Fermierii pot cere subvenționarea motorinei pe care au folosit-o în primul trimestru, în timpul lucrărilor mecanizate în agricultură.
Fermierii vasluieni pot solicita subvenționarea motorinei utilizate în agricultură pentru primul trimestru al acestui an, până la 30 aprilie inclusiv, anunță Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). Ajutorul de stat se acordă prin rambursarea diferenței dintre acciza standard și acciza redusă (stabilită la 21 de euro/1.000 de litri). Beneficiarii pentru care a fost emis acordul prealabil de finanțare depun cererile trimestriale de solicitare a ajutorului de stat însoțite de o situație centralizatoare privind cantitățile de motorină achiziționate în trimestrul respectiv.
Beneficiarii au obligația comunicării către APIA Vaslui, în scris, a opțiunii referitoare la modalitatea de achiziționare a cantității de motorină, respectiv integral sau în tranșe.
După acordarea subvenției, vor avea loc controale, iar cei care vor fi depistați că au beneficiat de ajutor necuvenit riscă amenzi de până la 20.000 de lei și pierderea dreptului de a încasa acest tip de ajutor pentru o perioadă de trei ani. Totodată, vânzarea motorinei pentru care s-a acordat ajutor de stat sau utilizarea acesteia în alte scopuri decât cele prevzute de lege constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 5.000 la 20.000 de lei.