Est News

Fără contracandidați

Mircea Stanisteanu

Pentru alegerile din 21 iunie, actualul președinte al Asociației Județene de Fotbal, Mircea Stănișteanu, a avut grijă să oficializeze prin statut limitarea numărului posibililor contracandidați.

Mircea Stănișteanu se îndreaptă cu pași repezi spre obținerea unui nou mandat în fruntea Asociației Județene de Fotbal (AJF) Vaslui, alegerile fiind programate pentru 21 iunie. Conform statutului, pot candida la funcția supremă doar cei care au ocupat o funcție de conducere în AJF, Federația Română de Fotbal (FRF) sau Liga Profesionistă de Fotbal, cu o vechime de minimum patru ani. În aceste condiții, Stănișteanu îi poate avea drept contracandidați doar pe Mircea Sandu și Dumitru Dragomir.

Fostul șef al AJF Vaslui, Teofil Iordachi, nu mai poate candida fiindcă este impusă și o limita de vârstă, de maximum 60 de ani. Un alt posibil contracandidat este Cătălin Popa, care a anunțat că ar candida, însă în echipă cu Daniel Hulubei și Ovidiu Arteni. Conform documentelor înregistrate la Tribunal și FRF, nu are nicio șansă să-și depună candidatura întrucât nu a ocupat vreo funcție, în ultimii patru ani, într-una dintre structurile fotbalistice menționate mai sus.

Cei doi atrag atenția că statutul AJF Vaslui este ilegal și unic la nivel național pentru că niciun alt statut nu limitează atât de drastic dreptul de a candida la funcția de președinte. Urmează ca delegații echipelor participante în campionatul județean să decidă dacă acceptă sau nu actualele cerințe, ei fiind în măsură să modifice statutul până la data organizării alegerilor.

Review Overview

User Rating: Be the first one !
Exit mobile version