Est News

Beizadea condamnată a doua oară

Victor Bogdan, fiul arhitectului vasluian Aurel Bogdan a fost găsit vinovat de trafic de droguri pentru a doua oară în ultimii cinci ani. Tribunalul Botoșani l-a condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, cu executare, după ce i s-a revocat condamnarea cu suspendare. El a ajuns “vedetă” încă din anul 2009, când a fugit de sub nasul polițiștilor de la Crimă Organizată Brașov în timpul unui flagrant.

Victor Bogdan, tânărul de 26 de ani, din Vaslui, judecat de Tribunalul Botoșani pentru trafic de de droguri și aderare la grup infracțional organizat, fiind acuzat că a făcut parte din cea mai amplă rețea de traficanți care acționa pe teritoriul Moldovei, a fost condamnat la trei ani și șase luni de închisoare, cu executare, fiind achitat doar pentru aderare la grup infracțional. De fapt, el a primit șase luni de închisoare, însă, având la activ o condamnare cu suspendare, tot pentru trafic de droguri, judecătorii botoșăneni le-au conexat și au dispus executarea în regim de detenție.

Arestat preventiv la sfârșitul anului 2012, alături de alți studenți (dintre care șase vasluieni), fiul arhitectului Aurel Bogdan a fost găsit vinovat pentru trafic de droguri a doua oară în ultimii cinci ani. În vara anului 2009, Victor Bogdan a ajuns după gratii la Brașov, după ce a fugit în timpul flagrantului, ascunzându-se în munți. Aflat la primul contact cu legea penală, a scăpat cu o pedeapsă de trei ani de închisoare, cu suspendare.

“Revocă beneficiul suspendării condiționate a executării pedepsei de 3 ani închisoare, pe care o adiționează la pedeapsa rezultantă stabilită pentru infracțiunile judecate în prezenta cauză, inculpatul Bogdan Victor urmând să execute pedeapsa de trei ani și șase luni închisoare. (…) Deduce din pedeapsă durata reținerii și arestării preventive de la 30.07.2009 la 30.06.2010 și de la 23.03.2012 la 24.05.2012”, se arată în sentința pronunțată de Tribunalul Botoșani, pe care Victor Bogdan deja a contestat-o.

Apelul se va judeca la Curtea de Apel Suceava.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version