Est News

Două eleve din Bârlad se luptă pentru același băiat: Bătaie între fete

Două eleve de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad au dat, ieri, cu subsemnatul la Poliție, după ce s-au păruit de la un băiat. Incidentul s-a petrecut, culmea, la finele unei activități organizate de Poliția de Proximitate pe tema violenței!

O elevă de clasa a X-a și una de clasa a XII-a, de la Liceul Teoretic „Mihai Eminescu” Bârlad, au ajuns la Poliție, după ce s-au păruit în incinta instituției de învățământ. Scandalul a fost provocat de faptul că eleva mai mare avea impresia că rivala vrea să-i fure iubitul. Ca să o învețe minte, s-a gândit că nu ar strica să-i aplice o „lecție fizică”.

Incidentul s-a petrecut ieri dimineață, la câteva minute după ora 10, când tocmai se încheiase o activitate organizată de Poliția de Proximitate pe tema violenței în școli, desfășurată în cadrul săptămânii „Școala altfel”. Imediat după scandal, fata de 16 ani l-a sunat pe tatăl său și i-a spus că a fost lovită de o elevă de 18 ani. Bărbatul, însoțit de două persoane, a venit într-un suflet la liceu. Totodată, la ora 10.14, a sunat la numărul 112 și a sesizat agresiunea.

„La locul incidentului s-au deplasat polițiști de proximitate din cadrul Poliției Bârlad, care au constatat că între cele două fete a avut loc un conflict spontan generat de o discuție în contradictoriu. Persoanele implicate au fost conduse la sediul Poliției Bârlad, tinerele fiind însoțite de părinți. Au afirmat că nu doresc să depună plângere pentru infracțiunea de loviri și alte violențe, însă eleva în vârstă de 18 ani a fost sancționată contravenționat în conformitate cu prevederile Legii 61/1991, privind faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice”, ne-a declarat subcomisar Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Fetele sunt acum anchetate și de conducerea liceului, care, la rândul său, le-ar putea sancționa disciplinar.

„Evident că vom deschide o anchetă internă și că se vor lua măsuri regulamentare, pornind de la scăderea notei la purtare și până la eliminarea pentru trei zile, dacă se impune. Vom convoca mâine (astăzi – n.r.) Comisia de Disciplină și vom discuta, iar în final vom vedea ce se va decide. Este un incident neplăcut, care ne pune într-o lumină proastă, dar se mai întâmplă. Așa sunt tinerii. Chiar astăzi (ieri – n.r.), în intervalul 8-10, am avut o activitate organizată de Poliția de Proximitate în cadrul programului «Școala altfel», în care li s-a vorbit elevilor despre violența în școală”, ne-a declarat profesorul Gheorghe Pricop, directorul liceului.

Review Overview

User Rating: 4.25 ( 1 votes)
Exit mobile version