Președintele Traian Băsescu a declarat, marți, că este îngrijorat pentru Transnistria, arătând că, dacă Vladimir Putin va decide să revină până la gurile Dunării, Transnistria va fi „pierdută”, va avea statut de parte a Federației Ruse.
„Îmi este teamă și o spun fără reținere, deși e riscant: sunt îngrijorat de Trasnistria, nu neapărat de toată Moldova”, a spus, la Digi 24, Traian Băsescu. El a arătat că nu face o propagandă antirusească, dar presupune acest lucru pentru că Rusia a devenit impredictibilă. „Nu poți să nu te uiți pe hartă. Nu fac o propagandă atirusească, dar neștiind, presupun, pentru că Rusia a devenit impredictibilă și atunci, ca șef de stat, ești obligat să încerci, presupui”, a explicat Băsescu. Președintele a mai spus că el consideră că Crimeea a fost „ținta zero” pentru Rusia, iar „ținta unu” este revenirea la gurile Dunării. „După mine, Crimeea a fost ținta zero, iar ținta unu este revenirea la gurile Dunării, ceea ce înseamnă din Crimeea către Odesa și până la Brațul Chilia. (…) Categoric, dacă Putin va decide să revină, pașnic sau mai puțin pașnic, până la gurile Dunării, categoric, Transnistria e pierdută, va avea statut de parte a Federației Ruse”, a afirmat Băsescu.
Sursa: mediafax.ro