Numai 13 posturi de rezident au fost scoase la concurs în unitățile medicale din județ. Șase dintre ele sunt pentru Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui.
Ministerul Sănătății organizează, pe 29 iunie, concurs de intrare în rezidențiat pentru posturile rămase neocupate în sesiunea din 17 noiembrie 2013. La nivelul județului Vaslui, sunt vacante numai 13 locuri, medicii interesați urmând a susține concursul în Centrul Universitar Cluj-Napoca, la Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu”.
Cele mai multe dintre posturile libere sunt pentru Serviciul de Ambulanță Județean Vaslui, care caută șase rezidenți de medicină de familie. La Centrul de Asistență Medico-Socială Băcești sunt disponibile trei posturi, câte unul pentru specialitățile Geriatrie și Gerontologie, Neurologie și Reabilitare Medicală, iar la Spitalul de Urgență „Elena Beldiman” Bârlad se caută câte un rezident pentru specialitățile Chirurgie Pediatrică și Medicină de Laborator. Nu în ultimul rând, Spitalul Municipal „Dimitrie Castroian” Huși și Spitalul de Psihiatrie Murgeni angajează câte un medic în specialitatea Epidemiologie pentru compartimentele de Prevenire și Control al Infecțiilor Nosocomiale.
Cei interesați își pot depune dosarele la Direcția de Sănătate Publică Vaslui, perioada de înscriere fiind 19 mai – 2 iunie (ora 16.00). Concursul se va desfășura sub formă de test-grilă cu 200 de întrebări, pe o durată de patru ore. Punctajul minim de promovare reprezintă 60% din punctajul maxim. Toate informațiile referitoare la condițiile care trebuie îndeplinite de candidați pentru a se putea înscrie, precum și metodologia, bibliografia și tematica de concurs pot fi găsite pe site-urile www.ms.ro și rezidentiat.ms.ro.