Est News

Dan Macarie, FoodPanda: Restaurantele din Romania nu au calculatoare sau nu inteleg beneficiile livrarii la domiciliu

Din sapte-opt restaurante din Romania, doar doua au computere si oameni care sa se poata ocupa de ele, aceasta fiind una dintre principalele provocari pe care le au de depasit platformele de livrari online. Afla dintr-un interviu cu Dan Macarie, managerul FoodPanda, ce dificultati intampina pe piata, care sunt planurile sale de viitor si cat castiga firma in Romania.

Dan Macarie are 27 de ani, a terminat ASE (Relatii Economice Internationale) si a facut un master in Studii Culturale Rusesti de comunicare in afaceri. A stat trei ani in Rusia unde a lucrat o perioada in vanzari. “Faptul ca nu vorbeam la perfectie rusa, in loc sa imi inchida usi, mi-a deschis. Li se parea fain faptul ca ma straduisem sa le invat limba asa ca majoritatea ma primeau sa vorbim”, povesteste el, zambind. Dupa cei trei ani a vrut o schimbare de atmosfera si s-a dus in Berlin unde a lucrat pentru Rocket Internet, companie care se extindea deja puternic in mai multe state din lume. “Le-am propus sa intre si in Romania si, dupa ce au analizat piata, au acceptat – am grabit deci putin lucrurile”, spune tanarul manager.

FoodPanda in Brasov si Constanta

In prezent, FoodPanda este prezenta in patru orase – Bucuresti, Cluj, Timisoara si Iasi, urmand Brasov si Constanta in urmatoarele doua saptamani. “Pana la finalul anului compania va mai intra si in alte orase mari precum Galati, Craiova sau Ploiesti”. In prezent, compania are 10 angajati urmand ca numarul acestora sa creasca pe masura ce brandul se va extinde. “Pentru a putea intra inr-un oras nou avem nevoie de o masa critica de restaurante partenere care sa acopere intreg orasul cu livrari cat si o gama variata de produse – de la restaurante chinezesti, pizza, mancare traditionala si asa mai departe”, spune Macarie.

Dificultati si provocari

Principala provocare pe care trebuie sa o depaseasca platformele de livrari online, inclusiv FoodPanda, este faptul ca multe restaurante din Romania ori nu au deloc computere ori nu au oameni care sa preia comenzile online. “Mai mult, unele restaurante pur si simplu nu inteleg beneficiile pe care le putem aduce si considera ca le vom canibaliza clientii care vin sa manance in locatiile fizice. Acest lucru nu este adevarat – noi le oferim sansa de a atrage noi clienti, inclusiv business, care nu au timp sa se deplaseze pentru a manca”, subliniaza Dan Macarie. Practic, din 7-8 restaurante contactate de FoodPanda, in medie doar doua sunt eligibile (au computer pentru a primi comenzile, persoana specializata si masini pentru livrare) si devin clienti. Ponderea este mult mai mare in tarile din vest. 30-35% dintre comenzile primite prin FoodPanda sunt realizate de companii, portretul robot al clientului fiind 25-35 de ani, cu studii superioare si venituri medii spre superioare.

Cat castiga FoodPanda

“Noi castigam din comisioane, la fiecare vanzare primind, in functie de contract, intre 13% si 25%”. Zilnic se realizeaza in medie 120 de comenzi prin intermediul platformei FoodPanda, cele mai cerute meniuri fiind cele chinezesti. Valoarea medie a unei comenzi este de 40-45 de lei. Daca luam in calcul cel mai mic comision (13%) si comanda medie de 40 de lei la 120 de comenzi zilnice, rezulta ca FoodPanda genereaza zilnic venituri de peste 600 de lei. Dan Macarie nu a oferit informatii exacte despre venituri. “Prioritatile pe anul acesta sunt sa ne extindem in cat mai multe orase si punem accent mult pe marketing. Pe langa flyere, online (in special Google AdWords), luam in calcul si un spot TV – deocamdata vedem oferte din partea televiziunilor”. Mai mult, managerul FoodPanda spune ca este interesat si de parteneriate cu branduri majore, precum McDonald’s, daca acestia s-ar arata interesati. “Daca McDonald’s ar intra pe zona de livrari online, noi am fi primii care i-ar contacta!”, spune, zambind, Dan Macarie. McDonald’s a avut un proiect pilot de livrari pentru companii in zona Victoriei, dar dupa cateva luni l-a intrerupt. 50% din comenzile primite de companie sunt realizate de pe mobile (iOS si Android), ponderea fiind in crestere. “La sfarsitul lunii mai vom lansa aplicatia si pentru Windows Phone”.

Printre concurentii FoodPanda se numara Oliviera, HipMenu sau FoodMe.

Sursa: wall-street.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version