Est News

Drumurile din județ sunt pline de gropi: Vom zbura!

În fiecare primăvară, autoritățile vasluiene se confruntă cu problema gropilor din asfalt. Sunt zone în județ unde circulația cu mașina se lasă automat cu o vizită la un service. La ora actuală, aproximativ 300 de kilometri de drum județean sunt din pământ. Nici în acest an nu vor fi reablitate prea multe căi de acces, evident, din cauza lipsei banilor.

 După fiecare sezon rece, se pot vedea foarte bine urmele lăsate de iarnă în asfaltul drumurilor din județ. Cu greu poți găsi o arteră rutieră care să nu fie găurită. Afectați sunt, în primul rând, șoferii, care spun că s-au săturat primăvară de primăvară să facă slalom printre cratere.“Am fost nevoit să merg chiar zilele trecute la service după ce am intrat cu mașina într-o groapă din Negrești. Roțile erau distruse. Este dezastru”, ne-a spus un conducător auto.

”E greu în fiecare primăvară. Acum, dacă drumurile se fac de la A la Z, situația va fi alta. Poate o să se respecte toate regulile și o să avem garanția că vor ține mai mult”, a declarat un alt șofer.

Sutele de gropi vor brăzda adânc în bugetul județului, și așa secătuit. În urma unei evaluări preliminare, șefii Consiliului Județean (CJ) au tras linie, iar rezultatul este dezastruos: pagubele produse în sezonul rece infrastructurii stradale depășesc un milion de lei (10 miliarde de lei vechi)! Astfel, 12 tronsoane de drumuri modernizate au fost afectate de înghețul și dezghețul din sezonul rece, precum și de materialele folosite pentru deszăpezire, sarea fiind cel mai mare dușman al asfaltului.

”Au fost afectate de iarnă atât drumurile din asfalt, cât și cele de piatră. La o primă evaluare, ne putem da seama că sunt pagube. Vorbim însă de o situație mai puțin dezastruoasă decât în anii trecuți. O să facem ce putem cu banii pe care îi avem”, a declarat vicepreședintele CJ Vaslui, Vasile Mihalachi.

Ambulanța are dificultăți

 Accesul ambulanțelor în zonele unde drumurile sunt făcute praf este foarte dificil. Când nu e zăpadă, gropile fac imposibilă deplasarea în condiții normale. Când vine vorba despre drumuri din pământ, denivelate, situația este și mai gravă.

“Sunt zone în județ unde se circulă greu. Nu se poate merge cu căruța, ce să mai spun de o salvare. Se întâmplă ca autosanitarele să rămână împotmolite pe traseu. Din aceleași motive se ajunge și mai greu la solicitări. Mereu suportăm reparații la mașini”, a declarat Aurora Popa, managerul Serviciului de Ambulanță Județean Vaslui.

Singurii avantajați de apariția gropilor pe șosele sunt mecanicii auto, care au în această perioadă foarte mult de lucru.

Drumuri din pământ

În județul nostru, comunele care nu au niciun drum din pământ pot fi numărate pe degetele de la o mână. Localnicii nici nu îndrăznesc să viseze la o șosea asfaltată pe care să poată merge fără să mai înoate prin noroaie când plouă sau să suporte praful, vara.

Potrivit lui Vasile Mihalachi, în comparație cu alte județe, în Vaslui se circulă încă bine și se văd eforturile făcute de autorități: ”Am acordat mereu o atenție sporită infrastructurii și am renunțat la alte proiecte. Am reabilitat zeci de drumuri, dar mai avem. Nu mă pot declara mulțumit, dar nici nemulțumit”.

Din cei aproximativ 1.000 de kilometri de drumuri județene, aproape jumătate au nevoie de investiții urgente. În ultimii trei ani, CJ Vaslui a reușit reabilitarea a aproximativ 250 de kilometri. Pentru anul 2014, sunt programate reabilitări și modernizări de drumuri județene în lungime de peste 50 de kilometri.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version