Est News

Masa de Paște, mai săracă

Bugetul alocat pentru masa de sărbători este la fel de mic ca anul trecut, astfel că, pe fondul scumpirilor, vasluienii vor avea o masă și mai săracă.

Ploaia de scumpiri anunțată în această perioadă va aduce, se pare, o masă de Paște mai săracă decât anul trecut, dacă ținem cont că nici pensiile și nici salariile nu au crescut. În plus, înainte de sărbători, atât comercianții, cât și producătorii aplică tradiționalele majorări de prețuri la nuci, miere, ouă, lapte, brânză, ceapă verde, usturoi verde, salată, ridichi, roșii și castraveți. Așa că nu este exclus ca, după ce faci piața, să realizezi că ai dat 100 de lei pe o sacoșă de verdețuri, câteva ouă și un kil de miez de nucă.

Cât despre carnea de miel, aceasta va fi, ca și în ceilalți ani, un produs de lux cu care foarte mulți vasluieni s-au obișnuit doar să viseze că-și potolesc pofta. Deocamdată, mieii nu au apărut în piețe, iar comercianții din Traian care vând carne de oaie și de berbecuț spun că îi aduc numai la comandă, la prețul de 25 de lei kilogramul, adică la fel de scumpi ca anul trecut, și îi vând în carcasă întreagă sau jumătăți. Evident, nu se îngrămădește nimeni să arvunească miei. La stâni, mielul viu este la fel de scump ca anul trecut: 13 lei kilogramul.

“La noi, nu se mai schimbă. La toți crește, dar la noi rămâne așa. Îi vând vii. Nu tai, îi tai numai dacă vine omul și-i alege, altfel nu-i tai. Omul și-i alege, pe ăsta, pe ăsta, îi cântăresc vii, îi tai și îi dau omului. Așa am văzut peste tot, 12-13 lei kilogramul în viu. Mulți vor două sute și ceva de lei tăiat, dar nu pot să-l tai și să-l bâzâie musca. Când a venit omul, stă cinci-zece minute și îl ia. Îl tai în prezența lui. Mi se pare mai corect. Își ia omul ce-și alege. Dacă ia vreo zece, îi las la 12 lei kilogramul, ca să înțeleg și eu ceva, și clientul”, ne-a declarat Vasile Diaconescu, un fermier din Vetrișoaia.

Dacă faci o socoteală cu tranșatul, e cam aceeași treabă. Cumperi mielul viu cu 13 lei kilogramul, dar după ce dai jos blana, mațele și picioarele și socotești banii pe care i-ai dat pe benzină, ieși tot la 25 de lei kilogramul. Nu prea merită osteneala.

Printre cititorii noștri sunt destui cărora nu le place carnea de miel și o înlocuiesc cu mare plăcere cu carne de curcan, de ied sau de pui, dar și acestea costă destul cât să golească mai mult ca anul trecut bugetul pregătit pentru Sărbătorile Pascale.

În concluzie, cu excepția celor care nu se uită la bani și a celor care o duc foarte greu, vasluienii au de ales între a se limita atunci când fac cumpărături pentru Paște, ceea ce ar însemna să aibă o masă mai săracă decât anul trecut, și a se împrumuta pentru a avea de toate.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version