Est News

Șansă pentru FC Vaslui la licențiere

Retrogradarea va fi înlocuită cu depunctarea pentru sezonul 2015/2016

Președintele FRF, Răzvan Burleanu, a declarat că UEFA a recomandat forului român relaxarea condițiilor de licențiere, retrogradarea urmând a fi înlocuită cu depunctarea pentru un club care nu îndeplinește criteriile, însă a precizat că în acest sezon nu se va schimba procedura.

„În primul rând, procedura de licențiere nu poate fi schimbată pentru acest sezon competițional. Recomandarea UEFA este să avem o relaxare în ceea ce privește licențierea pentru următoarea ediție de campionat. Altfel spus, în primă fază, dacă nu îndeplinești condițiile de licențiere, să nu fii imediat retrogradat, ci să ți se ia câteva puncte. În a doua fază, ți se dă un termen 30 de zile, iar dacă tot nu ai reușit să îndeplinești condițiile, ți se mai iau câteva puncte, mergând până la suspendarea dreptului de a face transferuri de jucători. Altfel spus, nu mai vorbim de retrogradare, ci de depunctare. Așteptăm o analiză comparativă, să vedem care sunt sistemele în alte campionate din Europa”, a declarat Burleanu.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version