Un seism cu magnitudinea de 3,7 grade pe scara Richter s-a produs miercuri, la 22.18, în județul Vrancea, la o adâncime de 120 de kilometri, potrivit Institutului Național pentru Fizica Pământului (INFP).
Cutremurul a avut epicentrul la 34 de kilometri de Covasna, 45 de Târgu Secuiesc, 48 de Focșani și 54 de kilometri de Râmnicu Sărat. Cutremurul cu cea mai mare magnitudine de anul acesta din România a avut 5 grade și s-a înregistrat la 29 martie, tot în zona seismică Vrancea.
Sursa: mediafax.ro