Est News

Unul nu prea dă, celălalt nu prea primește: Cui îi e frică de FC Vaslui?

Un nou episod din războiul nașului Adrian Porumboiu cu finul Ciprian Damian s-a consumat ieri, cei doi aducându-și acuze grave. Fostul finanțator al FC Vaslui susține că există diferențe de conținut între contractul de administrare al lui Ciprian Damian aflat la club și cel înregistrat de el la LPF. Tot Porumboiu îi cere public actualului administrator al clubului să clarifice situația, astfel încât FC Vaslui să poată obține licența pentru Liga I. În replică, Damian declară că a încercat în mai multe rânduri predarea acțiunilor de la FC Vaslui către Adrian Porumboiu, însă a fost refuzat de fiecare dată. El a reînnoit invitația către naș de a-și relua acțiunile, însă este ferm convins că acest lucru nu se va întâmpla.

Conflictul cu iz financiar dintre Adrian Porumboiu și Ciprian Damian este de departe de a se fi încheiat. Ieri, cei doi au avut o nouă rundă de acuze reciproce, însă fără a se decide câștigătorul. De pierdut are doar comunitatea locală, care riscă să rămână fără brandul FC Vaslui, aflat în mijlocul acestui scandal.

Primul care a ieșit cu declarații a fost Adrian Porumboiu. Într-o conferință de presă, fostul finanțator al galben-verzilor a ținut să clarifice situația sumei de 17 milioane de euro care ar fi intrat de la club în conturile firmelor sale.

Omul de afaceri a negat vehement că s-ar fi întâmplat acest lucru, mai ales că FC Vaslui, în ultimii doi ani, a câștigat mai puțini bani decât se vehiculează: “Sunt aberații pe care cu greu aș fi putut să le imaginez. Am cerut la club informații legate despre suma aceea, dacă ar fi intrat peste 17 milioane de euro în conturile firmelor mele. Nici vorbă! Nici nu știau să adune banii care au intrat în club! Toată suma e de 11,8 milioane de lei pe doi ani. De unde să-mi retrag 17 milioane? Sunt duși cu capul! Banii sunt din drepturile TV, transferuri de jucători. Oamenii ăștia au o problemă gravă. Mai bine e să faci ceva să poți salva ce se mai poate face. Nu mi-e indiferent că Vasluiul nu va mai continua».

Porumboiu a amintit și de creanța de 288 de miliarde de lei înregistrată la Fisc: “Vedeți și treaba cu Finanțele, care nu e de la un control definitiv. Se judecă, mai ales că multe cluburi au câștigat pe speța respectivă. Clubul a plătit mulți bani la bugetul statului, vă puteți interesa la Fisc. Mi-am pus bunurile personale drept garanție la Fisc, cu gândul că datoriile se plătesc. Cine mai face treaba asta? Sunt într-o situație în care nu înțeleg ce se petrece și dacă oamenii mai pot fi numiți oameni. Tot timpul am acceptat o formă de dialog. Putem să ne adunăm și să găsim soluțiile cele mai bune când vine vorba despre un brand al județului, precum FC Vaslui. Cine sunt ei, să se comporte în maniera asta? Toate au la bază un șantaj evident. Sunt implicat într-un scandal fără niciun fel de suport. Cei care au făcut treaba asta o să se aleagă cu praful de pe tobă. Sunt imposibil de șantajat de oricine. Situația pe care o trăiesc nu e deloc fericită. După ce am susținut financiar atâția ani echipa, mă trezesc într-o situație pe care nu pot să o explic. Trebuie să recunosc că am făcut o greșeală impardonabilă când am zis că trebuie să ai încredere în oameni. Așa s-a întâmplat și cu avocatul, care trebuie să se te reprezinte pe tine. El trebuie să reprezinte doi deodată. Dacă ar putea, și trei deodată. Se practică aici în disperare. Ba, mai mult, au tupeul să mai vină și cu propriri, niște lucruri pe care le trecem la și altele. Ce s-a vehiculat sunt aberații”.

Fostul finanțator mai susține că există diferențe de conținut între contractul de administrare al lui Ciprian Damian aflat la club și cel înregistrat de el la LPF: “Sunt două contracte care au același număr, aceeași dată, dar conținut diferit. Au aceleași semnături. Lucrurile sunt simple. Nu mă pot pronunța. E un contract care nu e valid. Dacă aș fi avut calitatea de procuror sau expert în domeniu, aș fi spus că e un fals sau nu”.

Vrea să-i cedeze clubul

În replică, într-o altă conferință de presă, Ciprian Damian a afirmat că a încercat în mai multe rânduri predarea acțiunilor de la FC Vaslui către Adrian Porumboiu, însă a fost refuzat de fiecare dată. Finul a reînnoit invitația către naș de a relua acțiunile, însă este ferm convins că acest lucru nu se va întâmpla.

“Eu sunt om de onoare și este a nu știu câta invitație de a va lua acțiunile înapoi. La același preț cu care mi le-ați vândut. Până la data la care trebuie susținută licențierea, respectiv 14 aprilie, este o simplă hârtie de semnat, are doar o singură pagină, durează cinci minute. Dar nu o veți face, pentru că nu aveți onoare”, a spus Damian.

În replică, Adrian Porumboiu îi cere actualului administrator să rezolve singur problema și, dacă va găsi persoana care dorește ca echipa să meargă mai departe, este dispus să renunțe la orice sumă de bani pe care o are de recuperat de la club: “Mai au timp să pună mâna și să facă ceva pentru echipă. După aceea, pot să vândă. Vinde-l! Renunț la orice sumă de bani dacă echipa merge mai departe. Să facă un efort!”

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version