Est News

Cum utilizăm fondurile pentru proiecte transfrontaliere: Mircea Geoană vine la Vaslui

Mircea Geoana

“Este de datoria noastră, ca frați de neam, să desăvârșim proiectul european al Republicii Moldova, cum este de datoria noastră să stăm aproape de românii de pretutindeni”, a declarat senatorul PSD.

Senatorul Mircea Geoană, ex-președinte al PSD și fost candidat la Președinția României, va fi prezent astăzi la Vaslui. Geoană vine în calitate de Înalt Reprezentant al primului-ministru pentru promovarea proiectelor economice strategice și de diplomație publică.

Începând cu ora 11, în sala „Ștefan cel Mare” a Palatului Administrativ, senatorul va avea o întâlnire cu reprezentanți ai autorităților publice județene și locale și ai mediului de afaceri din zonă. Tema abordată va fi cea a fondurilor pentru proiecte transfrontaliere, oportunitățile pe care le reprezintă pentru dezvoltarea economică a României și a zonei Moldovei în special.

„Trebuie să convingem toți europenii că este în interesul lor să avanseze rapid cu extinderea spre Republica Moldova și Balcanii de Vest. Trebuie să convingem toți europenii că este nevoie de o nouă dinamică în vecinătatea estică, așa cum s-a dovedit și cu vecinătatea sudică. Este de datoria noastră, ca frați de neam, să desăvârșim proiectul european al Republicii Moldova, cum este de datoria noastră să stăm aproape de românii de pretutindeni”, a declarat Mircea Geoană.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version