În cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, pentru municipiul Vaslui vor fi achiziționate trei compactoare de deșeuri, o mașină de măturat și stropit, trei aspiratoare stradale, 500 de containere colectare deșeuri și o instalație de spălare containere deșeuri.
Proiectul “Creșterea capacității de management al deșeurilor pentru un mediu mai curat în orașele Vaslui și Cahul” va intra de astăzi în linie dreaptă. După ce, la sfârșitul anului trecut, Vasile Pavăl, primarul municipiului Vaslui, a semnat documentația proiectului transfrontalier de mediu în valoare de peste 1,5 milioane de euro, alături de primarul orașului Cahul (Republica Moldova), a venit timpul ca activitățile prevăzute să înceapă să se concretizeze.
Proiectul a fost depus în cadrul Programului Operațional Comun România – Ucraina – Republica Moldova 2007-2013, Prioritatea 2 – “Provocările de mediu și pregătirea pentru situații de urgență”, Măsura 2.2 – “Surse de apă, canalizare și management al deșeurilor”. Demararea sa a fost marcată pe 10 decembrie 2013, prin semnarea de către cei doi primari, Vasile Pavăl și Petru Burlacu.
«Prin activitățile din proiect, vor fi achiziționate echipamente necesare pentru cele două comunități, municipiului Vaslui revenindu-i trei compactoare de deșeuri de 18 mc, o mașină de măturat și stropit, trei aspiratoare stradale, 500 de containere colectare deșeuri de 1,1 mc și o instalație de spălare containere deșeuri. Orașul Cahul va achiziționa un buldoexcavator, un compactor deșeuri cu o capacitate de 18 mc și o mașină de măturat. Schimburile de specialiști, întocmirea de planuri locale cu privire la protecția mediului și planuri de instruire comune sunt alte componente ale proiectului», se arată în documentație.
Contribuția totală a Uniunii Europene la valoarea proiectului este de aproape 1,5 milioane euro, iar cea a partenerilor de 155.000 de euro, din care 61% Primăria Vaslui și 39% autoritățile locale din orașul Cahul.