După ce FC Vaslui nu a primit licența, Adrian Porumboiu a avut mai multe ieșiri publice în care a lăsat de înțeles că din sezonul viitor va reveni în fotbal și va investi la un alt club din Liga I. „Am ceva intenții, dar voi vedea. Va trebui să fie clarificată situația de la Vaslui în primul rând. De la anul voi reveni mult mai puternic la altă echipă unde lucrurile vor sta total diferit de ce s-a întâmplat în ultimul timp la Vaslui”, a declarat Adrian Porumboiu.
ProSport vă prezintă în exclusivitate numele clubului la care poate investi din sezonul viitor Adrian Porumboiu. Fostul arbitru poartă negocieri de mai mult timp cu CSMS Iași și asteaptă ca echipa pregătită de Marius Lăcătuș să promoveze în Liga I. Nu este prima dată când Porumboiu vrea să investească la Iași. Înainte să o preia pe FC Vaslui, omul de afaceri a fost aproape să cumpere clubul Politehnica Iași, dar nu a ajuns la un acord cu autoritățile locale.
Primăria promite un stadion nou
Adrian Porumboiu a avut mai multe runde de negorieri cu primarul Iașiului, Gheorghe Nichita, iar,potrivit surselor ProSport, cei doi sunt aproape de un acord. Pentru a-l convinge pe Porumboiu să preia clubul, Gheorghe Nichita i-a oferit stadionul gratis, plus baza de antrenament. În plus, Nichita i-a promis lui Porumboiu că în scurt timp Iașiul va avea un stadion modern care să poată găzdui meciuri în cupele europene.
Sursa: prosport.ro