Cu ocazia Zilei Internaționale a Romilor, Partida Romilor “Pro-Europa” a pregătit, împreună cu Primăria Vaslui, o serie de activități.
Ziua Internațională a Romilor a fost marcată și la Vaslui. Seria de manifestări a debutat cu un colocviu la care au participat reprezentanți ai Partidei Rromilor “Pro-Europa” Vaslui, autorități locale și reprezentanți ai unor organizații nonguvernamentale.
Imediat după alocuțiuni, cei prezenți în sala Casei de Cultură “Constantin Tănase” Vaslui au asistat la un spectacol artistic.
“Împreună cu Partida Romilor, am făcut o serie de proiecte importante: de infrastructură în Rediu, de la asfaltare străzi, până la locuințe sociale, pentru aducerea copiilor romi la grădiniță. De asemenea, am susținut activitățile culturale ale etniei dumneavoastră la școlile din municipiul nostru. Există voință și respect unul față de celălalt. Sigur că mai avem multe probleme de rezolvat, dar dacă vom acționa în continuare cu aceeași responsabilitate, putem avea rezultate foarte bune”, a declarat primarul Vasile Pavăl.
Startul spectacolului l-a dat Fanfara «Rotaria», urmată de Rapsodia Vasluiului, Grupul Școlar Băcești, Școala Fâstâci și formații de la școlile gimnaziale nr. 1 Vaslui, Brodoc și Pușcași.
Au urmat o paradă a costumelor tradiționale și un concert al Fanfarei de la Valea Mare, la Ștrandul Municipal.