Est News

Cardul de sănătate, inutil

Șapte ani de eforturi și 50 de milioane de euro pentru introducerea cardului de sănătate își pot dovedi inutilitatea, după introducerea Registrului electronic al pacientului. Potrivit autorităților sanitare, din iulie, poștașul va suna de două ori la fiecare asigurat ca să îi predea cardul de sănătate. Cei care nu vor fi găsiți acasă le pot ridica de la Casa Județeană de Asigurări de Sănătate.

Fără card, bolnavul nu va putea primi rețete, nu va putea fi consultat gratuit nu va mai putea beneficia de bilete de trimitere la spitale sau laboratoare de analize. Același lucru este valabil dacă își uită cardul acasă, dacă îl murdărește sau deteriorează.

Ciudat este că aceste carduri vor putea fi utilizate doar câteva luni. Oficialii din sănătate spun că acestea vor deveni inutile după introducerea Registrului electronic al pacientului, o bază de date care va fi operațională de anul viitor și în care medicii de familii vor introduce toate informațiile despre fiecare asigurat: bolile de care suferă, alergiile, grupa de sânge, dacă se află sub tratament etc.

„Cardul va conține numai anumite informații generale despre starea de sănătate a pacientului, pe care Registrul electronic le va cuprinde oricum, deci nu-și va mai avea rostul”, se arată chiar într-o notă a Ministerului Sănătății.

Deocamdată, Registrul/Dosarul electronic al pacientului se află în fază de testare în mai multe județe. Medicii de familie se tem însă că oricine va avea acces la informații confidențiale referitoare la analize și boli.

„Noi aveam responsabilitatea asupra confidențialității datelor medicale. Credem că această obligație nu ne va mai aparține în totalitate. Cel care deține informația este Dosarul electronic, coordonat de CNAS”, se arată într-o plângere semnată și trimisă la Ministerul Sănătății de câteva zeci de medici vasluieni.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version