De la începutul anului, 330 de maidanezi au fost ridicați de pe străzile din Bârlad și duși în padocurile municipalității. „Din semnalele primite de la cetățeni, pentru că pe ei vrem să-i protejăm, am auzit că se simte deja că sunt mai puțini câini ca altădată pe străzi”, spune primarul Constantin Constantinescu.
Potrivit unei situații întocmite de Serviciul de gestionare a câinilor fără stăpân din cadrul Primăriei Bârlad, de la 1 ianuarie și până ieri dimineață, 330 de maidanezi au fost ridicați din diverse cartiere și duși în adăpostul public. Mulți au fost adoptați de Asociația „Salvați-l pe Azorel!” și transferați în padocul amenajat ilegal în satul Bădeana, comuna Tutova.
„230 de câini comunitari au fost adoptați de ONG-ul «Help Azorel!», alți 12 au fost adoptați de persoane fizice din oraș, iar 50 eutanasiați. În prezent, în padocurile noastre au mai rămas 145 de câini și vom continua să capturăm zilele astea până la 170. Din semnalele primite de la cetățeni, pentru că pe ei vrem să-i protejăm, am auzit că se simte deja că sunt mai puțini câini ca altădată pe străzi. ONG-urile au răspuns afirmativ protocolului încheiat cu noi, însă așteptăm să vină și persoane care să ia acasă câini”, a declarat primarul Constantinescu.
Edilul a menționat că se va căuta o soluție pentru sterilizarea câinilor din cartiere întrucât asociațiile nu își permit această operațiune. Cu atât mai mult cu cât nesterilizarea maidanezilor are drept efect înmulțirea câinilor de pe străzi cam în același ritm în care sunt capturați și duși în adăpost.
Cei care doresc să salveze câinii de la eutanasiere o pot face adoptând măcar un exemplar. Cei interesați pot suna la Tel-Verde 0800.804.408 și la numărul 0740.256.913, unde va răspunde un angajat din cadrul Serviciului de gestionare a câinilor fără stăpân.