Polițiștii și jandarmii din Bârlad sunt ținta unui nou scandal. De această dată, oamenii legii sunt acuzați că, taman de sărbătoarea Sfântului Gheorghe, l-au bătut cu bestialitate pe un localnic, cunoscut cu probleme psihice. Victima, profesor de informatică la un liceu din oraș, spune că toată tărășenia s-a petrecut chiar pe holul Poliției Bârlad, unde există camere de supraveghere: „Și eu le-am zis că sunt analfabeți, că mă țin de nas pentru că miroase a prostie, dar nu trebuia să mă omoare în bătaie”.
Acuzații grave la adresa polițiștilor și a jandarmilor bârlădeni, aduse de Vasile Răzvan Ionescu, 40 de ani, profesor de informatică la Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza”. Acesta susține că, pe 23 aprilie, de Sfântul Gheorghe, oamenii legii din Bârlad au sărbătorit snopindu-l în bătaie. Totul a pornit de la o ceartă între el și mama sa, în urma căreia femeia a sunat la numărul de urgență 112.
„Miercuri după-amiază, m-am certat cu mama și ea a sunat la Poliție. S-a supărat că am mâncat niște cartofi prăjiți cu o pâine pe care nu am dat eu bani. Au venit trei jandarmi, care mi-au spus că mă leagă și mă duc la Spitalul din Murgeni (cu profil psihiatric – n.r.). Eu le-am spus să scrie procesul-verbal pentru amendă și să mă lase să mă culc întrucât eram puțin băut. Nu s-a întâmplat așa, ci m-au luat de acasă și m-au dus la sediul Poliției, unde am fost bătut cu sălbăticie. Mi-au smuls părul din cap, am fost lovit în gură, la rinichi, la coloană. Nici în triburile africane nu se întâmplă așa ceva. Recunosc că și eu le-am zis că sunt analfabeți, că mă țin de nas pentru că miroase a prostie, dar nu trebuia să mă omoare în bătaie. Mi-au luat buletinul și telefonul și nici până acum nu mi le-au dat înapoi. Nici măcar nu m-au dus într-o cameră, ci pe hol, în sala de așteptare. Erau acolo vreo trei polițiști, iar unul dintre ei i-a spus altuia: «Dă-i la cap, că ăsta-i intelectual!» Altul a zis să oprească sistemul de supraveghere, să nu filmeze în timp ce mă băteau. Apoi, m-au dus să mă interneze la Psihiatrie, dar de acolo m-au trimis acasă, să dorm. Nu o să mă opresc aici. Voi merge să-mi scot certificat medico-legal. Mă leg cu lanțuri de sediul Poliției până vin televiziunile”, ne-a spus indignat bărbatul.
Vasile Răzvan Ionescu crede că totul i se trage de la un incident rutier petrecut în urmă cu câteva zile. Atunci, a intrat în autoturismul unui jandarm, care a făcut scandal, iar când a fost trimis la locuința lui pentru a aplana conflictul cu mama sa, a profitat pentru a se răzbuna.
Intervenția jandarmilor, legală
În replică, șeful Poliției Bârlad, comisar șef Vasile Chelaru, declară că acuzațiile aduse de Vasile Răzvan Ionescu sunt false: „Miercuri, au fost primite de la respectiva adresă două apeluri la numărul 112. Primul, la ora 13.48, a fost făcut de mama bărbatului, iar cel de-al doilea, la ora 18.02, de fiica acestuia, ambele reclamând că bărbatul a făcut scandal. În primul caz, a fost îndrumată la fața locului o echipă de jandarmi pentru a aplana scandalul întrucât cel în cauză era foarte agresiv și a adresat injurii și insulte jandamilor. A fost prezentat la spital, însă a refuzat internarea și a fost lăsat să plece acasă. A fost sancționat conform prevederilor Legii 61/1991, privind faptele de încălcare a unor norme de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice. Jandarmii nu au făcut plângere împotriva lui pentru ultraj, considerând că atitudinea agresivă a fost cauzată de consumul de alcool și problemele de sănătate. Consider că intervenția jandarmilor a fost făcută cu respectarea prevederilor legale. În cazul celui de-al doilea apel la numărul 112, când a ajuns la fața locului echipajul trimis, bărbatul nu a fost găsit la domiciliu”.
Chelaru a menționat că mama bărbatului le-a spus polițiștilor că fiul său abia a fost externat din spital, secția Psihiatrie. De altfel, Vasile Răzvan Ionescu figurează în evidențele Spitalului de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad cu numeroase prezentări la Psihiatrie, unele soldându-se cu internare. Cea la care se referea mama sa a fost în intervalul 11-19 aprilie, diagnosticul pus de medici fiind „tulburare psihotică acută, schizofrenie și dependență etanolică”.