Est News

VREMEA se răcește. Ploi în aproape toată țara, lapoviță și ninsoare la munte. AVERTIZAREA meteorologilor

Administrația Națională de Meteorologie a emis o informare de răcire accentuată și precipitații, valabilă de marți de la ora 03:00 până joi la ora 15:00. În intervalul menționat va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în zona montană vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare.

În intervalul menționat va ploua în cea mai mare parte a țării, iar în zona montană vor fi și precipitații sub formă de lapoviță și ninsoare. Local cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp în 24 de ore. ANM a precizat că valorile termice vor scădea accentuat, iar în regiunile extracarpatice vremea va deveni rece pentru această perioadă.

Marți, vremea va fi în general instabilă și se va răci. În vestul, centrul și nordul țării vor fi înnorări și temporar va ploua pe arii extinse, cu precădere în cursul zilei. Ploile vor fi și sub formă de averse, trecător însoțite de descărcări electrice. La munte, îndeosebi în zona Carpaților Orientali și Meridionali, precipitațiile vor fi predominant sub formă de ninsoare.  În sudul și sud-estul teritoriului înnorările se vor accentua treptat, astfel încât ploile și fenomenele asociate instabilității atmosferice se vor semnala izolat, ziua, dar seara și noaptea se vor extinde. Local cantitățile de apă vor depăși în 24 de ore 15 l/mp. Vântul va prezenta intensificări îndeosebi în regiunile sudice și sud-estice. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 7…8 grade în estul Transilvaniei și în nordul Moldovei și 18…19 grade în sud-estul Munteniei și în partea continentală a Dobrogei, iar cele minime se vor încadra între 0 și 8 grade, cu cele mai ridicate valori în deltă și pe litoral. Spre dimineață vor fi condiții de brumă în zonele nordice.

LA BUCUREȘTI: Cerul va fi variabil ziua și doar spre seară vor fi condiții să plouă slab. Pe parcursul nopții nebulozitatea se va accentua și se vor semnala averse, posibil însoțite de descărcări electrice. Vântul va sufla slab și moderat, cu intensificări de scurtă durată, îndeosebi în partea a doua a intervalului. Temperatura maximă, în scădere față de intervalul anterior, va fi de 16…17 grade, iar cea minimă se va situa în jur de 7 grade.

Miercuri, vremea va fi rece pentru această perioadă, cu deosebire în regiunile extracarpatice. Cerul va fi mai mult noros și pe arii extinse va ploua. Local cantitățile de apă vor depăși 15 l/mp. La munte și trecător în Subcarpații Moldovei și în estul Transilvaniei, precipitațiile vor fi și sub formă de lapoviță și ninsoare. Vântul va sufla moderat, cu intensificări temporare îndeosebi în regiunile sudice și vestice, precum și în zona montană. Temperaturile maxime vor fi cuprinse, în general, între 7 și 15 grade, iar cele minime se vor încadra între 0 și 8 grade.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version