Est News

Bârladul, fără apă din cauza unei conducte sparte

Aproape toți locuitorii Bârladului au stat, ieri, timp de câteva ore, fără apă la robinete din cauza unei conducte vechi de o jumătate de secol care s-a fisurat pe o lungime de trei metri. Ca și la finele lui ianuarie, când, din cauza unei avarii la fel de serioase, s-a sistat apa în întreg orașul, problema a apărut tot pe Bulevardul Epureanu.

Vechimea conductelor de apă potabilă din Bârlad își spune cuvântul, tot mai des producându-se avarii care îi lasă pe localnici pe uscat când le este lumea mai dragă. Ultimul incident de acest gen s-a petrecut ieri, cu puțin înainte de ora 8, pe Bulevardul Epureanu. Pentru că a fost vorba de o conductă cu diametrul de un sfert de metru, conducerea Aquavas Bârlad a dispus oprirea apei în tot orașul pentru ca angajații să poată lucra la remediere. Ca urmare, în intervalul 8-14, bârlădenii care stau la bloc, dar și unii de la case au fost afectați, neputând să bea, să spele sau să facă baie. Doar cei din cartierul Mihai Eminescu nu au fost afectați.

„Am fost nevoiți să sistăm furnizarea apei potabile în tot orașul din cauza unei avarii. O conductă «bătrână» din azbociment de pe Bulevardul Epureanu s-a fisurat pe o lungime de trei metri și n-am putut lucra fără să oprim apa. La ora la care vorbim (13 – n.r.), avaria a fost remediată, iar furnizarea apei potabile a fost reluată. Într-o oră, vor putea avea apă la robinete cetățenii care stau la parter, iar în două ore, apa va ajunge și la cei care locuiesc la etajele superioare. Ne cerem scuze consumatorilor pentru disconfortul creat, însă nu am avut ce face. Conductele vechi de zeci de ani cedează mereu și, de multe ori, pentru a rezolva problema trebuie să sistăm furnizarea apei”, ne-a declarat Vasile Ungureanu, directorul Aquavas Bârlad.

Dis-de-dimineață, lumea a trebuit să ia cu asalt cișmelele de apă din apropierea blocurilor. „Înarmați” cu tot felul de găleți și bidoane, dar și cu multă răbdare, oamenii așteptat la rând chiar și o jumătate de oră pentru a-și umple recipientele.

Ultima dată când apa a fost oprită în tot orașul s-a întâmplat pe 29 ianuarie, tot din cauza unei avarii produse pe Bulevardul Epureanu. Atunci, din cauză că s-a spart o țeavă de fontă care data din 1960, au fost afectate mai mult de 16.000 de apartamente. Doar bârlădenii din cartierele Deal I, Deal II, Munteni, Podeni și cei care locuiesc în blocuri ANL și sunt alimentați prin hidrofor au avut apă la robinete. În primă fază, angajații Aquavas au lucrat timp de trei zile fără să oprească apa, dar când au văzut că nu reușesc să rezolve problema, s-a decis întreruperea furnizării.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version