Est News

Trei TIR-uri implicate într-un grav accident rutier

Un tânăr de 23 de ani, din Brăila, a văzut moartea cu ochii după ce, noaptea trecută, a intrat cu TIR-ul pe care îl conducea într-un alt TIR staționat. Șoferul responsabil de producerea accidentului a fost transportat la Iași cu leziuni severe la nivelul capului. Tot la spital au ajuns și șoferul celuilalt camion împreună cu un mecanic, dar și șoferul unui al treilea TIR, rănit după ce o parte din încărcătura primului TIR i-a spart parbrizul și i-a intrat în cabină.

 Grav accident de circulație petrecut joi noapte, în jurul orei 2.30, pe DE 581, la câțiva kilometri de Bârlad. Potrivit polițiștilor Biroului Drumuri Naționale și Europene, care s-au deplasat la fața locului și au efectuat cercetări, inițial, a avut loc o coliziune față – spate între un autotractor care circula din direcția Vaslui către Bârlad și un altul staționat pe partea carosabilă.

Viorel Racu (23 ani), din Brăila, conducea un autotractor cu remorcă încărcată cu semințe de floarea soarelui. Acesta se deplasa pe direcția Vaslui – Bârlad, iar la un moment dat, în afara localității Zorleni, cel mai probabil din cauza vitezei excesive, a lovit în plin un autotractor încărcat cu bușteni ce staționa pe șosea din cauza unei defecțiuni tehnice, semnalizat corespunzător. Cabina celui de-al doilea TIR era ridicată, iar șoferul acestuia, Liviu Cenac (22 ani), împreună cu mecanicul Constantin Rotaru (29 ani), ambii din județul Bacău, se aflau sub cabinăși lucrau la motor. Toți trei au suferit leziuni pentru care au avut nevoie de îngrijiri medicale, însășoferul vinovat a rămas prins între fiarele contorsionate ale cabinii, fiind nevoie de intervenția pompierilor de la Descarcerare pentru a putea fi scos afară. De asemenea, mașina mecanicului, parcată în fața TIR-ului la care lucra, a fost avariată.

În momentul producerii coliziunii, din sens opus venea un al treilea TIR, condus de Puiu Gheorghiță Spiridon (38 ani), din Huși. Din cauza impactului extrem de puternic dintre primele două autovehicule, din ambele s-au desprins fragmente care au ricoșat în cabina autotractorului condus de bărbatul din Huși, spărgând parbrizul. Acesta a pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a părăsit partea carosabilă.

„Din accident a rezultat vătămarea corporală a celor trei conducători auto și a mecanicului care lucra la autotractorul staționat. În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă”, ne-a declarat subcomisar de poliție Mihaela Ștraub, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție al Județului Vaslui.

Deși toți cei patru bărbați implicați în accident au fost duși la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad, cel mai grav a fost șoferul responsabil de producerea impactului. Medicii l-au diagnosticat cu „policontuzii, traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză frontoparietală stângă” și, după ce l-au supus mai multor investigații, l-au transferat la Clinica de Neurochirugie Iași. Șoferul TIR-ului lovit în spate s-a ales cu multiple contuzii la nivelul ambelor picioare, iar mecanicul cu „plagă contuză cot drept articulară, contuzie și plagă escoriată regiunea lombară stângă”, motiv pentru care a fost internat la Compartimentul de Ortopedie. Nu în ultimul rând, șoferul celui de-al treilea TIR s-a ales cu un „traumatism cranio-cerebral cu plagă contuză pavilion urechea stângă”.

Review Overview

User Rating: 4.05 ( 2 votes)
Exit mobile version