numele acestuia a fost emis mandat pe o perioadă de 29 de zile, pentru săvârșirea infracțiunilor de viol și conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis”, declara atunci Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al IPJ Vaslui.
În fața anchetatorilor,  Chiroșcă a recunoscut că a întreținut relații sexuale cu minora, însă a susținut că aceasta a fost de acord. Minora, însă, a negat. În plus, în urma expertizei medico-legale, s-a stabilit că fata prezintă leziuni specifice infracțiunii de viol.
Inițial, Panainte a avut calitatea de martor în dosar, susținând că era coborât din mașină când amicul său agresa sexual minora de 16 ani. Ulterior, adolescenta a declarat că și Panainte a încercat să o violeze, însă a renunțat pentru că i s-a făcut milă de ea. Acesta a fost probabil și motivul pentru care procurorii au solicitat ca Panainte să nu fie incriminat pentru viol, ci doar pentru tentativă.
Judecătorii, însă, nu au acceptat cererea de încadrare juridică și, ca urmare, Chiroșcă și Panainte au fost condamnați la câte trei ani de închisoare. Autorul, Chiroșcă, neavând antecedente penale, a scăpat de pușcărie, judecătorii hotărând suspendarea pedepsei, sub supraveghere. De altfel, pe 23 februarie, tânărul de 18 ani a fost pus în libertate, sub control judiciar.
Violatorul „mai milos” se află însă și în prezent după gratii. El a fost arestat preventiv la o săptămână după Chiroșcă, întrucât și-a violat fosta iubită, care refuza să se împace cu el. Pentru respectiva faptă, Vlad Panainte a primit patru ani de închisoare, cu executare. Tânărul mai are o condamnare anterioară pentru furt, astfel că, în urma contopirii pedepselor, va executa pedeapsa cea mai grea, de patru ani.

Cristi Dima

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version