La nivelul județului Vaslui, floarea-soarelui și porumbul, culturile de primăvară cu ponderea cea mai mare, au fost semănate pe 26.380 de ha, respectiv 14.730 de hectare. În ceea ce privește culturile însămânțate în toamnă, specialiștii estimează vă se vor obține producții foarte bune.
„Starea de vegetație a culturilor înființate în toamna anului 2013, respectiv grâu, orz, orzoaică și rapiță, este foarte bună, existând premisa unor producții bune și în acest an agricol, dacă evoluția factorilor de vegetație va fi bună până la recoltarea culturilor și dacă acestea nu vor fi afectate de factori naturali de risc, precum grindină, ploi torențiale cu efecte directe, inundații din revărsări de râuri”, ne-a declarat Gigel Crudu, directorul Direcției pentru Agricultură a Județului Vaslui.