Reprezentanții Școlii nr. 3 „Constantin Parfene” Vaslui au organizat un simpozion la care au participat 150 de profesori din tot județul.
Sub genericul “Educația de calitate – o preocupare a școlii de azi”, Școala nr. 3 “Constantin Parfene” Vaslui a păstrat tradiția de a organiza un amplu simpozion pe teme de larg interes pentru toate categoriile de cadre didactice. Ediția a șasea a avut un caracter internațional datorită participării unor școli din afara țării cu care instituția vasluiană colaboreazã în cadrul proiectelor școlare europene.
Intitulat „Spre școala secolului XXI, prin învățarea centrată pe competențe cheie”, evenimentul a avut ca scop prezentarea celor mai bune metode pe care dascălii trebuie să le folosească atunci când sunt în fața elevilor. Activitatea a început cu un moment artistic susținut de elevi, la care a asistat și primarul Vasile Pavăl. A urmat un maraton educațional în care profesorii participanți au prezentat, pe rând, metodele pedagogice pe care le folosesc.
“Suntem convinși că, învățând din experiența celor interesați de inovație și creativitate care au propus aici modele, care au conturat idei, de la nivel național și de la partenerii noștri din Europa, putem face pași importanți în această direcție. Școlile noastre pot deveni organizații care învață cum să transforme elevul de azi în cetățeanul activ al secolului XXI, apt pentru învățare și adaptare continuă”, a declarat Daniela Nane, directoarea școlii.
Organizatorii au lansat și lucrarea „Spre școala secolului XXI, prin învățarea centrată pe competențe cheie”, în care se regăsesc și materiale primite de la profesori.