La începutul lunii mai, chitarele vor răsuna pe străzile Vasluiului, în Parcul Independenței și Parcul Copou urmând să se desfășoare «Mai cu Folk», un concurs destinat tinerilor iubitori ai acestui gen muzical.
Municipiul Vaslui va găzdui, la începutul lunii mai, un inedit concurs, denumit «Mai cu Folk». La organizarea acestui eveniment s-au angrenat Biblioteca Județeană, de unde a venit ideea festivalului, și Primăria municipiului Vaslui, care a asigurat tot ceea ce trebuie.
Manifestarea se adresează grupurilor și tinerilor interpreți de muzică folk din județ, dorind să se constituie într-o rampă de lansare și promovare a unor autentice valori ale acestui gen muzical. Potrivit regulamentului, se pot înscrie tineri cu vârste între 15 și 30 de ani, doritorii putând trimite fișa de înscriere completată și două piese în format mp3 pe adresa office@bjvaslui.ro.Preselecția va avea loc pe 2 mai, de la ora 14.00, în Parcul Independenței, cu participarea lui Ioan Gyuri Pascu.
Participanții trebuie să prezinte două piese muzicale, compoziție proprie sau prelucrări după creația românească de gen. 15 soliști și grupuri care vor trece de preselecție vor participa la festival, care va avea loc pe 11 mai, în Parcul Independenței și Parcul Copou. La final, vasluienii se vor putea bucura de un recital al artiștilor Zoia Alecu și Emeric Imre, invitați speciali.
«În vremuri precum cele trăite de noi astăzi, când manelizarea este o realitate, un concurs de muzică folk și un spectacol cu aceste gen de exprimare artistică reprezintă în fapt o modalitate de luptă la care se angajează cei care mai înțeleg încă menirea frumosului, delicatețea și starea de bine generate de muzica bună», a declarat Gelu Bichineț, directorul Bibliotecii Județene.