Vasile Bour, un bătrân din Dragomirești, se luptă de 15 ani de zile cu autoritățile locale pentru a intra în posesia averii lăsate de socrul său – o casă cu trei camere, bucătărie, grajd, coteț pentru porci, magazie, șopron – sau măcar pentru a fi despăgubit. Trebuie spus că locuința și acareturile au fost dărâmate, iar cu materialele rezultate a fost construit un nou imobil, în care a funcționat primăria (acum, acolo sunt biblioteca și poșta din comună). Instanța de judecată i-a dat dreptate bătrânului.
“Socrul meu a fost chiabur. Avea casă lângă primărie, făcută-n ’48. Erau 1.600 de metri pătrați, cu bucătărie, hambar și altele. Au stricat acele toate și au făcut primăria veche. Mă judec din 2001. Am calculat că am făcut 172 de drumuri la Vaslui, iar primarul n-a venit niciodată. Primarul mi-a pus motive în toate felurile: că am câștigat casa, dar nu am câștigat terenul, că mi-a dat terenul cu Legea 18, da’ nu mi-a dat nicăierea șamd. O hotărâre din 2007 l-a obligat să-mi dea 500 de lei cheltuieli de judecată, dar nu mi-a dat nici până acum. El a zis că să mă despăgubească statul, nu primăria. Primăria și-a făcut sediu în altă parte, nu mai este acolo”, ne-a declarat Vasile Bour.
Așadar, bătrânul nu numai că nu a fost pus în posesie în cei șapte ani de zile de când are hotărârea judecătorească, dar nici măcar nu și-a recuperat cheltuielile judiciare.
Reprezentanții Primăriei Dragomirești au binevoit să se contrazică în declarații.
Primarul Aurel Turcu susține că omul ar fi greșit: “N-a prezentat toate actele doveditoare. Secretarul a trimis lista cu cei care trebuie despăgubiți cu bani la București, dar el n-a prezentat toate documentele necesare ca să fie trecut pe listă. Lista am trimis-o la Ministerul Dezvoltării (?? – n.r.)”.
Geani Nonel Stoinea, secretarul comunei, arată însă că dosarul lui Vasile Bour a fost trimis mai departe: “Toate hotărârile judecătorești pe care le are au constituit dosarul pentru despăgubiri, care a fost înaintat la București, la Comisia de Stabilire a Despăgubirilor. Acum, așteptăm. Noi am propus acordarea de despăgurbiri doar pentru clădire. Dosarul a fost înaintat prefecturii, care l-a transmis la București încă de acum doi ani. Normal, omul trebuia să primească răspuns: va fi invitat pentru negocieri. A avut toate actele, că altfel îi venea dosarul înapoi”.
Având în vedere cum se mișcă lucrurile pe la Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților, bătrânul Vasile Bour mai are de așteptat mult și bine. Rămâne de văzut dacă mai apucă ziua când va fi despăgubit.