Est News

Autoincendiere sau accident nefericit?

Un bărbat de 43 de ani, dintr-o localitate din apropierea Bârladului, a fost transportat în stare critică la Iași, cu arsuri pe 60% din suprafața corpului. Soția sa a alertat polițiștii spunnd că bărbatul s-a autoincendiat.

Incidentul s-a petrecut marți seară, în jurul orei 19.30, într-o gospodărie din satul Buda, comuna Alexandru Vlahuță. În momentul când bărbatul, care era în flăcări, a început să urle de durere, soția a ieșit din casăși a crezut că și-a dat foc într-o încercare de a se sinucide. Imediat, a sunat la numărul de urgență 112 și a solicitat o ambulanță.

„Incidentul a fost sesizat la numărul 112, la ora 19.36, soția bărbatului fiind cea care a sunat și a sesizat că soțul ei, în vârstă de 43 de ani, s-a autoincendiat. În urma cercetărilor efectuate de polițiștii din cadrul Postului de Poliție Alexandru Vlahuță, care s-au deplasat la fața locului, s-a stabilit că, pe la ora 19.30, bărbatul se afla în curtea gospodăriei și repara o drujbă. La un moment dat, din rezervorul acesteia s-a scurs benzină pe bărbat și, de la țigara pe care o fuma în acel moment, i s-au aprins hainele, provocndu-i arsuri de gradul II și III”, ne-a spus agent principal Alina Tonică, responsabil mass-media în cadrul Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

În primă fază, bărbatul a primit îngrijiri medicale la fața locului de la echipajul de pe ambulanța sosită la intervenție, după care a fost transportat la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, unde i s-a pus diagnosticul „arsuri de gradul II-III, pe 60% din suprafața corporală prin ardere”. După ce a fost stabilizat, medicii brlădeni l-au transferat la Spitalul Clinic de Urgențe „Sfântul Spiridon” Iași, pentru îngrijiri de specialitate.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version