Doi bârlădeni implicați într-un accident rutier petrecut în luna mai 2009 au fost condamnați la închisoare, cu suspendare, pentru fals intelectual și instigare la infracțiunea de fals în declarații. Cei doi, alături de un complice, s-au pus de acord să susțină că mașinile le-ar fi fost lovite în curtea unei societăți comerciale aflate la zeci de kilometri de locul real al producerii accidentului.
Deși au fost găsiți vinovați de comiterea infracțiunilor de fals intelectual, instigare la infracțiunea de fals în declarații și instigare la participație improprie la infracțiunea de fals intelectual, trei bârlădeni nu vor petrece, deocamdată, nicio zi după gratii. Este vorba despre frații Octavian (58 de ani) și Ioan Anton (62 de ani) și de Adrian Vasile Mitu (43 de ani), pe care Judecătoria Bârlad i-a condamnat la câte patru luni de închisoare, însă cu suspendare.
În luna mai 2009, Mitu și Octavian Anton au fost implicați într-un accident rutier pe DN 24, la ieșirea din Vaslui, impactul față-spate soldându-se cu pagube materiale. Li s-a recomandat să să meargă la cea mai apropiată secție de poliție pentru întocmirea documentelor necesare. Numai că Octavian Anton, cel care provocase accidentul intrând în plin în autoturismul lui Mitu, s-a înțeles cu acesta să meargă la Postul de Poliție al comunei Banca și să declare că accidentul s-ar fi produs în curtea unei societăți comerciale din satul Sârbi. Totodată, au convenit să susțină că vinovat ar fi Ioan Anton, fratele mai mare al celui responsabil de producerea accidentului. Și asta pentru că șoferul acumulase deja câteva puncte de penalizare și risca să i se suspende permisul de conducere.
Cercetările au durat mai mult de patru ani, iar la final polițiștii Biroului de Investigare a Fraudelor au înaintat dosarul către Parchetul de pe lângă Judecătoria Bârlad, cu propunerea de trimitere în judecată a celor trei indivizi. Dosarul a fost înregistrat la instanță abia pe 2 octombrie 2013. După șapte termene de judecată, pe 6 mai 2014, adică la cinci ani de la comiterea infracțiunilor, indivizii au fost condamnați la câte patru luni de închisoare, cu suspendare.