Est News

Hoții de coruri: «Fantasia», înfrântă la masa juriului

După șase ediții consecutive câștigate de «Fantasia», juriul Concursului Național de cânt coral de la Craiova a spus stop coralei vasluiene. Deși pe scenă au strălucit, fiind declarate câștigătoare de public și specialiștii prezenți, fetele noastre au fost înfrânte de o jurată-marionetă.

«Fantasia» a făcut senzație și la Concursul național de cânt coral de la Craiova, primind aplauze frenetice de la spectatorii prezenți în sala de spectacole a Filarmonicii Oltenia. Însuși dirijorul Alexandru Iosub a ținut în mod special să le asculte pe elevele profesorului Vasile Negură, care au adus faimă României în Europa.

“Sincer, m-a impresionat corul de la Vaslui. Lucrez cu două coruri profesioniste, iar «Fantasia» a dovedit că poate concura oricând cu asemenea formații. Felicitări fetelor și dirijorului!”, a spus Alexandru Iosub.

Când toată lumea se aștepta ca juriul să acorde premiul I “Fantasiei”, la aflarea rezultatelor s-a creat rumoare în sală. Corala condusă de Vasile Negură și corul “Dolce”, din Slatina, cele mai bune prezente în concurs, au fost descalificate, juriul bătându-și astfel joc de munca lor. În plus, copiii și profesorii însoțitori au trebuit să suporte aproape trei ore de așteptare, din cauza neînțelegerilor dintre membrii juriului.

“Juriul se descalifică printr-o măsură arbitrară, neluând în calcul criteriul valorii și al aprecierii, punând, astfel, la îndoială munca acestor copii, care au făcut eforturi considerabile să ajungă la Craiova. Satisfacția vine de la cei prezenți în sală, care au apreciat prestația coralei”, a declarat mâhnit Vasile Negură.

Juriul nu a contestat valoarea «Fantasiei», susținând că “e cel mai bun cor din țară”, însă a apelat la un truc cu acoperire în regulament, găsind incorectă utilizarea a opt elevi de liceu în loc de șapte, deși la edițiile anterioare ale concursului nu s-a ținut cont de acest aspect. De altfel, în primul rând juriul nu a respectat regulamentul, neavând în componență niciun profesor universitar. În final, tâlharii la drumul mare s-au încăpățânat să promoveze o falsă ierarhie, pe podium urcând coruri cu piese numai bune de adormit copiii, gen “Melc, melc, codobelc”!

La mascarada de la Craiova a asistat și Gabriela Plăcintă, inspectorul general al Inspectoratului Școlar Județean Vaslui, care a anunțat că va sesiza Ministerul Educației despre cele întâmplate la concurs: “«Fantasia» trebuie să continue. Fetele au fost minunate. Ele sunt câștigătoarele morale ale concursului. Bravo lor!”

Și «Fantasia» va continua, pregătind deja un proiect cu corul «Madrigal», urmând a concerta împreună la începutul lunii septembrie.

Review Overview

User Rating: 4.72 ( 3 votes)
Exit mobile version