Est News

Scoate banu’, că ne e foame! Romii din Franța șochează cu o nouă tehnică de asalt la bancomate

Hoții de buzunare romi nu sunt un fenomen nou în Franța, la Paris, oraș care de câțiva ani se confruntă cu astfel de probleme. Copiii de romi români sunt însă din nou în prim-plan aici, după ce presa internațională a publicat modul în care aceștia acționează.

Imaginile surprinse de o cameră de supraveghere de lângă catedrala Notre Dame din Paris fac de câteva zile înconjurul lumii. Acestea arată, pas cu pas, cum un grup de cinci romi români se apropie de un bărbat care se pregătește să scoată bani de la bancomat, fără să-i treacă prin gând ce îl așteaptă. Cei cinci se așază strategic în jurul persoanei care vrea să facă o retragere de numerar, iar unul dintre tineri îl bate pe umăr în momentul în care aude semnalul că bancomatul urmează să elibereze suma solicitată.

Când bărbatul se întoarce, una dintre fetele din grup încearcă să ia banii ce se aflau deja în fanta aparatului, însă omul reușește să pună cotul și să îi acopere. După câteva parlamentări, tinerii români romi pleacă dezămăgiți că nu au reușit să învingă agilitatea celui pe care îl aleseseră drept țintă. Își vor găsi însă o altă victimă și vor face din nou de rușine numele României…

Sursa: libertatea.ro

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version