Mihai Stupu, 21 de ani, fiul primarului comunei Găgești, este acuzat că a sechestrat și violat o fată de 14 ani. Un verișor de-al beizadelei este acuzat de complicitate la viol. Cei doi au fost reținuți pentru 24 de ore, însă aseară procurorii hușeni au dispus eliberarea lor din arest, după ce minora și-a retras plângerea.
Polițiștii vasluieni au demarat cercetări într-un caz de viol și sechestrare de persoană în urma sesizării făcute de mama unei fete de 14 ani. Adolescenta a declarat că, în cursul zilei de sâmbătă, 3 mai, a fost contactată telefonic de Mihai Stupu (21 de ani), fiul primarului comunei Găgești, Costică Stupu, pentru a se întâlni. Minora a refuzat, însă în aceeași după-amiază tânărul a sosit cu mașina la poarta casei și i-a cerut să stea de vorbă.
Fata a fost forțată să urce în mașină, iar fiul primarului a dus-o la locuința unor prieteni din satul Peicani, unde avea loc o petrecere. Deși a cerut în mai multe rânduri să fie dusă acasă, Stupu a refuzat-o pe copilă.
Minora a declarat polițiștilor că tânărul i-a propus să întrețină relații sexuale, însă ea a refuzat. Atunci individul a contactat telefonic un alt tânăr, solicitându-i să îi aducă o sfoară, cu care minora a fost legată de un copac. Potrivit declarației fetei, după ce a fost legată de copac, ea a fost violată de fiul primarului. Complicele beizadelei a fost un verișor, Laurențiu Stupu, 19 ani. Cei doi au fost audiați, apoi polițiștii Secției 5 Murgeni au dispus reținerea acestora pentru 24 de ore. Audierile au continuat pe parcursul zilei de ieri, la sediul Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.
„În cazul tânărului de 21 de ani se fac cercetări pentru viol și lipsire de libertate în mod ilegal, iar față de cel de 19 ani, pentru complicitate la viol. Cei doi suspecți sunt prezentați la această oră la Parchetul de pe lângă Judecătoria Huși, procurorii urmând a stabili dacă vor fi prezentați în fața instanței cu propunere de arestare preventivă”, a mai declarat subcomisarul Mihaela {traub.
Aseară, după audieri maraton, procurorii hușeni au dispus eliberarea din arest a celor doi tineri și cercetarea lor în libertate, după ce minora și-a retras plângerea.
„Întreadevăr, pe parcursul zilei de astăzi minora și-a schimbat declarația, însă având în vedere modalitatea de săvârșire a faptei reclamate nu duce la înlăturarea răspunderii penale, în cauză cercetările continuând în vederea clarificării tuturor aspectelor”, a precizat procurorul Antonela Pălie, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Judecătoria Huși.
Beizadeaua primarului din Găgești nu se află la prima încălcare a legii. Mihai Stupu, alături de alți doi tineri, este cercetat într-un dosar de furt încă din anul 2012, cei trei fiind acuzați că au sustrat îngrășăminte chimice de la o societate din comună.