Est News

COD GALBEN de ploi și ninsori. HARTA zonelor afectate

Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare cod galben de ploi însemnate cantitativ și ninsori în zona de munte, valabilă de miercuri de la ora 18.00 până joi la ora 20.00. Va ploua, vântul va avea intensificări cu viteze de 50-60 kilometri pe oră, iar în zona de munte va ninge și vor fi rafale de vânt de peste 70 de kilometri pe oră.

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, în intervalul cuprins între 16 aprilie, ora 18.00 și 17 aprilie, ora 20.00 va ploua în cea mai mare parte a țării. Județele aflate sub cod galben sunt Caraș-Severin, Gorj, Vâlcea, Mehedinți, Dolj, Olt, precum și jumătatea de nord a județului Argeș. În Oltenia și în sudul Banatului, cantitățile de apă vor depăși local 25-30 de litri pe metru pătrat și izolat 50 litri pe metru pătrat, iar vântul va avea intensificări cu viteze de 50- 60 kilometri pe oră. În zona de munte va ninge, iar în Munții Banatului și vestul Carpaților Meridionali stratul de zăpadă nou depus va fi consistent și vor fi rafale de vânt de peste 70 kilometri pe oră. Meteorologii au precizat că de miercuri după-amiază și până joi seară, vântul se va intensifica și în Muntenia, unde va depăși la rafală 60 de kilometri pe oră.

JOI

Vremea se va încălzi, astfel încât maximele termice ale zilei se vor situa între 11…12 grade în nordul Moldovei și în depresiuni și 19 grade, izolat, în nord-vestul și centrul țării. Cerul va fi noros în sud-vestul teritoriului, unde temporar va ploua și cantitățile de apă vor mai depăși pe arii restrânse 20…25 l/mp. În zona de munte va mai ninge doar pe crestele cele mai înalte, îndeosebi din vestul Carpaților Meridionali și din Munții Banatului. În celelalte regiuni înnorările vor fi temporare, iar ploile se vor semnala îndeosebi în cursul zilei, local în Muntenia, Dobrogea și Moldova și pe arii restrânse în rest. Vântul va avea intensificări în sudul țării și la munte, unde se vor depăși la rafală 50…60 km/h, dar trecător și izolat și în regiunile vestice și centrale. Temperaturile minime vor fi cuprinse între 2 și 10 grade.

LA BUCUREȘTI

Vremea se va încălzi. Cerul va prezenta înnorări și temporar, îndeosebi ziua, va ploua. Vântul va avea intensificări. Temperatura maximă va fi de 16…17 grade, iar cea minimă se va situa în jurul valorii de 9 grade.

VINERI

În jumătatea de sud a țării vor fi înnorări și ploi, local mai însemnate cantitativ, iar valorile termice vor fi apropiate de cele normale pentru această perioadă. În celelalte regiuni, cerul va fi temporar noros și ploile, posibil și sub formă de averse însoțite de descărcării electrice, se vor semnala îndeosebi spre seară și noaptea. Acestea vor fi pe arii tot mai extinse în Moldova și local în rest, iar regimul termic diurn în jumătatea de nord a țării va fi ușor mai ridicat decât cel obișnuit la aceasta dată. Pe arii restrânse în regiunile extracarpatice cantitățile de apă vor fi mai însemnate. Vântul va mai avea unele intensificări în sudul, estul și local în centrul țării, precum și la munte. Temperaturile maxime vor fi cuprinse între 13…14 grade în Oltenia și pe litoral și 22 de grade în Maramureș și nordul Crișanei, iar cele minime se vor situa între 6 și 11 grade.

Sursa: mediafax.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version