Romania este „campioana” in Europa Centrala si de Est la scaderea angajarii, credite neperformante, nevoi de investitii noi, fiind totodata tara cu cel mai putin instruiti angajati, iar taxarea muncii este printre cele mai ridicate, potrivit lui Dan Bucsa, economist al UniCredit Bank la Londra.
„Daca ne uitam la investitiile straine in tarile emergente in general, ele s-au redus foarte mult din 2008 si nu se vede niciun fel de reviriment. Din punct de vedere al nevoilor de investitii noi, se vede ca Romania este printre tarile cu cele mai mare nevoi”, a afirmat Bucsa la un seminar pe teme economice, scrie Mediafax.
El a aratat ca reformele institutionale sunt foarte importante pentru cresterea economica, intrucat in lipsa acestora nu vor exista investitii semnificative.
„Toate tarile au plecat foarte de jos, a existat un prim pas de reforme inainte de intrarea in Uniunea Europeana, dupa care reformele s-au cam oprit, nu numai in Romania”, a precizat Bucsa.
Economistul a indicat ca statele din regiune trebuie sa inregistreze cresteri cu un anumit ritm pana la momentul cand vor intra in zona euro astfel incat PIB pe cap de locuitor sa fie de 75%-80% din nivelul Uniunii Europene, de la 60% in prezent.
„Romania trebuie sa creasca cu 8% nominal pentru a atinge acest criteriu in 2025, presupunand ca zona euro creste cu circa 3,5% nominal. Daca presupunem ca zona euro va creste doar cu inflatia, respectiv 2% nominal, Romania are de crescut cu 5,5% pe an. Nu este o sarcina imposibila, insa Romania este una dintre tarile care a crescut cel mai slab din regiune, comparativ cu tarile baltice, Slovacia si Polonia”, a mai spus reprezentantul UniCredit la Londra.
Un alt capitol la care Romania este pe primul loc in regiune ar fi scaderea ocuparii fortei de munca, aceasta reducandu-se cu aproape 13% din 2000 pana anul trecut. „Exista aici un fenomen tipic: o reducere a ratei de participare (sunt oameni care ies din forta de munca), o crestere a somajului si emigrarea, a doua fiind o problema foarte mare in prezent. O alta problema ar mai fi somajul latent, intrucat 30% din populatie lucreaza in agricultura, acele persoane fiind someri mascati, nu produc mai mult de 10% din PIB”, a comentat economistul.
Totodata, el a punctat ca, in ceea ce priveste calitatea fortei de munca, se observa in regiune ca Polonia este tara cu cei mai instruiti angajati, iar Romania are cel mai putin instruiti angajati. El apreciaza ca Romania trebuie sa reduca mai degraba taxarea pe munca decat TVA, spre exemplu, situandu-se printre tarile cu cea mai mare taxare din lume.
Olteanu, BNR: Romania trebuie sa stabileasca o serie de tinte intermediare pentru a adera la euro
Romania trebuie sa stabileasca o serie de tinte intermediare anuale pe domenii si reforme pana la aderarea la zona euro, astfel incat sa creasca competitivitatea, convergenta reala a economiei, precum si capacitatea de a face fata conditiilor zonei euro, apreciaza viceguvernatorul BNR, Bogdan Olteanu.
„Cand aderam la euro am aflat, este o decizie politica. Din momentul in care decizia a fost luata insa, dimensiunea politica dispare. Pentru ca, daca stabilirea unui calendar este o decizie a reprezentantilor, indeplinirea conditiilor, in special in ceea ce priveste competitivitatea, convergenta reala a economiei romanesti, capacitatea noastra de a trai acolo, de a produce si de a consuma acolo, fara a diverge de modelul pozitiv european presupune sa ne crestem competitivitatea si aici trebuie ajuns la un consens pentru stabilirea unui traseu care sa presupuna, pornind de la tinta aderarii, o serie intreaga de tinte intermediare pe ani, pe luni, pe domenii, pe reforme”, a afirmat Olteanu, citat de Mediafax.
La randul sau, presedintele Bursei de Valori Bucuresti, Lucian Anghel, considera ca tinta de adoptare a monedei euro in 2019 este foarte ambitioasa, dar nu imposibil de realizat, sustinand opinia viceguvernatorului ca este necesara stabilirea unor obiective clare, in mai multi pasi.
„Dupa anuntul public (de aderare – n.r.), acum este foarte important acel plan detaliat, pe care ar trebui sa il finalizam, pentru ca acest plan ar trebui sa asigure bazele unui nivel de trai mai bun al romanilor, pentru ca asta inseamna cresterea PIB/locuitor, inseamna ca suntem mai eficienti, deci va fi normal sa avem salarii mai mari. Acesta este cel mai important lucru care vine dupa anuntul public. Nu data in sine este importanta, important este sa avem acest proiect, cu termene detaliate, cu institutiile responsabile”, a spus Anghel.
Totodata, el este de parere ca Romania nu ar trebui sa prelungeasca prea mult perioada in care va ramane in ERM II, anticamera zonei euro, de minim doi ani.
Sursa: incont.ro