Instituția Prefectului Vaslui a anunțat ieri că este în grafic cu organizarea alegerilor europarlamentare. Astfel, încă de la sfârșitul lunii martie s-a stabilit sediul Biroului Electoral Județean (Casa de Cultură “Constantin Tănase”), urmând în scurt timp dotarea cu echipamente de comunicații și asigurarea măsurilor de pază și protecție.
Până în prezent, au fost delimitate 516 secții de votare, iar dacă vor exista solicitări, numărul acestora va fi suplimentat. Termenul pentru tipărirea listelor electorale permanente a fost 10 aprilie.
„Până în prezent, organizarea alegerilor pentru Parlamentul European se desfășoară fără probleme. Am respectat întocmai graficul stabilit conform Hotărârii nr. 80 din 12 februarie 2014, privind aprobarea Programului calendaristic al acțiunilor necesare alegerii membrilor din România în Parlamentul European în anul 2014. În perioada imediat următoare, respectiv intervalul 14-20 aprilie, se va transmite o circulară la toate unitățile administrativ-teritoriale din județ privind emiterea dispozițiilor primarilor pentru stabilirea locurilor speciale pentru afișaj electoral”, a declarat Andrei Puică, prefectul județului Vaslui.