Est News

Dezinteres pentru asigurarea locuințelor

”Eu nu am bani nici să trec strada, de unde să mai plătesc și asigurarea?!», spun vasluienii.

Asigurarea obligatorie a locuințelor pare a nu-i mai interesa deloc pe vasluieni. Mai mult, nici cei care s-au asigurat anul trecut și ale căror polițe ajung la scadență nu se înghesuie să și le reînnoiască. Au văzut că nu se ia nici o măsură împotriva celor neasigurați, așa că renunță și ei la polițele de asigurare. Motivația vasluienilor este destul de clară: nu au bani și nici nu cred că îi ajută la ceva aceste polițe.

”Eu nu am bani nici să trec strada, de unde să mai plătesc și asigurarea?! Dintr-o pensie de 500 de lei, din care trag să tot achit datorii? Și apoi, mai este un lucru: dacă e un cutremur și se duc toate casele, cine ne despăgubește? Acum, nici nu mă mai interesează. Cine poate plăti să plătească. Cine nu să nu fie obligat”, ne-a spus o vasluiancă.

Reprezentanții firmelor de asigurări sunt disperați și cer autorităților locale să ia măsuri, adică să-i sancționeze pe cei care nu au polițe deoarece așa prevede legea.

”În momentul de față, majoritatea polițelor au ajuns la scadeță, dar din cauza problemelor financiare, 25% nu și le-au mai reînnoit. Cei care nu au nici un fel de polițe sunt la fel de mulți ca anul trecut”, spun asiguratorii.

La acestă oră, potrivit unor date estimative, doar 15% din populația județului a încheiat asigurări pentru locuințe.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version